Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Am în față dosarele medicale a patru copii și trebuie să aleg unul din patru, după buget, condamnându-i pe ceilalți trei la moarte

„Suntem singura țară din Europa care își operează copiii din mila publică”, spune conf. dr. Victor Costache, un medic care s-a întors de trei ani în România de la Grenoble, unde făcea inclusiv transplant de plămâni, ca să repare inimi la Sibiu.

Am în față dosarele medicale a patru copii și trebuie să aleg unul din patru, după buget, condamnându-i pe ceilalți trei la moarte. Simulăm noi, un grup de jurnaliști, treaba Comisiei de specialitate de la Casă. Mi se strânge sufletul. Asta pentru că ni se spune că n-avem 5000 de euro ca să-i salvăm, fiecăruia, viața fragedă. Nu pot să cred asta! Cum să n-avem noi, România, care strângem la Casa Națională peste 4 miliarde de euro, 5000 de euro pentru viața unui copil?! Mi se pare că sunt șantajată emoțional și nu-mi place. Mă uit în dosarele copiilor.  

- Primul e un copil de doi ani cu sindrom Down. Are o cardiopatie specifică Down, hipertensiune pulmonară, caz social, provine dintr-o familie cu cinci copii, nu poate trăi cu malformația pe care o are mai mult de un an, un an și jumătate.

- Al doilea are doi ani și jumătate, e crescut de bunici, părinții sunt plecați amândoi la muncă în străinătate. Pe cuponul de pensie al bunicului scrie: 400 lei. Micuțul are un defect septal atrial și riscă să se decompenseze de la lună la lună, ne dă detalii dr. Viorela Cotârlă, medic cardiolog.

- Al treilea copil are deja nouă ani. E diagnosticat de la doi ani, are stenoză aortică valvulară cu gradient semnificativ. A tot fost amânat de la operație an de an și iată că acum a ajuns la 9 ani. E tot caz social, dintr-o familie cu șapte copii, dintr-un sat de pe Valea Hârtibaciului, la 60 de km de Sibiu.

- Al patrulea caz e o fetiță de zece ani, operată la un an, dar care necesită o reintervenție. A tot fost pe la alte centre și a fost refuzată. Reintervenția nu e lucru ușor, inima s-a „lipit” de stern, reintervenția presupune multe riscuri, nu oricine se bagă.

Oscilez între copilul de doi ani care necesită intervenție rapidă și băiețelul de nouă ani, tot amânat la infinit. Pe care să-l pun primul?! Apoi mă gândesc la băiețelul mereu amânat, la sufletul lui de nouă ani cu speranțele înșelate de patru - cinci ori și… îl aleg pe el. Un viață micuță dintr-un sat sărac situat la 60 de km de Sibiu.

Intră apoi copiii. Mi se umplu ochii de lacrimi când intră în cameră dosarele dinainte, materializate, și trebuie să mă uit în ochii limpezi ai copiilor. Intră și bunicul celui de-al doilea copil – băiețelul a fost operat ieri și e încă în spital. Sunt mamă și eu, și nu mă mai gândesc deloc la șantajul emoțional la care a recurs firma de PR, ci la faptul că susținem că n-avem 5000 de euro pentru viața copiilor noștri. Nu e adevărat și nu o să cred povestea asta. Trebuie să fie altceva la mijloc.

„Cei patru copii au fost toți operați. Am ales să vă prezentăm numai cazuri fericite”, ne spune Cătălina Costache, de la Fundația Polisano. Pentru micuțul operat ieri a plătit Atlassib, o mare firmă sibiană. De la începutul anului, Fundația a ajutat 18 copii ca să fie operați. În total, au o listă cu 200 de solicitări. Pentru doi dintre copii, timpul nu a mai avut răbdare. I-am pierdut.

Mă uit în ochii căprui, luminoși, ai Ioanei, fetița de 10 ani cu reintervenție care stă chiar lângă mine, ai lui David, băiatul de 9 ani pe care îl pusesem cap de listă, și în ochii adumbriți de griji ai bunicului cu nepotul operat ieri.

„Acum pot să alerg”, zice David. „Nu avea voie să mergă pe jos la școală“, spune Daniela Prescure, asistent social la Primăria Merghindeal, cea care s-a zbătut să îl ajute și a fost cu el la toate controalele. „Acum parcă am și mai mulți prieteni, de când m-am operat. Când voi fi mare vreau să mă fac polițistă”, spune Ioana. Copilul cu Down e răcit, n-a venit, însă îl vedem pe skype în brațele mamei lui. Chiar dacă acești copii sunt ultimii pe toate listele, iată că s-a găsit și pentru Matei o soluție.

La naiba cu șantajul emoțional, copiii nu sunt niște numere pe o listă și nici niște dosare într-un dulap. Sunt copiii noștri, sunt semenii noștri. Și sunt și copii, dar și adulți. Cătălina Costache povestește despre o femeie din Piatra Neamț care a impresionat-o în mod deosebit: „A murit aproape la telefon cu mine”.

E România în care găsim bani să le oferim jurnaliștilor bilete gratis la spectacole, parcare gratis în București, să punem copaci în ghivece prin intersecții, să reasfaltăm drumuri deja asfaltate, dar nu putem să ne salvăm cetățenii și copiii deja născuți. De două ori mor mai mulți oameni în România de boli cardiovasculare decât în restul Europei. Dacă te-ai născut în România, ai de două ori riscul mai mare să nu scapi. 

Avem peste patru miliarde de euro la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, banii noștri, și nu găsim 5000 de euro să ne operăm copilașii cu malformații congenitale în țară – sunt aproximativ 1200 de nou-născuți pe an. Parte dintre ei îi trimitem în străinătate, și decontăm 45 - 50.000 de euro pe copil pe Formularul 112, pe care îl folosim abuziv, spune dr. Costache. Astfel, România acumulează 100 de milioane de euro anual datorii la clinici din afară, pentru cazuri care ar putea fi tratate, dacă am investi puțin aici, la prețuri de 7- 8 ori mai mici. Și nu e neapărat vorba de investiții de aparatură, ci mai ales de oameni. 

„Ar trebui să începem să clădim de la resursa umană”, spune Prof. Horațiu Suciu, cel care, practic, este singurul care operează bebeluși în România, la Târgu Mureș, cam 60 de cazuri anual. Încă pe-atâția refuză. Are 8 paturi de terapie intensivă pline, programate cu luni înainte. 

„Cred că nimeni nu-și imaginează că pot să acopăr o țară întreagă cu 8 paturi de ATI”, spune Horațiu Suciu. Pentru fiecare copilaș operat, Casa de Asigurări, cea căreia noi, contribuabilii, i-am încredințat banii noștri spre administrare, îi decontează 1500 de euro. Nu vrem să decontăm pentru toți un preț corect – 5000 – 6000 de euro – însă dăm numai pentru unii 50.000 de euro. Iar pe David îl amânăm nouă ani, că e un biet copil de pe Valea Hârtibaciului, unde nici medic de familie nu e, decât o dată la două săptămâni. Unde e solidaritatea în numele căreia strângem banii la CNAS?! Cum se descurcă prof. Suciu cu banii puțini decontați? „Nici eu nu știu. Luăm cele mai ieftine materiale, mai sunt și cazuri la care operațiile nu sunt așa scumpe…” Cum să iei cel mai ieftin material când e vorba de inima copilului tău?! Ce, poți deschide așa, toată ziua, inimile copiilor?!

Dr. Costache a revenit acasă de la Grenoble, adus de doctorul Vonica, fondatorul Polisano. Opt luni s-a chinuit să-și echivaleze diplomele. Opt luni în care nu a operat, a stat pe tușă. Apoi, nu reușim să operăm copiii la stat, dar nici la privat nu vrem să îi operăm, pentru că nu decontăm operații pe inimă făcute în clinici private. Cred că important e să le oferim o șansă la viață, indiferent de unde vine ea, și să ne folosim fiecare medic, de fiecare pereche de mâini care pot face așa ceva, pentru a salva viața copiilor noștri. Franța o face, decontează operația indiferent dacă a avut loc la stat sau la privat, dar noi nu, nu o facem deși nu ne permitem, cu lipsa cronică de resurse pe care o avem. 

Prof. Dan Mircea Enescu a strâns 250.000 de euro prin Rotary și a făcut o clinică de boli cardiovasculare la „Grigore Alexandrescu”. „Ce să fac, nu suport să moară copii! Nu suport să moară copii!”, îmi spune. Deocamdată, vin specialiști din străinătate să opereze, echipa e în formare. Se strâng mai multe cazuri și vin specialiști de-afară să le opereze. „Ne învață inclusiv unde să stea asistentele în sala de operație”, spune prof. Enescu.

Așadar, până una - alta vin specialiști străini să ne opereze copilașii. Vin benevol, iar banii pentru operații sunt strânși din mila publică. Decontăm de 4 – 5 ori mai puțin sau deloc celor care fac asta în România, și plătim de 7 – 8 mai mult ca să îi operăm pe unii dintre ei afară. În total, operăm cam jumătate, jumătate cam mor.

Mă uit la mâinile doctorului Costache. În total, cam în ce proporție sunt folosite, îl întreb. „Cam la 30%”, spune el. Păi ne permitem, oare, să risipim aceste resurse inestimabile?! Vin specialiști străini recunoscuți în toată lumea, care vor să opereze benevol, și noi le amânăm echivalarea diplomelor luni și luni de zile?! Pe viața copiilor noștri?!

În total, în România, ar trebui să facem undeva la 17.000 – 18.000 de operații cardiovasculare. Facem numai 4500, dar risipim fără să clipim resursele cele puține și viețile concetățenilor noștri, punând stavile birocratice pentru a întreține orgolii.

E o țară a paradoxurilor. Dar în care patru copii care aveau sabia lui Damocles deasupra capului au supraviețuit. „În trei - patru ani se poate rezolva situația”, spune optimist dr. Sune Johansson, cel care a inițiat programe de chirurgie cardiovasculară la copii în Aarhus (Danemarca), Sarajevo și Belgrad, și care vrea să facă asta și pentru România acum, la sfârșitul carierei. Are o experiență de peste 40 ani în operarea malformațiilor cardiace complexe la copii, dar încă nu i s-au echivalat diplomele la Ministerul Sănătății din România.

Am mai vorbit cu prof. Horațiu Suciu și acum patru ani, am scris despre copiii cu malformații cardiace congenitale și atunci. Și cifrele arătau cam la fel. În patru ani mare lucru nu s-a schimbat. Doar că nu-i cunoșteam pe copii.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • De fapt am luat cu toții cu ceva vreme în urmă decizia de a renunța la sistemul medical socializat (după modelul dominant în Europa) și a introduce un sistem privatizat care condiționează actul medical de posibilitățile individului (după modelul american).
    Ca urmare mare parte din costuri se direcționează spre mecanisme care au ca scop principal determinarea meritelor pacienților, cum ar fi celebrul nostru card de sănătate.
    Faptul că mulți săraci mor cu zile nu este un accident ci este exact scopul acestui sistem, având un rol motivațional pentru restul hamsterilor care învârt roata.

    http://www.theatlantic.com/business/archive/2013/03/why-is-american-health-care-so-ridiculously-expensive/274425/
    • Like 0
  • un om sta in fata bisericii. incearca sa se hotareasca cat sa doneze. preotul il vede si ii ofera solutia : omule, crezi ? atunci stii ca Dumnezeu cunoaste sufletul tau, El te vede de sus, deci, tu arunca banii in sus. Dumnezeu va opri cat I-si doreste si restul va revenii la tine. ... omul a urmat sfatul preotului si a descoperit ca Dumnezeu se gandea la el si la nevoile lui .... preotul a continuat : omule, continua sa crezi ! de cate ori ai dubii si indoieli ce si cum sa faci, mergi acasa la tine ! culcate si dormi, asteapta ultima secunda, fi pregatit pt orice varianta, Dumnezeu va alege pt tine calea dreapta ! obs. nu cunostem exact carei religii ii apartinea biserica, sau preotul si nici cat de mare era credinta preotului, dar cunoastem framantarile comun umane :)
    • Like 0
  • mircea check icon
    Un reporter intreba in preot care creste undeva in valea Doftanei peste 400 copii , cum de nu refuza pe nimeni avand in vedere resursele limitate.In acest moment preotului ii suna telefonul.Acesta asculta , spune'' un moment 'si ii da telefonul reporterului spunandu-i : refuza-l tu.Evident ca reporterul nu a putut sa refuze un suflet care cauta adapost.Unde cresc 400 mai creste unul zise omul lui Dumnezeu.
    Deosebirea intre adevaratii preoti si adevaratii medici nu exista.Peste tot,acesti oameni adevarati fac bine.Cu resurse putine.Si cu opozitie din toate partile.
    Daca toti ''popii'' ar primi in palatele pe care le numesc''manastiri'' si care adimensiuni de statiuni turistice macar 10 copii fara casa ar ramane mult mai putini in case de copii sau pe strazi.
    Daca toti ''profesorii - doctori'' ar renunta la toti banii care depasesc 100.000 euro / an , poate ar mai ramane si pentru o operatie pentru vreun copil necajit.
    Este evident ca lucrurile despre care vorbim sunt efecte.Cauzele sunt mai profunde , si ele pornesc din coruptia endemica,cardasia interlopa la nivelul oraselor intre asa zisa ''lume buna'' compusa din politicieni,sefi de deconcentrate,doctori nesatui si popi fara credinta in Dumnezeu.De asemenea din neimplicarea oamenilor care inteleg fenomenul si care prefera sa duca traiul linistit si aproximativ indestulat.Linistit pana cand le moare vreo ruda de apendicita in spital,sau le este violata fiica de vreun professor,sau le este batut copilul de vreun politist baut, pe strada.Atunci se vor implica dar pentru victime este prea tarziu.Ca si pentru cei doi copii din povestea de mai sus.
    • Like 1
  • Bun gasit. De mai bine de trei ani la Bucuresti, in Departamentul de Cardiochirurgie pediatrica infiintat de Inima Copiilor la Marie Curie SE OPEREAZA, peste 400 de interventii realizandu-se pana in prezent. Se opereaza lunar, gratuit, in cadrul misiunilor la care participa medici si asistenti romani cot la cot cu o echipa internationala. Am inteles ideea, ca e nevoie de centre de cardiochirurgie si de specialisti, dar daca tot amintiti locuri unde se opereaza in tara Marie Curie trebuie mentionat. Mai ales ca vorbim de un spital public. Pentru o informare completa, pentru ca uneori pare ca lucrurile se intampla doar la Tg Mures.
    • Like 1
    • @ Diana Marcu
      Citesc urmatoarea treaba: "În total, în România, ar trebui să facem undeva la 17.000 – 18.000 de operații cardiovasculare. Facem numai 4500...". Eu din asta inteleg ca sunt 17.000 de persoane, ce au nevoie de o operatie, si sunt ajutate doar 4500, cred ca cele 400 de cazuri de la Marie Curie sunt incluse. Articolul nu cred ca e despre ce facem in prezent, ci despre cat mai avem de acoperit. Ce proiecte se fac pt restul ce stau pe lista de asteptare. Din pacate numarul lor e mult mai mare. Am ramas blocata pe numarul persoanelor care inca stau pe marginea prapastiei.
      • Like 0


Îți recomandăm

RoboHub

Unii dintre cursanții RoboHub provin din centre de plasament, alții din familii care locuiesc în locuințe improvizate, fără acces la utilități. „Nu vezi nicio diferență între copii, inclusiv copiii din plasament sunt fix precum cei care vin cu părinții”, spune Ana-Maria Stancu, președinte e-Civis.

Citește mai mult