Mama și tatăl businessului românesc sau războiul dintre kapitaliști și capitaliști

Foto: Ovidiu Micsik/ Inquam Photos

Kramer vs. Kramer – un film american din 1979 – m-a condus către următoarea analogie, pe care aș vrea să v-o propun și dvs.: imaginați-vă România ca fiind un copil, pentru a cărui custodie s-a încins o bătălie între cei doi părinți care nu se mai înțeleg de la o vreme. Și fiecare crede că are dreptate, fiecare consideră că lui îi aparține de drept copilul. Fiecare are susținătorii lui, după chipul și asemănarea sa. Fiecare trăiește în bula lui. Iar cine va câștiga va avea șansa să crească România.

Dar să-i prezentăm pe cei doi protagoniști:

• În colțul din stânga, purtând un șort roșu, cântărind toată greutatea școlii de miliție și securitate din Băneasa, având nenumărate K.O.-uri la activ, repurtate prin anii '80, când lupta la întreprinderea de comerț exterior… tătucul copilului.
  
• În colțul din dreapta, purtând un șort „de afară”, a început luptele student fiind la jumătatea anilor ‘90, având multe victorii muncite din greu ca sa ajungă în clasamentul managerilor și antreprenorilor români de succes… mama copilului.
  

Cum au făcut bani fiecare dintre ei? Cum au de gând să aibă grijă de copil, ce valori, ce principii au de gând să-i insufle, cum va arată acesta când va crește? Iată, onorat juriu care citiți această depoziție, câteva întrebări fundamentale pe care trebuie să avem curajul să le punem și să ne tragem concluziile personale, pentru că această familie este adevărată noastră familie tradițională. Este oglinda noastră, este esența noastră ca oameni, este Republică și stat paralel. Și fiecare trebuie să alegem cum ne îndeamnă conștiința, educația, valorile, principiile și să dăm copilul în grijă celui care seamănă cu noi.

Kapitaliștii

Păi tătucul era („nu-i așa?”, după cum Silviu Brucan prevestea și ceea ce filmul „Kapitalism - rețetă noastră secretă“ ne va confirma) un om politic cu experiență, care se afla în gară atunci când a sosit trenul Revoluției. Cunoștea mersul trenurilor în România lui 1989. Nouă clasă de capitaliști români s-a format în principal pe socoteala statului, prin rapt din valorile imobiliare, din fondurile fixe și chiar din capitalul social al întreprinderilor de stat.

Deci tătucul era aproape șef de gară în ’90, când chipurile a intrat în business. Și apoi o poveste clasică: nu a plătit accize către bugetul de stat, a pus pe butuci niște fabrici, un pic de controverse în zonă petrolieră, și-a dat singur un combinat, un pic de mită la Partid și un pic de închisoare. Dar cine e bogat? Cine a apărut în Forbes? E cunoscut. Și nu prea îl interesează de copil. Că e ocupat cu jobul. Să facă bani mulți. Și mai mulți. Și putere. Că numai despre asta e vorba de la un anumit nivel al averii în sus. 

Capitaliștii

Mama a început cu facturi scrise pe genunchi în biroul primului client.

Începutul. A avut multă energie și entuziasm, deși condițiile păreau neprielnice pentru ceea ce voia să facă. Dar a primit și un sfat extraordinar, bazat pe experiența și înțelepciunea unui om de aproape 70 de ani. Exprimându-și admirația pentru imobilul în care lucra bătrânul, acesta i-a spus: „Dacă vreți și voi să aveți într-o bună zi așa ceva, în primii cinci ani de activitate, nu aveți voie să cheltuiți niciun ban din firmă, ci trebuie să reinvestiți absolut totul în dezvoltarea ei”.

Primul milion. Realizarea primul milion nu a fost un obiectiv în sine și se pare că a și omis să sărbătorească acel eveniment, motiv pentru care nu prea reușește acum să poziționeze corect în timp momentul în care s-a întâmplat acest lucru. Adevărul este că era mult prea absorbită de problemele curente din activitatea de zi cu zi și un astfel de detaliu a trecut oarecum neobservat.

Educație. A învățat permanent, a participat la cursuri și la workshopuri, a citit cărți. Toate aceste lucruri au influențat-o și au ajutat-o în mare măsură. (Apropo, puteți să îmi dați un exemplu de tătuc care a fost măcar la un curs, la un training, a vorbit despre vreo carte pe care a citit-o? Nu. Pentru că ei le știu pe toate. Nu îi învață pe ei nimeni. Și mai ales vreun coach sau trainer. Străin sau român). Când vine vorba de educația copiilor, mama îi lasă să experimenteze. Ei îi place să se refere la ceea ce face ca la o „afacere de familie, croită cu disciplină corporatistă”.

Corporația și antreprenoriatul merg mână în mână pentru unii dintre noi.

Când vine vorba despre cum să-și aleagă partenerii de afaceri sau cu cine să nu lucreze, are o filosofie foarte simplă, după o vorbă nemțească: „Gardul înalt, vecinul bun”. Prin urmare, cu cât reușești să stabiliești mai clar regulile jocului cu interlocutorul tău, fie el partener, furnizor, coleg sau client, cu atât mai lin și netulburat va decurge relația cu ei.

Când vine vorba de taxe, impozitie – trebuie plătite. Cinstit. Câte a plătit în total în toți anii aceștia nu știe, pentru că nu a avut nici curiozitatea și nici timpul să le cuantifice. Dar un lucru știe sigur, că le-a plătit pe toate. Nu a fost și nu a rămas niciodată datoare nimănui, indiferent că a fost vorba de stat, alt agent economic sau vreo persoană privată.

A trecut și prin momente grele, pe cât de neplăcute, pe atât de utile fortificării sistemului imunitar și a stării generale de sănătate a firmei.

Ce și-ar învață copilul? Ce sfat i-ar da acestuia că să reușească? Profesionalism, verticalitate, tenacitate, viziune, ambiție, perseverență, loialitate și corectitudine - acestea sunt atributele care în opinia ei definesc candidatul potrivit, pentru rolul de conducător. De câștigător. Cu cât ești mai flexibil și mai rapid în implementarea unor idei și strategii noi, cu atât îți vei păstra anumite avantaje competitive și chiar să înregistrezi creșteri frumoase, de la an la an.

Poate vă întrebați de unde știu atât de multe despre mamă? De unde știu cum gândește și ce ar face? Pentru că am dat mână cu ea, am vorbit cu ea, am stat la masă cu ea și, nu în ultimul rând, pentru că i-am luat un interviu. O depoziție. Sunt avocatul ei. Și poate o să considerați că sunt subiectiv. Dar nu am ce să fac. Îmi place de ea. Și trebuie să o susțin. Să o apăr.

PS. În filmul „Kramer vs Kramer”, tatăl este cel care câștiga copilul. Dar știm cu toții filmul. Poate ghicit personajele noastre, dar asta contează mai puțin. Generația afaceriștilor anilor '90, îmbogățiți peste noapte din „afaceri cu statul” - numele soft al raptului organizat -, este „tătucul” care trebuie să dispară ca România să se facă bine. El se ține cu căngile mâinilor de burta statului - singura sursă a bogăției și a puterii sale. Pentru el, amenințarea cea mai mare nu vine - culmea! - de la DNA, ci din partea celor care se luptă pentru un business corect, pentru că aceștia îi strică „cota de piață”. Mai puțin vizibil, războiul dintre kapitaliști și capitaliști modelează fundamental țara în care vom trăi. Vedeți harta antreprenoriatului, județ cu județ, și veți înțelege mai multe.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp