Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Manipulatori, habarniști și manageri în minciună: 5 răni cu care m-am ales în jungla corporatistă

După 20 de ani petrecuți în „câmpul muncii” știu acum mult mai multe decât la început, când am intrat pe tarla și credeam că e important și suficient să fii bine pregătit, să muncești eficient, dar și să fii onest!

Viața și munca mi-au demolat până la fundație idealismul – pentru că așa s-a dovedit – și mi-au demonstrat că e suficient să fii superficial și nu neapărat foarte muncitor, dar să știi să tragi sfori, să pari mai important decât ești, să dai impresia că ești profesionist, fără să fii neapărat, să te plimbi eficient prin birouri și – cel mai important – să știi să furi! Idei, imagine, informații, cotă de piață, munca, de-a dreptul, a celuilalt! Iată deci, pe scurt, câteva – cinci – învățăminte pe care le-am descoperit pe viu, cu cicatrici, după munca pasionată de ani, de fiecare zi! 

1. Că profesionalismul nu contează! Sau mai bine zis contează ceva, dar oricum nu foarte mult! Mult mai mult contează să nu fii onest, să fii gata să lupți cu toate armele, inclusiv acelea pe care ți le-a dat natura, să știi să mângâi orgoliul șefilor și să râzi și să vorbești când trebuie, să știi să bagi fitile acolo unde trebuie și chiar să le dai foc când trebuie! Să renunți la toate principiile și să ai numai unul sus, în frunte: Orice, numai eu să ies deasupra! Am văzut promovați oameni care nu aveau nicio legătură cu ceea ce înseamnă profesionalismul, însă erau maeștrii jocurilor de culise! Alții care numai dădeau impresia că știu, dar totul era la bluf, de fapt habar n-aveau ce spun! Conta însă siguranța cu care vorbeau și faptul că vorbeau în fața unora și mai habarniști!

2. Că doi sau mai mulți se pot uni ușor ca să „îl termine” pe al treilea! Pare de domeniul filmelor artistice și al dramelor shakespeariene, dar se întâmplă în orice companie mai mare sau chiar mai mică! Jungla corporatistă așa funcționează, cu partipriuri și conspirații jenante de orice fel! Din nou, cei care se unesc și decid să îl termine pe cel de-al treilea nu sunt puțini. Ba chiar lucrurile se spun pe șleau, în clar, și se țes strategii și se pun la punct mailuri și conspirații! Înainte n-aș fi crezut până unde se poate ajunge! Acum, îmi dau seama că viața bate de multe ori filmul! Și că de multe ori diavolul se îmbracă frumos, chiar dacă nu de la Prada! Și că marile filme despre viața corporatistă încă nu s-au făcut!

3. Că manipularea funcționează mai abitir decât realizările, cu fapte și cifre! Dacă știi legile manipulării și le și aplici neostoit și cu talent reușești să faci din alb negru, dintr-un profesionist un habarnist și dintr-o eroare managerială un succes. Contează doar să știi să faci asta și iar, bineînțeles, să nu ai niciun scrupul în disimularea adevărului! De exemplu, poți spune în fiecare ședință că X minte. Dacă repeți în suficient de multe ședințe unui coleg pe care vrei să îl termini „minți!”, reușești să strecori în mintea colegilor că e o problemă în legătură cu el, că poate minte, cine știe… Nimeni nu-și pune problema că tocmai cel care strigă „hoțul” poate fi, de fapt, adevăratul hoț! Până te dezmeticești, reputația ta de om de încredere s-a dus de muuult de râpă! Dacă profesionalismul e indubitabil sau cifrele arată cum nu se poate mai rău inventăm altceva: Mda, e profesionist, dar nu se înțelege cu nimeni! Nu vine la petreceri sau a zis de X că Y… Iar cifrele arată rău pentru că a plouat, că piața e nu știu cum, etc. Mai clar: nu contează cum arată realitatea, important e cum o prezinți! Și nu, nu suntem pregătiți pentru manipulare!

4. Că binele comun, în speță „al firmei”, e o marotă care nu interesează pe nimeni! Uneori nici pe proprietar! De fapt interesele și binele urmărite sunt ale unuia sau altuia, după cum își vede fiecare interesele, pe termen mai lung sau mai scurt! Cei mai mulți, de fapt, nu văd mai departe de interesul lor personal! Mai bine să se scufunde firma decât să pierd eu o firimitură din poziția & puterea la care am ajuns! Altruismul nu contează, sau mai bine zis contează numai dacă dai tu, de la tine! De primit nu aștepta, că nu va fi! 

5. Că niciodată nu primești după cât investești! Că trebuie să investești mult mai mult decât primești, să nu mai ții socoteala, ba la un moment dat nici să nu te mai uiți cât investești! Pentru că dacă te chinui să ții contabilitatea nu merge, îți iese pe minus. Și asta nu te ajută deloc, dar deloc, la susținerea motivației!

În final, o concluzie la care am ajuns relativ recent și care este primordială:

Să nu uiți că TU ești cel mai important om din viața ta! Dar și din munca ta! Și nu, munca nu îți va înlocui familia, oricât de mult ți-ar dărui. Nu va înlocui clipele pe care le vei pierde din viața copiilor tăi. Nu îți va ține loc de prieteni, de iubire. Sunt capitole diferite, sertare diferite, curse diferite! Munca ta nu ești, în totalitate, tu! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bun și adevărat articolul. Am lucrat 5 ani la o multinațională, de la data de la care aceasta a cumpărat o mare companie de stat din domeniul energiei, și până aproape de pragul pensionării. Cei 5 ani s-au constituit într-o experiență extrem de diversă, concentrată și intensă, trăită intr-un ritm amețitor din poziția unei funcții de management de nivel mediu. Aș aprecia, subiectiv desigur că din punct de vedere al experiențelor trăite nu au existat zone de gri: doar alb și negru. Cel mai mare și mai important câștig adus de privatizare, apreciez că a fost o deschidere și o "libertate" de ne-visat în vechea companie de stat. De fapt cam asta a fost singura bilă albă acordată multinaționalei. Bilele negre au fost mult mai multe și mai negre, despre care cred că aș putea scrie un roman triller/suspans de aventuri, văzut desigur din perspectiva poziției pe care am deținut-o în companie și a subiectivismului inerent. Ca o foarte scurtă concluzie aș aprecia că viața într-o multinațională din România este un amestec în care intră ca pondere aprecierile din prezentul articol (două treimi) și aprecierile din articolul Andreei Ardeleanu - Cu ce m-am ales... (o treime).
    • Like 0
  • Toate astea se-ntâmplă NUMAI la... ROMÂNICA! Sau, hai - cel mai mult aici! De ce? Fiindcă ”noi suntem români, noi suntem români...”, adică acea nație UNICĂ în lume potopită cu absolut toate defectele de caracter posibile! Iată de ce firmele multinațonale mamă și filialele lor din afara României nu au sau nu prea au astfel de situații! Să nu generalizăm totuși! În general, dacă managementul filialei din România al unei multinaționale este compus exclusiv din neromâni, dacă-mi este permis termenul, lucrurile merg de la bine la foarte bine! În concluzie - cauza principală a celor relatate mai sus este atitudinea noastră națională de neam prost dar fudul nevoie mare, egoist și egocentrist, dar cu un ochi în permanență aruncat în ograda vecinului (tocmai de-aia ne pasă până la exasperare de capra lui, dorind ca ea să crape, în loc să punem osul la treabă și să avem și noi capra noastră!) rezultatul final fiind acela că, statistic vorbind, suntem o țară de lichele și de secături, cu excepțiile de rigoare, evident, mult prea puține pentru a schimba mentalități vechi de secole și devenite în timp boli cronice, foarte greu de vindecat.
    • Like 0
  • Marian check icon
    Excelent!!! Si e a valabil oriunde pe Terra... stiu, ca am lucrat in mai multe tari.
    • Like 0
  • Rucs Rucs check icon
    Atunci, daca e asa, avem exact ce meritam. Nu inteleg de ce ne plangem ca altii nu isi fac datoria. Meritam serviciile medicale pe care le avem, meritam justitia pe care o avem etc etc. Tara suntem noi, statul suntem noi, politicienii sunt pur si simplu reprezentativi si sunt oglinda noastra.
    • Like 1
  • P. Rose check icon
    Da, subscriu. Am experiența lucrului în două companii cu capital privat: una mare, cealaltă de dimensiuni medii. Deasemenea, de câțiva ani lucrez într-o instituție de stat.

    Două lucruri am de spus:
    1, Din perspectiva evoluției traseului profesional, nu există nicio diferență între companiile private și instituțiile de stat. Și colo și dincolo cei care sunt bine văzuți și promovați sunt lingușitorii, sicofanții, delatorii, șamd. În companiile private, cele menționate anterior intră în categoria ”networking”. La stat, oamenii știu și spun exact ce sunt și, mai mult, vor și le place. Și colo și dincolo, dacă nu te încadrezi în ”peisaj”, ești marginalizat și ai de pierdut.

    2, ”Omul sfințește locul”... și la stat și la privat. Există și oameni care vor să își facă treaba bine. Există și șefi competenți. Din păcate, la ora actuală, toți aceștia reprezintă o minoritate.
    • Like 1
    • @ P. Rose
      Dan check icon
      OMUL ,, este cel mai valoros capital in oricare firma ar fi ,la stat sau la privat.
      --- Daca caliatatea umana este una slaba si calitatea produsului final va fi la fel .
      • Like 0
  • Foarte bine sintetizat ceea ce se întâmplă în multinaționale, însă din păcate și în foarte multe alte firme. Din experiența mea, doar acolo unde patronul este direct implicat (firme mici), lucrurile merg cum trebuie. In rest, se pare că natura le da calitățile necesare de a ajunge șef celor mai prosti sau hoți dintre noi.
    • Like 1
  • Ți-aș da 20 de like-uri dacă aș putea. Și eu am trăit asta.
    • Like 0
  • Multe dintre companiile românești sau care funcționează în România sunt companii bazate pe capital al fondurilor de investiții, capitalul autohton fiind ca și inexistent. Un fond de investiții este cea mai „curată” formă de sclavie pentru că: administratorul fondului de investiții primește un capital pe care trebuie să-l întrebuințeze cum crede de cuviință numai să atingă criteriile de performanță ( profit ) impus de proprietarii capitalului. Administratorul fondului caută firme, de obicei din țările emergente, unde este lipsă acută de capital. taxe și impozite mici, forță de muncă ieftină și calificată, dispusă la sacrificii pe altarul carierei. Odată firma identificată, se folosește capitalul disponibil pentru achiziționarea acesteia, se aduce un CEO recunoscut pentru eficiența sa și lipsa de scrupule, fostul proprietar, dacă mai dorește, primește și el o funcție în bordul de conducere și afacerea este pusă pe picioare. celor care efectiv aduc plus valoare ăn firmă li se promite marea și sarea spunându-li-se că totul este transparent, există criterii clare de performanță care odată atinse urmează încadrarea pe treapta superioară. În timp oamenii observă că realitatea este pe lângă promisiunile inițiale, că se produc în permanență restructurări și modificări la criteriile de performanță, dar împrumuturile contractate nu pre mai lasă loc pre mare de manevră.
    • Like 0
  • Acum inteleg de ce iesira corporatistii, iarna, sa zbiere in Piata Victoriei.
    Muncitorii nu protesteaza ca-s franti de oboseala si frig. Corporatistii stau la caldurica pe scaun dar pleaca cu creierii franjuri si cauta sa refuleze la sala sau la proteste.
    Poate ca scopul multinationalelor este sa fiti franjuri si sa protestati. In SUA nu poti munci mai mult de 8 ore pe zi, amenzile-s criminale. Ati vazut vreo multinationala in Romania sa bata angajatii pe umar, sa-i trimeata acasa dupa 8 ore?
    Aceleasi multinationale spun ca oricine poate avansa, ca poti ajunge sef si astfel toti lupta intre ei. Mi-aduc aminte cum in plina criza un smecher de patronas a chemat la interviu 10 persoane spunand ca-i ''angajeaza'' pe toti dar ca are nevoie doar de 2 si-o sa vada el cine ramane. Pestele de la cap se impute. Atata timp cat intr-o firma 30% sunt sefi si sefsori, invidia va distruge omenia.
    • Like 1
  • Toți cei care muncesc, pun suflet în ceea ce fac, sunt oarecum nemulțumiți de faptul ca în general nu sunt împliniți. Oare de ce?!?! Explicația este simpla, dacă pui suflet în ceea ce faci și mai este și o munca pe care o faci cu placere, totul se simplifica. Cert este ca în România și nu numai sunt putini cei care fac(muncesc) ceea ce le place. Trist este ca școlile sunt create în continuare în funcție de banii pe care ii câștiga, și nu după nevoile piepții muncii. La fel de trist este faptul ca elitele pleacă în afara, nu toți dar cei care rămân, parte din ei se pierd în diferite joburi needificative pentru ei. În acest regim se acutizează nepotismul, și pcr ul(pile, cunostinte și relații), incompetenta este ridicata la nivel de servilism și obedienta. Din păcate asta este România de astăzi.
    • Like 2


Îți recomandăm

Komoder 1

Fotoliile smart fac masaj la degetele de la picioare, la călcâi, la gambe, la mâini, au role încălzite care fac masaj la spate, mai puternic sau mai blând, te cântăresc, îți măsoară pulsul.

Citește mai mult

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult
sound-bars icon