Mesajul meu pentru cei care m-au făcut „manelistă”, după ce i-am luat partea lui Babasha: Mergeți să vedeți expoziția Brâncuși din Paris

Hai să mai țin și eu cald subiectul Coldplay-Babasha. Că merită efortul. Poate unii încep să vadă lucrurile și din altă perspectivă. O să fiu sarcastică, deși nu e corect, obiectiv, dar, na, nimeni nu e perfect. Asta simt acum, dar nu înseamnă că sarcasmul e al doilea meu nume. Nu, a fost cândva, mai evoluăm și noi dar acum am fost făcută „mamaie” și o să demontez apelativul ăsta. Nu-mi propun să fac educație huiduitorilor, ci să îmi spun punctul meu de vedere.

Coldplay și Babasha au făcut valuri în media săptămâna asta. Primii pentru că au făcut o alegere nepotrivită(?!) având îndrăzneala să aducă pe scenă un rrom cântăreț necunoscut, să cânte o manea, al doilea că e cântăreț fără valoare care a cântat din repertoriul subcultural. Eu cred că a fost și un pic de invidie caracteristică poporului nostru. Wow! În prima seară a dat-o lălăită, am glumit eu, zicând că s-a dus spre intelectualism și a fost un fiasco. După huiduială, a doua seară a dat-o pe petrecere. Ca să liniștească spiritele și pentru că asta e natura genului muzical, dovedit în fapt. Bineînțeles sub acompaniamentul coardelor magice de astă dată, îndrumarea și suportul total al lui Chris Martin și al trupei. A fost mai bine? Categoric da. Ce e cert? Că a împărțit românii în două: maneliști și intelectuali. Iubire și ură. Alb și negru. Nimic între. 

Deși nu ascult manele acasă niciodată, m-am situat pro Babasha. Pentru că pentru mine a fost despre comportament, egalitate, educație. Nu ascult în casă, dar dacă mă duc într-un cadru unde se cântă manele, invitată fiind, ascult. Maneaua nu omoară, după cum ați aflat. Obosește urechile, mentalul eventual, dar îți revii. Dacă aleg să rămân, nu huiduiesc gazda, chiar dacă am pus în plic o sumă consistentă. Nu fac scandal, că nu merită, că uite ce muzică de subcultură mă pune să ascult, pe intelectuala de mine. Nu suntem toți la fel. Nu putem fi toți la fel, dar putem accepta asta. Că nu suntem toți la fel și putem accepta alegerile fiecăruia.

Deși mi-am dorit să ajung la concertul Coldplay, biletele s-au vândut înainte să-mi aranjez eu treburile. Felicitări celor care au ajuns. M-am băgat și eu în subiect și m-am ales cu niște apelative din partea unor antimaneliști, plini de cultură. „Manelisto!”. „Mamaie!”. Scuze, dar acum nu mai știu cine este mai needucat? Babasha care cântă muzica agreată în general de categoria celor „needucați”? Sau cei care se bat cu pumnul în piept că sunt deasupra maneliștilor, mai educați, dar huiduie ca în pădure, cum se spune? Ceva nu se pupă! Unde e și ce face diferența? Că pe mine mă deranjează mai mult apelativul de „mamaie” din partea cuiva care nu a stat față în față cu mine, nu mi-a văzut ridurile, nu-mi știe obiceiurile. Doar vârsta, că nu o ascund pe online. Problema e a voastră și e de educație! Neghiobii sunt mai rău decât maneliștii pentru mine! O manea o pot asculta în liniște și cu răbdare atunci când sunt nevoită, dar întorc spatele neghiobiei.

Nu obișnuiesc să-mi afișez vacanțele, dar acum o să fac o excepție. Și mă întreb oare câți din antimaneliștii huiduitori au ales să meargă la expoziția Brâncuși? Cine-i Brâncuși? Nenea ăla despre care legenda spune că a plecat pe jos spre occident, din cauza unor oameni care nu i-au apreciat munca, nu-I înțelegeau arta - cred că părea manele pentru ei. Nenea ăla cu poarta prin care treceți să vă pupați și vă lăsați dovezile de iubire scrijelind piatra, de educați ce sunteți!

Mi-am dorit mult să ajung la Timișoara la expoziția Brâncuși. Mai ales că acum doi ani la Paris nu am prins atelierul deschis și mi-a părut foarte rău că m-am dus cu temele nefăcute. Și nu poți să vezi prin gard. Am urmărit cazare, dar când am ajuns la București-Timișoara, Tarom m-a dat pe spate cu prețurile. Mă așteptam la o înțelegere între instituțiile aferente, ca toți românii să-și permită să viziteze expoziția. Nu era vorba că nu-mi permit. Nu face! Am aranjat tot și mi-am sunat și băiatul, să văd dacă vrea să mă însoțească. Da, vin, cum să nu, a zis. Se spune că ai reușit ca părinte atunci când copiii vor să petreacă timp cu tine și după ce au plecat de acasă. Al meu are 27 de ani și ne vedem de 2-3 ori pe an.

Am așteptat cu nerăbdare vacanța. Nu pentru Paris, ci pentru expoziție. Rar mi se întâmplă să număr zilele până la un eveniment. Acum am făcut-o. Două luni de x-uri pe calendar. Nu pot să vă descriu emoțiile din corpul și mintea mea, când am intrat. Nu mă întrebați de ce. Aranjamentul, atmosfera, muzica au fost perfecte pentru mine. Pentru străini a fost o expoziție oarecare, probabil. Pentru mine a fost de anul trecut un obiectiv pe bucket list. Era un stand cu începuturile lui Brâncuși, documente în limba română, tăieturi din ziare. Aici se distingeau românii. Stăteam mai mult, sorbind fiecare cuvânt. Scrisori din școală, de absolvire, chiar și livretul militar. Lângă mine, o tânără suspina citind. Suspinam în tandem, amândouă trăiam momentul. 

Am aflat despre Brâncuși din ziarele internaționale și românești ale vremii lucruri pe care nu le știam. Despre opera lui, criticile și laudele la adresa lui și a operei lui. Dar nimic despre relația cu Maria Tănase. Doar o poză a Mariei, singură, nici măcar lângă poza lui Brâncuși. Nu o să dau cu presupusul de ce. Ce m-a impresionat cel mai mult? Fragmentul din testamentul lui. Nu o să dezvolt mai mult, trebuie să fiți acolo, să simțiți și voi ce am simțit eu. Sau nu, nu e nevoie să simțiți frustrările și mândria lui. Suntem diferiți. Dar mergeți să vizitați cea mai mare expoziție Brâncuși. Faceți pace cu ego-ul vostru care l-a ascultat forțat pe Babasha și îndreptați-vă atenția spre lucruri care dau valoare vieții voastre. Au fost doar 30 de minute zic eu. Ghinion, dar mai puțin decât 34 de ani de pseudo-democrație.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp