Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
A venit toamna și, odată cu ea, se apropie începerea unui nou an școlar. Spre deosebire de mulți alți copii, fiul meu începe clasa întâi la o școală privată. Chiar și acolo, are și el provocările lui, însă, spre deosebire de sistemul public, este o cu totul altă lume.
Am decis să scriu acest text, amintindu-mi de perioada în care, anul trecut, am fost membru al consiliului de administrație al Școlii Gimnaziale „Prof. Ion Vișoiu” din Chitila. Pe parcursul acelei experiențe, am auzit și văzut atâtea lucruri teribile despre cum putem, cu propriile noastre mâini și prin nepăsarea noastră, să distrugem copiii acestei țări. Lunile petrecute ca membru în acel consiliu de administrație mi-au deschis ochii asupra unor realități care nu ar trebui să existe în nicio școală, nu doar în România, ci nicăieri în lume.
Mărturii care îți dau fiori
Am avut ocazia să ascult mărturiile unor elevi care mi-au povestit despre experiențele lor din această școală. „Eu sunt Dumnezeul vostru. Vă las repetenți dacă vreau” – acesta era limbajul obișnuit al unui profesor. În loc să fie un exemplu și un mentor pentru copii, profesorul își folosea poziția pentru a-i teroriza și pentru a menține un control bazat pe frică.
Un alt caz pe care am ajuns să-l cunosc m-a tulburat și mai mult. Un elev povestea cum a fost agresat de un profesor, dar drama nu se oprește aici. Motivul pentru care, inițial, elevul a sărit să-l lovească pe profesor a fost unul de neimaginat: „Trebuia să-l omor. Din cauza lui am rămas fără mama. A trăit cu mama, din cauza profesorului mama și tata s-au despărțit.” Acest copil vorbea despre durerea lui, o rană deschisă cauzată de o relație nepotrivită între profesor și mama sa. Și ce s-a întâmplat după ce acest lucru a ieșit la iveală? Nimic pentru a proteja copilul. În schimb, tot el, copilul, a fost pedepsit – i s-a scăzut nota la purtare și a fost lăsat repetent. „Dreptate românească...”, spunea copilul. Când am întrebat dacă s-a făcut ceva în legătură cu asta, răspunsul m-a lăsat perplex: „Dacă a făcut cineva ceva?!... Păi ce era să facem, dacă anunțam pe cineva, profesorul poate că își pierdea locul de muncă.”
Aceste mărturii nu sunt cazuri izolate. Am auzit de la mai mulți elevi același tip de plângeri: „Nu învățăm nimic. Profesorii ne transmit doar energie negativă. Vin la clasă și ne vorbesc despre problemele lor de acasă.” Un alt elev îmi relata: „Ne predau lecția și nu le pasă de mai mult. Școala care se face la noi pot să o fac și singură acasă, profesorul citește din carte și nimic mai mult.”
Și nu e doar vorba de calitatea predării. „Există o luptă între elevi și profesori. Ne scot la tablă și ne pun nota 2, fără comentarii, doar ca să ne țină în frică și să păstreze controlul asupra noastră”, mi-a spus alt elev, descriind un climat de teroare care nu ar trebui să existe într-un mediu educațional.
Violență și frică: un climat toxic
Violența între elevi este o realitate zilnică, iar ceea ce este cu adevărat alarmant este că nu există mecanisme reale de intervenție. „Stau cu frică zi de zi că vin peste mine să mă bată. Îmi afectează educația, în loc să-mi văd de învățat, trebuie să-mi gândesc mereu planuri de scăpare”, mărturisea un alt copil.
În fața acestei violențe, reacția autorităților a fost, iar, de-a dreptul românească! În loc să abordeze cauzele profunde ale agresiunii și să găsească soluții educaționale, adulții nu știau cum să-i blameze și să-i limiteze și mai tare pe copii. Singura lor idee a fost să transforme școala într-o cazarmă. Poliția și conducerea școlii nu știau cum să rezolve problema violenței, altfel decât izolându-i pe copii, încercând să-i țină închiși în școală, ca și cum asta ar fi putut să rezolve situația. Această abordare nu a făcut decât să amplifice tensiunile și să creeze un mediu și mai ostil și opresiv pentru elevi. În loc să se simtă protejați, copiii se simțeau prizonieri într-un loc care ar fi trebuit să fie un spațiu de învățare și dezvoltare.
Nu există nici solidaritate între elevi. Unii doar asistă la scenele de violență: „Vrem doar spectacol, sunt unii care filmează în timp ce se bat colegii lor și nu intervine nimeni.” Acest lucru creează un mediu ostil, în care copiii învață că violența și lipsa de empatie sunt norme acceptabile.
Mai există și problema discriminării. Am auzit cum elevii romi sunt hărțuiți și marginalizați: „Voi sunteți ciori, nu aveți ce să căutați cu noi.” În altă situație, un elev îmi povestea cu amărăciune: „Românilor li se mai face dreptate. Nouă, țiganilor, niciodată. Se practică segregarea... elevii romi nu prea au voie în clase de elevi români, pe motiv că se iau la bătaie.”
Un alt școlar îmi povestea, ca și cum ar fi considerat normal, cum un profesor l-a pălmuit: „Profesorii ne mai dau câte o palmă, cum se face la copii”, un gest care nu ar trebui să fie niciodată acceptat într-o școală.
Abuzuri și corupție: umbrele din spatele catedrei
Dincolo de violență și discriminare, am descoperit și aspecte legate de abuzuri și corupție. Un caz relatat de o elevă mi-a arătat cum o profesoară o punea să stea în genunchi și să-i facă masaj la picioare: „Încă din clasa a doua m-a obligat să-i fac masaj și mă punea să mă dau cu dezinfectant chiar dacă aveam răni la mâini.” Acest tip de abuz este de neconceput și, totuși, se întâmplă.
Existau, de asemenea, acuzații legate de comportamente sexuale nepotrivite. O mamă acuza un profesor că scotea la tablă doar fetele care erau mai „dezvoltate” fizic și făcea comentarii sexuale. „S-au făcut reclamații la Inspectoratul Școlar Ilfov și la minister, dar nimeni nu a făcut nimic niciodată.”
Dincolo de abuzuri, corupția este o problemă endemică. Unii părinți mi-au povestit cum, în taberele Erasmus, erau luați doar copiii profesorilor, în timp ce elevii fără părinți influenți sau cu bani nu aveau nicio șansă. Despre unii profesori, părinții spuneau că le cer bani pentru vacanțe în Grecia sau pentru cadouri scumpe de ziua lor: „Le cer bani, bijuterii și carduri cadou la Sephora.”
Aceste comportamente nu sunt cazuri izolate, ci fac parte dintr-un sistem corupt. „Profesorii se acoperă unii pe alții, sunt unii care nu-și fac orele, dar își primesc salariul”, spunea un părinte revoltat. În loc ca acești profesori să fie trași la răspundere, ei continuă să fie favorizați de conducerea școlii și cooptați în diverse proiecte, în timp ce elevii și părinții lor nu sunt băgați în seamă, ba chiar sunt marginalizați și considerați exagerați sau problematici.
De ce scriu acest text?
Scriu acest text pentru că refuz să cred că nu există soluții. Școlile de stat din România sunt într-o stare atât de precară încât poate ar trebui să ne gândim la un viitor în care acestea să dispară complet, lăsând locul unui sistem educațional privat, dar accesibil tuturor. Ceea ce mulți părinți nu știu este că școlile private sunt deja finanțate parțial de la bugetul de stat, pe principiul că banii publici ar trebui să urmeze elevul, indiferent unde alege să învețe. Statul cheltuiește o sumă fixă pentru fiecare elev, iar acești bani ar trebui să fie alocați în mod echitabil, fie că elevul studiază la o școală de stat sau la una privată. Într-un sistem cu adevărat echitabil, fiecare copil ar trebui să aibă acces la o educație de calitate, indiferent de tipul de școală în care este înscris.
Nu pentru că am stat deoparte și am privit cum se întâmplă toate acestea. Am încercat să fac ceva pentru acești copii, am luptat pentru dreptatea lor în consiliul de administrație, dar am pierdut cu grație. În cele din urmă, am fost înlocuit din consiliu, dar nu am renunțat la ideea că putem și avem responsabilitatea să facem mai mult pentru binele elevilor.
Sistemul nostru educațional este unul în care copiii sunt adesea lăsați să se descurce singuri într-o junglă în care cel mai tare câștigă. Dar copiii noștri merită mai mult decât atât. Merită o educație care să-i pregătească pentru viață, nu să-i traumatizeze. Merită profesori care să-i inspire, nu să-i înfricoșeze și timoreze.
Una dintre soluțiile pe care le văd este schimbarea modului în care sunt aleși directorii de școli. În locul concursurilor organizate de inspectoratele școlare județene, care s-au dovedit corupte și lipsite de transparență, ar trebui să avem un sistem în care directorii să fie aleși prin vot de către părinți. Aceștia sunt cei mai interesați de binele copiilor lor și, prin urmare, ar trebui să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește persoana care conduce școala.
Acest model ar aduce un plus de responsabilitate și ar încuraja directorii să fie mai transparenți și mai conectați cu nevoile reale ale comunității școlare. Ar însemna o schimbare majoră în modul în care funcționează sistemul nostru educațional, dar una care ar putea aduce beneficii reale pentru elevi, părinți și, în cele din urmă, pentru întreaga societate.
În final, gândindu-mă la fiul meu și la toți copiii care merită o educație fără frică și abuzuri, îmi doresc să le urez succes celor care încep un nou an școlar. Nu uitați, oameni buni, că aveți puterea să cereți și să luptați pentru schimbare. Nu acceptați abuzurile nimănui, ridicați-vă vocea, faceți grevă, protestați – pentru că, în final, directorii de școli și nu doar aceștia se tem mai tare de presă și de publicitate negativă decât de orice altceva.
În toată această imagine sumbră, un elev de la Vișoiu mi-a povestit și despre un profesor care îi motivează cu adevărat: „Ne învață carte pe bune, ne încurajează să fim mai buni.” Acest exemplu arată că există și oameni dedicați, care fac diferența în viața copiilor, demonstrând că schimbarea este posibilă. E timpul ca această clepsidră a fatalismului să se întoarcă și fluturele schimbării să înceapă să bată din aripi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cred ca ar prinde bine sa stim cateva cifre, precum numarul de directori de scoala publica ce au ajuns acolo prin concurs. Dupa parerea mea, cei mai multi sunt numiti politic, interimar. Nici macar nu se mai obosesc sa aranjeze un concurs.
Am avut copii la cel mai bun liceu din oras si unul dinre cele mai bune din tara (a fost si pe locul 1 si pe 2 si pe 5 iar acum cred ca e in top 10). O institutie pe care uc greu o pot numi liceu. daca ala e in top 10 atunci e clar cum e cu restul. profesori de mate care desi predau la sectia de mate-info, nu au dat pe la socala cu anii!!! am fost nevoit sa meditez inca din calasa a 9-a, un copil care a terminat generala cu 10, briliant dupa spusele profului de mate de la 5-8, pentru ca la liceu nu venea proful. dar sa revenim la articol:
ati fost in consiliu si aveti naivitatea sa credeti ca votul parintilor ar putea aduce un director ok? pe bune? ei bine, scoala e doar o societate mai mica. tot ceea ce ne-a adus in situatia de aranjamente politice pentru postul de director se va repeta la un nivel mai mic si atunci cand parintii voteaza. la prima sedinta cu parintii in clasa a 5-a, o mamica a cerut dirigintei ca baiatul ei sa primeasca note de trecere chiar daca nu o sa "prea vina pe la scoala" pentru ca ea vrea s ail faca fotbalist si el merge la antrenamente. sau poate vreti sa voteze mamica aia care s-a incurcat cu profesorul de la scoala unde erati in consiliu, fara sa se gandeasca la ce repercursiuni are asta asupra propriului copil?
Daca vrem sa corectam ceva, ideea e simpla: asa cum elevii au nevoie de ghidaj pentru a invata, de inspiratie si de exemple, tot asa au si profesorii. daca un profesor trage in stanga si altul in dreapta, rezultatul in scoala respectiva e unul dezatruos. daca un profesor e dur si celalalt nu, rezultatul pentru amandoi este dezatruos! daca insa acesti profesori sunt ghidati de director, sunt indrumati si decid impreuna (poate chiar si democratic asa cum propuneti) directia de urmat intr-o scoala sau alta, intradevar lucrurile se pot schimba in bine. nu ai cum sa faci asa ceva atunci cand directorii sunt numiti politic sau cand profesorii sunt angajati politic si nu ii intereseaza rezultatele scolii.
deci totul pleaca de la cap.
si ca sa intaresc idee asta, am sa inchei cu un detaliu despre scolile privateȘ poate e bine sa va interesati inca de pe acum, cum este cu echivalarea rezultatelor de la scoala aleasa pentru copilul dvs. de ce? pentru ca exista scoli private unde puteti obtine calificative A pe linie si cand mergeti la liceu sau facultate o sa aveti nevoie de echivalare si o sa aveti surpriza ca aceste calificative sunt echivalate cu note de 7-8 din sistemul public, adica o mica tragedie in a accede la studiile dorite. de ce asa? pentru ca tot de la cap se trage.
mult succes!