Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Mărie ku Okamura

V-aţi cumpăra o maşină japoneză făcută de români? Nu, nu un nume consacrat, tradus la Pitești sau Craiova. 

Închipuiți-vă o marcă de mașină nou nouță, de care n-ați auzit, să-i zicem Okamura, concepută și realizată în Japonia, de o echipă de români care locuiesc acolo. Ați cumpăra-o?

Hai, că întrebarea asta e simplă, urmează una și mai grea. Dar o carte? O carte de povestiri japoneze scrise de niște români din Japonia ați citi?

Unii vor spune că mașina nu e produs de consum curent, deci e genul de decizie care nu poate pretinde un răspuns rapid și tranșant. Au nevoie de timp pentru evaluarea alternativelor și în plus, întrebarea a fost incompletă, chiar și pentru un răspuns la nivel emoțional au nevoie de mici detalii - motorizare, preț, dotări, clasă.

Alții vor spune că nu se compară o carte cu o mașină, că nu-i aceeași Mărie. Lor le dau dreptate, e mult mai ușor să cumperi o mașină decât o carte. Tot ce trebuie să facă o mașină e să te ducă din punctul A în punctul B. De la o carte așteptările sunt infinit mai mari: trebuie să te ducă de oriunde ai fi undeva unde n-ai mai fost niciodată, dar ți-a fost cumva dintotdeauna dor să ajungi. La o mașină există tot felul de pliante cu date tehnice, poți face un drive-test, te poți urca în ea de câte ori poftești înainte să dai banii. Misterul unei cărți se află însă bine păzit de cerberii celor două coperți.

Ilustrație: Dan Perjovschi

La momentul la care citiți aceste rânduri, mașina japoneză Okamura, concepută și realizată în Japonia, de o echipă de români care locuiesc în arhipelag, nu există. Încă. Dar alți români care trăiesc sau au trăit acolo, și-au pus următoarea întrebare:

Dacă va trebui cândva să părăsim Japonia pentru totdeauna, vom reuși să-i găsim un spațiu unde să o reclădim din temelii și unde o vor putea găsi și alții la fel de vie și imprevizibilă cum ni s-a arătat nouă?

Așa a apărut Scrisori din Cipangu, un proiect aparent imposibil: o antologie de povestiri japoneze scrise de autori români, nu despre o Japonie reală, prinsă în tușa strâmtă a însemnărilor de călătorie, ci despre una imaginară, cât de poate de personală. Timp de aproape trei ani, paisprezece povestitori printre care și subsemnatul ne-am așezat într-un cerc al mincinoșilor și ne-am spus născocirile, respectând și încălcând pe rând regula jocului: ficțiune.

Într-o ordine aproape alfabetică, vinovații sunt : Mirona Bengescu, Maria Grăjdian, Irina Holca, Elena Lulea Kase, Alexandra Mustăţea, Raluca Nagy, Roman Paşca, Monica Tamaş, Carmen Săpunaru Tămaş, Sabina Yamamoto, Horea Sibişteanu, Deea Avram și Radu Leca.

Celor douăzeci și una de povestiri li se adaugă schițele lui Dan Perjovschi, realizate în timpul Trienalei de la Aichi. Imaginile nu ilustrează însă textele, ci spun, grafic, o altă poveste a Japoniei, așa cum a trăit-o artistul în vara anului 2013.

De ce scrisori? S-a spus despre cărți că sunt „scrisori mai groase scrise prietenilor” (Jean Paul). Îndrăznesc să adaug că o carte e o scrisoare care ajunge ceva mai târziu la un prieten pe care încă nu îl cunoști. Cipangu, nume a cărui sonoritate ne duce cu gândul azi al un tărâm mai mult imaginar, a fost prima denumire sub care Japonia, „insula aceasta bogată în aur, în perle și în pietre prețioase” a fost cunoscută în Europa. Când a debarcat în Cuba, Columb a fost convins fiind că a descoperit insula Cipangu. Niciunul dintre autorii acestei antologii nu este primul român în Japonia, dar fiecare dintre ei a trăit emoția primului explorator. Am debarcat în Japonia și dacă nu am descoperit încă insula pe care o căutam, ne-am descoperit pas cu pas propria insularitate.

Scrisori din Cipangu nu este o dioramă. Nu și-a propus o reprezentare fidelă a Japoniei la scară, cu personaje împăiate, și nici nu e o porțiune finită care se termină brusc într-un perete mascat de umbre. Lumea Scrisorilor din Cipangu continuă și dincolo de coperți. E o ființă vie, cu propriile reguli. Un univers paralel în care toate cele 21 de povești se întâmplă cu adevărat chiar acum.

(Scrisori din Cipangu - povestiri japoneze de autori români, Editura Trei, se lansează sâmbătă 19 martie, ora 17.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu)

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In vacanta de iarna din clasa a 8-a, era in 1988 si era un ger de crapau oile, vorba celor de la Fara Zahar, mai tineri. Sora bunicii mele s-a hotarat sa plece la niste neamuri. La vremea aceea, presiunea gazului in conducta era atat de scazuta, incat nu-ti puteai permite sa lasi focul nesupravegheat, pentru ca exista riscul sa se stinga si sa invadezi camera de gaz metan. Cum am zis, afara ger, daca nu faceai focul inghetau si crapau tevile de apa. Mi s-a propus de catre ai mei, sa stau eu cateva zile in casa surorii bunicii, ca sa intretin o temperatura peste limita inghetului. Ce bucurie pe mine, la 14 ani, sa fiu cateva zile de capu' meu. In prima seara, la TV erau ceva brigadieri care se'nfrateau cu cativa agricultori CAP-isti, internetul era in faza pre-embrionara, asa ca am luat la rost biblioteca din casa, in care am gasit ceva ce mi-a marcat apoi toata adolescenta si prima tinerete (la care inca ma simt). Era vremea la care aparuse "Shogun" a lui James Clavell, dar familia mea nu facea parte din grupul privilegiatilor care sa intre in posesia ei la prima editie in limba romana. Auzisem de Shogun, dar am gasit ceva "mai tare". O trilogie, scrisa de catre Gen. Gheorghe Bagulescu, fost atasat millitar roman la Tokio intre 1935-39. Se numeste "Suflet Japonez", are subtitlul Shoguni, Daimyo, Samurai (cele trei volume) si se bazeaza pe legenda celor 47 de ronini. Detalii biografice si biblografice gasiti aici https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_B%C4%83gulescu. Recomand cartea pentru oricine vrea sa afle mai multe lucruri, destul de obiectiv expuse, despre spiritul japonez. Acum cartea aceea este in posesia mea, editia in limba romana din 1939 si vreau sa-mi fac timp sa o recitesc, Cu ochii de acum...
    Presupun ca Mirona Bengescu are legatura cu Dl. General cu acelasi nume. Raspund la intrebarea dvs.: daca as citi povestiri japoneze scrise de romani din Japonia? Am citit si as mai citi. Va multumesc pentru informarea despre "Scrisori din Cipangu". Am sa o cumpar si am sa o citesc. Asta pana voi ajunge, macar in vizita, in Tara Soarelui Rasare.
    La cea de a doua intrebare, cea legata de masina, raspunsul meu este diferit. De 9 ani conduc numai masini japoneze, am avut 2 marci si 3 modele, una o am de 1 an jumate si sotiei tot masina japoneza i-am luat. Marci si modele mai putin comune pentru gustul si alegera clientului roman. Raspunsul meu suna asa: anul asta am vrut sa-i schimb masina sotiei. Am mers la reprezentanta marcii pe care o conduc acum, ea avand masina de la marca care a produs modelele anterioare conduse de mine, toate produse la fabrici din Japonia, de muncitori japonezi. Am intrebat vanzatorul unde este produs exemplarul pe care am pus ochii, constient fiind de globalizare. Mi-a raspuns ca intr-o tara latin americana, dar de pe continentul din nord. Am renuntat si a ramas cu masina cea veche, produsa in Japonia.
    Incerc sa inchei cu o glumita. Pe vremea cand citeam eu Suflet Japonez circula un banc despre diferentele intre cum lucreaza un muncitor japonez si unul roman; muncitorul japonez isi imparte cele 8 ore de munca astfel: 2 ore pentru el, 2 ore pentru imparat si 4 ore pentru cauza Japoniei. Muncitorul roman le impartea, cam la fel: 2 ore pentru el, imparat n-are, iar soarta Japoniei nu-l intereseaza. S-a schimbat ceva? La gros, nu en-detail.
    • Like 0
  • Felicitari! La mai multe...scrisuri!
    • Like 0


Îți recomandăm

Cu 3 ani în urmă am devenit mamă de adolescentă

Încă de la început pe traseul nostru spre a o aduce acasă la noi, ne-am lovit de chichițe birocratice. Adopția nu era posibilă de fapt, din motive pe care aleg să nu le expun, așa că am fost îndrumați spre varianta cea mai apropiată ei, plasamentul familial.

Citește mai mult