Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

M-am decis să văd un film „impertinent” pe care eram convinsă că-l voi detesta. Și am avut dreptate, l-am detestat

Mrs. Buică

Foto: News.ro

M-am decis să merg să văd un film pe care eram convinsă că-l voi detesta. Îmi fusese povestit de cineva care-l văzuse la festivalul Astra, în septembrie, văzusem și trailerul și decisesem că nu-i de mine. Urăsc în general lipsa de respect, iar când aceasta se petrece în familie, îmi repugnă.

Totuși continua să se vorbească despre film în jurul meu, unora le-a plăcut, alții chiar s-au distrat – iar în acel moment am devenit intrigată. Acum trebuia să-l văd cu ochii mei, să-mi fac propria părere.

Și am avut dreptate, l-am detestat.

Mrs. Buică, un documentar autointitulat „impertinent”, e cu o doză mai mult decât atât. Istoria unei familii de români emigrată în SUA din comunism, dar cu puternice rădăcini acasă, este colorată cap coadă cu reacții deplasate, comentarii obscene și interacțiuni nepotrivite unii cu alții, între toți membrii familiei. Sau, cel puțin, așa apare în percepția mea, că mi-am făcut și autocritica.

La modul în care s-a râs și s-a aplaudat și în sala în care l-am văzut eu, mi-am pus întrebarea dacă instanțele nu sunt cumva mai identificabile decât credeam, poate că familia Buică este de fapt familia tradițională, iar modul grijuliu în care am fost eu crescută reprezintă de fapt excepția.

În mod evident, filmul este catharsisul autorului, modul în care face pace cu el însuși, cu el la modul cel mai complex în care îi poate exista ființa, contextualizat. Faptul că alege să o facă de față cu toți străinii care îi văd filmul, de față cu toți foștii vecini de bloc și ilustre cunoștințe, alegerea de a minimiza drama personală și a o arăta tuturor cu degetul, să se râdă de ea, este discutabil, dar profund personal și sunt sigură că nu a fost o decizie simplă. Totuși, nu pot să ignor caracterul profund americănesc al acestei decizii, la fel cum, în antiteză absolută cu firea rezervată, mai degrabă închisă și inchizitoare a românilor, domnul și doamna Buică se comportă în fața camerei, își fac reproșuri, acuzații și confesiuni cu o lejeritate remarcabilă, ba chiar cu mândrie. Momentul e postum lor și-mi pare rău de asta, sunt convinsă că le-ar fi făcut o reală plăcere să se vadă pe ecrane, ba chiar evenimentul i-ar fi putut uni mai mult, spre deosebire de cuplurile care se văd înregistrate în timp la Insula Iubirii.

Nu cred că e întâmplător că filmul e lansat în preajma Crăciunului și mi-ar fi plăcut să rămână mai mult în cinematografe, să aibă mai mulți șansa să-l vadă. Ar fi putut fi un subiect bun de discuție la masa în familie, prilej cu care să constate fiecare, românește, cât de mai buni sunt decât familia Buică. Mă întreb dacă s-ar recunoaște cineva cinstit și ar zice „așa suntem și noi”, dacă aceștia ar vedea oricum filmul sau ar zice „încă un film românesc care ne arată cât de urâți suntem noi”.

De fapt, aici cred ca e cheia „impertinentă” a filmului – că, deși „românesc”, deși greu și generator de introspecție, deși indigest și necomercial, filmul acesta trebuia să existe și oamenii ar trebui să-l vadă. Deși profund personal al autorului, familia Buică e acum a noastră, a tuturor.

Nu cred că am mai văzut o poveste atât de personală pe marile ecrane în România. Istoria va demonstra dacă momentul Mrs. Buică va da și cinematografiei noastre de gândit, nu doar spectatorilor. Dar, cu toată antipatia mea, nu pot să nu admir exhibiția onestă și plină de încărcătură emoțională, autorul care își expune un piept dezgolit oricărui tip de reacții, experimentând cu el însuși posibilitatea unei răni finale, o cauterizare în închiderea procesului propriei vindecări. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am văzut trailerul și a fost destul. Chiar prea mult.
    • Like 2


Îți recomandăm

Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult