Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Legea educației este o lege pentru realitățile de ieri și de azi, nicidecum pentru realitățile de mâine și poimâine

Simulare examen - Foto: Inquam Photos/ George Călin

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Din perspectiva mea și a ce am văzut în teren, legile educației nu au nici o miză. Cearta pe intrarea la liceu este absolut irelevantă, în opinia mea, pentru că se vorbește despre rezultat final nu despre procesul în sine de învățare.

Sunt însă câteva lucruri care mă interesează pe mine:

  • modificarea programei de liceu – nu s-a mai schimbat de vreo 11 ani, profesorii predau niște noțiuni învechite, programa de informatică de la liceu este parțial paralelă cu cea de TIC introdusă acum câțiva ani în gimnaziu și nu are nici o treabă cu realitățile lumii de azi; -
  • evaluarea profesorilor – pe bune, nu cu dosare pline cu diplome și inspecții anunțate cu 1 lună înainte, măsuri pentru profesorii care nu performează, dar și măsuri de încurajare și susținere a profesorilor și învățătorilor, dialog mai mult cu ei și solicitarea și acceptarea unor sugestii din partea lor
  • mă interesează, de asemenea, un aspect important și foarte complex: disciplina în scoală. Lucrul șocant pentru mine – îl știam la nivel rațional, însă m-a lovit realitatea – este că unui copil tupeist, care răspunde urât sau face gălăgie în ora, legal nu ai ce să îi faci. Nu poți să îl dai afară și să îi pui absență pentru că dacă acel copil pățește ceva, ești responsabil. Nu poți nici să îi pui 2 sau 4 – pentru că notele se dau pentru cunoștințele acumulate. Partea mai proastă este că nu numai că enervează și frustrează profesorii acești copii, de iți trece orice chef să mai predai când vezi că unul te ia la mișto în timp ce vorbești, însă afectează și procesul de învățare al celorlalți. Aici nu e vorba de discriminarea celui care e nedisciplinat, ci de nedreptatea față de acei copii care ar dori să învețe. Da, profesorul ar trebui să facă tot posibilul să atragă atenția elevilor, însă predarea nu ar trebui să fie despre a controla clasa, ci despre predarea materiei respective. Eu am predate TIC cu niște instrumente atractive, de 25 de ani țin instruiri și prezentări pentru toate categoriile, de la copii de 6 ani la adulți – și vă spun cu toată sinceritatea că este extrem de greu. Iar în momentele când încercam diverse abordări, mă întrebam: doamne, oare ce fac profii de istorie sau de alte materii care nu se dau la BAC? Cum îi ții pe copii atenți la biologie fără laboratoare, cum îi faci să învețe abstract la chimie?
  • Mă interesează cum mulțumim părinții - pe de o parte de înțeles, având în vedere și cazurile cu tot felul de profesori care folosesc abuziv poziția pe care o au (am și aici o grămadă de povești, dar mai mult din facultăți)- în ultimii ani sunt coalizați împotrivă profesorilor. Vin la școală și se ceartă cu ei pentru că au copiii note mici, sunt foarte atenți ca copiii să nu fie în vreun fel afectați – uitând însă că singura funcție a școlii este educația. Dar asta nu înseamnă educația de bun simț de acasă. Situația aceasta a dus la o prăpastie atât de adâncă între scoală și părinți, încât cred că cu greu va mai putea fi refăcută o punte. Atâta timp cât părinții nu au încredere în profesorii de la școală, cum putem avea un sistem educațional sănătos? Iar asta nu se rezolvă printr-o lege.

Stiu că sunt poziții atât de extreme în acest moment, încât greu vor putea fi reconciliate – dacă asta se poate întâmplă vreodată. Dar o să încerc să vă dau un exemplu fix din miezul sistemului: ești professor de matematică. Te duci la o clasă de 32 de elevi câte patru ore pe săptămână să predai o materie destul de stufoasă, să faci și exerciții și să și evaluezi. Totul doar în orele astea. Însă așteptările părinților sunt că profesorul asta care îi vede patru ore pe săptămână (și am zis asta ca un caz bun, căci de exemplu, eu la TIC am o singură oră pe săptămână) să îsi idea seama când copii sunt deprimați, să îi încurajeze pe fiecare în parte si alte lucruri. Și dacă ar fi extrem de bine intenționat, acel profesor, nu are cum să facă asta. Că nu îi ajunge obiectiv timpul. Exista, evident, cazuri, rare – deci nu pot fi luate ca regulă, când un profesor mai schimbă ceva – dar, ca să ne înțelegem, se fac filme despre asta, deci nu e nici pe departe normal. Un astfel de profesor este Profă de fizica - https://www.facebook.com/JurnalDeFizica - o profesoară de fizică care nu doar că predă această materie cu exemple din viața reală, pe care copiii le pot înțelege, însă încercă să îi motiveze pe fiecare, să lupte contra abandonului scolar și să îi încurajeze pe copii să meargă la școală. Mai sunt mulți că ea. În general în comunități mici – unde acești profesori stau în timpul lor liber și scriu proiecte, caută finanțări, merg la copii acasă să vorbească cu părinții. Totul în afara sistemului, în mod informal.

Nu poți să te aștepți la așa ceva de la un sistem întreg. Sistemul este cel descris mai devreme – cu 4 ore pe săptămână la o clasa de 32-34 de copii. 

Mă mai interesează, de asemenea, introducerea posibilității de predare hibrid, astfel încât profesori sau persoane calificate din țară să poată preda online la clase din rural sau din urban care nu au profesori de anumite materii. Așa ceva nu este inclus în lege. Una dintre întrebările pe care le-am adresat domnului Câmpeanu la prima dezbatere pe legile educației a fost: cum ne pregătește această lege pentru viitor? O lege ar trebui teoretic să fie în vigoare cel puțin 10-15 ani. Ce am văzut în dezbatere este o lege pentru realitățile de ieri și de azi, nicidecum pentru realitățile de mâine și poimâine.

Și, așa cum spuneam și în articolul anterior, mă interesează ce schimbăm la firul ierbii, ce schimbam în comunicarea din sistem, când ne oprim din trimis hârtii dintr-o parte în alta. Mă interesează cum facem să avem încredere unii în alții – copii – profesori, profesori – părinți, profesori-minister. Fără încrederea asta că mergem toți în aceeași direcție, fără a avea fiecare interesele sale, nu cred că se va produce nicio schimbare. Poate o lege schimba un sistem atât de învechit și divizat?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • 1. ... "profesorii predau niște noțiuni învechite" ... - poate la "TIC" (Google - multumesc pentru explicarea abrevitatiei), dar cititul unui text si intelegerea lui ramane acelasi, legile fizicii sau teoremele matematicii raman aceleasi etc. In general sunt adeptul ideii ca, daca nimeni nu poate prevedea ce noi meserii vor aparea in viitor, oricine va putea sa le invete pornind de la cunostintele de baza...
    2. Educatia in scolile de stat trebuie sa fie gratuita, nicidecum obligatorie. Scoala obligatorie discrimineaza copii... In plus, ar disciplina pe toata lumea, inclusiv pe parinti. Nu spun mai mult.
    • Like 2
  • Valentin check icon
    Dacă ai o programă proastă și o metodică proastă evaluarea profesorului nu se poate face decât din aceste programe și metodici. La ce folosește o asemenea evaluare?
    • Like 0
  • Marta check icon
    Și aș mai vrea ceva. As vrea că profesoarele de la școala fiicei mele să nu se îmbrace ca niste pițipoance - din păcate altfel nu le pot numi, pentru că nu poți avea pretenții de la fetele care vin la școală îmbrăcate de parcă ar merge la agățat dacă așa se îmbracă și profesoarele lor!
    • Like 2
  • Marta check icon
    Nu știu ce părinți au pretenția ca profesorii să își dea seama daca copilul este deprimat. Ați avut o asemenea experiență, sau ați citit niște comentarii random pe net in care cineva pretindea că de ce (de ex) profesoara de japoneza nu și-a dat seama că pustiul cu cuțitul este în depresie? Că nu mi se pare tocmai un exemplu de dat. Nu am auzit de părinți care vor ca profesorii să le fie...părinți copiilor.
    Se pare că părinții și profesorii au experiențe foarte diferite. Citesc uneori articole scrise de profesori și mă emoționez, ar fi fain da să fie profesorii așa, dar, ce sa vezi, majoritatea nu sunt. Eu nu vreau ca profesorii să diagnosticheze nimic. Eu as vrea ca profesoara de sport a fiicei mele să facă sport, nu sa le dea o minge fetelor și să le spună să facă ce vor. As vrea ca profesoara de engleză să nu mai urle la elevi. Și să nu mai facă meditații cu elevi din clasă, care elevi dau apoi renumitul examen de engleză intensiv din clasa a 4-a, cu ea in comisie. (La capitolul depresie, ar fi preferabil ca profesoara de engleză să își diagnosticheze PROPRIA eventuala depresie, decât să anunțe la început de an că si-a propus ca în noul an să nu mai țipe la copii. Woooooow.) As vrea ca învățătoarea să nu se uite pe lucrarea fiicei mele și să corecteze aceeași greșeală de la început până la final și să reiasă clar ca buna ziua ce nu a înțeles copilul, dar sa mă lase pe mine sa ii explic. As vrea ca învățătoarea să aibă timp de toți elevii, nu doar de cei care aduc punguțe sofisticate cu cadouri la începutul, mijlocul și sfârșitul anului. Cam asta as vrea eu de la profesori. In rest, cu stările depresive ar trebui sa ne descurcam noi, părinții
    • Like 2


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult
sound-bars icon