Foto: Guliver Getty Images
Ce știam despre antreprenoriat acum 8 ani? Adică pe când începea să bată un vânt puternic de criză în România. Știam exact cât știe porcul despre portocale.
Dacă închid ochii și mă gândesc care este lucrul, gustul sau mirosul pe care l-aș recunoaște dintr-o mie, acela este mirosul de portocale de Crăciun. Îl simt cu toată ființa mea, dar nu îl pot explica în cuvinte. Ca atunci când te întreabă un sommelier: „Ce gust are vinul?”. Și răspunsul care îmi vine primul este „de vin”. Simți că e bun, că îți place, dar în niciun caz nu poți spune că vinul are note de fructe de pădure, flori, miere, iaurt, bacon, ierburi uscate sau gem de cireșe.
Ce treabă au portocalele de Crăciun cu antreprenoriatul? Că doar suntem oameni mari. Nu mai credem în Moș Crăciun.
În primul rând nu pică din cer. Dacă faci parte din generația X sau generația Y (ăia născuți în preajma Revoluției), știi că era un moment unic pentru care cineva muncea din greu. 5-6 portocale de Crăciun. Și apoi mai așteptai un an. Încă 5-6 portocale de Crăciun. Să crești un business – e nevoie de timp. Și de răbdare. Avem tendința să ardem etape. Să ne dorim succes rapid. La început e greu. Nu merge treaba. Dar dacă faci lucrurile cum trebuie plus noroc, business-ul va crește și va produce. Portocale.
Vrei să desfaci o portocală. Și muști coaja. Nu-ți place gustul dulce - acrișor. Apoi începi să o decojești. E o treabă „murdară”. Ba nu merge așa ușor, ba mai sare un pic de suc în ochi sau se prelinge pe degete, ba mai rupi din fruct. Și tot așa. Nu e ușor. Apoi trebuie să o mai și împarți cu alții, deși tu ai făcut toată „munca”. Dar rezultatul final este atât de dulce.
Iar cojile de portocală nu se aruncau. Le păstram zile întregi pentru că mirosea toată casa a portocale. Și se bucurau și alții de acest miros. Să atragi oamenii potriviți lângă tine, să influențezi viața lor, dezvoltarea lor, să îi motivezi, să îi inspiri. Miroase bine. Miroase a „butterfly effect”. Atunci când lucruri „mici” pot avea efecte mari.
Dar cine-i porcul?
Napoleon pe numele lui, dacă ne luăm după George Orwell. Un porc de rasă gras și fioros, nu prea vorbăreț, care face tot ce vrea. Principalul tiran în „Ferma animalelor”, el își mărește puterea, schimbă regulile pentru propriul interes. Dar mai sunt și alții: Seniorul cel Bătrân, Snowball, Squealer, Minimus, the piglets, Pinkeye… Sau dacă nu e Orwell, e realitate: stat, politicieni, guvern, corporații, instituții și companii publice, media, bănci și lista poate continua.
Boală porcului se manifestă simplu: dacă mișcă, taxează-l; dacă încă mișcă, un pic de legislație. Dacă este „too big to fail”, subvenționează-l.
Antreprenorul este un jongleur, care folosește idei, abilități, pasiune, perseverență, social media și multe altele pe post de portocale. Și trebuie să jongleze cu toate. Să le țină în aer în același timp.
Tatăl meu a vândut portocale în piața mare din Craiova. În fiecare săptămână aducea o dubă cu portocale de la București, iar în weekend trebuia să le vândă. Și era coadă la el. De ce? Simplu. Exista o regulă că nu e voie să adaugi mai mult de 30% peste prețul de import. Așa că prețul era de 3,5 lei. La el. La alții era 4 lei sau 5 lei. Că nu le păsa de reguli. Dar coadă era acolo unde vindea el.
În anii din preajma Revoluției din ’89 se manifesta un spirit antreprenorial, sălbatic, incipient, stil bișniță sau pe genunchi. Era o chestiune de supraviețuire. Prima lui incursiune de antreprenor a fost la Severin. La târgul de sârbi. Când a rămas fără portofel. Să ai portofelul în buzunarul închis de la cămașă, la piept. Și totuși să îți taie buzunarul cu lama de bărbierit și să rămâi fără el… A dispărut. Cu tot cu acte, buletin, permis. Puțini bani, că nu prea avea. Tata venise să le vândă sârbilor șuruburi, piulițe, rulmenți, inele pentru galerii de agățat perdeaua, mileuri și treninguri. Are și azi un trening vișiniu pe care nu a reușit să îl dea. „Și ce bun e“. Citez din Domnul Cioroianu după 25 de ani. Când s-a întors altădată de la Kladovo (Serbia), a adus alune și Pepsi. Țin minte perfect. Parcă a fost ieri.
Apoi pasul următor: propria firmă împreună cu 2 colegi. CASTEL PROIECT. Eu am ales numele firmei. Dar nu mai țineam minte asta. Reparau echipamente electronice, motoare electrice și televizoare. Aveam casa plină de cutii cu televizoare, iar tata îl deschidea pe fiecare în parte și îi adăuga un circuit ca să se audă sonorul pentru TVR1. Goldstar, Megastar și multe altele la mâna a doua. Apoi cu niște rude, stăteau și se gândeau: „Ce să facem să mai facem niște bani?”. Păi de exemplu o afacere cu flori. La o casă cu un teren părăsit al unui prieten din Craiova. S-au apucat să smulgă buruienile, să scoată pietrele, au adus o benă de pământ bun și s-au apucat să pună flori. Crizanteme, gladiole și chiparoase sau tuberoze cum erau cunoscute. Într-o zi s-au dus cu primele 50 de crizanteme la piața de la gară, lângă „Cățeaua leșinată”- local celebru, de succes, alături de „La trenul pierdut”, care este nelipsit din orice oraș românesc cu o gară respectabilă. Nici nu s-a așezat bine jos, că au apărut doi care se ocupau de buchete și aranjamente pentru nunți și au cumpărat toată marfa. Așa că a prins curaj și a mai tăiat 100 de crinzanteme și a venit iar cu ele în piață. Și le-a vândut și pe astea. Apoi și-a găsit un om care stătea să le vândă în piață. Ce a rămas din afacere? Carnete întregi, scrise de tatăl meu, despre flori, cum să le plantezi, cum să le îngrijești. Atât. Că nici pe mine, nici pe sora mea nu ne-a convins să devenim mici florari sau mici „orangiști” (paradoxal, peste ani și ani urma să fiu unul foarte bun).
Dar au fost încercări frumoase. Poate cu un pic mai mult curaj, cu mai multă perseverență, ar fi fost mai departe. Dar poți să le ceri unor oameni, crescuți într-un sistem cu repartizare la final de facultate, cincinal și serviciu pe viață să-și pună apartamentul gaj pentru un credit la bancă? Să rămână copiii pe drumuri? Ce o să zică vecinii…
Mă bucur că tatăl meu a încercat. Cinstit. Corect. Mare lucru pentru acele vremuri. Poate de-aia a rămas ca Iliescu: „sărac și cinstit“. Și apoi, după ani și ani, văd un film cum e de exemplu „Kapitalism – rețeta noastră secretă“ și simt că mă apucă toți nervii…
Dar asta în episodul 2.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
valoare adaugata=inovatie+capital
capital=uman+financiar
inovatie=cercetare
sa vinzi portocale=bisnita
sa vinzi orice=bisnita
sa inovezi si sa vinzi=antreprenoriat
in anii 90 nu a exista antreprenoriat.
Indiferent de domeniu cred că o afacere bună este aceea care îți aduce un câștig mic dar sigur pe termen lung, cel puțin câteva generații.
Oricum fostele țări comuniste au experimentat trecerea de la socialism la capitalism fără capital și de aici toate problemele generate: constituirea capitalului prin privatizări frauduloase, explozia dughenelor stradale și a bazarelor, preluarea abuzivă a activelor și pasivelor eficiente, vânzarea mult subevaluată a resurselor financiare și energetice, etc.
De ce ?
Pentru ca din portocale mai ramane ceva.
De ce am mai facut scoala ?
Mama era cu scoala, nu cu portocalele :)))
Am avut si eu prieteni care au trecut prin experiente asemanatoare. nici eu nu sunt mai bogati. dar au incercat. Si m-au ajutat sa invat si eu cate ceva. Dar eu, din pacate nu stiu sa scriu atat de bine, asa ca raman in galerie.