Foto: Profimedia
În ultima perioadă simțim lumea mai polarizată ca oricând. Pare că taberele s-au radicalizat și mocnește un conflict aprins pe mai toate temele. Online-ul ne-a oferit acces la informație și posibilitatea de a lăsa sau primi feedback. Însă oare aceste instrumente ne-au adus mai aproape sau mai departe de adevăr?
Internetul a oferit tuturor oamenilor posibilitatea de a se exprima. Problema, ca în multe alte domenii, stă în discernământul celor care citesc sau ascultă. Suntem antrenați pentru a judeca corect opiniile și informațiile pe care le găsim pe internet? Suntem capabili să procesăm sănătos o cantitate așa mare de date? Știm să facem diferența dintre grâu și pleavă?
Avem acest reflex al opoziției. O căutăm în orice situație. De exemplu, privim o postare care exprimă un punct de vedere. Observăm 100 de comentarii dintre care 95 sunt de acord și 5 de opinie contrară, dar foarte vocal exprimată. Concluzia cu care rămânem? Acestui punct de vedere i se opun alte 5. Am uitat complet de cele 95 care îi dădeau dreptate.
Și nu doar că am uitat de cei 95 care împărtășeau punctul de vedere. Dar nici nu ne-am gândit la cei 950 care au dat o simplă reacție neutră și alți 95.000 care, deși au citit, nu și-au exprimat opinia. Poate e și firea noastră mai puțin „revoluționară” care nu vrea să își expună într-un spațiu public opiniile, așa cum vedem că se întâmplă în Franța în această perioadă. În orice caz, percepția cu care am plecat de la acea postare este că „opinia publică este împărțită” sau poate chiar „lumea nu prea era de acord cu părerea lui x”.
Realitatea este că trăim într-o perioadă în care cei auziți sunt puțini, dar extrem de vocali și perseverenți. Și cel mai ușor pentru a ieși în evidență este să te poziționezi într-o extremă. Apoi alții, la fel de interesați de a fi auziți, se poziționează în cealaltă extremă. Fiecare extremă își arogă o majoritate. Se provoacă una pe cealaltă pentru a ieși în evidență cât mai mult.
Pe drum mai strâng câțiva susținători și îi folosesc drept dovadă pentru „majoritatea” fiecăruia. Însă adevărata majoritate nu intrase niciodată în jocul extremelor. Oamenii își văd de treburile lor - slujbă, familie, facturi, responsabilități și probleme de tot felul.
Majoritatea tăcută nu postează jigniri, nici înjurături și nici alte comentarii neavenite. Nu pentru că n-ar avea păreri și opinii în tot spectrul de nuanțe. Ci pentru că nu are timp și energie pentru jocul extremelor.
Și cu toate acestea, chiar și percepția majorității devine ușor-ușor că suntem foarte dezbinați. Însă totul pleacă de la 5 comentarii contrare postării inițiale și 95 care erau de acord cu punctul de vedere. Iar 99% dintre cei care au citit postarea nici măcar nu au reacționat în vreun fel. Suntem oare conștienți de aceste reflexe care ne construiesc percepția?
Problema acestui model de selecție este că cei care se fac auziți o fac ridicându-și vocea, nu și argumentele sau competențele. Iar dacă astfel de profile câștigă notorietate și susținători pot ajunge să obțină și poziții de leadership în societate, organizații private sau publice. Însă procesul de selecție nu a măsurat abilități sau calități specifice acestor poziții de mare responsabilitate. Ci doar notorietatea de a comenta mai tare ca alți comentatori.
Ar fi benefic să analizăm cu mare atenție modul în care ne selectăm vocile pe care le ascultăm, le urmărim și le susținem. Oamenii nu sunt buni sau răi, ci doar potriviți sau nepotriviți pentru rolurile care li se încredințează. Iar într-o lume din ce în ce mai complicat de gestionat, singurul criteriu acceptabil pentru orice rol este competența pe măsura responsabilității asumate – fie că vorbim despre domeniul public sau privat.
Articol publicat inițial pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.