În curând se împlinesc doi ani de când, în 15 februarie 2021, revista Baabel era prima publicaţie din ţară care semnala că printre manuscrisele vechi evreieşti, scoase la licitaţie de către Kestenbaum&Company, din New York, în data de 18 februarie 2021, se numără şi Pinkasul Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj (Kolozsvár, Klausenburg), din secolul al XIX-lea. În acelaşi articol publicam scrisoarea de contestaţie trimisă casei de licitaţii de Comunitatea Evreilor din Cluj care, în calitate de proprietar de drept al acestuia, solicita retragerea obiectului de la vânzare întrucât: Obiectul pus în vânzare de Dvs., valoros în sine şi foarte preţios pentru istoria comunităţii noastre, s-a aflat printre cele dispărute în timpul Holocaustului.
Mai multe articole pe aceeaşi temă, publicate în prima jumătate a anului 2021, informau cititorii revistei Baabel, despre modul de desfăşurare a acţiunii de salvare şi restituire a acestui catastif scris de mână, de o mare valoare documentară, acoperind peste 50 de ani din istoria Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj, chiar din anul înfiinţării Societăţii Sacre, 1836, un valoros obiect de artă, datorită prezentării grafice excepţionale.
Aflând că în curând registrul manuscris, cunoscut sub denumirea Pinkas Klali Chevra Kadisha, va ajunge în România, i-am solicitat un interviu profesorului universitar Zoltán Tibori Szabó, directorul Institutului pentru Studii de Holocaust şi Genocid de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, cel care a jucat un rol cheie în demersurile care au avut drept rezultat retragerea de la licitaţie şi decizia înapoierii valorosului manuscris.
Andrea Ghiţă: De ce era important ca acest manuscris să nu fie scos la licitaţie?
Zoltán Tibori Szabó: Nu este vorba de un singur manuscris, ci de mai multe care au aparţinut comunităţilor evreieşti, majoritatea ortodoxe, de pe teritoriul actual al României, Ungariei, Slovaciei şi Ucrainei. Sunt documente din arhivele comunităţilor sau instituţiilor comunitare precum societăţile sacre (Chevra Kadisha), printre care şi aşa-numitele pinkasuri în care erau consemnate cele mai importante evenimente din viaţa comunităţii: cine au fost conducătorii, naşterile, decesele şi alte evenimente.
Aceste pinkasuri reflectă – asemeni unor documente primare – istoria comunităţilor din care provin. Scoaterea lor la licitaţie trebuia împiedicată întrucât ele nu au putut să ajungă în posesia unor colecţionari privaţi decât ca urmare a furtului, a jafului.
Ştim că în perioada Holocaustului evreii din localităţile de pe teritoriul mai sus amintit au fost deportaţi în lagărele naziste, iar sinagogile, sediile comunităţilor şi ale altor instituţii evreieşti au fost devastate de ocupanţi şi de localnici. Sulurile Torei, cărţile de rugăciuni, catastifele şi alte documente au fost incendiate, distruse sau jefuite. Pinkasurile şi celelalte manuscrise evreieşti scoase la licitaţie nu aveau cum să ajungă în posesia deţinătorilor actuali pe cale legală.
A.G.: Care a fost implicarea Dvs. în oprirea licitaţiei şi recuperarea manuscriselor?
Zoltán Tibori Szabó: Încă din ianuarie 2021 am fost alertat de mai multe persoane că pe site-ul Casei de Licitaţii Kestenbaum & Company au fost postate aceste pinkasuri care urmau să fie scoase la licitaţie. De îndată am luat legătura cu Wesley A. Fischer, directorul World Jewish Restitution Organization, care se ocupă de restituirea valorilor jefuite de la evrei. Ne cunoaştem de mulţi ani şi am colaborat de mai multe ori.
Wesley A. Fischer a anunţat imediat Departamentul de Securitate Naţională a Statelor Unite (Department of Homeland Security) care, a doua zi, a trimis la sediul casei de licitaţii agenţii FBI care au confiscat manuscrisele. FBI-ul a asigurat păstrarea în siguranţă a manuscriselor şi a derulat investigaţia privind modul în care au ajuns ele la deţinătorii actuali. Rezultatele acestor investigaţii au fost prezentate în instanţă.
Este clar că manuscrisele fuseseră obţinute ilegal. Dacă ar fi fost scoase legal din ţară, deţinătorii actuali ar fi trebuit să prezinte autorizaţiile emise de către direcţiile de patrimoniu, întrucât aceste manuscrise sunt valori de patrimoniu, or deţinătorii nu posedau astfel de documente justificatoare. De altfel, aceste manuscrise nu puteau să ajungă în proprietatea unor persoane fizice întrucât nu asta era natura, menirea şi regimul lor.
A.G: În baza cărei legi a putut acţiona Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite ale Americii?
Zoltán Tibori Szabó: Există precedente şi unele acte normative valabile în SUA care stipulează că toate bunurile provenite în urma jefuirii comunităţilor evreieşti devastate în timpul Holocaustului trebuie restituite, dar există şi un document internaţional care trebuie respectat, deşi nu are valoare de normă juridică. Mă refer la Declaraţia de la Terezin. Cele 42 de state care au semnat acest document, în 2009, s-au obligat să restituie nu numai bunurile imobile, ci şi cele mobile, inclusiv cărţi, opere de artă şi alte valori, deci şi manuscrisele evreieşti.
De fapt, norma juridică de bază este Tratatul de Pace de la Paris din 1947, semnat de toate ţările în cauză, care stipulează că întreaga avere mobilă şi imobilă care a fost în proprietatea evreilor trebuie restituită supravieţuitorilor, iar în lipsa acestora, comunităţilor constituite de către supravieţuitorii Holocaustului. Deci moştenitorii legali ai acestor pinkasuri sunt organizaţiile naţionale evreieşti din ţările de unde au fost ele jefuite, adică Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, respectiv organizaţiile echivalente din Ungaria, Slovacia şi Ucraina.
După confiscare, deţinătorii acestor artefacte au dat în judecată statul american, solicitând restituirea manuscriselor.
În final, judecătorii care au deliberat asupra apelului deţinătorilor acestor manuscrise au decis ca ele să fie restituite comunităţilor de la care fuseseră luate. Sentinţa aceasta a fost atacată la un for superior. Am înţeles din ceea ce mi-au relatat cei de la Departamentul Securităţii Naţionale al SUA că apelul a fost pierdut şi că în curând se va proceda la restituirea acestor pinkasuri.
A.G.: Ce rol aţi avut dvs. în cadrul acestor demersuri?
Zoltán Tibori Szabó: Department of Homeland Security m-a solicitat, în calitate mea de expert independent al World Jewish Restitution Organization, să întocmesc rapoartele de expertiză referitoare la provenienţa şi valoarea manuscriselor confiscate. Mi s-a cerut să specific cu exactitate de unde provin aceste documente şi care sunt comunităţile moştenitoare. În primul raport de expertiză am arătat şi baza legală a restituirii, precum şi modul cum trebuie efectuată.
După câştigarea primei etape a procesului am fost solicitat să elaborez un raport suplimentar, pe baza tratatelor internaţionale şi normelor juridice în vigoare referitoare la această speţă, care să nominalizeze şi organizaţiile beneficiare ale manuscriselor care urmează a fi restituite.
A.G: Care sunt acestea în cazul României?
Zoltán Tibori Szabó: Mai multe manuscrise evreieşti salvate de la licitaţia din SUA provin din localităţi unde astăzi nu mai trăiesc evrei, sau nu mai există comunităţi evreieşti, ca de pildă Târgu Lăpuş. E firesc ca beneficiarul restituirii lor să fie Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. De altfel, acest lucru este stipulat şi în Tratatul de Pace de la Paris semnat cu România şi în legile subsecvente, adoptate de statul român în 1948, cu privire la averile fără stăpân care aparţinuseră evreilor decedaţi – mă refer la Decretul 113 din 1948.
A.G: Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Pinkas Klali Chevra Kadisha care a aparţinut Societăţii Sacre a Comunităţii Ortodoxe din Cluj şi al cărui al doilea volum se află în posesia Comunităţii Evreilor Cluj?
Zoltán Tibori Szabó: Legea stipulează o singură organizaţie moştenitoare, dar în cazul Clujului şi altor oraşe mari (Arad, Timişoara, Oradea, Iaşi) unde există comunităţi evreieşti puternice, care au muzee, colecţii muzeale şi arhive bogate, manuscrisele ar trebui să fie restituite acestora în mod direct, pentru că, în fond, aceste documente au fost în proprietatea lor şi se referă direct la istoria acestor comunităţi.
Trebuie să menţionez că aproximativ în aceeași perioadă cu licitaţia de la New York a apărut un caz similar la Ierusalim. Am descoperit pe Internet că urma să fie scos la vânzare un manuscris foarte valoros, pe care-l putem considera cel mai vechi manuscris de acest tip de pe teritoriul actual al României. Este vorba de Pinkasul Comunităţii Evreieşti din Timişoara. Am descoperit scoetarea sa la licitaţie într-o duminică şi de îndată am făcut demersuri atât la Ministerul de Externe, cât şi la Ambasada României în Israel, cerând să se facă paşii necesari pentru ca acest manuscris să fie retras de la licitaţie şi înapoiat proprietarilor. Poliţia israeliană a confiscat documentul şi, printr-un ordin preşedinţial judecătoresc, în decurs de două-trei luni, documentul a şi fost predat Ministerului de Externe care l-a înmânat preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Din păcate acest pinkas nu a ajuns înapoi la Timişoara, preşedintele FCER decizând să fie păstrat la Bucureşti, la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România.
Pinkas Klali Chevra Kadisha a aparţinut Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj. El cuprinde informaţii foarte importante privind istoria evreilor din Cluj şi este un obiect de artă valoros datorită execuţiei grafice de excepţie. Având în vedere că volumul al doilea al acestui manuscris preţios se află şi în prezent în proprietatea Comunităţii Evreilor Cluj, consider că el trebuie înapoiat Comunităţii Evreilor Cluj, căreia i-a aparţinut. Locul acestui manuscris este acasă, la Cluj.
Din acest motiv, în momentul în care Departamentul Securităţii Naţionale al SUA m-a solicitat să întocmesc raportul suplimentar de expertiză în care confirmam destinatarii manuscriselor care urmau a fi restituite, în discuţia purtată cu Dl. Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, am exprimat această opinie, argumentând suplimentar că în incinta superioară a Templului Memorial al Deportaţilor Evrei din Cluj, de curând renovat, este în curs de amenajare un muzeu de istorie a evreilor clujeni, iar Pinkas Klali Chevra Kadisha va fi un exponat central al acestui muzeu. Domnul director Adrian Cioflâncă mi-a promis solemn că Pinkas Klali Chevra Kadisha va ajunge acasă, la Cluj şi eu sunt încredinţat că aşa se va şi întâmpla.
Consider că ar fi bine ca după revenirea în ţară a tuturor manuscriselor salvate de la vânzarea la licitaţia casei Kestenbaum&Company de la New York, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România de pe lângă Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România să culeagă toate informaţiile conţinute în ele, eventual să le scaneze şi să le posteze pe Internet pentru ca aceste surse documentare de mare valoare să poată servi cercetătorilor de pretutindeni care se ocupă de istoria evreilor din România, dar Pinkas Klali Chevra Kadisha trebuie să se întoarcă acasă, la Cluj.
A.G.: Vă mulţumesc. Aştept cu nerăbdare ca acest manuscris valoros să revină la Cluj, după o absenţă de aproape opt decenii!
Articol publicat inițial în Revista Baabel.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.