Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Marilyn. Anatomia tragică a Cenușăresei moderne

Întunecată, luminoasă, vibrantă, seducătoare, copilăroasă, tristă, învinsă, dar niciodată spășită - e în ochii lui Marilyn - cea care privește cu nonșalanță din pop art-urile lui Andy Warhol - ceva din strălucirea tăioasă a jocului dintre toreador și animalul învins, care se încăpățânează să provoace până la final. 

E în buzele ei cărnoase, mereu roșii – precum cele din fotografiile pe care Hugh Hefner le publica în Playboy în 1953 - un fel de basm cu zâne pentru adulți, o senzualitate naivă și diafană, care îi îngăduie să încalce de nenumărate ori legile verosimilității și să-l subjuge pe privitor fără nicio înștiințare prealabilă. Și mai e în Marilyn ceva din Cenușăreasa. Minus pantofiorul de sticlă. Și finalul fericit. 

În oglindă

Când faima ei atinsese apogeul, Marilyn primea 5.000 de scrisori în fiecare săptămână. Multe erau de la fani care îi vorbeau despre tristețea care îi scăpăra printre pleoape, despre sentimentul de vulnerabilitate pe care li-l inspira și cu care mulți se identificau. Uneori – rareori – Marilyn le citea. A doua zi, hârtiile mototolite îngroșau coșul de gunoi. Marilyn nu avea habar despre ce vorbesc fanii ei. „Care tristețe? Ce prostie!”, obișnuia ea să îi spună fotografului Lawrence Schiller. Fanii ei vorbeau despre o altă Marilyn, o Marilyn pe care ea încă nu ajunsese să o vadă, deși – după cum singură spunea – avea mereu o oglindă la îndemână. „Știi, am mereu o oglindă imensă lângă camera foto, atunci când pozez pentru vreo revistă. În felul ăsta pot să văd mereu cum arăt”, îi spunea ea într-o după-amiază caldă de august aceluiași Lawrence Schiller. „Deci pozezi pentru fotograf sau pentru oglindă?“, a întrebat-o Schiller. „Pentru oglindă. În oglindă o văd mereu pe adevărata Marilyn“, a replicat Marilyn. Nimic din acea conversație nu l-a făcut pe Schiller să anticipeze că în mai puțin de 12 ore ziarele aveau să înțepe retina unei lumi întregi cu o primă pagină halucinantă: Marilyn Monroe, găsită moartă în vila ei din Los Angeles. Cauza morții: sinucidere prin supradoză de barbiturice.

Norma Jean Baker. Cenușăreasa

Cu 36 de ani înainte de conversația dintre Marilyn și Schiller, într-un spital din Los Angeles, Gladys Baker, o femeie cu probleme psihice, aducea pe lume al treilea copil: o fetiță, Norma Jean. Pe certificatul de naștere, în dreptul numelui tatălui, spitalul trece numele lui Martin Edward Mortensen, unul dintre foștii ei soți, însă Gladys cere să fie schimbat cu numele Baker, numele altui fost soț.

(Foto Guliver/Getty Images)

Marilyn avea să nege toată viața că vreunul dintre cei doi ar fi părintele ei, povestind de fiecare dată că Gladys îi arătase în copilărie o fotografie cu un bărbat misterios și îi spusese că el e adevăratul ei tată. Își amintea, cu un soi de simț al detaliului aproape chirurgical, că avea o mustață aristocratică și că semăna izbitor cu Clark Gable, ceea ce a făcut-o să glumească în repetate interviuri că ea era fiica secretă a lui Gable.

Norma Jane avea doar câțiva anișori când Gladys e diagnosticată cu schizofrenie paranoidă și internată. Fetița e luată de serviciile sociale și plasată în grija unui poștaș și a soției sale, Wayne și Ida Bolender. După mulți ani, familia Bolender avea să rememoreze un episod terifiant, în care Gladys, venită s-o viziteze pe Norma, pândise un moment de neatenție, o inșfăcase pe fetiță, o îndesase ca pe un obiect într-o geantă, trăsese fermoarul și încercase să fugă cu ea.

Norma Jean își petrece copilăria și adolescența între astfel de episoade, orfelinate și familii adoptive care o iau și o duc la scurt timp înapoi. De două ori, mamele adoptive o înapoiază pe Norma Jean pentru că „e o copilă cu o frumusețe diabolică și nu poate să mai rămână în preajma soțului meu”. Ani mai târziu, în 1962, Marilyn avea să îi destăinuie fotografului George Barris că doi dintre tații adoptivi o abuzaseră. 

La 16 ani, Norma Jeane e abandonată din nou de familia adoptivă. Sătulă de întoarcerile în orfelinat, se căsătorește cu James Dougherty, un tânăr din vecini. Se desparte de el în 1946, anul în care părăsește suburbia și se angajează ca fotomodel la Blue Book Modeling Agency. Aici îl cunoaște pe Ben Lyon, un reprezentant al 20th Century Fox, care îi aranjează un casting la celebrele studiouri și o îndeamnă să își schimbe numele. Într-o seară, Norma Jean îi spune lui Lyon că a fost mereu fascinată de numele de familie al mamei ei, Monroe. “O să fiu Norma Jean Monroe! Sau Norma Monroe! Sună bine, nu?”, îl întreabă ea râzând pe Lyon.

„Nu. O să fii… Marilyn. Marilyn Monroe!”, îi răspunde grav Lyon. Fără să știe, Lyon tocmai pronunțase numele care avea să fascineze o lume întreagă vreme de mai bine de o jumătate de secol. Marilyn ne născuse.

Marilyn. Diva glam

La mulți ani după seara în care Lyon își punea amprenta pe certificatul de naștere al unei legende, coperta revistei „True Experiences“ o înfățișa pe Marilyn zâmbind. Sub fotografie, o pereche de ghilimele reci încadra sec o frântură de citat: „Îți par fericită? Ar trebui – pentru că am fost un copil pe care nu l-a vrut nimeni. O fetiță singură care avea un vis. O fetiță care mai apoi s-a trezit și a descoperit că visul a devenit realitate. Eu sunt Marilyn Monroe. Citește mai jos povestea mea. E povestea Cenușăresei”. În timp ce Marilyn își spunea povestea de Cenușăreasă în paginile „True Experiences“, undeva în New York un fost jucător de baseball își ruga de câteva luni un prieten să îi facă cunoștință cu ea.

„Credeam că urma să cunosc un sportiv gălăgios, fanfaron și fără prea multe maniere. În schimb, m-am trezit zâmbindu-i unui domn rezervat, în costum gri, cu cravată gri și puțin gri în păr (n.r. DiMaggio era cu 12 ani mai în vârstă decât Monroe) Dacă nu aș fi știut că e un jucător de baseball, aș fi crezut că e fie un magnat, fie un congressman”, avea să rememoreze Marilyn mai târziu.

Doi ani mai târziu erau deja căsătoriți, însă ura lui DiMaggio pentru lumina reflectoarelor și disprețul lui pentru lumea superficială a Hollywood-ului, suprapuse peste obsesia lui Marilyn de-a orbita tocmai în jurul acelui univers, au dus la divorțul din 1954. În același an Marilyn a început să filmeze „The Seven Year Itch”. Au urmat „Bus Stop”, „Some Like It Hot” și „The Misfits”. 

Doi ani mai târziu, în 1956, dramaturgul Arthur Miller își scotea seară de seară bicicleta din garaj și pedala fără destinație prin suburbiile din Brooklyn. Căuta o portiță de ieșire dintr-o căsnicie nefericită. „A fost ca atunci când alergi și te ciocnești de un copac. Sau ca o băutură rece când ai febră”, descria Marilyn momentul întâlnirii cu Miller. „Când s-au întâlnit… aproape că îl puteai auzi pe Miller cum se sparge în mii de bucățele”, mărturisea ulterior un prieten al lui Miller.

După cinci ani, erau căsătoriți. După alți câțiva ani, Marilyn depunea pentru a doua oară actele de divorț. „Stiluri de viață mult prea diferite”, avea să mărturisească ea ulterior. Asemenea lui DiMaggio, și Miller încearcase să o îndepărteze de lumina reflectoarelor. „Lumea aia o să te înghită de vie”, îi tot repeta el.

Și așa a și fost. În dimineața zilei de 5 august, Eunice Murray, menajara lui Marilyn o găsea pe Marilyn fără suflare, în vila ei din Los Angeles.

Moartea lui Marilyn a lăsat un gol întunecat în viața bărbaților din viața ei. Un gol atât de mare, încât Joe DiMaggio s-a asigurat – timp de 20 de ani – că vaza din fața mormântului lui Marilyn va avea zi de zi un buchet de trandafiri proaspeți în ea. Ultimele lui cuvinte ar fi fost, potrivit unui prieten apropiat, citat de Vanity Fair: „Nu îmi pare rău că mor. Măcar știu că așa voi fi iar alături de ea.” Cam în același timp, Arthur Miller, celălalt bărbat din viața lui Marilyn, era întrebat de un ziarist dacă golul lăsat de Marilyn s-a vindecat.„Acolo… pe perete… vezi? Mănunchiul ăla de scrisori și bicicleta atârnată. Sunt scrisorile ei. Și bicicleta ei. Atârnă pe peretele ăsta de mai bine de 40 de ani…”, a răspuns Miller.

Însă, într-o întorsătură ironică a sorții, Marilyn – femeia care tânjise toată viața după fericire - nu i-a telefonat înainte să moară niciunuia dintre cei doi bărbați care încercaseră să o facă fericită, ci lui J.F. Kennedy, Președintele Statelor Unite. Bărbatul cu care avusese o simplă aventură.

Fericirea din poveștile încă nescrise

„Nu am fost obișnuită să fiu fericită, nu m-a învățat nimeni să am așteptări să fiu fericită, deci nu am crezut niciodată că mi se cuvine să fiu fericită. Vezi tu, eu am fost crescută altfel decât restul copiilor, pe care părinții îi cresc insuflându-le de mici ideea că trebuie să încerce să fie fericiți în viață.”, spunea Marilyn într-un interviu din 1954.

Dacă Eunice Murray, menajera ei, ar fi chemat ambulanța un pic mai devreme, Marilyn ar mai fi avut încă destul timp să încerce să recupereze absențele de la lecția de fericire. Sau poate ar fi fost doar o simplă prelungire artificială a unei vieți deja încheiate și Marilyn ar fi înghițit și a doua oară pumnul de medicamente. Era, totuși, prea mândră pentru a accepta să fie salvată.

Mai jos, însă, Marilyn privește încrezătoare peste zgârie-norii New York-ului. E soare și ziua întunecată de august în care urmează să înghită un pumn de barbiturice nu se întrevede încă la orizont. În acest punct din viața ei, Marilyn nu e încă un superstar. E doar o tânără actriță care privește cu încredere și speranță spre viitor. 

(Foto Guliver/Getty Images)

Trage cu nesaț din țigară în timp ce visează cu ochii deschiși un viitor luminos, în care e fericită. În acest punct din viața ei, povestea e încă nescrisă: nu a apucat să îi cunoască pe DiMaggio și Miller, să își dorească cu disperare copii, să piardă trei sarcini, să trăiască constant cu teama că poate va sfârși într-un spital de nebuni, ca mama ei, să aibă o aventură cu Președintele Americii și să ajungă să fie atât de nefericită, încât să nu mai vadă altă scăpare din fața propriilor demoni în afară de moarte. În acest punct din viața ei, Marilyn privește cu o nonșalanță teribilă spre viitor.

În acest punct din viața ei, Marilyn e mai vie ca niciodată. Are toată viața înainte. Nimic nu o poate opri.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • rdr check icon
    Îmi place să citesc articole despre actrițe dependente de cocaină a căror singură calitate este aspectul fizic, merci fain, mă regăsesc, articolul despre Scarlett Johansson pe când?
    • Like 0
  • Gravity check icon
    "În acest punct din viața ei, Marilyn e mai vie ca niciodată. Are toată viața înainte. Nimic nu o poate opri."
    Păcat că-i moartă...
    • Like 0
  • IM check icon
    Ați scris frumos despre Marilyn, o ființă misterioasa pe care suferința si lipsa de iubire adevărata au distrus-o. Ca un magnet, ii atrăgea pe pe bărbați prin frumusețe si sex-appeal, dar se pare ca nici unul nu a căutat mai departe de atât.
    • Like 0
  • Ft. bun ultimul paragraf.
    • Like 0


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult