Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Măsuri fiscale care pot atenua șocul prețurilor la energie: Ce face România, ce fac alte state UE

benzinarie - Bucuresti

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Creșterea accelerată a prețurilor la energie din ultimele luni și impactul războiului din Ucraina impun statelor membre ale Uniunii Europene și Comisiei Europene luarea unor măsuri rapide pentru atenuarea impactului financiar asupra consumatorilor finali și a companiilor care se confruntă cu costuri de producție mărite.

Într-un document publicat în data de 8 martie, Comisia Europeană menționează că statele membre au luat măsuri pentru a atenua impactul creșterii prețului la electricitate și gaze naturale prin reducerea temporară a cotei de TVA (19 state), accelerarea implementării energiei regenerabile, acordarea de ajutoare de stat pentru reducerea costurilor cu energia pentru utilizatorii finali, salvgardare pentru evitarea deconectărilor de la rețeaua de energie electrică, măsuri temporare de compensare și sprijin direct utilizatorilor finali, inclusiv grupurilor expuse riscului, ajutoare de stat oferite către companii și industrii în linie cu prevederile europene de ajutor de stat, amânarea temporară a plății facturilor.

Ce au făcut alte state membre UE în materie de TVA?

  • Polonia a redus cota de TVA de la 23% la 8% pentru livrările de combustibil, respectiv la 5% pentru livrările de energie electrică și termică către consumatori;
  • Belgia a anunțat că va reduce cota de TVA la 6%, temporar (1 martie 2022 - 30 iunie 2022), pentru livrarea de energie electrică pentru consumatorii casnici;
  • Spania a acordat temporar reduceri de cotă de TVA de 10% pentru livrările de energie electrică efectuate către consumatori casnici, până la 30 iunie 2022;
  • Bulgaria intenționează să introducă cota 0% de TVA pentru: livrările de apă și gaze naturale, energie electrică și încălzire centrală către consumatori de la 1 aprilie 2022
  • Croația a redus cota de TVA de la 25% la 13% pentru furnizarea de căldură de la 1 aprilie 2022, o cotă de TVA redusă de 5% pentru livrarea de gaze naturale pentru perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, urmând ca ulterior să se aplice o cotă de TVA redusă de 13% pentru aceste livrări de gaze;
  • Cipru ia în considerare reducerea cotei de TVA la 5% pentru combustibil, precum și extinderea perioadei pentru care se aplică cota de TVA de 9% pentru consumul de energie electrică;
  • În trimestrul II al anului 2022, Italia prevede o reducere a cotei de TVA de 5% pentru livrările de gaz metan utilizat la ardere în scopuri civile și industriale;
  • Letonia discută reducerea TVA la energie electrică de la 21% la 5%;
  • Lituania intenționează să aplice temporar o cotă de TVA de 0% pentru energia termică livrată către gospodării, în care statul va finanța cota de TVA existentă de 9%, iar gospodăriile nu vor fi obligate să achite TVA.

Reducerea cotei de TVA la 5% ar duce la o scădere a facturii de circa 12%

Adoptarea de către România a cotei reduse de TVA de 5% pentru energia electrică și gaze naturale ar avea un impact pozitiv direct pentru consumatorii casnici, prin diminuarea valorii finale a facturilor. De exemplu, în cazul unei locuințe care în prezent are valoarea facturii de 93,63 lei, ce cuprinde toate elementele precum energia activă, abonamentul, tarifele de extragere energie electrică din rețea, servicii sistem, cogenerare, certificate verzi, etc. în cazul aplicării cotei de 19% TVA, valoarea totală a facturii este de 111,41 lei. De asemenea, în cazul aplicării cotei de 5% TVA, valoarea totală a facturii este diminuată cu aproximativ 12%, rezultând într-o valoare finală de 98,31 lei.

În același timp, scăderea cotei de TVA la 5% ar avea un efect secundar la nivelul companiilor de distribuție care vor aplica o cotă redusă de TVA către consumatorii finali, dar vor prefinanța 19% TVA aferentă achizițiilor.

Deși au fost proiecte de lege transmise pentru dezbatere în Parlament, măsura nu a fost adoptată până la acest moment.

Ce a adoptat România până acum?

România a încercat să diminueze efectul provocat de aceste creșteri asupra populației prin adoptarea, pe de o parte, a unor măsuri de plafonare a prețurilor de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, și pe de altă parte, prin adoptarea unei scheme de compensare a energiei electrice și gaze naturale pentru consumatorii casnici care îndeplinesc anumite criterii de consum. Aceste măsuri ce vizează interesul general public au fost adoptate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021.

Mai mult, modificările ulterioare aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 prevăd posibilitatea consumatorilor vulnerabili să solicite amânarea plății facturilor de energie electrică și gaze naturale pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună şi maximum şase luni.

În vederea atenuării impactului creșterii prețurilor la energia termică livrată populației și altor categorii de consumatori, România a adoptat, prin Ordonanța de urgență nr. 130/2021, reducerea cotei de TVA la 5% doar pentru livrarea de energie termică în sezonul rece începând cu 1 ianuarie 2022.

Un proiect de lege care prevede reducerea cotei de TVA la 5% pentru livrările de benzină cu plumb, fără plumb, gaz petrolier lichefiat și motorină a ajuns în dezbatere în Senat.

A contribuit Emilia Dănilă, Manager PwC România

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult