Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Pentru cei care ați deschis televizoarele mai târziu: statul român nu își dorește o reformă reală în nimic. Explicația e banală - pentru că statul român este nimic altceva decât o caracatiță instituțională leneșă cu mii de tentacule, populată cu milioane de cetățeni care își doresc doar să trăiască la nesfârșit după aceleași reguli, conservându-și privilegiile (și eventual, extinzându-și-le).
Se numește statu quo. Când o masă critică de oameni trăiește bine într-un sistem pe care-l și gestionează, șansa ca acel sistem să fie schimbat este aproape egală cu zero. Vorbim despre aproape 1,3 milioane de oameni care lucrează în sistemul bugetar. Însă, atenție, nu sunt doar ei. Adăugați membrii familiilor acestor oameni și veți constata că vorbim deja despre 4-5 milioane care depind de salarii, indemnizații și alte venituri plătite de instituțiile și autoritățile publice. Mai puneți acolo zeci sau sute de mii de oameni care lucrează în companii cu capital de stat ori în societăți private aflate în relații contractuale cu statul.
Undeva între 30 și 40% din societatea românească depinde total sau parțial de stat, fără să-i luăm în calcul pe pensionari și pe cei care trăiesc din ajutoare sociale. O masă enormă de oameni trăiește datorită unui sistem supraîncărcat, colcăind de nepotism, mustind de birocrație, puțind de corupție. Fără trăsăturile astea, mulți dintre cei care depind de sistem ar fi expulzați. Orice reformă, cât de mică, este privită ca fiind un pericol, de sus până jos. Cei mai mulți dintre oamenii ăștia se tem de eficientizare, de productivitate, de corectitudine. În urechile lor, cuvântul „reformă” are alte conotații decât în ale noastre. Pentru noi, înseamnă eliminarea incompetenților din sistem, adică disponibilizări, muncă mai multă și mai de calitate, responsabilitate, salarizare pe merit, dispariția cârligelor care-i țin de ani de zile agățați acolo.
D-aia nu vedem schimbări structurale majore, care ar da o șansă României să fie competitivă. Pentru că majoritatea oamenilor care compun sistemul nu vor să audă de reformă. Din când în când, câte o rotiță încearcă să facă ceva. Rezultatul: ejectarea din sistem. Două exemple recente. Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii de Mediu. Ca prin minune, în scurtul său mandat poluarea a scăzut la cote nemaivăzute. Lucrul ăsta s-a făcut cu amenzi și fermitate. Evident, niște băieți au fost deranjați că-s puși să respecte legea. La scurt timp, a fost demis Claudiu Daniel Dolot, fost șef al ANPC. A avut proasta inspirație să lucreze pentru cetățean, amendând zeci de mari retaileri de electrocasnice pentru măsluirea prețurilor de Black Friday. Mare greșeală: sistemul l-a scuipat imediat pentru că a vrut să schimbe ceva.
Altceva. Toată lumea știe că România are unul dintre cele mai încărcate aparate de stat din Europa. Sute de mii de funcționari sunt păstrați pe posturi doar ca să plimbe niște hârtii dintr-un birou în altul. În aceeași instituție sunt organizate 4 sau 5 birouri pentru același lucru. Cetățeanul este plimbat de la un etaj la altul sau dintr-o clădire în alta (deși aparțin de aceeași instituție) ca să facă un lucru simplu: depunerea unui dosar. În felul ăsta se justifică sute de mii de salarii. Zeci de mii de familii de români lucrează, până la ultimul membru, la stat, de multe ori în același loc. Soț, soție, fiică, fiu, socri, cumnați, verișori, nepoți. Fiecare dintre ei este parte din sistem. Orice reformare a sistemului înseamnă un pericol.
Toți oamenii ăștia se vor opune întotdeauna reformelor. Ei sunt cei care vor vota întotdeauna partidele cele mai favorabile păstrării statu quo-ului. Mulți dintre ei sunt membri de partid ori fac muncă politică, în special în campaniile electorale. O fac din obligație, pentru a-și răsplăti binefăcătorii, dar și din instinct de conservare. Sunt dependenți de sistem iar garanții acestuia sunt politicienii pe care-i trimit la guvernare ca să nu schimbe nimic, ci doar ca să pretindă că o fac. Asta e cheia: să spui că vrei să faci reforme, să dai senzația că miști ceva în sensul ăsta, dar să nu schimbi nimic. Uitați-vă la ce (nu) s-a întâmplat în ultimele trei decenii; structural, România arată la fel. Fundamental, suntem îngropați în aceeași birocrație ca în trecut. La fel de multă corupție, la fel de mult nepotism, la fel de multă incompetență. De ce? Pentru că nu se dorește altceva.
Când mai spunem că România nu se schimbă exclusiv din cauza guvernanților, ar trebui să ne dăm una peste gură. Noi i-am trimis pe guvernanți acolo, noi le permitem să ne calce pe cap. Cel puțin un român din trei nu are nicio problemă cu felul în care merge țara. El, soția, fiica, fiul, mama ori tata lucrează la stat ori cu statul și mănâncă o pâine bună de acolo.
Când mai spunem că România nu se schimbă exclusiv din cauza guvernanților, ar trebui să ne dăm una peste gură. Noi i-am trimis pe guvernanți acolo, noi le permitem să ne calce pe cap. Cel puțin un român din trei nu are nicio problemă cu felul în care merge țara. El, soția, fiica, fiul, mama ori tata lucrează la stat ori cu statul și mănâncă o pâine bună de acolo. Niciodată oamenii ăștia nu vor dori un sistem bugetar suplu, dominat de competență și eficacitate. Niciodată nu-și vor dori angajări pe bune, în baza unor concursuri corecte. Ei nu-și doresc reformă și, pentru că sunt atât de mulți, nu o vom avea niciodată. Nu există niciun partid politic în România care să dorească să se poată lupta cu așa ceva; și-ar frânge gâtul în secunda doi.
D-aia nu cred în gargara politicienilor; nu există nicio logică în a merge pe mâna lor. Oamenii ăia nu-s cu toții proști. Nu riscă nimeni să aplice reforme ca să fie apoi articulat electoral. Nu îndrăznește nimeni să pună oamenii la treabă, să taie locuri de muncă în sectorul bugetar, să organizeze concursuri corecte, să verifice pe bune cum este cheltuit banul public, să înlăture primarii penali, să deparaziteze sistemul de hoți, incompetenți și lipitori. Cu excepția a două – trei consilii județene și a câtorva primării unde s-a mai schimbat câte ceva, România e paralizată de caracatița aia leneșă și hulpavă despre care vorbeam la început. Poți să-i tai câteva tentacule iar ea va continua să trăiască bine – mersi, sugrumând orice încercare mai curajoasă de a o răpune.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Iar scrie Herța minciuni și bălării!
De fapt au fost o grămadă de reduceri de personal, iar urmarea a fost cozile de la ghișee. Și unde mai pui că acum, în era digitalizării, o grămadă de hârtii nu mai sunt plimbate, pentru simplul motiv că se pot depune, solicita și respectiv primi online, în format .pdf, semnate electronic valabil!!!
Cât despre problema reală, p-aia se face că nu o vede: căpușarea Statului de către firme parazitare private.
Politicienii sunt finanțați de către aceste firme-căpușă, iar odată ajunși la butoane, plătesc ce au primit, ba chiar și cu dobândă, astfel că instituțiile Statului ajung să încheie contracte de furnizare bunuri și/sau servicii cu firmele-căpușă ale "băieților deștepți". Nu puține dintre aceste firme sunt de fapt firme conspirative ale "serviciilor".
Sau, cum arăta și Sahra Wagenknecht că se întâmplă în Germania, răsplata este încasată "după aia": ca să nu poată fi acuzați de corupție pe perioada ocupării funcției publice, anumiți politicieni își primesc răsplata la terminarea mandatului: un post bine plătit și cu muncă zero sau aproape zero în firma privată căreia i-a făcut diverse servicii cât era pe funcția publică.
Prin urmare, nu Statul este vinovat. Desigur, Statul este scos țapul ispășitor, iar fraierii chiar cred că e vonovat. De fapt, ca de obicei, vinovatul principal pentru tot răul din țara asta este burghezia exploatatoare privată, care fură de la Stat și astfel de la noi, întregul popor, prin firme private și pentru firme private. Statul este, așadar victimă a burgheziei exploatatoare private, iar laolaltă cu el, we, the people!
Revenind la ideea de mai sus. Află că în România (ca dealtfel în orice țară) există o singură categorie de cetățeni care trăiesc pe spatele societății, dar am fi chiar niște nenorociți dacă am avea ceva împotriva lor. E vorba de cei care primesc AJUTOR DE STAT. Ei sunt singurii care primesc niște bani pentru care nu prestează nimic, dar repet, ei sunt defavorizații sorții; ce om normal la cap ar avea ceva cu ei? În rest NIMENI nu trăiește pe spatele nimănui. Cum așa? Păi la privați e clar: ei produc ceva pentru a fi vândut, sau fac comerț, sau prestează anumite servicii către clienți și astfel câștigă niște bani. Bugetarii prestează și ei servicii necesare societății: sănătate, educație, apărare, ordine publică, administrație, justiție etc etc. Deci nu papă degeaba nimic. A spune că bugetarii trăiesc pe spinarea privaților e la fel de cretin cu a spune că privații trăiesc și ei pe spinarea clienților lor. Pur și simplu așa se învârtesc banii în economie: de la client la vânzător / prestator de servicii. Singura deosebire dintre privați și bugetari constă în modalitatea de plată: dacă la privați există o relație directă între client și prestator, în schimb în cazul bugetarilor banii se strâng la grămadă în oala bugetului de stat, din care apoi se repartizează pe domenii, de către cei care conduc: executivul și legislativul. O problemă este totuși reală: statul, nefiind presat de rigorile concurenței, împarte banii cu generozitate cum îi convine. Da, cu asta sunt de acord că nu e în regulă și ar fi nevoie neapărat de o reformă, pentru eficientizare. Dar, repet, terminați cu ideea aberantă și perfidă cum că bugetarii sunt duși în cârcă de privați, săracii de ei. Sunt mulți bugetari care sunt puși să frece menta, dar nu ăsta nu e tabloul de ansamblu. De multe ori există extrem de multă muncă și la bugetari. Și acolo se stă peste program, și acolo se fac extrem de multe lucrări, situații (că unele sunt gândite aiurea și sunt neproductive e altceva). Toți bugetarii sunt la mâna șefului, la fel ca în privat. Dacă au ceva de comentat pot să aibă probleme. Activitate e peste tot. Și să nu uităm că nu toți bugetarii lucrează la birou. Există armată, servicii de informații (intern și extern), poliție, jandarmerie, ISU (pompieri, SMURD), medici, profesori, administrație, organe de control etc etc. De exemplu pompierii au capacitatea de a sări în foc pentru a salva oameni. Câți dintre privații nemulțumiți de situația lor ar putea și ei sări în foc? Am văzut mai demult o imagine emblematică, de la niște inundații: un pompier / militar de la ISU mergea prin apa până la brâu și căra efectiv în cârcă un bătrân, pe care încerca să-l salveze din casa inundată. În aceeași perioadă Băsescu incita în același fel populația vorbind despre ”grasul” de stat care stă în cârca ”slăbănogului” de domeniu privat. Privind acea imagine de la inundații nu puteai să nu te întrebi: în acest caz cine e grasul cărat și cine e slabul care cară? Răspunsul e că suntem toți la fel de importanți pentru societate și nu ar trebui să ne atacăm între noi în mod meschin.
În schimb ați extras cu forcepsul un înțeles pe care eu nu l-am formulat - cum că statul ar fi cancerul care parazitează munca privată și deci ar trebui extirpat. Că, adică, viziunea mea ar fi infantilă.
Nu credeți că v-ați pripit?
Ca să înțelegeți mesajul meu vă propun următorul experiment mental:
Să presupunem că cei care produc efectiv plus-valoarea ar emigra brusc, în totalitate, către salariile primite de omologii lor din țări mai bine alcătuite.
Care ar fi consecințele pentru statul nostru?
În general v-am apreciat intervențiile de la alte subiecte. Probabil că le voi aprecia și pe următoarele.
Dacă ați înceta să-mi puneți în gură lucruri pe care nu le-am spus și nu le susțin... ne-am putea înțelege foarte bine.
Spre exemplu afirmația:
„Dar se pare că Dvs credeți că e o relație dezechilibrată și deci dezavantajoasă pentru privați în relația cu statul.”
ați scos-o din burtă doar pentru a putea să mă „combateți zdrobitor” imediat cu:
„Iar asta e FALS în principiu,...”
Sigur că e FALS în principiu. Dar unde am contestat eu o organizare principială a statului?
Modalitatea de a „umfla” opinia cuiva astfel încât să poată fi combătută cu ușurință este descrisă sub numele de „Extensie” în chiar Stratagema I-a din lucrarea lui Arthur Schopenhauer - „Arta de a avea întotdeauna dreptate”.
Vă sfătuiesc să citiți această lucrare înainte de a mai încerca să polemizați cu mine.
Era să mă sufoce complet sentimentul de neputință când, la sfârșitul articolului, am zărit o mică luminiță. Dacă se poate mișca ceva pe la două-trei consilii județene, poate nu-i totul pierdut...
De s-o scula poporul asta pe mulți bugetari v-o popii.
- dacă sunteți majoritari de ce nu inițiați o schimbare a sistemului? De ce nu va plângeți ca nu sunteți lăsați sa munciți corect și cinstit? Sindicatul din care cu siguranță face parte de ce nu face greva și pentru acest lucru și nu și numai sa se crească salariile?
- dacă sunteti majoritari - iar cei aleși de noi sunt toți cretini și dobitoci -scuze pentr acest lucru - și care oricum se schimba la 1-2 ani - de ce Dvs. cei serioși și cinstiti nu asigurați un nivel înalt al seviciilor către populatie?
- dacă sunteți majoritari cinstiti și corecți de ce ne tratati pe noi ceilalți ca pe niște hoți sau sclavi numai buni sa va plătească salariile de nababi pe care unii dintre voi - tot la fel de cinstiti și corecți - le aveți?
- dacă sunteți majoritari, de ce ieșiți la 45 de ani la pensie - acolo unde este permis - și nu ramaneti mai departe pe poziti și sa ii invati pe tineri sa fie și ei cinstiti și corecți?
Și dacă tot sunteți majoritari cinstit și corecți de ce mama masii țara aceasta merge din rău în mai rău? Ca doar sunteți majoritari și puteți influenta nu?
P.S. Puteti răspunde sau întrebăm un nepot, un var, un cumnat, un nas, un fin?!
P.S. Tot de la Plesu citire. într-un interviu a spus ca atunci ca a fost numit ministru de externe a avut o discuție interesanta cu persoane din minister care i-au spus ca miniștrii sunt efemeri. Ei vin și pleacă, dar funcționarii din minister rămân. Foarte subtil și elegant mesajul. Nu vi se pare? Iar experiențele mele cu reprezentanți al acestui minister când am locuit în strainate au fost următoarele: aroganta, incompetenta, o plăcere de pune omul de drumuri. Ce mai fabuloasa, am fost mândru ca sunt roman.
P.S. Tot ar trebuie sa ne simțim complici cu ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani. Nu numai pentru ce am votat, ci faptul ca indiferent ce am votat am avut capul plecat și am tolerat toate anomaliile oamenilor și sistemului. Și cei din interiorul sistemului, dar și noi ceilalalti din exteriorul lui.
Eu cred în continuare că votul încă ar putea schimba ceva. Dar, după cum se vede, este un proces de durată. Votantul român nu are încă suficientă educație legată de acest extraordinar privilegiu, votul liber. Eu am făcut un pas înainte în sensul acesta, m-am implicat direct. Și ? ... Exact ce spuneam de vorbele lui Pleșu în comenatriul anterior.
Și din păcate, Pleșu are dreptate și în ceea ce spuneți dvs.. Și eu am avut experiențe, hai să le spunem nefericite, cu cei din eșalonul 2 și chiar 3. Dar aceștia sunt aproape în exclisivitate numiți tot de “politicieni“. Acum încerc, atât cât pot, să schimb ceva pe orizontală. În sus este foarte greu. Exact ca la privat (credeți-mă că știu !), adcă îl critici/corectezi pe cel de deasupra în mod direct, ești eliminat.
Rămân la părerea mea că cel mai bun instrument de a schimba ceva este votul. Întrebarea este: pe cine să votă ?
S-auzim numai de bine !
Da, din păcate, efectiv trăiesc și muncesc, unii bine și conștiincios, alții mai puțin, în acest sistem.
Acuma este greu să stabilim niște procente...
Și spun asta în cunoștință de cauză: după 29 de ani de muncă la firme private s-a întâmplat să ajung în sistemul bugetar, funcționar la o primărie de provincie.
Cam așa e !...