Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Prima lecție despre antreprenoriat am luat-o de la tata care vindea portocale în piața mare din Craiova. „Secretul” pentru care la el era mereu coadă

Vânzător portocale

Foto: Guliver Getty Images

Ce știam despre antreprenoriat acum 8 ani? Adică pe când începea să bată un vânt puternic de criză în România. Știam exact cât știe porcul despre portocale.

Dacă închid ochii și mă gândesc care este lucrul, gustul sau mirosul pe care l-aș recunoaște dintr-o mie, acela este mirosul de portocale de Crăciun. Îl simt cu toată ființa mea, dar nu îl pot explica în cuvinte. Ca atunci când te întreabă un sommelier: „Ce gust are vinul?”. Și răspunsul care îmi vine primul este „de vin”. Simți că e bun, că îți place, dar în niciun caz nu poți spune că vinul are note de fructe de pădure, flori, miere, iaurt, bacon, ierburi uscate sau gem de cireșe.

Ce treabă au portocalele de Crăciun cu antreprenoriatul? Că doar suntem oameni mari. Nu mai credem în Moș Crăciun.

În primul rând nu pică din cer. Dacă faci parte din generația X sau generația Y (ăia născuți în preajma Revoluției), știi că era un moment unic pentru care cineva muncea din greu. 5-6 portocale de Crăciun. Și apoi mai așteptai un an. Încă 5-6 portocale de Crăciun. Să crești un business – e nevoie de timp. Și de răbdare. Avem tendința să ardem etape. Să ne dorim succes rapid. La început e greu. Nu merge treaba. Dar dacă faci lucrurile cum trebuie plus noroc, business-ul va crește și va produce. Portocale.

Vrei să desfaci o portocală. Și muști coaja. Nu-ți place gustul dulce - acrișor. Apoi începi să o decojești. E o treabă „murdară”. Ba nu merge așa ușor, ba mai sare un pic de suc în ochi sau se prelinge pe degete, ba mai rupi din fruct. Și tot așa. Nu e ușor. Apoi trebuie să o mai și împarți cu alții, deși tu ai făcut toată „munca”. Dar rezultatul final este atât de dulce. 

Iar cojile de portocală nu se aruncau. Le păstram zile întregi pentru că mirosea toată casa a portocale. Și se bucurau și alții de acest miros. Să atragi oamenii potriviți lângă tine, să influențezi viața lor, dezvoltarea lor, să îi motivezi, să îi inspiri. Miroase bine. Miroase a „butterfly effect”. Atunci când lucruri „mici” pot avea efecte mari.

Dar cine-i porcul?

Napoleon pe numele lui, dacă ne luăm după George Orwell. Un porc de rasă gras și fioros, nu prea vorbăreț, care face tot ce vrea. Principalul tiran în „Ferma animalelor”, el își mărește puterea, schimbă regulile pentru propriul interes. Dar mai sunt și alții: Seniorul cel Bătrân, Snowball, Squealer, Minimus, the piglets, Pinkeye… Sau dacă nu e Orwell, e realitate: stat, politicieni, guvern, corporații, instituții și companii publice, media, bănci și lista poate continua.

Boală porcului se manifestă simplu: dacă mișcă, taxează-l; dacă încă mișcă, un pic de legislație. Dacă este „too big to fail”, subvenționează-l.

Antreprenorul este un jongleur, care folosește idei, abilități, pasiune, perseverență, social media și multe altele pe post de portocale. Și trebuie să jongleze cu toate. Să le țină în aer în același timp.

Tatăl meu a vândut portocale în piața mare din Craiova. În fiecare săptămână aducea o dubă cu portocale de la București, iar în weekend trebuia să le vândă. Și era coadă la el. De ce? Simplu. Exista o regulă că nu e voie să adaugi mai mult de 30% peste prețul de import. Așa că prețul era de 3,5 lei. La el. La alții era 4 lei sau 5 lei. Că nu le păsa de reguli. Dar coadă era acolo unde vindea el.

În anii din preajma Revoluției din ’89 se manifesta un spirit antreprenorial, sălbatic, incipient, stil bișniță sau pe genunchi. Era o chestiune de supraviețuire. Prima lui incursiune de antreprenor a fost la Severin. La târgul de sârbi. Când a rămas fără portofel. Să ai portofelul în buzunarul închis de la cămașă, la piept. Și totuși să îți taie buzunarul cu lama de bărbierit și să rămâi fără el… A dispărut. Cu tot cu acte, buletin, permis. Puțini bani, că nu prea avea. Tata venise să le vândă sârbilor șuruburi, piulițe, rulmenți, inele pentru galerii de agățat perdeaua, mileuri și treninguri. Are și azi un trening vișiniu pe care nu a reușit să îl dea. „Și ce bun e“. Citez din Domnul Cioroianu după 25 de ani. Când s-a întors altădată de la Kladovo (Serbia), a adus alune și Pepsi. Țin minte perfect. Parcă a fost ieri.

Apoi pasul următor: propria firmă împreună cu 2 colegi. CASTEL PROIECT. Eu am ales numele firmei. Dar nu mai țineam minte asta. Reparau echipamente electronice, motoare electrice și televizoare. Aveam casa plină de cutii cu televizoare, iar tata îl deschidea pe fiecare în parte și îi adăuga un circuit ca să se audă sonorul pentru TVR1. Goldstar, Megastar și multe altele la mâna a doua. Apoi cu niște rude, stăteau și se gândeau: „Ce să facem să mai facem niște bani?”. Păi de exemplu o afacere cu flori. La o casă cu un teren părăsit al unui prieten din Craiova. S-au apucat să smulgă buruienile, să scoată pietrele, au adus o benă de pământ bun și s-au apucat să pună flori. Crizanteme, gladiole și chiparoase sau tuberoze cum erau cunoscute. Într-o zi s-au dus cu primele 50 de crizanteme la piața de la gară, lângă „Cățeaua leșinată”- local celebru, de succes, alături de „La trenul pierdut”, care este nelipsit din orice oraș românesc cu o gară respectabilă. Nici nu s-a așezat bine jos, că au apărut doi care se ocupau de buchete și aranjamente pentru nunți și au cumpărat toată marfa. Așa că a prins curaj și a mai tăiat 100 de crinzanteme și a venit iar cu ele în piață. Și le-a vândut și pe astea. Apoi și-a găsit un om care stătea să le vândă în piață. Ce a rămas din afacere? Carnete întregi, scrise de tatăl meu, despre flori, cum să le plantezi, cum să le îngrijești. Atât. Că nici pe mine, nici pe sora mea nu ne-a convins să devenim mici florari sau mici „orangiști” (paradoxal, peste ani și ani urma să fiu unul foarte bun).

Dar au fost încercări frumoase. Poate cu un pic mai mult curaj, cu mai multă perseverență, ar fi fost mai departe. Dar poți să le ceri unor oameni, crescuți într-un sistem cu repartizare la final de facultate, cincinal și serviciu pe viață să-și pună apartamentul gaj pentru un credit la bancă? Să rămână copiii pe drumuri? Ce o să zică vecinii…

Mă bucur că tatăl meu a încercat. Cinstit. Corect. Mare lucru pentru acele vremuri. Poate de-aia a rămas ca Iliescu: „sărac și cinstit“. Și apoi, după ani și ani, văd un film cum e de exemplu „Kapitalism – rețeta noastră secretă“ și simt că mă apucă toți nervii…

Dar asta în episodul 2.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • „Vindem mult pentru că vindem ieftin” aceasta era o reclamă pe care o vedeam în vreamea comunismului pe o casa de tărgoveți de la periferia unui oraș ( mica afacerea nu mai funcționa rămăsese numai reclama scrisă pe perete ). Cred că aceasta este o lecție de antreprenoriat în domeniul retail.
    Indiferent de domeniu cred că o afacere bună este aceea care îți aduce un câștig mic dar sigur pe termen lung, cel puțin câteva generații.
    Oricum fostele țări comuniste au experimentat trecerea de la socialism la capitalism fără capital și de aici toate problemele generate: constituirea capitalului prin privatizări frauduloase, explozia dughenelor stradale și a bazarelor, preluarea abuzivă a activelor și pasivelor eficiente, vânzarea mult subevaluată a resurselor financiare și energetice, etc.
    • Like 0
  • am atata nevoie de dvs,domnulu cioroianu!sunteti un balsam pt sufletul meu atat de flamand de relatari ,explicatii,comentarii perfect documentate si pe intelesul tuturor.o minte stralucita.pe unde va ascundeti?dvs nu aveti loc in prim planul societatii noastre/imi imaginez cu ochii mintii cu ar fi o romanie cu mai multe valori ca dvs,dar intrun lan cu neghina e greu sa vezi si acea samanta incoltita a "mirabilei seminte"metaforica a poetului nostru inegalabil.cine are minte sa decripteze!

    • Like 1
  • Imi place!Astept episodul 2.
    • Like 0
  • In Romania, termin Ingineria, Cibernetica mai fac si un MBA si la final ma specializez in vanzarea portocalelor la colt.
    De ce ?
    Pentru ca din portocale mai ramane ceva.
    De ce am mai facut scoala ?
    Mama era cu scoala, nu cu portocalele :)))
    • Like 1
  • Eu cred ca tatal dumitale nu a ramas sarac de loc.Pentru ca a facut ce a vrut la un moment dat si lucrurile au functionat.Cat puteau functiona in conditiile impuse de prudenta mentionata in articol.Deci...s-a ales cu mult.Cred ca a fost fericit sa vina cu alune si Pepsi de la Kladovo(am trecut si eu pe acolo) si etc.Si amuzat ,peste ani de intamplarea cu buzunarul.Si multe altele probabil.
    • Like 1
  • Foarte frumos articolul. Si adevart. Si sincer.
    Am avut si eu prieteni care au trecut prin experiente asemanatoare. nici eu nu sunt mai bogati. dar au incercat. Si m-au ajutat sa invat si eu cate ceva. Dar eu, din pacate nu stiu sa scriu atat de bine, asa ca raman in galerie.
    • Like 1
    • @ Sanda Albu
      check icon
      Frumos, da! Sincer, hmm...
      • Like 0
  • lectia e ceva din care ai invatat ceva. se pare ca nu. doar o telenovela a esecului antreprenorial.
    • Like 0
  • Frumos. De abia astept episodul 2.
    • Like 1
  • cox check icon
    Tocmai aveam un gust de portocale, cand, sfarsitul, mi-a adus unul amar...
    • Like 3


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult