Săptămâna trecută, în Siria au murit 85 de oameni. Încă 60 au murit sămbătă în Kabul. Peste 200 sunt răniți. Majoritatea erau copii și femei. Mai mulți decât cei morți în atentatele similare din Franța, Germania sau Statele Unite. De ce ne schimbăm pozele de profil pe Facebook doar atunci când mor oameni în Franța și nu facem același lucru pentru Siria?
Dacă ai sub 24 de ani, probabil nu ai nicio amintire care să nu aibă într-un colț și vreo frântură de terorism. Turnurile Gemene s-au prăbușit când aveai sub 10 ani, atentatele de la Londra au zguduit Regatul când erai adolescent și de atunci au început să ocupe, încet-încet, tot mai des burtierele sângerii ale televiziunilor: din SUA, Tunisia, Spania, Belgia și până în Bagdad și Paris. Generația fast forward află, însă, de cele mai multe ori breaking news-ul nu de la televizoarele cu burtiere sângerii, ci de pe Twitter sau Facebook. Atentat armat în Franța? Nicio problemă, solidarizăm pe Facebook, în culorile steagului francez. Atentat în Germania? Empatizăm instant cu steagul Germaniei urcat ca poză de profil. Atentat într-un club gay din Statele Unite? Se rezolvă cu un filtru în culorile curcubeului. Cam așa funcționează solidaritatea și empatia modernă. E normal să vrei să arăți că îți pasă, însă un steag aruncat peste o poză de profil face mai mult rău decât bine.
Viața unui sirian nu e mai puțin importantă decât viața unui francez, german sau american
Cei 85 de morți din Siria și cei 60 din Kabul nu sunt nici pe departe excepții. Să mergem un pic mai înapoi în timp și să luăm exemplul atacului din 2015 din Franța. Cu doar câteva zile înainte, în Beirut mureau 40 de oameni. Câți dintre utilizatorii de Facebook și-au schimbat atunci poza de profil? Exact. Niciunul. Sigur, unii vor spune că e vorba de numere: „doar 40” în Beirut și 129 în Paris. Ok. Să mai luăm „doar” un exemplu: tot Franța. Charlie Hebodo. 17 morți. Cu o săptămână înainte, în Baga, Nigeria, sute de oameni mureau în chinuri cumplite în cel mai sângeros atac din istoria grupării extremiste Boko Haram. 17 vs câteva sute. Cu toate astea, atenția utilizatorilor de Facebook și a jurnaliștilor a mers către Franța.
De ce violența din Siria, Nigeria sau Afganistan nu ne deranjează, dar violența din Franța sau Germania ni se pare șocantă și inacceptabilă? De ce imaginea unei mame sau a unui tată care își plâng copilul mort în Siria nu ne înțeapă retina, dar o imagine asemănătoare din Franța ne revoltă? Răspunsul nu ține neapărat de proximitatea geografică, ci de o realitate îngrijorătoare: devenim imuni la spectacolul terorii. „Cu cât ești mai expus la ceva, cu atât devii mai imun, asta e natura umană", declara pentru BBC pshioterapeutul Hilda Burke. Sutele de morți din Nigeria – ca și oamenii care au murit săptămâna asta în Siria și Afganistan - nu au acaparat Facebook-ul pentru că au avut neșansa de a fi măcelăriți într-o țară în care ne-am obișnuit să vedem tot timpul oameni aruncați în aer, împușcați, arși, înecați în cuști de fier, decapitați sau bombardați.
Ești ușor ipocrit dacă îți pui steagul francez peste poza de profil după o vară întreagă în care te-ai uitat cum mor mii de refugiați în Mediterană
Autoritățile locale estimează că peste 4.000 de refugiați au muriți înecați în Mediterană, în încercarea de-a fugi din aceeași instabilitate care întărește puterea grupării Stat Islamic și care îi permite să ducă la bun sfârșit atacuri precum cele din Europa ultimilor ani. De ce atunci când vezi copii și părinți fără altă vină în afară de aceea de-a se fi născut în Siria înghițiți de apă ești mai puțin îndurerat decât atunci când alți copii și părinți sunt aruncați în aer pe străzile noastre din Europa? Nu cumva îi leagă pe toți lupta împotriva aceleiași terori și speranța de a trăi într-o lume mai bună?
Ești foarte ipocrit când îți pui steagul francez peste poza de profil doar pentru că ăsta e trendul
Uneori e la modă să faci ceva pe Facebook. Să ai poza de profil cu sabia lui Luke Skywalker în ajunul lansării noului „Star Wars”. Sau să te lauzi cu captura ta de Pokemoni. Alteori devine trendy să îți pui steagul francez peste poza de profil sau culorile curcubeului LGBT. Nu stai să te gândești la cei 85 sau 60 de morți. Îți schimbi poza pentru că pur și simplu așa fac și alții. E trendy să îți pară rău pentru nefericiții ăia. Și la un click distanță.
Brett Frischmann, profesor la Cardozo Law School și Evan Selinger, profesor de filosofie la Rochester Institute of Techonology, spuneau într-un material de pe Quartz că tehnologia ne-a adus în punctul în care vom avea nevoie, destul de curând, de un test Turing inversat pentru a determina în ce măsură noile tehnologii ne-au dezumanizat. Frischmann spunea atunci: „Un exemplu: contractele electronice. Paginile acelea care ne întreabă dacă suntem de acord cu termenii și condițiile înainte de a downloada ceva. Vezi un buton pe care scrie „click to agree” și ce faci? Faci click. E un răspuns automat și simplul fapt că milioane de oameni fac același lucru în fiecare zi, adică răspund unui stimul fără să se obosească să înțeleagă, demonstrează că începem să ne purtăm ca niște mașini. Începem să fim condiționați, programați să ne purtăm așa. Și dacă pe parcurs o să ne pierdem abilitatea de a relaționa, de a gândi, de a analiza sau de a fi empatici o să devină foarte greu să faci diferența între roboții cu trăsături umane și oamenii cu comportament robotic. Sper cu disperare să nu ajungem acolo și cred că nu o să ajungem acolo, dar e imposibil să știi dacă ”.
Naționalismul nu e cea mai bună reacție
Naționalismul e cel mai ușor răspuns, dar niciodată Răspunsul. E foarte ușor să împarți lumea în pătrățele, în religii, în cubulețe etnice, în „noi vs ei”. Adevărul e, însă, că nu suntem în primul rând germani, francezi, sirieni. Facem parte din ceva mai mare și în momentul ăsta suntem mai conectați decât am fost vreodată. În absența unui steag global, de ce ți-ai schimba poza de profil cu steagul unei țări când toată omenirea are nevoie – în acest moment - de solidaritate?
Steagul tău nu schimbă, în definitiv, nimic
Dacă vrei să îi arăți unui francez sau unui sirian că ești solidar cu el, un steag pe profilul de Facebook e la fel de eficient ca like-ul ăla pe care îl dai ca să hrănești copiii flămânzi din Africa. Tot așa cum like-ul tău nu se va converti miraculos în pâine, la fel nici morții și răniții unei țări nu își vor găsi liniștea sub culorile steagului pe care îl ai tu pe profil. Da, erau francezi sau sirieni, dar apropiații lor nu îi plâng pentru că erau cetățeni francezi sau sirieni. Îi plâng pentru că erau mame, tați, copii, unchi, mătuși, vecini, colegi. Sunt plânși pentru lucrurile pentru care erau iubiți și apreciați de comunitatea în care au trăit. Nu are nicio legătură cu faptul că sunt sirieni sau francezi. Nu are legătură cu Siria. Cu Franța. Cu Afganistan. Sau cu SUA. Are legătură cu Lumea. Iar terorismul nu mai e demult problema unei țări, ci problema lumii noastre.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Viata unui sirian sau a unui german sunt egale si au aceasi valorea dar lumea percepe alfel aceste doua vieți!
Cum spui..in Siria se moare in felul asta zilnic pe cand in Europa mai rar si poate asta duce la asa zisa sensibilizate cand e vorba de un atentat in Europa!
Viata unui sirian sau a unui german sunt egale si au aceasi valorea dar lumea percepe alfel aceste doua vieți!
Cum spui..in Siria se moare in felul asta zilnic pe cand in Europa mai rar si poate asta duce la asa zisa sensibilizate cand e vorba de un atentat in Europa!
La fel putem spune ca e o mizerie sa scriem pe Facebook ca ce rau ne pare ca a murit Beligan (nu pot zice ca imi pasa in mod special) sau Lemmy si sa nu scriem ca ce rau ne pare ca a murit orice alt om a murit in ziua cu pricina.
Serios, logica articolului e defecta rau.
In al doilea rand, facebook este ceva nu neaparat public si este dreptul fiecaruia ce afiseaza in poza de profil, fara sa fie incorsetat de anatema "lipsei de umanitate". Ai ceva de spus si de criticat, fa-o fata de prietenii tai. Nu stii tu ce e in sufletul celorlalti oameni doar dupa poza de profil.
N-am să am îndrăzneala de a spune că statele europene sunt model de democrație și de moralitate însă, comparându-le cu statele din lumea aceasta largă, se află printre cele în care drepturile omului sunt integrate în principiile de funcționare ale societăților, iar cetățenilor li se recunoaște și li se protejează dreptul de a se lupta pentru a-și exercita aceste drepturi.
Toate întâmplările negative prin care spui că au trecut românii (și prin care trec) au o notă comună: incapacitatea conducătorilor ROMÂNI.
Însă nu sunt de acord când spui că UE ne-a distrus țara, din contră, PIB-ul a crescut mai rapid decât oricând, veniturile, afacerile (dacă ai fi lucrat în mediul privat - fără legături decât circumstanțiale cu statul - în ultimii 10-15 ani, n-ai fi avut cum să nu fi remarcat acest lucru; dacă ai lucrat însă pentru firme care își făceau ca din afaceri cu statul, da, îți dau dreptate: aderarea la UE a fost nașpa) cetățenilor au crescut și ele, calitatea vieții de acum nu se compară cu mizeria în care am trăit în ultimele câteva zeci de ani (vezi cum ies la suprafață tarele acelor ani: plagiate, viermi pe pacienți, baroni pe care-i doare-n cot că-s condamnați etc?), iar deschiderea de care beneficiem - vacanțe, studii, dreptul de a te muta unde dorești - se află la nivele neatinse până acum.
Cine a semnat pentru redevențe, cine a permis să fie tăiate pădurile?
Eu zic să analizezi puțin preconcepțiile care te-au dus la acele concluzii.
Cu toate acestea, deși Germania este un model mult mai apropiat obiectiv de societatea pe care mi-aș dori-o, la nivel subiectiv mă simt mai departe de civilizația germană, ceea ce a făcut să nu fi schimbat profilul cu steagul germaniei după sătămâna de coșmar care a trecut.
Nu pot empatiza la fel cu sirienii, afganii, irakienii - deși le respect calitatea de om, le doresc să aibă parte de iluminismul lor și mă voi purta cu ei exact cum merită să o fac - pentru că, până să te ajute alții, trebuie să te ajuți tu singur, iar ei nu o fac. N-am văzut ca în Nigeria, Afganistan sau Irak să fi existat revoluții în care să fi fost proclamate principii democratice, în care să răsune, din milioane de buze, cuvintele „liberté, égalité, fraternité”, în care să fie înlăturați - violent sau pașnic - dictatorii, monarhii, imamii.
Cum să fiu solidar cu un popor în care femeilor nu doar că le este interzis dreptul la vot ci și dreptul la demnitate sau la viață, cu un popor care m-ar spânzura dacă aș folosi cuvintele „falus” și „mahomed” în aceeași frază, cu un popor care m-ar ucide fără ezitare dacă aș hotărî că mi se rupe de allah și aș afirma acest lucru public, cu un popor care mi-ar impune să-mi acopăr fiica din cap până-n picioare?
În istoria societății noastre europeane (ca să nu mă refer doar la bucățica de pământ numită România) au fost câteva momente în care cetățenii au murit, și-au pierdut familiile, au fost marginalizați, persecutați tocmai pentru ca fiecare dintre noi să aibă libertatea de a se exprimaȘ să poată face caricaturi cu personaje religioase, politice, publice precum și cu personaje „din popor”; în aceste condiții eu nu accept niciun fel de limitare a acestei libertăți, dobândite de noi (la revoluție, în piețe) și de strămoșii noștri cu prețul unor sacrificii importante, în afara unor situații exclusiv obiective (adică unele care nu au legătură cu religia, sexul, culoarea celui care se simte lezat de ceea ce exprim eu).
Am așa ceva în Siria și Afganistan? Păi dacă nu am, cum să-mi cereți să empatizez cu acele state?!
Eu îi admir pe refugiați și ei mi se par că luptă pentru a obține - pentru ei și pentru familiile lor - drepturile pe care europenii le prețuiesc și le protejează; respect dreptul oricărei persoane de a merge în ce colț de lume dorește și de a hotărî să se stabilească acolo; însă lumea democratică funcționează după niște reguli. Odată plecat din zona de război și aflat într-un loc sigur, refugiatul trebuie să respecte regulile valabile în cazul ORICĂRUI ALT CETĂȚEAN din orice alt colț al lumii; n-am văzut armeni, rupând granițele Macedoniei ca să ajungă la Berlin, n-am văzut kosovari, blocând autostrăzi, ca să ajungă la Viena, n-am văzut români, aruncând merindele primite în Olanda.
Refugiații care încalcă regulile de care am vorbit se întâmplă să moară, pentru că, în lipsa unor stadarde de călătorie (vase clandestine, fără bărci de salvare, fără comunicații), riscul de dezastru crește exponențial - ceea ce s-a și întâmplat. Cu ce sunt ipocrit dacă privesc refugiatul care moare, încălcând legea la bordul unei ambarcațiuni clandestine, la fel cum aș privi orice alt cetățean european care moare, încălcând legea la bordul unei ambarcațiuni clandestine (sau intrând într-un copac fără centura de siguranță pusă, sau gonind cu 250 la oră pe un dn)?!
În afară de considerațiunile ce privesc raportarea la naționalism - care și mie mi se pare o imbecilitate demnă de evul mediu - articolul prezintă o serie de păreri extrem de subiective și care, deși se doresc moralizatoare, au o rezonanță foate limitată în cazul oamenilor raționli.
Vă rog să nu ne mai jigniți cu astfel de aprecieri,
Cu stimă,
Cineva care a fost Charlie!
Fiecare ii legat de o anumita cultura cu care rezoneaza. Hai sa fim onesti. Au fost 4 milioane de oameni in Franta dupa Charlie Hebdo. In Egypt cati au fost ? In Algeria, Maroc? In Arabia Saudita, in Filipine? Pe ei de ce sa nu ii luam la bani marunti?
Hai sa acceptam ca avem empatie pentru 'semeni'.