Foto: Inquam Photos/ George Călin
Din perspectiva mea și a ce am văzut în teren, legile educației nu au nici o miză. Cearta pe intrarea la liceu este absolut irelevantă, în opinia mea, pentru că se vorbește despre rezultat final nu despre procesul în sine de învățare.
Sunt însă câteva lucruri care mă interesează pe mine:
- modificarea programei de liceu – nu s-a mai schimbat de vreo 11 ani, profesorii predau niște noțiuni învechite, programa de informatică de la liceu este parțial paralelă cu cea de TIC introdusă acum câțiva ani în gimnaziu și nu are nici o treabă cu realitățile lumii de azi; -
- evaluarea profesorilor – pe bune, nu cu dosare pline cu diplome și inspecții anunțate cu 1 lună înainte, măsuri pentru profesorii care nu performează, dar și măsuri de încurajare și susținere a profesorilor și învățătorilor, dialog mai mult cu ei și solicitarea și acceptarea unor sugestii din partea lor
- mă interesează, de asemenea, un aspect important și foarte complex: disciplina în scoală. Lucrul șocant pentru mine – îl știam la nivel rațional, însă m-a lovit realitatea – este că unui copil tupeist, care răspunde urât sau face gălăgie în ora, legal nu ai ce să îi faci. Nu poți să îl dai afară și să îi pui absență pentru că dacă acel copil pățește ceva, ești responsabil. Nu poți nici să îi pui 2 sau 4 – pentru că notele se dau pentru cunoștințele acumulate. Partea mai proastă este că nu numai că enervează și frustrează profesorii acești copii, de iți trece orice chef să mai predai când vezi că unul te ia la mișto în timp ce vorbești, însă afectează și procesul de învățare al celorlalți. Aici nu e vorba de discriminarea celui care e nedisciplinat, ci de nedreptatea față de acei copii care ar dori să învețe. Da, profesorul ar trebui să facă tot posibilul să atragă atenția elevilor, însă predarea nu ar trebui să fie despre a controla clasa, ci despre predarea materiei respective. Eu am predate TIC cu niște instrumente atractive, de 25 de ani țin instruiri și prezentări pentru toate categoriile, de la copii de 6 ani la adulți – și vă spun cu toată sinceritatea că este extrem de greu. Iar în momentele când încercam diverse abordări, mă întrebam: doamne, oare ce fac profii de istorie sau de alte materii care nu se dau la BAC? Cum îi ții pe copii atenți la biologie fără laboratoare, cum îi faci să învețe abstract la chimie?
- Mă interesează cum mulțumim părinții - pe de o parte de înțeles, având în vedere și cazurile cu tot felul de profesori care folosesc abuziv poziția pe care o au (am și aici o grămadă de povești, dar mai mult din facultăți)- în ultimii ani sunt coalizați împotrivă profesorilor. Vin la școală și se ceartă cu ei pentru că au copiii note mici, sunt foarte atenți ca copiii să nu fie în vreun fel afectați – uitând însă că singura funcție a școlii este educația. Dar asta nu înseamnă educația de bun simț de acasă. Situația aceasta a dus la o prăpastie atât de adâncă între scoală și părinți, încât cred că cu greu va mai putea fi refăcută o punte. Atâta timp cât părinții nu au încredere în profesorii de la școală, cum putem avea un sistem educațional sănătos? Iar asta nu se rezolvă printr-o lege.
Stiu că sunt poziții atât de extreme în acest moment, încât greu vor putea fi reconciliate – dacă asta se poate întâmplă vreodată. Dar o să încerc să vă dau un exemplu fix din miezul sistemului: ești professor de matematică. Te duci la o clasă de 32 de elevi câte patru ore pe săptămână să predai o materie destul de stufoasă, să faci și exerciții și să și evaluezi. Totul doar în orele astea. Însă așteptările părinților sunt că profesorul asta care îi vede patru ore pe săptămână (și am zis asta ca un caz bun, căci de exemplu, eu la TIC am o singură oră pe săptămână) să îsi idea seama când copii sunt deprimați, să îi încurajeze pe fiecare în parte si alte lucruri. Și dacă ar fi extrem de bine intenționat, acel profesor, nu are cum să facă asta. Că nu îi ajunge obiectiv timpul. Exista, evident, cazuri, rare – deci nu pot fi luate ca regulă, când un profesor mai schimbă ceva – dar, ca să ne înțelegem, se fac filme despre asta, deci nu e nici pe departe normal. Un astfel de profesor este Profă de fizica - https://www.facebook.com/JurnalDeFizica - o profesoară de fizică care nu doar că predă această materie cu exemple din viața reală, pe care copiii le pot înțelege, însă încercă să îi motiveze pe fiecare, să lupte contra abandonului scolar și să îi încurajeze pe copii să meargă la școală. Mai sunt mulți că ea. În general în comunități mici – unde acești profesori stau în timpul lor liber și scriu proiecte, caută finanțări, merg la copii acasă să vorbească cu părinții. Totul în afara sistemului, în mod informal.
Nu poți să te aștepți la așa ceva de la un sistem întreg. Sistemul este cel descris mai devreme – cu 4 ore pe săptămână la o clasa de 32-34 de copii.
Mă mai interesează, de asemenea, introducerea posibilității de predare hibrid, astfel încât profesori sau persoane calificate din țară să poată preda online la clase din rural sau din urban care nu au profesori de anumite materii. Așa ceva nu este inclus în lege. Una dintre întrebările pe care le-am adresat domnului Câmpeanu la prima dezbatere pe legile educației a fost: cum ne pregătește această lege pentru viitor? O lege ar trebui teoretic să fie în vigoare cel puțin 10-15 ani. Ce am văzut în dezbatere este o lege pentru realitățile de ieri și de azi, nicidecum pentru realitățile de mâine și poimâine.
Și, așa cum spuneam și în articolul anterior, mă interesează ce schimbăm la firul ierbii, ce schimbam în comunicarea din sistem, când ne oprim din trimis hârtii dintr-o parte în alta. Mă interesează cum facem să avem încredere unii în alții – copii – profesori, profesori – părinți, profesori-minister. Fără încrederea asta că mergem toți în aceeași direcție, fără a avea fiecare interesele sale, nu cred că se va produce nicio schimbare. Poate o lege schimba un sistem atât de învechit și divizat?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
2. Educatia in scolile de stat trebuie sa fie gratuita, nicidecum obligatorie. Scoala obligatorie discrimineaza copii... In plus, ar disciplina pe toata lumea, inclusiv pe parinti. Nu spun mai mult.
Se pare că părinții și profesorii au experiențe foarte diferite. Citesc uneori articole scrise de profesori și mă emoționez, ar fi fain da să fie profesorii așa, dar, ce sa vezi, majoritatea nu sunt. Eu nu vreau ca profesorii să diagnosticheze nimic. Eu as vrea ca profesoara de sport a fiicei mele să facă sport, nu sa le dea o minge fetelor și să le spună să facă ce vor. As vrea ca profesoara de engleză să nu mai urle la elevi. Și să nu mai facă meditații cu elevi din clasă, care elevi dau apoi renumitul examen de engleză intensiv din clasa a 4-a, cu ea in comisie. (La capitolul depresie, ar fi preferabil ca profesoara de engleză să își diagnosticheze PROPRIA eventuala depresie, decât să anunțe la început de an că si-a propus ca în noul an să nu mai țipe la copii. Woooooow.) As vrea ca învățătoarea să nu se uite pe lucrarea fiicei mele și să corecteze aceeași greșeală de la început până la final și să reiasă clar ca buna ziua ce nu a înțeles copilul, dar sa mă lase pe mine sa ii explic. As vrea ca învățătoarea să aibă timp de toți elevii, nu doar de cei care aduc punguțe sofisticate cu cadouri la începutul, mijlocul și sfârșitul anului. Cam asta as vrea eu de la profesori. In rest, cu stările depresive ar trebui sa ne descurcam noi, părinții