Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Marius Moga, „În fața ta”: „Eu cred că cei mai săraci sunt oamenii care au doar bani”

Marius Moga

Cu o carieră de succes în industria muzicală și o viață personală împlinită, Moga a vorbit la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 despre convingerile sale cu privire la conceptele de sărăcie și bogăție. Întrebat când a fost cel mai sărac, Moga a subliniat că posesiunile materiale nu pot compensa lipsa de relații personale. 

„Eu cred că cei mai săraci sunt oamenii care au doar bani”, a spus cunoscutul compozitor, cântăreț și antreprenor.

El a recunoscut că, de-a lungul anilor, a avut parte de momente bune și momente mai puțin bune, menționând că viața de liber profesionist nu este întotdeauna „lapte și miere”. Moga a adăugat: „E o vorbă - caracterul unui om îl vezi nu doar atunci când are de toate, ci și atunci când nu are nimic, dacă se comportă la fel”. 

Cât este muncă și cât este talent în succesul său în domeniul muzical? Moga a evidențiat importanța combinării talentului cu perseverența. „Cred că talentul îți dă încredere să te apuci să muncești, iar dacă ești și muncitor, atunci chiar îți ies niște lucruri. Nu merge doar talentul singur”, a spus compozitorul.

Referitor la sfaturile pentru tinerii care aspiră la popularitate, cunoscutul cântăreț a vorbit despre perspectiva sa asupra eșecului și a succesului.

„Nu cred că există fail (eșec), eu în viața mea am căzut de multe ori și am dat chix de multe ori și am avut multe situații în care n-am reușit cu ce mi-am propus, dar eu le-am considerat pe toate lecții. Depinde cum te uiți la ele. Dacă vrei să aduni neîncredere, zici că a fost fail, dacă vrei să aduni mereu încredere, le iei ca pe niște lecții și zici - ok, ce am învățat din asta? Data viitoare, când mă mai întâlnesc cu situația asta, cum o să fiu mai bun? ” a explicat Marius Moga la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

I s-a urcat vreodată succesul la cap? „Da, nu e greu. Mai ales la 18, 19 ani, când îți auzi piesa peste tot la radio și ai impresia că ești buricul pământului și vine taică-tu și zice: dar asta nu e o carieră, decât dacă o ții 10 ani. Și după aia se instaurează o panică, dacă reușești să o ții așa 10 ani. 

Ți se urcă la cap succesul. Am o analogie vizuală pentru asta. Dacă ar fi un munte înalt și pe muntele ăla ar fi un ecran de proiecție gigant, arta sau ce prezinți tu lumii - poate să fie emisiunea sau ce faci - e doar proiecția a ceea ce ai făcut și în secunda în care te identifici cu ecranul ăla de proiecție, atunci încep problemele, începi să o iei razna. Dar dacă tu realizezi că tu ești tot aici jos, suntem toți la fel, toți oamenii sunt la fel, depinde de ce muncești și ce vrei să faci, dar n-ai voie să te identifici cu produsele pe care le produci. E ca și cum fierarul ar zice: eu sunt tare ca fierul.”, vede Moga.

În urmă cu un an, cunoscutul compozitor a debutat și în lumea antreprenoriatului din industria tech. Împreună cu antreprenorul Sebastian Dobrincu a dezvoltat Revocalize AI, un startup inovator care folosește tehnologia inteligenței artificiale pentru transformarea vocală. Aplicația permite utilizatorilor să modifice și să personalizeze înregistrările audio, oferind noi posibilități atât pentru artiști, cât și pentru producătorii de muzică.

Moga a explicat că platforma eficientizează procesul de producție muzicală, economisind timp și resurse pentru artiști. Cu această aplicație, producătorii de muzică pot compune pentru un anumit artist fără ca acesta să fie nevoit să vină în studio și în final pot asculta cum ar suna vocea artistului pe piesele respective. Astfel, producătorul poate crea mai multe melodii, iar artistul le poate alege pe cele care crede că i se potrivesc, înainte de a veni să le înregistreze, a detaliat Marius Moga.

Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbata și duminica, de la ora 14.00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Excelente comentarii, lucide și cu umor!
    • Like 0


Îți recomandăm

Laurențiu Beșu

Un val de reacții fără precedent traversează sistemul judiciar românesc, după ce judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, a publicat pe Facebook un mesaj de solidaritate cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu — două dintre vocile care au semnalat public presiuni, disfuncționalități și nereguli sistemice din interiorul justiției, în urma publicării unui documentar Recorder despre sistemele obscure care controlează justiția românească în ultimii ani.

Citește mai mult

Ilie Bolojan dec 2025

- vă ofer soluția pentru a rezolva problema banilor pentru români în 24 de ore: decideți că infracțiunile de corupție nu se prescriu, așa cum s-a procedat în cazul omorurilor și al violurilor; foto: Profimedia

Citește mai mult

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu. Imagine din arhiva personală a dr. Vlad Predescu

Citește mai mult