Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Manipulatori, habarniști și manageri în minciună: 5 răni cu care m-am ales în jungla corporatistă

După 20 de ani petrecuți în „câmpul muncii” știu acum mult mai multe decât la început, când am intrat pe tarla și credeam că e important și suficient să fii bine pregătit, să muncești eficient, dar și să fii onest!

Viața și munca mi-au demolat până la fundație idealismul – pentru că așa s-a dovedit – și mi-au demonstrat că e suficient să fii superficial și nu neapărat foarte muncitor, dar să știi să tragi sfori, să pari mai important decât ești, să dai impresia că ești profesionist, fără să fii neapărat, să te plimbi eficient prin birouri și – cel mai important – să știi să furi! Idei, imagine, informații, cotă de piață, munca, de-a dreptul, a celuilalt! Iată deci, pe scurt, câteva – cinci – învățăminte pe care le-am descoperit pe viu, cu cicatrici, după munca pasionată de ani, de fiecare zi! 

1. Că profesionalismul nu contează! Sau mai bine zis contează ceva, dar oricum nu foarte mult! Mult mai mult contează să nu fii onest, să fii gata să lupți cu toate armele, inclusiv acelea pe care ți le-a dat natura, să știi să mângâi orgoliul șefilor și să râzi și să vorbești când trebuie, să știi să bagi fitile acolo unde trebuie și chiar să le dai foc când trebuie! Să renunți la toate principiile și să ai numai unul sus, în frunte: Orice, numai eu să ies deasupra! Am văzut promovați oameni care nu aveau nicio legătură cu ceea ce înseamnă profesionalismul, însă erau maeștrii jocurilor de culise! Alții care numai dădeau impresia că știu, dar totul era la bluf, de fapt habar n-aveau ce spun! Conta însă siguranța cu care vorbeau și faptul că vorbeau în fața unora și mai habarniști!

2. Că doi sau mai mulți se pot uni ușor ca să „îl termine” pe al treilea! Pare de domeniul filmelor artistice și al dramelor shakespeariene, dar se întâmplă în orice companie mai mare sau chiar mai mică! Jungla corporatistă așa funcționează, cu partipriuri și conspirații jenante de orice fel! Din nou, cei care se unesc și decid să îl termine pe cel de-al treilea nu sunt puțini. Ba chiar lucrurile se spun pe șleau, în clar, și se țes strategii și se pun la punct mailuri și conspirații! Înainte n-aș fi crezut până unde se poate ajunge! Acum, îmi dau seama că viața bate de multe ori filmul! Și că de multe ori diavolul se îmbracă frumos, chiar dacă nu de la Prada! Și că marile filme despre viața corporatistă încă nu s-au făcut!

3. Că manipularea funcționează mai abitir decât realizările, cu fapte și cifre! Dacă știi legile manipulării și le și aplici neostoit și cu talent reușești să faci din alb negru, dintr-un profesionist un habarnist și dintr-o eroare managerială un succes. Contează doar să știi să faci asta și iar, bineînțeles, să nu ai niciun scrupul în disimularea adevărului! De exemplu, poți spune în fiecare ședință că X minte. Dacă repeți în suficient de multe ședințe unui coleg pe care vrei să îl termini „minți!”, reușești să strecori în mintea colegilor că e o problemă în legătură cu el, că poate minte, cine știe… Nimeni nu-și pune problema că tocmai cel care strigă „hoțul” poate fi, de fapt, adevăratul hoț! Până te dezmeticești, reputația ta de om de încredere s-a dus de muuult de râpă! Dacă profesionalismul e indubitabil sau cifrele arată cum nu se poate mai rău inventăm altceva: Mda, e profesionist, dar nu se înțelege cu nimeni! Nu vine la petreceri sau a zis de X că Y… Iar cifrele arată rău pentru că a plouat, că piața e nu știu cum, etc. Mai clar: nu contează cum arată realitatea, important e cum o prezinți! Și nu, nu suntem pregătiți pentru manipulare!

4. Că binele comun, în speță „al firmei”, e o marotă care nu interesează pe nimeni! Uneori nici pe proprietar! De fapt interesele și binele urmărite sunt ale unuia sau altuia, după cum își vede fiecare interesele, pe termen mai lung sau mai scurt! Cei mai mulți, de fapt, nu văd mai departe de interesul lor personal! Mai bine să se scufunde firma decât să pierd eu o firimitură din poziția & puterea la care am ajuns! Altruismul nu contează, sau mai bine zis contează numai dacă dai tu, de la tine! De primit nu aștepta, că nu va fi! 

5. Că niciodată nu primești după cât investești! Că trebuie să investești mult mai mult decât primești, să nu mai ții socoteala, ba la un moment dat nici să nu te mai uiți cât investești! Pentru că dacă te chinui să ții contabilitatea nu merge, îți iese pe minus. Și asta nu te ajută deloc, dar deloc, la susținerea motivației!

În final, o concluzie la care am ajuns relativ recent și care este primordială:

Să nu uiți că TU ești cel mai important om din viața ta! Dar și din munca ta! Și nu, munca nu îți va înlocui familia, oricât de mult ți-ar dărui. Nu va înlocui clipele pe care le vei pierde din viața copiilor tăi. Nu îți va ține loc de prieteni, de iubire. Sunt capitole diferite, sertare diferite, curse diferite! Munca ta nu ești, în totalitate, tu! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Toți cei care muncesc, pun suflet în ceea ce fac, sunt oarecum nemulțumiți de faptul ca în general nu sunt împliniți. Oare de ce?!?! Explicația este simpla, dacă pui suflet în ceea ce faci și mai este și o munca pe care o faci cu placere, totul se simplifica. Cert este ca în România și nu numai sunt putini cei care fac(muncesc) ceea ce le place. Trist este ca școlile sunt create în continuare în funcție de banii pe care ii câștiga, și nu după nevoile piepții muncii. La fel de trist este faptul ca elitele pleacă în afara, nu toți dar cei care rămân, parte din ei se pierd în diferite joburi needificative pentru ei. În acest regim se acutizează nepotismul, și pcr ul(pile, cunostinte și relații), incompetenta este ridicata la nivel de servilism și obedienta. Din păcate asta este România de astăzi.
    • Like 0
  • Cat de adevarat, si cat de trist.
    • Like 0
  • Trist Foarte Trist dar adevarat!!!Nu cred ca se va schimba vreodata mentalitatea asta invechita din Romania
    • Like 0
  • Iulian check icon
    A trecut ceva vreme de când am depășit o astfel de experiență. Vorba unor colegi, chiar exista viața după multinațională.
    Deși cele cinci puncte se repeta aproape matematic, multa lume relizeaza doar după ani, de regulă 9-10, unii chiar după de doua ori mai mult, care e realitatea și cât de mult pierdem din viața după o așa numita cariera. Cred că e deja a doua sau chiar a treia generație de angajați corporatiști din Romania care trăiesc aceiași experiența, prizonieri ai propriei dorințe de a muncii motivați de o iluzorie "realizare", fara sa conștientizeze din timp cat e de fals și nociv mediul in care o fac.
    Când am realizat că sunt mult în urma cu viața, primul impuls a fost sa îmi "setez" un program fix. După o uluială de câteva zile, am fost întrebat cu subînțeles "Ți-ai terminat treaba?" Am răspuns și am plecat: "Treaba mea nu pleacă nicăieri, și nici altcineva nu sta in loc din cauza asta!" Ăla a fost momentul când din profesionist am devenit brusc protestatar lipsit de recunoștință, Bineînțeles că mai apoi mi-am proclamat un principiu: "Câtă vreme nu lucrez la UPU ori nu moare nimeni din cauza muncii mele, toate pot astepta, prioritar fiind dreptul la viață mea!". De ani de zile, constat cum detractori ai acestui principiu ajung sa se convertească mai devreme sau mai târziu sub ceea ce a ajuns așa ca o lozinca sau o scuza: "Acum îți dau dreptate!" sau "Abia acum am realizat că ai procedat corect!" Slaba consolare, insa conteaza că am simțit viața un an sau o zi in plus fata de ceilalți.
    E drept că într-o anumită conjunctura, având sprijin o persoana cu vederi mult mai largi decât media șefilor obișnuiți, principiul meu a putut fi aplicat până a devenit un reflex, insa știu că într-un mediu necontrolabil, aplicarea tine de un comportament absolut de la nesimțire impusă la indolenta învățată.
    Altfel, ideea de a muncii e corecta, fiind mai mult decât de bun simt sa faci totul cat se poate și, cât ține de tine, de bine.
    • Like 2
  • Dan Dan Dan Dan check icon
    E uite din aceasta cauza am
    plecat dintr-o multinationala in secunda 2 si nu ma mai intorc niciodata, chiar daca imi propun salariu dublu si n! promovari. Vreau sa traiesc linistit. Luati-le voi pe toate !:))
    • Like 2
  • Problema mare e că aceste "trăsături" se mulează perfect pe caracterul postcomunist al angajatului român, care indiferent de locul de muncă, stat sau multinaționale, a dus la nivel de artă minciuna, superficialitatea și călcatul pe cadavre ! Tot sperăm că vin din urmă generații mai curate, neatinse de putrefacția trecutului...dar sperăm degeaba, ele se adaptează perfect acestor vremuri cu valori false, în care foamea și politica te îndrumă spre alte țări și zări sau spre mizerie, furt și disperare... acasă !
    • Like 5
  • Am trait tot, intocmai. Ma bucur ca nu m-am schimbat si ca acum ma simt invingatoare citind acest articol bun.
    • Like 1
  • GooseTea check icon
    Lucrez într-o bancă mare din Germania și e cu adevărat înfiorător. Totuși, nu cred că ține de dimensiunea companiei sau că e multinațională. Ține de numărul de niveluri între "muncitori" și cei care pierd sau câștigă bani. Cu cât sunt mai multe niveluri de șefi, cu atât lucrurile sunt mai împuțite. Orice corporație are tendința de a inventa noi și noi departamente, echipe, posturi, invers proporțional cu dorința de muncă a individului. Echipe care nu fac altceva decât ce le spune o altă echipă că trebuie să facă, proiecte care costă de 10 ori mai mult decât în mod normal, lideri ad-hoc care schimbă tehnologia numai și numai pentru că vor să fie singurii care știu să lucreze cu cea nouă, șefi care sunt atât de proști încât nu pot riposta, documentație care nu se face pentru că altfel informația ar fi prea accesibilă, pupatul în coor asiduu... Și apoi, când se întâmplă o reorganizare, o reducere de personal, o vânzare sau externalizarea serviciilor, îi vezi pe toți cu fețe lungi și figuri împietrite. Dar își revin repede.
    • Like 3
  • Taica-miu, Dumnezeu sa-l odihneasca, avea o vorba;"Peste tot e mancatorie! Nu stiu cum o fi prin alte locuri, totusi evaluand rezultatele este clar ca excelam in rautati. Totul pleaca de la lipsa de credinta si educatie. Copii educati cu: du-te in ....mea, da-i una in gura....., nu prea au sanse sa ajunga, chirurgi pe creier.
    Pacat, de sangele varsat siroaie al valorilor natiunii.........
    • Like 2
  • Sa fie specific fiintei mioritice, genul asta de mancatorie, ori e un flagel international?
    • Like 0
    • @ Ionut Rizescu
      maripos check icon
      E international, dar noi avem "talentul" de a o amplifica la maxim.
      • Like 1


Îți recomandăm

Olguța Totolici

Despre soția lui Dan Barna opinia publică a aflat relativ recent, în momentul în care candidatul la președinție și-a făcut publică averea, iar în dreptul soției câștigurile erau „ascunse”, ca urmare a unei clauze de confidențialitate semnate cu firma la care aceasta lucrează. Intrigată, am dorit să o cunosc pe doamna în discuție, ca să aflu direct de la sursă cine e și „câte parale face”.

Citește mai mult

Marius Manole/Foto: Alexandra Pandrea

„Cred că aș pleca de la educarea profesorilor, de la a-i face ei să înțeleagă că sunt foarte importanți și că trebuie să aplice o altă metodă, nu pe cea pe care o știm noi de demult, cu rigla peste mână, cu învățatul cuvânt cu cuvânt din carte, cu învățatul comentariilor”, spune actorul Marius Manole. (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult