Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce mașini ar trebui să folosească Nicușor Dan, Ilie Bolojan și alți demnitari? Lecția pe care o putem învăța de la Ungaria

Masina Nicusor Dan / sursa foto: Inquam Photos

sursa foto: Inquam Photos

Înțeleptul ne-a îndemnat: „Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”

Am citit recent că Primăria Sibiu a decis să scoată la licitație mașina de protocol folosită de fostul președinte Klaus Werner Iohannis în perioada în care era primar al orașului. Autoturismul, fabricat în 2005, este un Audi A6 3.2 FSI, V6 pe benzină, de 255 CP și 330 Nm, cu o capacitate cilindrică de 3.123 cm cubi. Se pare că, la achiziția acestui automobil, nu s-a pus accentul necesar pe reducerea emisiilor poluante.

Conform Codului Fiscal, mijloacele de transport aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale sunt scutite de la plata impozitului auto.

Așa cum știm, în România funcționează două fabrici de automobile, de la două companii importante în industria auto, mă refer la Renault-Dacia și Ford Otosan. Îmi aduc aminte cum premierul Victor Ponta utiliza în deplasările oficiale Dacia Duster. Este posibil să fi fost o acțiune de imagine, să arate mai socialist, mai modest, mai apropiat de clasa muncitoare sau poate chiar credea că e bine ca premier să promoveze produse complexe fabricate în țară. Personal, am apreciat această inițiativă, mai ales când sunt implicate costuri finanțate din fonduri publice.

Observăm adesea preferința demnitarilor pentru automobile de producție externă, în special din segmentul premium. Totuși, în contextul actual, marcat de măsuri de consolidare fiscală, austeritate, de creșterea impozitului pe automobile comasat cu taxa de poluare - eforturi resimțite mai ales de posesorii de vehicule hibride - un gest de solidaritate autentică pe termen foarte lung din partea autorităților ar fi extrem de oportun.

Sunt convins că utilizarea unor vehicule produse pe plan local de către cele mai proeminente figuri ale statului, președintele României, premierul țării, președintele Camerei Deputaților, președintele Senatului etc., ar reprezenta un semnal de modestie și de respect față de eforturile cetățenilor, consolidând încrederea publicului în faptul că liderii împărtășesc aceleași priorități economice cu întreaga societate.

Dacă demnitarii noștri își doresc automobile fabricate în altă țară sau din gama de lux, cum ar fi S-Klasse, seria 7, A7, DS, Range Rover, Land Cruiser etc., le sugerez să se deplaseze în Germania, în Marea Britanie, în Japonia, în Italia, în Suedia etc. și să convingă factorii politici și managementul superior al fabricanților auto să deschidă a treia fabrică de automobile în România, să creeze noi locuri de muncă în industrie, să crească valoarea exporturilor.

Așa au procedat premierul maghiar Viktor Orbán și ministrul Afacerilor Externe și al Comerțului, Péter Szijjártó. Prin urmare, în Ungaria funcționează sau sunt în curs de finalizare fabrici ale companiilor Audi (Győr), BMW (Debrecen), Mercedes (Kecskemét) și BYD (Szeged).

Prima capacitate de producție din industria auto din Ungaria a fost dezvoltată de compania japoneză Suzuki, care deține în orașul Esztergom singura unitate de producție Suzuki din Europa. Fabrica a început producția de serie în octombrie 1992. În prezent, linia de producție din Ungaria se concentrează exclusiv pe modelele Vitara și S-Cross.

Atât Renault-Dacia, cât și Ford Otosan produc automobile decente: Sandero, Logan, Jogger, Duster, Bigster, Puma, Kuga etc., care pot fi utilizate de orice demnitar, de la președintele Dan la primarul celei mai mici comune, de la prim-ministrul Bolojan la orice prefect, de la judecătorii ICCJ sau CCR la orice judecător de judecătorie.

Se pot achiziționa automobile din import, strict în cazuri punctuale și cu destinație specială reală; mă gândesc la SPP, Poliția de Frontieră, Pompieri, Salvamont, SMURD etc. Dar și aici ar trebui ca aprobările să se acorde cu discernământ, în mod transparent, cu respect față de oamenii obișnuiți, doar dacă producția locală chiar nu poate furniza automobilele necesare sau nu poate respecta cerințele acestor autorități publice.

Nu este neapărat o problemă de fonduri sau de costuri asociate să achiziționăm și întreținem 40-50 de mașini noi Made in Germany, pentru o țară cu PIB (Produs Intern Brut) estimat în anul 2026 la 400 de miliarde de euro.

În primul rând, este o problemă de adecvare la realitățile sociale, cu multe familii care o duc greu, cu 1,8 milioane de salariați plătiți cu salariul minim, în condiții de austeritate. În al doilea rând, chiar dacă am avea un nivel de trai comparabil cu țările din Occident, cu salariul mediu net în jurul valorii de 2.700 de euro, tot ar trebui să fie obligatoriu ca absolut toate persoanele ce activează în funcții publice să utilizeze automobile fabricate în țară.

Funcționarii și demnitarii din administrație ar trebui să fie un exemplu de reținere, decență și verticalitate pentru ceilalți cetățeni. În cazul achizițiilor finanțate din banii contribuabililor, au responsabilitatea de a manifesta un patriotism autentic, prin prioritizarea produselor autohtone.

Sunt convins că un înalt demnitar străin, cum ar fi președintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, sau cancelarul Germaniei, domnul Friedrich Merz, ar aprecia mai mult sinceritatea economică și onoarea „Fabricat în România”, fiind transportat la și de la aeroport cu o mașină decentă fabricată aici, versus ipocrizia reprezentată de o super limuzină asamblată în orice altă țară de pe planetă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Nu vrea nimeni astfel de mașini cu motoare de cositoare sub un litru, pentru care trebuie să mulțumim înțelepciunii de la Bruxelles și inepțiilor de mediu dictate de acolo. Că astea nu țin și ajung la gunoi după nici 100.000 de km, iar prin urmare mai trebuie produs un motor, nu se socotește la poluare și atunci merge.
    Acum se vor face reduceri în aparatul de stat și vor fi bani la anul pentru mașini de import că deja Duster nu mai e convenabil pentru ăștia.
    • Like 0
  • Faptul că un înalt demnitar al statului (președinte, prim ministru) ar folosi mașini ieftine, inconfortabile, cu putere mică, dar fabricate în țară, NU ar fi o dovadă de modestie, ci de ipocrizie. Toți demnitarii trebuie în primul rând să aducă beneficii țării prin ce fac, nu să facă jocuri ipocrite de imagine. Da, ei pot da către societate anumite semnale de modestie, de reținere, de echilibru, ceea ce face parte tot din fișa postului. Dar cred că un președinte care merge cu Loganul sau chiar Bigsterul ar provoca râsete și neîncredere, nu ar fi un semnal de modestie către societate. La fel cu salariile. Între un (înalt) demnitar care consumă puține resurse dar nu face nimic util pentru societate, mai bine unul care consumă mult, dar oferă societății mult mai mult. Ar trebui să renunțăm odată la atitudinea asta simplist-ipocrită, de tipul ”nu mai contează că sunt eu sărac dacă sunt săraci și cei de la vârful statului”. E ceva contraproductiv. Important e ca demnitarii să facă foarte mult pentru societate, iar pentru asta să li se pună la dispoziție tot ce le trebuie. Deci eu zic că președintele și primul ministru ar trebui să aibă parte de mașini la care nu contează proveniența, ci doar ceea ce oferă. O să explic mai jos. În schimb demnitarii de rang mai mic, șefii de instituții etc care nu au o activitate așa de intensă și nici 24 / 24 ar putea merge, după caz, și cu mașini mai modeste, fără condiții speciale de putere, eventual doar cu condiții de poluare urbană.
    Iar dacă e să fiu mai concret, dacă aș fi eu președinte (ha-ha!) aș pretinde ca mașinile din coloana oficială să fie neapărat electrice pentru deplasările din București. Dar evident că nu Dacia Spring, că vezi-Doamne e marcă autohtonă. Ar trebui niște SUV-uri foarte puternice și cu autonomie bună. De exemplu BMW iX (de dimensiune mare) sau noul iX3 (de dimensiune medie). Pot fi și altele, desigur. Poate Volvo EX90 sau noul Ex60, după caz. Iar pentru deplasări externe aș pretine tot SUV-uri mari, dar de data asta cu motoare Diesel puternice.
    La demnitarii de rang inferior ar merge și niște electrice mai modeste (dar iarăși nu Spring că e ridicol) dacă deplasările sunt doar în oraș, sau hibride modeste gen Dacia Duster / Bigster dacă se mai fac și deplasări extraurbane. Pentru șefii de instituții din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale ar trebui ca mașinile respective să îndeplinească cerințele lor instituționale specifice, fără a ține cont de nicio altă cerință de genul normei de poluare sau puterii sau originii românești.
    Deci ce propun eu e ca demnitarii să fie COMPETENȚI și DE BUNĂ CREDINȚĂ (nu ca Mucușor și Bolovan & Co) iar societatea să le pună la dispoziție toate facilitățile de care au nevoie. La rândul lor, demnitarii trebuie să consume resurse în mod echilibrat (fără risipă dar și fără ipocrizie) și să ofere societății tot ce are aceasta nevoie.
    • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      " ... Mucușor și Bolovan & Co ..." - nesimtit , ca de obicei !!
      • Like 2
    • @ Mobby Dick
      Cine zice ”Căcălin” și ”Semiom” e tot nesimțit sau în cazul ăsta aplauzi? Eu zic că ești prea încordat și n-ai simțul umorului. Numără până la 5 și respiră adânc :-) :-)
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Ovi check icon
      aici pe republica foloseste lumea termeni din astia la adresa lui Georgescu si Simion??? Eu n-am folosit nici odata asa ceva si nici n-am vazut. In alte parti nu ma intereseaza. Subscriu la ce a zis Mobby Dick. Iti dau aia gen prime, bonusuri pentru nesimtire?
      • Like 2
    • @ Ovi
      Tu ai venit abia azi pe Republica? Cred că nu. Dacă nu, atunci se pare că tu vezi selectiv, doar ce-ți convine. Ești subiectiv 100% Fii mai atent și mai obiectiv și o să vezi că am dreptate.
      Oricum sarcasmul, pamfletul, miștocăreala NU sunt deloc nesimțire. Sunt o supapă reală a ofurilor și a nemulțumirilor. Mie mi se par normale și le accept inclusiv când e vorba să fie miștocăriți ai mei, de către voi. Dacă crezi altfel, ai o gândire rigidă și chiar o tendință spre autoritarism....
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Mihai check icon
      Nu e așa. Dan și Bolojan nu au venit cu tot felul de comportamente și declarații care să justifice astfel de gesturi dar sigur ca fiecare poate spune ce vrea . În unele cazuri este pe merit, adică guru securilă și tânărul sau protejat, huliganul incult.
      • Like 2
    • @ Mihai
      Miștoul e sau ar trebui să fie întotdeauna liber, neîngrădit. N-are nevoie de nicio justificare. Și cei mai buni dintre noi pot să aibă parte de mișto și nu e nimic în neregulă cu asta. Darămite neterminații ăstia nemernici care ne guvernează. Ei cu atât mai mult....
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Mistoul, intr-o lume bună în care se mai găsește încă bunul simț, trebuie să aibă și are o limită. Dincolo de această limită frizează golania, proveniența din lumea lumpen. Deci mai ușor cu atâta toleranță.
      Iar "neterminati nemarnici" sunt, într-adevăr, o bună parte dintre toți ce s-au perindat la guvernare ca și o covârșitoare parte dintre cei ce "aspiră" la guvernare. Ai înțeles bine, vorbesc despre leaderii "suveranisti", despre psd, despre expiratii căcărău, ponta. "Eșichierul" politic român seamănă leit cu toți cei din panoplia provinciilor românești. Caragiale nu a exagerat cu nimic.
      Din fericire Nicușor și Bolojan sunt ceeace trebuie. Din nefericire psd, o parte a pnl, curva oscilanta udmr sabotează acțiunile guvernului, din care, culmea, fac parte. Și se raliază periculos cu adunaturile aur, sos și care mai sunt. Iar canaliile care fac pe avocații diavolului, cazul tău, fac, și nu inconștient, la rândul lor doar rău țării, rău ce se va repercuta și asupra lor.
      • Like 1


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Două sentimente se ciocnesc în mine când am în fața ochilor jucătoarele iraniene de fotbal tăcând intens în timp ce imnul țării lor curge din difuzoare: mă bucură nespus să văd cât de curajoase și demne sunt, căci știu bine că pot fi executate îndată ce vor reveni în Iran; mă întristează nespus chipurile lor întunecate și asprite de suferință, arătate lumii pe stadionul Gold Coast din democratica Australie, care nu cunoaște nici dictatura, nici războiul pe teritoriul lui.

Citește mai mult