Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Marea Britanie a plecat din Uniune cu tot cu Oxford și Cambridge: De ce n-are Europa universităţi în Top 25?

Universitatea Oxford

Foto: Guliver/ Getty Images

Când am văzut că, începând de astăzi, Uniunea Europeană nu va mai avea universităţi clasate în Top 25 mondial, fiindcă majoritatea sunt britanice, prima mea reacţie a fost „Stai, ce?!"

A doua a fost „Parcă ETH Zurich era în Top 15."

A treia a fost „Stai puţin, Elveţia nu e în UE."

După care am început să cercetez metodologiile şi să studiez problema.

Unul dintre primele subiecte pe care le abordez cu elevii mei de la Upgrade Academy, şi, deseori, şi cu părinţii lor, este „cum îmi aleg opţiunile pentru procesul de admitere". La momentul de faţă, sunt trei „mari" topuri anuale ale „celor mai bune universităţi". Unul este Times Higher Education, din UK, care lucrează cu date de la Elsevier [important, pentru că Elsevier, o editură de publicaţii ştiinţifice, este boicotată de universităţile germane. Unul este Quacquarelli Symonds, tot britanic. Al treilea, ARWU, cunoscut drept Shanghai Ranking, este făcut de chinezi.

Cele trei au metodologii uşor diferite, şi eu le folosesc doar drept indicatori. Buni ca să îţi faci o imagine „în linii mari", dar nu conţinând adevărul absolut. Dar întotdeauna le spun elevilor şi, mai ales, părinţilor că, deşi Oxford şi Cambridge sau Harvard şi Princeton sună bine, adesea dăm prea multă importanţă unui brand. Ţineţi minte scandalul cu celebrităţile americane care au intrat la universităţi de top „la masa verde"? Sau de admiterea candidaţilor pe bază de „legacy" (adică un soi de discriminare pozitivă a urmaşilor absolvenţilor) de dragul donaţiilor?

Şi le dau şi un exemplu personal: e foarte uşor să te vezi la o universitate cum e Oxfordul, cu renume, şi să te simţi buricul pământului. Ajută şi faptul că lumea recunoaşte numele şi auzi foarte des „eşti prea deştept". Nu îi crezi, dar auzind-o atât de des, parcă începi să interiorizezi senzaţia.

Până când ajungi să cunoşti oameni cel puţin la fel de deştepţi, dacă nu mai deştepţi, care au terminat universităţi fără acelaşi renume. Warwick, Manchester, Bocconi, ENSIMAG, ETH. Amherst College. North Carolina State University. Poli. Am lucrat cu absolvenţi ai tuturor acestor universităţi. Mai deştepţi decât mine sau mai capabili. Am realizat că „brandul" nu este totul, un top al unor universităţi nu e cuvântul absolut al lui Dumnezeu şi m-am dat jos de pe caii mari pe care eram. Am realizat că potrivirea dintre student şi facultate nu depinde doar de poziţia pe o listă.

Şi aici ajungem la metodologiile celor trei - toate oferă o pondere foarte mare activităţii de cercetare: Shanghai se uită la numărul de absolvenţi care au luat premii Nobel sau medalii Fields, iar toate se uită la volumul de cercetare produs. Volum, nu proporţie. Prin urmare, universităţile cu mai puţini studenţi, gen Ecole Normale Superieure sau Ecole Polytechnique, sunt dezavantajate. Din acelaşi motiv, „Liberal Arts Colleges" din SUA nu apar în topuri, deşi oferă o educaţie comparabilă cu a universităţilor de top, diferenţa fiind că se ocupă numai de „ciclul de licenţă".

Dezavantajate sunt şi universităţile din sistemele în care cercetarea este făcută sub numele unor organizaţii care nu sunt universităţi: Societatea Max Planck (locul 3 ca număr de articole în Nature) sau CNRS-ul francez (locul 4). În plus, universităţile din aceste sisteme tind să desfăşoare activitate în alte limbi decât engleza, şi sunt dezavantajate de topurile care se uită la cât de multe dintre articolele lor sunt citate - cum ar fi cel de la Times.

Unde vreau să ajung? De cele mai multe ori, la topurile de acest gen se uită viitori studenţi la licenţă, nu viitori cercetători (care aleg, mai degrabă, profesorul sau programul decât universitatea). Şi, adesea, rezultatele sunt mai puţin relevante sau mai părtinitoare, din diverse motive, decât ar părea. Iar diferenţele de calitate între universităţile din top 100 mondial sunt neglijabile. Ca idee, un calcul foarte estimativ sugerează că, în fiecare an, la acestea ajung sub 250 de mii de studenţi noi, la un spor natural de 5 milioane de oameni pe an în SUA şi Europa: sub 5% din populaţie.

Da, mi se pare o pierdere pentru Uniunea Europeană faptul că universităţi ca Oxford şi Cambridge şi Imperial şi LSE „au plecat", chiar şi dacă mi s-ar părea că Scoţia, cu propriile ei universităţi de elită, ar vrea să revină. Nu, nu mi se pare grav faptul că nişte topuri britanice nu consideră drept „de elită" universităţile europene.

Orice asemenea top trebuie luat, vorba englezului, cu un grăunte de sare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ca si in alte domenii topul sau rank-ul e dat tot de anglo-saxoni deci trebuie luat in vedere cu rezerve la fel cum cele 4 firme de audit ( americane) acordau calificativul AAA bancilor americane aflate in pragul falimentului in anul crizei ). Topul e facut de ei pentru ei si mai ales pentru atragerea de studenti si implicit a unui buget cat mai mare pentru respectivele universitati. Studenti din toata lumea dar mai ales din Europa alegeau aceste universitati nu pentru renumele lor ci pentru ca le dadea acces pe piata muncii din UK. Odata cu iesirea UK din UE cererea pe piata studiilor va scadea substantial din partea studentilor europeni.
    • Like 0
  • studentii universitatilor "de top" sunt defapt consumatori prin nivelul taxelor si restul cheltuielilor pe care le platesc (undeva peste 100 mii de euro pt un program de studiu de 4 ani"). in Romanika doar odrasle de "socialisti cinstitzi" au banii astia...aia care cauta burse se duc unde li se ofera bursa...nu mai fac nazuri.

    la capitolul cercetare, veti fi f surprins sa vedetzi ce nationalitate au cei ce fac treaba in universitatile "britanice" ... odata cu brexitul, e f posibil ca o masa critica de cercetatori sa plece si sa transfere cu ei mai toata faima.

    hai sa vedem cine ghiceste a cuit deviza sunt cvintele de mai jos care definesc practic situatia:

    „nu zidurile fac o scoala, ci spiritul care domneste intr’insa”,
    • Like 0
  • Parerist check icon
    Perfect adevărat!
    Nici n-ar fi singurul domeniu în care calitatea nu poate fi definita sau măsurată exact doar cu cifre.
    • Like 1
  • "Am realizat că „brandul" nu este totul, un top al unor universităţi nu e cuvântul absolut al lui Dumnezeu şi m-am dat jos de pe caii mari pe care eram." - corect si foarte bine ati facut.
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult