Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Lupta pentru Moarte

Lupta pentru moarte

Imaginea siluetelor umanoide cățărându-se în demență pe zidul de peste 10 metri dintre Liban și Israel, ca să sară dincolo, mi-a adus în minte filmul "World War Z - Apocalipsa Zombie". Mușcați de un virus care se răspândește rapid în toată lumea, oamenii se transformă în automatoni biologici mobilizați de un singur scop: să ucidă oamenii încă neinfectati. Nimic nu îi poate opri: ziduri, tancuri, elicoptere, rafale de mitralieră, bombe. Nici măcar bomba atomică. Rupți în bucăți, decapitați, continuă să se târasca, în hoarde, mânați de aceeași sete: să omoare.

Toți cei care asaltează acum granițele Israelului, și năvălesc pe străzi, din Franța până în Pakistan, pentru că o fac la chemarea de Ziua Furiei, decretată de Hamas, sunt gata să extermine toți evreii. Deocamdată, evreii. După modelul nazist, cum s-a strigat in fata Operei din Sidney: "Gas the Jews!" .La Beijing și în Franța, au fost deja înjunghiați în plină zi, în plină stradă.

În SUA și Europa, unde se afla mulți imigranți musulmani, valul de sânge va stârni un val de voturi pentru partidele antidemocratice, naționalist-autoritariste, rasiste, pe scurt; fascistoide.

Ce a început și ce urmează, nimeni nu știe cât, nu mai este un război pentru teritorii, pentru drepturi, pentru libertate sau independență: este o luptă pentru moarte. O luptă pentru a omorî și a fi omorât.

După al Doilea Război Mondial, pur și simplu au fost uciși prea puțini oameni în lume. Și această lume, pentru că așa sunt plămădiți oamenii de bunul Dumnezeu, își face acum suma necesară de omucideri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Două sentimente se ciocnesc în mine când am în fața ochilor jucătoarele iraniene de fotbal tăcând intens în timp ce imnul țării lor curge din difuzoare: mă bucură nespus să văd cât de curajoase și demne sunt, căci știu bine că pot fi executate îndată ce vor reveni în Iran; mă întristează nespus chipurile lor întunecate și asprite de suferință, arătate lumii pe stadionul Gold Coast din democratica Australie, care nu cunoaște nici dictatura, nici războiul pe teritoriul lui.

Citește mai mult