Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Legea salarizării unitare: bugetarii cu cele mai mari salarii. Patriarhul Bisericii Ortodoxe va câștiga cât premierul

Președintele României va avea o indemnizație lunară de 21.540 de lei pe lună, potrivit proiectului Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. După aplicarea noii legi a salarizării unitare, patriarhul Bisericii Ortodoxe va avea un salariu brut de 21.200 de lei, la fel ca premierul. 

Președintele Senatului și al Camerei Deputaților vor avea o remunerație de 21.200 lei, în timp ce senatorii și deputații vor câștiga lunar 18.000 de lei.  

Ministerul Muncii a transmis spre consultare proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Proiectul a fost transmis partenerilor sociali, dar și instituțiilor publice vizate. Propunerile de modificare pot fi transmise până în data de 12 decembrie 2016. Legea ar urma să intre în vigoare la 1 iulie 2017, iar majorările se vor aplica treptat, până în 2022.

După aplicarea Legii salarizării unitare, indemnizația viceprim-ministrului va fi de 20.500 de lei, iar cea a unui ministru sau ministru delegat va ajunge la 19.055 lei lunar.

(clic pe imagine pentru a mări)

(clic pe imagine pentru a mări)

Aproximativ 20.000 de lei va fi remunerația primarului general al Capitalei, iar un primar al unei localități cu până la 1.500 de locuitori va primi lunar 6.543 lei.

 

(clic pe imagine pentru a mări)

În învățământ, un profesor universitar cu vechimea peste 25 de ani și va ajunge la un salariu de 7.282 lei lunar. Un învătător sau o educatoare, debutant, cu studii de nivel liceal, va avea o remunerație de 2.286 lei, după aplicarea noii legi a salarizării unitare.

Cea mai mare creştere salarială este prevăzută pentru personalul contractual din administraţia publică, unde salariile vor fi cu 65% mai mari faţă de cele din prezent. Personalul din Apărare şi Ordine Publică va avea o majorare de 58,4%, iar angajaţii care lucrează în domeniul asistenţei sociale ar putea beneficia de o creștere medie de 57,2%.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pentru bugetari a fost luat în calcul un anumit procent de creștere al salariului, însă nu este de ajuns .
    Apare o mică ipocrizie aici legată de faptul că nu toți cei care muncesc sunt bugetari . Ba s-ar putea spune că un procent foarte mic , chiar.
    Restul angajaților provin din sectorul
    particular . Acolo unde salariile sunt foarte mici si nu prea este respectat niciun drept înscris în codul muncii .
    Acolo unde se lucrează peste două sute patruzeci de ore, acolo unde orele suplimentare nu se plătesc, acolo unde nu se ține cont de sărbători legale sau religioase .
    Acei oameni sunt mult mai multi decât cei ce sunt denumiți bugetari .
    Cu ei ce se va întâmpla ?
    • Like 0
  • James check icon
    Dincolo de ironiile fade ale unora, totusi, premierul guverneaza o tara, un cumul de institutii, seful BOR doar una !
    • Like 0
  • Imi este greu sa incep. NU SUNT DE ACORD sa platesc un preot din banii mei. De ce nu majoram salariile ierarhilor de la penticostali sau Martorii lui Iehova ? Probabil ca ei nu recomanda cu cine sa votam.
    • Like 0
    • @ Ion Roman
      Gândește te ca nu îl plătești tu, ci ceilalți care ii apreciază rolul și poziția. Individual vorbind contribuția domniei tale la salariul lui va fi fiind de ordinul 0,000000000.....
      • Like 0
    • @ Ion Roman
      Deja o faci :-)

      Din ce ma prind, asta e o micsorare de salariu pentru patriarh.

      Oricum, macar acum se vor sti salariile bugetarilor, preotilor, etc. Acum nu prea se stiu - sau in orice caz nu sunt centralizate.
      • Like 0
  • Prima reacție naturală a oricărui român e să spună că salariile sunt prea mari. Pentru că ne uităm la cine ocupă aceste funcții. Însă salariile sunt decente pentru fiecare funcție în parte, dacă e să gândim impersonal și să presupunem că vor fi pe acele funcții oameni independenți.
    Să presupunem că Ministrul Fondurilor Europene vine o persoană competentă și cu multă experiență în acest domeniu. O astfel de persoană ar veni din mediul privat, cel mai probabil din propriul său business unde câștigă mult mai mult de atât. Poate că nu ni se pare corect ca un parlamentar sau un ministru să câștige atât de „mult”, dar dacă vrem oameni competenți pe acele funcții trebuie să ni le asumăm cumva.
    • Like 0
  • O mare tampenie grila asta... cred ca cea mai mare parte a celor care au lucrat (daca se poate spune asta) la treaba asta nu au platit vreodata salarii. Aproape orice proprietar de afacere cu mai mult de 5 salariati ar fi rezolvat in cateva zile grila de salarii.
    • Like 0
  • check icon
    Suntem sanatosi la cap? Un profesor universitar va incasa un salariu mai mic decat jumatatea salariului unui parlamentar, ori al unui primar ? O astfel de lege arata ce valori se intentioneaza a se incuraja! Va fac o schita, sau va dati seama singuri?
    • Like 2
  • De ce trebuie plătit șeful unui cult religios? De ce trebuie plătit de la buget șeful unei secte creștine și nu și managerii celorlalte secte? De ce doar secta Ortodoxa și nu și sectele Catolică, Penticostală, Adventistă, Baptista etc? De ce sa plătească bugetul o afacere privată așa cum este BOR?
    • Like 5
    • @ Stan Toma
      Raspunsul dureros si simplu : suntem un neam de obscurantisti. Poti sa fii si cel mai vizionar sef de stat din lume, in Romania nu il poti inlatura pe patriarh (nu mai vorbesc de scoaterea dintre bugetari a preotilor) pentru ca romanul considera preotul o autoritate in stat.
      • Like 3
    • @ Stan Toma
      De ce.....
      Ca sa paleasca sfantul Petru cand o ajunge patriarhul la portile Raiului !
      Daca vrea patriarhul sa bata la usa aia ...
      • Like 0
    • @ Stan Toma
      check icon
      Pentru ca imbecilii sa aiba impresia ca isi pun intrebari, deci gandesc... Bugetul de Stat prevede plati pentru toate cultele, nu numai pentru cel ortodox. Apoi, cultele nu sunt afaceri private, decat in capul sec al unor frustrati care au impresia ca trebuie sa moara toate caprele vecinilor pentru ca ei sa se simta bine. Si, nu in ultimul rand, pentru ca finantarea cultului ortodox este o obligatie asumata de entitatea numita statul roman inca de pe vremea secularizarii averilor manastiresti, de catre Alexandru Ioan Cuza, ala de-a fost domnitorul Moldovei si al Tarii Romanesti.
      • Like 0
    • @
      Văd ca te manifesti ca mamiferul din poza care te reprezintă.
      • Like 0
    • @ Stan Toma
      Eu am comentat ceea ce spuneti dvs. dupa 9 ore. Ca sa schimbam ceva trebuie sa facem un grup, sa fim activi. Daca suntem mai multi, poate vom fi bagati in seama, urmand si alegerile.
      • Like 0
    • @ Stan Toma
      BOR nu e afacere privata și cu atât mai puțin o secta....o minima documentare și o baza istorica înainte de a ne hazarda cu păreri ne fundamentate...nu sunt nici eu de acord cu salarizarea patriarhului, dar din cu totul alte considerente, mai justificate decât ale domniei tale
      • Like 0
    • @ Nicolae Serban Ioanid
      Putina documentare despre preot și rolul lui în societate...începe cu istoria mai veche, nu strica. La fel despre rolul bisericii romane în istoria statului roman, coboară apoi în timp către Bizanț, iar dacă creștinismul îți repugna poți studia religiile antice și rolul lor în cadrul unor civilizații pe care nu le poți acuza, lucid, de obscurantism. Iar dacă președintele actual îți pare vizionar, interesează te puțin de soarta Franței și a Germaniei în acest moment....cauta după cuvântul islam și analizează puțin vizionarismul care le a adus aici....dacă vrei îți trimit linkuri directe
      • Like 0


Îți recomandăm

Alexandra Căpitănescu finala Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra Căpitănescu și trupa ei au obținut rezultat istoric la Eurovision 2026. Cifrele arată așa: locul 3 în clasamentul final, locul 2 la televot în finală, locul 2 în semifinală. Însă, în spatele acestora, se ascunde povestea unei fete de 22 de ani, care urmărește Eurovision de când era mică, și care a ajuns acum să-și transmită mesajul pe scena mult visată, în văzul a peste 160 de milioane de telespectatori.

Citește mai mult

Alexandra Căpitănescu Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra a fost înainte de toate mare fană Eurovision, urmărind concursul încă de când era copil. La unele ediții, poate a și adormit înainte de miezul nopții. Sâmbătă, cam pe la aceeași oră, va rupe scena cu „Choke me” și vreo 170 de milioane de oameni o vor privi. Piesa e despre luptele noastre interioare. Și, iată, despre cum le dăm afară în văzul tuturor.

Citește mai mult

bulgaria - profimedia

Românii sunt pasionali și impulsivi când vine vorba de politică. Ne-am obișnuit să fie o caracteristică pe care o justificăm cu originea noastră latină, însă e un aspect negativ. Am observat evoluția vecinilor noștri de la sud, de-a lungul anilor și cu predilecție în ultima perioadă. Cu toate că au avut o instabilitate politică — între 2021 și 2026 au avut loc 8 alegeri pentru diferite structuri de putere și s-au schimbat 10 guverne, iar în aprilie 2026 au ales un pro-rus să facă guvernul — Bulgaria a aderat la moneda euro și a rămas o țară stabilă economic foto: Profimedia

Citește mai mult

Biserica cu Moartea / sursa foto: Google Maps

Ceea ce face Biserica cu Moartea unică – și ceea ce, consider, a popularizat acest nume pentru ea, chiar și printre localnici, unii dintre ei chiar necunoscând faptul că numele oficial al bisericii este “Sf. Nicolae” – este multitudinea de evenimente stranii și tragice ce s-au desfășurat în jurul ei. foto Google Maps

Citește mai mult