Foto: Profimedia Images
De fiecare dată când citesc în presă o știre despre sinuciderea unui adolescent, mă gândesc automat la consumul de droguri și îmi amintesc de zilele în care și eu consumam substanțe psihotrope (canabis sau hașiș). A fost o perioadă destul de lungă, de circa doi ani și ceva, dacă bine țin minte. Aveam pe atunci vârsta de 25 de ani. Din orgoliu și curiozitate, am decis să pătrund în undergroundul urban și să încerc și eu să visez cu ochii deschiși. Am nimerit peste un grup de tineri fără nici un căpătâi, și, alături de ei, am experimentat „ședința” (întâlnirile secrete din garsoniera jegoasă, în care consumul se realizează mai ales cu găleți și sticle de plastic tăiate), „injecția verbală” (formulele verbale menite să lovească cât mai violent posibil; dialogul dintre drogați se transformă, astfel, în „injecții”, iar rezultatul fiecărei bătălii constă într-un ascendent pe care cel cu psihicul mai puternic îl are asupra celorlalți), „para” (reacțiile paranoice incontrolabile care duc, uneori, la o fugă oarbă, spectaculoasă; în cazul meu, fiind la etajul patru, la sfârșitul unei ședințe, am fost pe punctul de a sări de pe balcon, întrucât aveam impresia că cei din încăpere încuiaseră ușa și ascunseseră cheia cu scopul de a-mi face rău...; ulterior, mi-am dat seama că nu se întâmplase nimic din ceea ce îmi imaginasem, că ușa era încuiată cu o yală simplă, la care aveam acces, drept care, cu inima bătând nebunește, după ce am ieșit din locuință, am fugit afară sărind câte patru-cinci trepte odată).
Aveam pe atunci vârsta de 25 de ani. Din orgoliu și curiozitate, am decis să pătrund în undergroundul urban și să încerc și eu să visez cu ochii deschiși. Am nimerit peste un grup de tineri fără nici un căpătâi, și, alături de ei, am experimentat „ședința”
Într-un mod mai special, cu fiori denși pe șira spinării, îmi amintesc cele șapte luni de după sistarea consumului de substanțe psihotrope. Aceste șapte luni au alcătuit, probabil, cel mai cumplit coșmar pe care l-am trăit vreodată. Ulterior, în cadrul unei campanii de prevenție, am aflat mult mai multe detalii despre canabis și despre canabinoide. De pildă, nu știam că există o anume substanță psihoactivă (THC) în structura moleculară a canabisului folosit ca drog (spre deosebire de cel medicinal), și că această substanță este vinovată de „para”, starea paranoică care te împinge la gesturi hazardate și fatale, imposibil de anticipat și de controlat. În plus, am aflat că substanța cu pricina este vinovată și pentru reacțiile pe care le au consumatorii de etnobotanice (plante care corespund din punct de vedere legal, dar care sunt îmbăiate în canabinoizi). Cert e că, în ceea ce mă privește, canabisul a deschis niște supape în registrul psihologic pe care doar vârsta (la 25 de ani, se știe, creierul atinge un grad suficient de dezvoltare), educația (aveam deja cărți publicate, școli făcute și îmi configurasem o anume identitate), familia (eram căsătorit de câțiva ani și aveam un copil) și o voință greu pusă la încercare au reușit să le închidă. În șapte luni.
Am găsit în arhivă un document prin care m-am confesat public imediat după acele șapte luni coșmarești. Deși conține unele naivități și face asocieri improprii, avertizările lui rămân de actualitate. Printre altele, acest document enumeră și flasbackurile pe care le-am trăit în perioada postnarcotică (manifestări ale drogului în lipsa lui). Citez:
„Imaginaţi-vă cât de greu se rupe o persoană de o întâmplare traumatizantă: un viol, o ameninţare cu moartea etc. Ei bine, aceste întâmplări sunt parte din realitate. Paranoia din timpul narcozei, în schimb, e o stare indusă şi nu are nici o justificare în afara elementului care a produs-o. Din aceste motiv, flashbackurile (stările psihotice care apar în perioada postnarcotică, așadar fără consum) sunt tot mai puţin consistente şi dispar în cele din urmă. Dacă dispar. S-ar putea ca ele să nu dispară, cum am auzit că se întâmplă la unii subiecți, care ajung la schizofrenie paranoidă.
Nu e o glumă când spun că perioada flashbackurilor a fost cel mai îngrozitor coşmar al meu. Se spune că drogurile din grupa cannabisului (haşiş sau marijuana) nu creează dependenţă, în sensul că întreruperea consumului nu aduce cu sine sevrajul. Este adevărat. Cu toate acestea, există o formă de sevraj, chiar dacă surmontabilă. Evadarea din realitate prin intermediul stupefiantelor are un revers al medaliei extrem de crud: reculul dezaprobator al realităţii. Cu alte cuvinte, în lipsa consumului, realitatea însăși este cea care se întoarce asupra ta și te izbește în față, de parcă creierul tău, traumatizat de halucinațiile resimțite, încearcă acum să se readapteze la ceea ce e real, la ceea ce a uitat pentru o vreme.
Iată câteva dintre aceste manifestări, așa cum le-am experimentat eu în perioada postnarcotică: incapacitatea de a mai folosi mijloace de transport din pricina semafoarelor (aveam senzaţia că cineva vrea să-mi facă rău de vreme ce uşile autobuzului nu se mai deschideau, deşi acesta era oprit), incapacitatea de a mai sta la coadă (nu puteam suporta ireversibilitatea situaţiei date: respectiv că gestul de a pleca fără să cumpăr nimic după atâtea minute de aşteptare devenea penibil), frica de nebunie (teama că stările se vor instala definitiv), fuga de idei, complicarea gândurilor (de ce m-am gândit că…., de ce m-am gândit că m-am gândit că…), asocierea unui lucru cu trăsăturile lui negative (un cuţit e făcut să ucidă, nu să taie pâinea felii), incapacitatea de a mai recunoaşte identitatea persoanelor de lângă mine. Toate acestea au dus la o stare în care nu mai puteam discerne între ceea ce e vis şi ceea ce e realitate. Lucruri care înainte erau obişnuite (o mică somnolenţă, o mică stare de leşin, o mică bătaie neregulată a inimii) îmi provocau spaime îngrozitoare care se manifestau la început în zona de sub cutia toracică şi se extindeau apoi în organism provocând un tremur incontrolabil şi o panică excesivă. Nu o dată m-am vizualizat internat într-o clinică de psihiatrie, şi am înţeles că aş putea pierde totul. Finalul acestei cumplite perioade a coincis cu o criză de plâns de-a lungul a mai multe ore și zile. A fost ca şi cum suferinţa strânsă în mine a copt şi a explodat, redându-mă realităţii.”
Drogurile îți fac creierul varză. Nimic nu mă va putea convinge de contrariul acestei afirmații, întrucât am trăit-o (vezi mărturia de mai sus) pe propria-mi piele. Însă, deși cazul meu are un final fericit, nu intenționez să închei acest text-avertisment într-o notă siropoasă. Dimpotrivă! Vreau ca toți tinerii care citesc aceste rânduri (sau măcar părinții lor) să conștientizeze că substanțele psihotrope (nici măcar nu am ajuns la drogurile de mare risc, observați?) sunt extrem de periculoase. Sunt atât de periculoase încât, uneori, la capătul consumului lor te așteaptă, rânjind, moartea. O întâmplare sinistră, petrecută cu vreo zece ani în urmă, mă urmărește și astăzi. Un tânăr se aruncase în gol de pe un foarte cunoscut pod din urbe. La câteva zile după nefericita întâmplare, prietenul său, coleg de clasă și de bancă, l-a imitat. Amândoi, am aflat mai târziu, fuseseră consumatori de „etnobotanice”. Seamănă, nu-i așa, cu multe dintre știrile sinistre care ajung la urechea noastră astăzi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Realitatea ta nu este si realitatea mea sau a lui gigi. Ce tie ti-a provocat paranoia, altuia i-a fost de ajutor pentru a iesi din depresie, sa traiasca o viata normala (oameni cu ADHD), sa faca suportabile durerile in cazul unor boli grave samd. Vorbesti numai pentru tine omule, nu incerca sa influentezi pe altii prin prisma experientelor tale. (Ma refer STRICT la cannabis, nu la derivate sintetice, multe dintre ele improprii consumului uman de la bun inceput)
Destul de diferit de ce încearcă unii sa ne convinga, cum ca sunt droguri recreative, usoare, fără conaecinte grave. Ca, dimpotrivă, sunt folosite ca antidepresive. V asa-zisul consum medical. Propaganda.
Da, am un prieten care a ajuns la schizofrenie de la iarba, exact cum scrie si in articol ca se poate întâmpla, in unele cazuri. Aceasta e mărturia sinceră, a unui om care a scăpat. Nu cea a consumatorilor in negare, de tipul semnatarilor din Vice. Daca ne uitam pe filmulețe youtube despre marijuana, vedem ca enorm de multe comentarii sunt in acelasi sens, oameni care incearca sa iasa din coșmar.
Cannabisul nu te face schizofrenic, doar declanseaza boala in cazul labililor. Daca nu ajungea de la iarba, ajungea de la prea multa bautura, sau stres, in alta etapa a vietii.
Da, drogurile nu sunt pentru toti.
Nu, habar nu aveti ce vorbiti.
In tarile civilizate consumul nu e pedepsit, traficul e.
Asa vor si comunistii care ne conduc, ca oamenii "neinformati", ca sa nu va zic altfel, ca tine, sa vrea sa se dea in consumatori, ca altfel tre sa dea in traficanti si le luati painea de la gura.
Stii cate kg de droguri au fost prinse in portul constanta anul asta? 0.
Normal ca e iresponsabil si stupid sa te urci sub influenta oricarei substante la volan, dar daca te-ar interesa asa mult despre vietile oamenilor precum pretinzi, ai sti ca nici macar 1% din crimele provocate sub influenta in romania nu sunt de la droguri, ci de la alcool.
Si ai mai sti ca, pe numere de la inspectorate de politie si iml-uri, undeva la mai bine de 50% din rezultatele testelor folosite de politia romana sunt fals pozitive, aka iti distrug viata pe gratis.