Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Manipulatori, habarniști și manageri în minciună: 5 răni cu care m-am ales în jungla corporatistă

După 20 de ani petrecuți în „câmpul muncii” știu acum mult mai multe decât la început, când am intrat pe tarla și credeam că e important și suficient să fii bine pregătit, să muncești eficient, dar și să fii onest!

Viața și munca mi-au demolat până la fundație idealismul – pentru că așa s-a dovedit – și mi-au demonstrat că e suficient să fii superficial și nu neapărat foarte muncitor, dar să știi să tragi sfori, să pari mai important decât ești, să dai impresia că ești profesionist, fără să fii neapărat, să te plimbi eficient prin birouri și – cel mai important – să știi să furi! Idei, imagine, informații, cotă de piață, munca, de-a dreptul, a celuilalt! Iată deci, pe scurt, câteva – cinci – învățăminte pe care le-am descoperit pe viu, cu cicatrici, după munca pasionată de ani, de fiecare zi! 

1. Că profesionalismul nu contează! Sau mai bine zis contează ceva, dar oricum nu foarte mult! Mult mai mult contează să nu fii onest, să fii gata să lupți cu toate armele, inclusiv acelea pe care ți le-a dat natura, să știi să mângâi orgoliul șefilor și să râzi și să vorbești când trebuie, să știi să bagi fitile acolo unde trebuie și chiar să le dai foc când trebuie! Să renunți la toate principiile și să ai numai unul sus, în frunte: Orice, numai eu să ies deasupra! Am văzut promovați oameni care nu aveau nicio legătură cu ceea ce înseamnă profesionalismul, însă erau maeștrii jocurilor de culise! Alții care numai dădeau impresia că știu, dar totul era la bluf, de fapt habar n-aveau ce spun! Conta însă siguranța cu care vorbeau și faptul că vorbeau în fața unora și mai habarniști!

2. Că doi sau mai mulți se pot uni ușor ca să „îl termine” pe al treilea! Pare de domeniul filmelor artistice și al dramelor shakespeariene, dar se întâmplă în orice companie mai mare sau chiar mai mică! Jungla corporatistă așa funcționează, cu partipriuri și conspirații jenante de orice fel! Din nou, cei care se unesc și decid să îl termine pe cel de-al treilea nu sunt puțini. Ba chiar lucrurile se spun pe șleau, în clar, și se țes strategii și se pun la punct mailuri și conspirații! Înainte n-aș fi crezut până unde se poate ajunge! Acum, îmi dau seama că viața bate de multe ori filmul! Și că de multe ori diavolul se îmbracă frumos, chiar dacă nu de la Prada! Și că marile filme despre viața corporatistă încă nu s-au făcut!

3. Că manipularea funcționează mai abitir decât realizările, cu fapte și cifre! Dacă știi legile manipulării și le și aplici neostoit și cu talent reușești să faci din alb negru, dintr-un profesionist un habarnist și dintr-o eroare managerială un succes. Contează doar să știi să faci asta și iar, bineînțeles, să nu ai niciun scrupul în disimularea adevărului! De exemplu, poți spune în fiecare ședință că X minte. Dacă repeți în suficient de multe ședințe unui coleg pe care vrei să îl termini „minți!”, reușești să strecori în mintea colegilor că e o problemă în legătură cu el, că poate minte, cine știe… Nimeni nu-și pune problema că tocmai cel care strigă „hoțul” poate fi, de fapt, adevăratul hoț! Până te dezmeticești, reputația ta de om de încredere s-a dus de muuult de râpă! Dacă profesionalismul e indubitabil sau cifrele arată cum nu se poate mai rău inventăm altceva: Mda, e profesionist, dar nu se înțelege cu nimeni! Nu vine la petreceri sau a zis de X că Y… Iar cifrele arată rău pentru că a plouat, că piața e nu știu cum, etc. Mai clar: nu contează cum arată realitatea, important e cum o prezinți! Și nu, nu suntem pregătiți pentru manipulare!

4. Că binele comun, în speță „al firmei”, e o marotă care nu interesează pe nimeni! Uneori nici pe proprietar! De fapt interesele și binele urmărite sunt ale unuia sau altuia, după cum își vede fiecare interesele, pe termen mai lung sau mai scurt! Cei mai mulți, de fapt, nu văd mai departe de interesul lor personal! Mai bine să se scufunde firma decât să pierd eu o firimitură din poziția & puterea la care am ajuns! Altruismul nu contează, sau mai bine zis contează numai dacă dai tu, de la tine! De primit nu aștepta, că nu va fi! 

5. Că niciodată nu primești după cât investești! Că trebuie să investești mult mai mult decât primești, să nu mai ții socoteala, ba la un moment dat nici să nu te mai uiți cât investești! Pentru că dacă te chinui să ții contabilitatea nu merge, îți iese pe minus. Și asta nu te ajută deloc, dar deloc, la susținerea motivației!

În final, o concluzie la care am ajuns relativ recent și care este primordială:

Să nu uiți că TU ești cel mai important om din viața ta! Dar și din munca ta! Și nu, munca nu îți va înlocui familia, oricât de mult ți-ar dărui. Nu va înlocui clipele pe care le vei pierde din viața copiilor tăi. Nu îți va ține loc de prieteni, de iubire. Sunt capitole diferite, sertare diferite, curse diferite! Munca ta nu ești, în totalitate, tu! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Rucs Rucs check icon
    Atunci, daca e asa, avem exact ce meritam. Nu inteleg de ce ne plangem ca altii nu isi fac datoria. Meritam serviciile medicale pe care le avem, meritam justitia pe care o avem etc etc. Tara suntem noi, statul suntem noi, politicienii sunt pur si simplu reprezentativi si sunt oglinda noastra.
    • Like 0
  • P. Rose check icon
    Da, subscriu. Am experiența lucrului în două companii cu capital privat: una mare, cealaltă de dimensiuni medii. Deasemenea, de câțiva ani lucrez într-o instituție de stat.

    Două lucruri am de spus:
    1, Din perspectiva evoluției traseului profesional, nu există nicio diferență între companiile private și instituțiile de stat. Și colo și dincolo cei care sunt bine văzuți și promovați sunt lingușitorii, sicofanții, delatorii, șamd. În companiile private, cele menționate anterior intră în categoria ”networking”. La stat, oamenii știu și spun exact ce sunt și, mai mult, vor și le place. Și colo și dincolo, dacă nu te încadrezi în ”peisaj”, ești marginalizat și ai de pierdut.

    2, ”Omul sfințește locul”... și la stat și la privat. Există și oameni care vor să își facă treaba bine. Există și șefi competenți. Din păcate, la ora actuală, toți aceștia reprezintă o minoritate.
    • Like 0
  • Foarte bine sintetizat ceea ce se întâmplă în multinaționale, însă din păcate și în foarte multe alte firme. Din experiența mea, doar acolo unde patronul este direct implicat (firme mici), lucrurile merg cum trebuie. In rest, se pare că natura le da calitățile necesare de a ajunge șef celor mai prosti sau hoți dintre noi.
    • Like 0
  • Ți-aș da 20 de like-uri dacă aș putea. Și eu am trăit asta.
    • Like 0
  • Multe dintre companiile românești sau care funcționează în România sunt companii bazate pe capital al fondurilor de investiții, capitalul autohton fiind ca și inexistent. Un fond de investiții este cea mai „curată” formă de sclavie pentru că: administratorul fondului de investiții primește un capital pe care trebuie să-l întrebuințeze cum crede de cuviință numai să atingă criteriile de performanță ( profit ) impus de proprietarii capitalului. Administratorul fondului caută firme, de obicei din țările emergente, unde este lipsă acută de capital. taxe și impozite mici, forță de muncă ieftină și calificată, dispusă la sacrificii pe altarul carierei. Odată firma identificată, se folosește capitalul disponibil pentru achiziționarea acesteia, se aduce un CEO recunoscut pentru eficiența sa și lipsa de scrupule, fostul proprietar, dacă mai dorește, primește și el o funcție în bordul de conducere și afacerea este pusă pe picioare. celor care efectiv aduc plus valoare ăn firmă li se promite marea și sarea spunându-li-se că totul este transparent, există criterii clare de performanță care odată atinse urmează încadrarea pe treapta superioară. În timp oamenii observă că realitatea este pe lângă promisiunile inițiale, că se produc în permanență restructurări și modificări la criteriile de performanță, dar împrumuturile contractate nu pre mai lasă loc pre mare de manevră.
    • Like 0
  • Acum inteleg de ce iesira corporatistii, iarna, sa zbiere in Piata Victoriei.
    Muncitorii nu protesteaza ca-s franti de oboseala si frig. Corporatistii stau la caldurica pe scaun dar pleaca cu creierii franjuri si cauta sa refuleze la sala sau la proteste.
    Poate ca scopul multinationalelor este sa fiti franjuri si sa protestati. In SUA nu poti munci mai mult de 8 ore pe zi, amenzile-s criminale. Ati vazut vreo multinationala in Romania sa bata angajatii pe umar, sa-i trimeata acasa dupa 8 ore?
    Aceleasi multinationale spun ca oricine poate avansa, ca poti ajunge sef si astfel toti lupta intre ei. Mi-aduc aminte cum in plina criza un smecher de patronas a chemat la interviu 10 persoane spunand ca-i ''angajeaza'' pe toti dar ca are nevoie doar de 2 si-o sa vada el cine ramane. Pestele de la cap se impute. Atata timp cat intr-o firma 30% sunt sefi si sefsori, invidia va distruge omenia.
    • Like 1
  • Toți cei care muncesc, pun suflet în ceea ce fac, sunt oarecum nemulțumiți de faptul ca în general nu sunt împliniți. Oare de ce?!?! Explicația este simpla, dacă pui suflet în ceea ce faci și mai este și o munca pe care o faci cu placere, totul se simplifica. Cert este ca în România și nu numai sunt putini cei care fac(muncesc) ceea ce le place. Trist este ca școlile sunt create în continuare în funcție de banii pe care ii câștiga, și nu după nevoile piepții muncii. La fel de trist este faptul ca elitele pleacă în afara, nu toți dar cei care rămân, parte din ei se pierd în diferite joburi needificative pentru ei. În acest regim se acutizează nepotismul, și pcr ul(pile, cunostinte și relații), incompetenta este ridicata la nivel de servilism și obedienta. Din păcate asta este România de astăzi.
    • Like 2
  • Cat de adevarat, si cat de trist.
    • Like 1
  • Trist Foarte Trist dar adevarat!!!Nu cred ca se va schimba vreodata mentalitatea asta invechita din Romania
    • Like 0
  • Iulian check icon
    A trecut ceva vreme de când am depășit o astfel de experiență. Vorba unor colegi, chiar exista viața după multinațională.
    Deși cele cinci puncte se repeta aproape matematic, multa lume relizeaza doar după ani, de regulă 9-10, unii chiar după de doua ori mai mult, care e realitatea și cât de mult pierdem din viața după o așa numita cariera. Cred că e deja a doua sau chiar a treia generație de angajați corporatiști din Romania care trăiesc aceiași experiența, prizonieri ai propriei dorințe de a muncii motivați de o iluzorie "realizare", fara sa conștientizeze din timp cat e de fals și nociv mediul in care o fac.
    Când am realizat că sunt mult în urma cu viața, primul impuls a fost sa îmi "setez" un program fix. După o uluială de câteva zile, am fost întrebat cu subînțeles "Ți-ai terminat treaba?" Am răspuns și am plecat: "Treaba mea nu pleacă nicăieri, și nici altcineva nu sta in loc din cauza asta!" Ăla a fost momentul când din profesionist am devenit brusc protestatar lipsit de recunoștință, Bineînțeles că mai apoi mi-am proclamat un principiu: "Câtă vreme nu lucrez la UPU ori nu moare nimeni din cauza muncii mele, toate pot astepta, prioritar fiind dreptul la viață mea!". De ani de zile, constat cum detractori ai acestui principiu ajung sa se convertească mai devreme sau mai târziu sub ceea ce a ajuns așa ca o lozinca sau o scuza: "Acum îți dau dreptate!" sau "Abia acum am realizat că ai procedat corect!" Slaba consolare, insa conteaza că am simțit viața un an sau o zi in plus fata de ceilalți.
    E drept că într-o anumită conjunctura, având sprijin o persoana cu vederi mult mai largi decât media șefilor obișnuiți, principiul meu a putut fi aplicat până a devenit un reflex, insa știu că într-un mediu necontrolabil, aplicarea tine de un comportament absolut de la nesimțire impusă la indolenta învățată.
    Altfel, ideea de a muncii e corecta, fiind mai mult decât de bun simt sa faci totul cat se poate și, cât ține de tine, de bine.
    • Like 3


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult
sound-bars icon