Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Logica și ciorba de potroace a doamnei Dăncilă

Manda - Dăncilă

Foto: Facebook Lia Olguța Vasilescu

După ce anterior își exprima dorința paradoxală ca „ura să fie însoțită de solidaritate”, doamna Dăncilă a recidivat cu o altă frază explozivă, afirmând la Iași că „marea majoritate sunt oameni care știu că bunul-simț și violența nu sunt caracteristice poporului român”.

În mintea oricărui om în care ideile, valorile, opozițiile se așază în căsuțe distincte, e cu neputință de pus în același sertar ura cu solidaritatea (decât în forma solidarității naziste în ura față de evrei, de pildă), sau, într-un alt sertar, bunul-simț și violența (decât, iarăși, într-o formă aberantă a unei societăți care face din violență însăși baza moralei sale publice). Dar să nu ne complicăm inutil, nu este nimic sofisticat în gândirea și exprimarea doamnei Dăncilă.

Educația și devenirea adultă a omului înseamnă, printre altele, compartimentarea minții conform unor cupluri de termeni opuși pe care învățăm să nu-i amestecăm. Cogniția, dar și judecățile de valoare se regrupează în grupul termenilor pozitivi și, separat, în grupul termenilor negativi. Plus și minus, adevăr și falsitate, bine și rău, sus și jos, frumos și urât, continuați la nesfârșit pentru a completa peisajul cel mai schematic al logicii binare în care suntem construiți și în care funcționăm de la Aristotel încoace.

Lipsa de educație se vede atunci când pereții despărțitori dintre termenii opuși sunt subțiri, maleabili sau inexistenți. Gândirea logică nu funcționează dacă între termenii opuși nu există distincție clară, dacă adevăratul devine fals, dacă putem spune orice și contrariul său, de pildă dacă așezăm bunul simț și violența în aceeași oală.

Or, tocmai asta e periculos de vizibil la doamna Dăncilă. Domnia sa zburdă cu o naturalețe teribilă (starea de natură fiind ceea ce precedă starea de cultură) dintr-o parte în alta a logicii, supunând-o unor acrobații nemaivăzute. Sunt convins că dacă nu i s-a spus ulterior, nu și-a dat seama nici imediat după și nici vreodată mai târziu ce absurdități a scos pe gură. Pentru că și capacitatea de a recunoaște și repara greșeala de exprimare fac parte din același tip de inteligență logică și auto-reflexivă, auto-corectivă.

De aceea, în cazul doamnei nu e nevoie să mergem până la (non)sensul a ceea ce spune. Nu există conținut, nu există nimic semantic sau încărcat cu semnificații în ce spune. Inteligența ei foarte modestă îi permite să memoreze un vocabular simplificat, organizat în jurul unor cuvinte cheie („poporul român”, „jignire”, „respect”, „plusvaloare”, „acest lucru”), alături de care plutesc indistinct, ca într-o ciorbă de potroace, cuvinte care ajung aleatoriu în frazele rostite fără text de sprijin.

Nicio experiență politică și nici o repetare a acelorași fraze artificiale nu va compensa vreodată lipsa acestei inteligențe logice, care are un ritm de dobândire și de exersare imposibil de recuperat acum. Partea dureroasă pentru noi toți, ceilalți, e că o persoană cu asemenea carențe educaționale e pusă să decidă pentru noi toți ce e bine și ce e rău, în condițiile în care ea nu sesizează deosebirea dintre înlocuire și însoțire, dintre ură și solidaritate, dintre bun simț și violență.

Până la urmă, oare ce e bine pentru noi? Bunul simț sau violența? Şi oare ce e bine pentru noi e bine și pentru ei, cei care o pun să rostească asemenea fraze? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • dan check icon
    Doamna Viorica nu e chiar naiva face ce i se spune chiar daca mimeaza ca e sincera si asta gandeste.
    Treaba asta cu ura si solidaritatea este slogan de partid inoculat in mintile alegatorilor de catre Dragnea , USR PNL reprezinta ura si PSD solidaritatea .
    Idiotii astia chiar cred ca treaba asta cu ura prinde la public.
    A mai spus si Dan Voiculescu din gandirea aia de securist nenorocit ca e nevoie de un nou USL , cam asta au in cap baietii astia ,solidaritate fara ura bla bla bla....
    Asa ca Dancila scoate pe gura ce i se spune doar doar e acceptata la putere.
    • Like 0
  • Dan check icon
    Ce e cu adevarat trist este ca doamna D. se intalneste cu rectori, profesori universitari, academicieni si oameni de cultura care o primesc cu tot onorul si se ploconesc in fata ei.
    • Like 1
    • @ Dan
      Păi și ce, răposata tovarășa Elena zisă și "codoi"(după cum îi spunea ea dioxidului de carbon) nu era " doctor inginer de largă recunoaștere internațională" ??!
      • Like 1
  • Gabi check icon
    Ce o tot criticaţi pe sora 'Veo şi pe susţinătorii ei, d-le?
    <mod type=hazliu>
    Păi, n-aţi vrut voi „stat minimal”? N-aţi vrut voi ca statul să stea cât mai departe de toate cele? Iată rezultatul „statului minimal” pe care vi l-aţi dorit:
    - Implicare în transporturi, comunicaţii şi drumuri = 0
    - Implicare în educaţie = 0
    - Implicare în sănătate = 0
    - Implicare în economia privată = 0
    Dar, sora 'Veo nu le exploatează prin impozitare pe femeile nevoiaşe şi fără serviciu. Dacă statul pune accize pe fumat şi alcool pentru a descuraja fumătorii şi alcoolicii, înseamnă că statul nu impozitează prostituţia ca să le ajute pe doamnele de companie şi să încurajeze sexul. Taxarea este o pedeapsă, deci în accepţia guvernului prostituţia este o profesie onorabilă care trebuie încurajată şi scutită de impozitare.
    </mod type=hazliu>
    • Like 1
  • analiza si psihanaliza , intrebari retorice sau directe , scheme de gandire , de citire , de vorbire , injuraturi si lamentari , pro si contra .....dar peste toate astea se ridica un adevar monstuos , tara asta navigheaza cu nonsalanta pe o curba descendenta care se poate termina nu pe fundul prapastiei ci direct in groapa Mariannelor , l-am urat 10 ani pe Basescu , a venit Ponta , l-am vrut jos pe Ponta , a venit Dragnea , l-am vrut jos si pe el si ne-am ales cu Dancila , minunat , vorba unui hatru . l-ati barfit pe Basescu ca bea , poftiM , Vio e mereu treaza , multumiti ?? Nu , Viorica nu a fost aleasa de Dragnea doar pentru ca era sluga perfecta , proasta si obedienta , ci pentru ca marea ei " calitate " era si este una singura : TICALOSIA ! E la fel de ticaloasa ca toti cei din jurul ei , iar noi acceptam asta cu seninatate sau resemnare , cateodata dau dreptate turcilor , care satui de caracterul domnitorilor romani ne-au pus conducatori din Fanar !
    • Like 0
  • Minciuna, prostie, aroganță, nepotism, iresponsabilitate, numai calitati.Toate, le intalnim acum, la acestă doamnă,
    • Like 3
  • Prin vorba sa iscusita si logica incontestabila face din psd un veritabil MIG!
    • Like 1
  • Zev check icon
    ‘cei care o pun să rostească asemenea fraze? ’ Da’ cine-o pune, domnu’ Mihali? Asa e naturelul ei, pentru noi e defazat.. E o logica nepamanteana, deci cereasca, deci de-aia n-o putem noi pricepe ca muritori si pamanteni. In Veo trebuie sa crezi, atat. Nu e ca pe Pamant cu religiile, unde zeitatea primara este absolutul, si implicit nu poate fi inteleasa, analizata, cuantificata, ea pur si simplu este. E invers: Veo nu poate fi inteleasa, analizata, cuantificata, ea pur si simplu este. Implicit, e zeitate. All hail Veo!
    • Like 3
  • Corina check icon
    „Şi oare ce e bine pentru noi e bine și pentru ei, cei care o pun să rostească asemenea fraze?” În astfel de cazuri vorbește de la ea, cu seninătate și încredere. Femeia asta crede sincer că-și merită funcția în virtutea bunelor ei intenții. Și nu e nimeni în jur să o contrazică, să-i sugereze cât de vag că ar fi inadecvată, că trebuie să plece. Dimpotrivă. Priviți poza. Suntem într-o situație precară și absurdă. Nu putem spera decât că se va termina măcar la termen, pașnic. Și cu daune minime? Asta nu, din păcate. Imposibil.
    • Like 6
    • @ Corina
      Delia MC Delia MC check icon
      Frumoasă broșă. A propos, mai e ceva de spus în ce-o privește pe duamna? Măi e ceva de comentat? Oare o tăcere totală n-ar fi mai potrivită? Mai e oare ceva de spus despre NIMIC?
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Corina check icon
      Când nimicul e prosper, sigur de sine, cu imagine impecabilă și lingăi mulți în jur care întrețin impresia de autoritate și activitate responsabilă, pe unii ne apucă disperarea și ni se pare că merită să aruncăm și noi o piatră să destrămăm magia. Nu știm pentru câți români nimicul e ceva, și încă ceva de admirat. Ne temem, nu cumva să fie mulți și să ne tragă iar înapoi.
      • Like 0
    • @ Corina
      Delia MC Delia MC check icon
      Nici o frică. La ultimul referendum au votat pt psd cam 10-12% din populația cu drept de vot. Acest referendum a fost un fel de sondaj de opinie. Și mai mulți nu vor fi, dimpotrivă! Să destrămăm odată acest mit, cum că psd ar mai câștiga alegerile vreodată. Deci, mult zgomot pentru nimic.
      • Like 1
    • @ Delia MC
      Corina check icon
      Putem spera, da. La europarlamentare am avut asociat referendumul care a atras lume altfel pasivă și un context provocator.
      • Like 0


Îți recomandăm

Guvernul Ciolacu Inquam

România fierbe de un an. A fiert politic, apoi instituțional, bugetar și, în cele din urmă, economic. În doar 12 luni, economia și societatea au intrat într-o spirală a degradării. Iar în centrul acestui haos se află Guvernul Ciolacu — un guvern care a reușit să cheltuiască peste 70 de miliarde de euro în plus, fără să lase urme clare de dezvoltare sau de bunăstare! Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Citește mai mult

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Shelly la BT Talks

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Andrei „Selly” Șelaru despre transformarea din creator de conținut în antreprenor, despre Beach, Please și despre Nibiru – proiectul unei stațiuni private lângă Costinești, gândită ca o platformă de divertisment cu standarde unitare, mix de evenimente și o infrastructură permanentă.

Citește mai mult

Guvernul Ciolacu 2 și Iohannis

Efectele catastrofale ale guvernului-rotativă, cu premierii Ciucă - Ciolacu și miniștrii de Finanțe Cîciu - Boloș, ultimii învârtiți apoi pe la Fonduri Europene, se văd cu ochiul liber. În 2025, 7% din veniturile bugetare totale merg spre plata dobânzilor pentru datoriile contractate de România, față de 5% în 2024.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult