Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Marele miting PSD pentru Liviu Dragnea

Ceaușescu, 21 decembrie

Ceaușescu a fost sfătuit să organizeze un mare miting de susținere în 21 decembrie 1989, ca să contracareze protestele de la Timișoara. I-a fost fatal.

Nu știu dacă Liviu Dragnea va fugi cu elicopterul spre Târgoviște după ce Partidul îi va scoate „1 milion de pesediști în stradă”, dar cu siguranță soluția la care apelează acum pentru a-și conserva puterea are ceva din disperarea lui Nicolae Ceaușescu din ultimele zile de domnie.

Lațul s-a strâns sufocant în jurul gâtului său, protecția din ultimele două decenii i s-a risipit, Bruxelles-ul nu glumește atunci când e vorba de furtul banilor săi: toate dosarele de corupție pornite la sesizarea Antifraudei europene s-au finalizat cu ani grei de pușcărie, indiferent cât de greu era până în acel moment politicianul român. Ca o ironie amară, la meteo se anunță că ciclonul polar Olaf ajunge duminică în România.

Cu sloiuri de gheață pe șira spinării, Liviu Dragnea caută căldura Partidului. Reuniți la Băile Herculane (date lui Iosif Armaș pe vremea când Partidul își creștea frumos baronii), pesediștii se strâng unul într-altul ca să-și facă curaj. Liviu Dragnea este înconjurat de fidelii săi din CC al PCR și singura idee salvatoare e să cheme poporul în această îmbrățișare colectivă.

Este greu să le explici însă, chiar și votanților PSD, de ce trebuie să iasă în frig în stradă la miting. Împotriva cui să strige? Nu Guvernul lor e la putere de 1 an? Vor striga Jos DNA? Jos Bruxelles-ul? Jos Soros? Să moară Olaf?

Nu este și votantul PSD la fel de afectat ca restul oamenilor de valul de scumpiri și de valul de criminalitate care mătură străzile României după deschiderea pușcăriilor de către Guvernul PSD? Cum să-l pui să strige pentru libertatea pușcăriabililor?

Chiar dacă ambalează manifestarea ca un mitig de susținere pentru programul de guvernare, chiar dacă Liviu Dragnea a băgat, ca Ceaușescu, suta de lei în buzunarul celor prezenți, riscul ca unii să-i dea Tovarășului cu pancarta în cap e mare. Binevoitorii care-l împing pe LIviu Dragnea să recurgă la acest ultim gest fie sunt fanatici de tip Codrin Ștefănescu, fie sunt pesediști (sau pesediste) care-i poartă sâmbetele lui Șefu și vor ca acesta să-și frângă gâtul mai repede.

Cine să salveze PSD din ficțiunea periculoasă în care a împins Liviu Dragnea Partidul și România? Cine se va opune, în interiorul PSD, retoricii antioccidentale, naționaliste, antijustiție, anticapitaliste care riscă să scoată țara din UE și din NATO? Schimbarea nu poate veni din păcate decât din interiorul Partidului. Cine va fi acum Ion Iliescu?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Inca nu s-au saturat sa fie penibili cu gogorita asta? Cine crede in statul lor paralel?
    Presupunand ca, prin absurd, aduna in million de oameni, mitingul ala e zero. E o adunare PSD unde au fost convocati ai lor, sa naiba stie ce, ca doar n-or protesta impotriva propriului guvern (nu ca n-ar merita). Numai ideea ca unii ar raspunde chemarii unui Codrin Stefanescu parca ma indeamna sa plec din tara. Asta, Serban Nicolae si alti cativa nu fac niciun bine PSD-lui. Cat de dispetat sa fii sa-i lasi pe astia sa deschida gura in numele partidului!
    • Like 0
  • Sa se-adune toti psd-istii, sa se alinieze pe mai multe randuri si sa-si aminteasca de "statul paralel": la cozile de pe vremea lui Ceasca, la cozile pentru pomeni electorale cu care s-au "cumparat" voturi, la cozile din institutiile publice nereformate si neperformante, la cozile de topor cu care s-au defrisat padurile, la cozile de la inmatricularea "rablelor" aduse in tara in ultimul an, la cozile pentru depunere de flori si lumanari in memoria celor morti la Colectiv, etc. Statul "paralel" e foarte vizibil, nu trebuie cautat: este Statul "paralel cu ce-si doresc romanii" condus de Dragnea si gasca lui de penali, este Parlamentul "paralel" cu lupta anticoruptie dorita de romani, este Guvernul "paralel" cu realitatea economica traita zilnic de romani si tot asa...Cat tupeu sa ai ca sa vorbesti de "Stat paralel" cand partidul tau e plin de politicieni "penali", pe care vrei sa-i scapi de Justitie dupa ce si-au facut plinul in "paralel" cu ce trebuiau sa faca pentru alegatorii lor!
    • Like 0
  • florin check icon
    Ha, ha , ha.. ce mai comparatie!
    Singura asemanare poate fi ca atunci Gorbaciov i-a pus cruce lu' Ceausescu in Noiembrie cand s-au intalnit ultima oara si crucea care i s-a pus PSD-ului cand Merkel l-a luat pe Ponta de brat si asta s-a dus in China.
    Daca mai cautam asemanari alea sunt in alta parte. De exemplu aia isi ziceau Frontul SALVARII Nationale iar acum avem Uniunea SALVATI Romania. Iliescu ne chema sa venim sa aparam televiziunea, Iohanis sa aparam justitia. Atunci veneau minerii in Bucuresti, acum au fost ciobanii care au sarit gardul parlamentului. In Austria erau antrenati unguri vorbitori de romana sa demonstreze contra regimului, acum demonstrantii au fost antrenati in Bucuresti cu Rosia Montana. Atunci s-au omorat oameni ca sa iasa poporul in strada, acum au ars copii de vii la Colectiv.
    Ba, sa nu-mi spuneti mie de proteste! Pe 17-20 Decembrie 1989 n-a iesit nimeni in strada la Bucuresti sa strige impotriva regimului. Tot asa acum 3 ani cand cu Ionut cel ucis de caini ne-am strans abia 400 de oameni In Piata Romana sa protestam.
    TOATE MARILE PROTESTE SUNT ORGANIZATE DE DUSMANI.
    P.S. Astia fac demonstratie sa-l sustina pe Dracnea pentru ca oricare ar veni in locul lui a doua zi va avea dosar penal. Apropo Ponta dupa ce a demisionat nu mai e urmarit penal?! De ce oare?
    • Like 0
  • Cri check icon
    In opinia mea, singura perioada in care oamenii au trait mai bine, iar Statul le-a aratat oarecare respect, a fost perioada 2007-2008 cand guvernul PNL, dupa ce i-a dat afara din echipa guvernamentala pe "aliatii" pedelisti , a putut sa initieze, cu Tariceanu prim ministru, o reforma a institutiilor Statului si o gestionare mai transparenta a banilor publici.
    Functionarii publici incepusera sa arate un comportament mai pritenos cu cetatenii, iar primele masuri de de-birocratizare a administratiei locale, initiate de liberali, au avut un afect benefic pentru contribuabili si pentru economia nationala.
    Din pacate, PNL avea la acea vreme doar 18% sustinere in Parlament, astfel ca o buna parte dintre initiativele liberalilor in plan economic, social si politic, au fost blocate de PSD care detinea majoritatea.
    Tot in acea perioada a inceput Basescu sa orchestreze o campanie ticaloasa contra lui Tariceanu, iar efectele ei se pot vadea chiar si astazi, in 2017, chiar daca acum fostul marinar ajuns presedinte a recunoscut public faptul ca a creat un stat mafiot in care sistemul judiciar a devenit o unealta pentru rafuielile sale cu rivalii din politica.
    De circa un an de zile, Basescu incepe sa vada si el consecintele statului mafiot pe care el insusi l-a creat, desi Tariceanu spune aceste lucruri de mult timp.
    Numai ca, in timp ce lui Tariceanu i se "organizeaza " dosar dupa dosar pentru ca si-a permis sa critice sistematic numeroasele abuzuri comise de sistemului judiciar, Basescu este si va ramane "imun" in fatza Justitiei pentru ca detine copiile dosarelor SIPA, primite de la credincioasa sa sluga, M. Macovei.
    Urmasul lui Basescu, actualul presedinte Johannnis este la randul sau "prizonierul" Statului mafiot datarita problemelor pe care le are cu colectia sa de imobile obtinute din leafa sa de bugetar si datorita unor dosare despre activitatea sa de primar, dosare tinute strategic in stand-by pentru a-l obliga pe Johannis sa cante dupa cum i se dicteaza din umbra. sa nu uitam ca Johannis a ajuns presedinte
    Avand un dosar de incompatibilitate, rezolvat in favoarea sa de catre oamenii sistemului judiciar, actualul presedinte este dator-vandut Justitiei.
    Iata de ce Johannis nu va "misca in front" in fatza d-nei Kovesi, pentru ca dosarele sale ne-elucidate, puse deocamdata la congelator, pot fi oricand scoase la lumina si "re-incalzite".
    FSN-ul si urmasii sai directi, PSD si PD (L), sunt principalii responsabili de obstructionrea dezvoltarii economice si de intarzierea democratizarii reale a Romaniei.
    Datorita activitatii predominent nocive pentru tara noastra a celor doua partide, PSD si PD(L), asistam, in anul de gratie 2017, la cateva paradoxuri specifice doar Romaniei:
    1. "Independenta" Justitiei se reflecta doar prin lefurile si privilegii exorbitante pe care le au procurorii si judecatorii, in lipsa oricarei raspunderi personale pentru erori sau abuzuri. Numeroasele condamnari ale Romaniei la CEDO nu au avut niciun efect asupra carierei personale a magistratilor; penalitatile le-a platit Statul,nu magistratii implicati; mai mult, ne amintim cu totii ca un fost sef al Procuraturii generale si al DNA, actualmente membru al CCR, a defilat fara probleme prin toate aceste functii importnte desi a primit doua sanctiuni la CEDO pentru arori si abuzuri comise in activitatea sa de procuror la Cluj.
    2. Parlamentul, desi este forul cel mai legitim si mai reprezentativ al cetatenilor, nu are niciun control real asupra Institutiilor de forta ale Statului; d-na Kovesi a putut sfida fara probleme Parlamentul; in SUA, distinsa sefa a DNA ar fi fost demisa si trimisa direct la tribunal daca si-ar fi permis acest lucru.Dar Romania nu e SUA.
    3. In ciuda experientei nefericita din epoca Basescu, Presedintele tarii continua sa aibe rolul decizional in numirea sefilor Institutiilor de forta al Statului.
    4. PSD-ul, desi imparte cu PDL "meritul" de a fi creat un STAT nedemocratic si un sistem judiciar profund malformat si abuziv, pare sa fie singurul partid care sa doreasca schimbarea legilor Justitiei si sa initieze in sfarsit o lege a raspunderii a magistratilor. Indiferent de motivatia lor si chiar daca sunt impinnsi de la spate de Tariceanu, daca PSD si ALDE vor reusi acest lucru, vor intra in istorie.
    5. Liberalii, complet pedelizati in cuget si simtiri dupa fuziunea cu slugile lui Basescu, au astazi un discurs stangist penibil si s-au transformat in slugile si porta-vocea Institutiilor de forta ale Statului. In fond, datorita manevrelor lui Crin Antonescu, PNL a abdicat de la liberalism, trecand la popularii europeni, adica au devenit adeptii primordialitatii fortei Statului in detrimentul drepturilor si libertatilor cettenilor.
    6. Iliescu, Basescu, Nastase si Dragnea sunt probabil cele mai detestate personalitati politice ale Romaniei post-decembriste. Iliescu si Basescu au scapat nepedepsiti datorita complicitatilor pe care le au cu structurile de comanda ale Institutiilor de forta ale Statului; Nastase, un bugetar putred de bogat si sub a carui conducere ca prim ministru, in Romania s-au dezvoltat masiv atat coruptia cat si comportamentul abuziv al Statului fatza de cetateni, a primit o condamnare penibila pentru termopane, sepci si pixuri. Dragnea a primit o condamnare de cea mai joasa speta stalinista pentru Referendum si i se orchestraza in continuuare dosare bazate pe delatiuni si pe acuzatii inventate; faptul ca este, precum Nastase, un bugetar putred de bogat nu pare sa-i intereseze pe procurori,
    7. Un alt paradox care ne siteaza in afara lumii democratice este entuziasmul unor cetateni tineri dar si al multor oameni de presa pentru cresterea puterii abuzive a procurorilor si pentru limitarea in fapt a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
    Lenin, in urma cu mai bine de 100 de ani, a definit acest tip de cetateni ca fiind "idiotii utili" de care bolsevicii au avut nevoie pentru a prelua puterea in Rusia.
    • Like 0
  • Imi spune si mie cineva ce inseamna "STAT PARALEL " ?. asa o definitie de DEX ! (chiar este amuzant, suntem mai penibili si decat strutii din Africa)
    • Like 2
  • Debarcarea lui Dragnea de la vârful PSD nu va aduce o reală schimbare în bine la nivelul țării, atât timp cât aceeași grupare va rămâne la putere. Efectele negative pe plan ec. și social ale modificărilor legislative de acum vor fi maxime abia spre sfârșitul anului viitor, când creșterile de prețuri vor începe să ardă buzunarele românilor. Atunci probabil că va trece o moțiune de cenzură. Întrebarea este dacă actuala opoziție (+UDMR) va dori să preia guvernarea (chiar și, eventual, după niște alegeri anticipate în 2019, ce i-ar conferi legitimitate), devenită un 'cartof extrem de fierbinte'.
    • Like 1
  • Diferența față de 1989 este că, se pare, nu suntem atât de sărăciți si disperați ca și atunci. Foamea și frigul ultimilor 5 sau 6 ani de comunism ne-au făcut să înfruntăm frica de Securitate și Partid. Se pare că nu e suficient să îți scumpească alimentele, combustibilii, să te cocoșeze cu taxe și impozite, să îți pună ca la cai hamul cu de-a-ncetul, păcălindu-te cu un cubuleț de zahăr. Va trebui probabil să stăm în jug alți 5 sau 6 ani până ne vor ajunge curelele rană la os. Poate atunci va exploda mămăliga din nou. Eu voi fi Duminică în stradă măcar să mă bucur de priveliștea manifestațiilor de susținere.
    • Like 0
  • check icon
    D-le Negrutiu,nu trebuia sa scrieti acest articol! L-au citit psd-ei,si-au adus aminte cum a fost atunci cu Ceasca,s-au speriat si au anulat mitingul! Iar a scapat Dragnea...
    • Like 1
  • treaba asta cu prejudiciul de 21 de milioane de euro imi aminteste de Campania "Dati un leu pt Ateneu". Acum fiecare roman da un euro pt Teldrum. E un scop nobil, nu?
    • Like 4
  • Mitingul se va concentra in jurul mesajelor : "Vrem sa fim o natie de hoti!". "Nu furam ca sa traim, traim ca sa furam!"
    • Like 3


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult