foto: Inquam Photos / George Călin
Motto: „Mi-am dorit o mașină / Și iată-acuma o a-am” (Florian Pittiș)
Să spunem din capul locului, s-a produs supărare mare la mine în cartier. Pentru că lipsește doar un supercar de Formula 1, în rest, cam toate limuzinele de lux din lume sunt parcate pe trotuarele din fața caselor.
Este de înțeles, când au văzut un Bigster, vecinii s-au supărat, pentru că valoarea cartierului riscă să scadă, într-un loc unde casele se vând cu peste un milion de euro.
Ei, e Cluj-Napoca, cel mai scump oraș al României, obrazul subțire cu cheltuiala se ține.
Revin la Bigster - nu o să dau numele de familie al mașinii, să nu se spună că facem reclamă.
Ca orice alt cetățean disciplinat și responsabil al Uniunii Europene, când Uniunea Europeană a spus ”Green Deal este viitorul!, mi-am luat o mașină electrică pe baterii. Mi-am instalat și panouri solare pe casă și încărcător de mașină, mobilitatea mea era 100% electrică. Poate mai țineți minte, atunci când a început dezbaterea epică despre garajul lui David Popovici, mi-am dat cu părerea și l-am îndemnat să își ia un bolid electric pe baterii.
Ulterior, când Uniunea Europeană a spus „Stop, dați-l încolo de Green Deal!”, fiind, cum spuneam, cetățean disciplinat și responsabil al Uniunii Europene, m-am gândit să cumpăr o mașină fabricată în Uniunea Europeană, ideal în România.
Iată, pe scurt, cum am ajuns la Bigster, mașină lansată în 2025 care, mi s-a spus, are cel mai bun raport valoare - bani pentru o mașină nouă. La 30 și un pic de mii de euro, are pe ea practic „totul”, în jargonul specialiștilor. Și care face deja furori în Uniunea Europeană, domină vânzările. Și care probabil ar fi luat titlul de ”Car of the Year 2026”, dacă anul trecut nu l-ar fi luat Renault 5 – știți cum e, sunt din același grup, manevre politice gen Eurovision, ați înțeles, nu comentăm mai mult.... Dar Bigster a fost nominalizat și a rămas una dintre cele șapte finaliste, asta este lăudabil.
Nu îmi cereți comentarii tehnice despre mașină, nu mă pricep, sunt doar șofer, dar este plin YouTube de creatori de conținut care vă vor spune toate impresiile.
Dar dacă mă întrebați de ce am luat Bigster când, mare CEO ce sunt, puteam să iau orice mașină, am să vă răspund, chiar dacă n-o să credeți, o sa mă faceți cerșetor de imagine, ipocrit sau mai rău, politician, și o să mă acoperiți cu insulte.
Am luat Bigster pentru că, ardelean naiv și visător și, în același timp, cetățean disciplinat și responsabil al Uniunii Europene, m-am gândit că fiecare Bigster cumpărat păstrează pentru încă un an vreo trei locuri de muncă la Mioveni. Și alte câteva locuri de muncă pe verticală și orizontală în România și în Uniunea Europeană. Și asta este ceea ce avem nevoie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dacă ar aplica principiul ăsta, tot ce ar avea în casă, pe casă și pe lângă casă ar fi fabricat în România. Dar nu prea văd ce ar face cu bunurile care nu sunt fabricate decât pe-afară (smartphone, PC, tabletă, TV etc.). Cred că ar avea un nod în gât de câte ori ar achiziționa ceva de genul ăla...
Btw, asta îmi aduce aminte de bătaia care se dădea în anii '70 pe Daciile destinate lotului de export. Trebuia să ai mega relații ca să cumperi o astfel de mașină (cu piese încă franțuzești).
Acum, lăsând parodia la o parte, sunt sigur că nu v-ați luat niciun Bixter sau că ați avut vreodată vreo mașină autohtonă. Eu am avut în anii ‘90 o Dacia Nova și știu ce vorbesc. Am luat-o direct din fabrică. Am ajuns cu ea acasă și, stupoare, când să o parchez, nu intra în marșarier. La service, ală surpriză – am rămas mut văzând dezastrul – sub capotă totul era plin de ulei. Un fleac: un por în capacul chiulasei. Nici măcar nu l-au înlocuit, i-au dat cu un smac. Zilele următoare am constatat că nu intra ușor nici în treapta întâi, meteahnă cu care a trebuit să mă obișnuiesc până am scăpat de ea, pentru că niciun service nu a reușit să o rezolve. Transmisia m-a lăsat cu totul pe la 30.000 de km. Apoi a început să i se oprească motorul în timpul rulajului. Efectiv am rămas cu căruța în drum. După ce a fost surescitată de Dacia Service, am zis că trebuie să scap de ea. Și ghiciți ce? Eram la Udriște să mă întâlnesc cu cumpărătorul, am bătut palma și ăla, când să plece, ghinion (al meu): mașina nu a mai vrut să pornească deși fusese reparată cu o zi înainte. Să vă povestesc ce tratament am primit de la nu știu ce “doamnă” director de la Dacia când am făcut reclamație? Abia Protecția Clienților mi-a făcut dreptate după o lună, dar mi-au transmis, informal, să am milă de cei din service pentru că toți banii cu remorcarea și intervenția urmau să le fie lor scăzuți din salariu. Experiența mea a fost suficient de amară încât să nu mai doresc vreodată altă mașină mioritică. Dar mă bucur dacă se duc la export, sper să fie verificate atent.