Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Micii de la Halele Obor

Am scris undeva (unde?) că într-o tarabă ieftinoasă, o cutie din plastic cu geamuri acoperită de reclame roșii, aflată în mijlocul Pieții Obor sunt creați cei mai gustoși mici de pe suprafața Pământului. Și mai ziceam că locul ăsta ar trebui inclus în orice ghid turistic al României alături de Delta Dunării, Mânăstirile din Bucovina și Cascada Bigăr. Nu greșeam cu nimic. Azi am fost acolo.

E miezul zilei. Pensionari, puști și puștoaice, rockeri, gravide, tipi la costum stau la rând cuminți, răbdători, ca intr-un ritual de inițiere; știu că așteptarea le va fi răsplătită, curând vor atinge Nirvana. Coada la mici e închisă de o fată îmbrăcată în roz – Dali a murit, păcat; i-ar fi plăcut să vadă asta.

Vânzătorul răzuiește cu o perie de sârmă bucățile carbonizate, lipite de grătar, ce a mai rămas din fleicile, cârnații și cefele marmorate. Nu are ecuson, nu poți stabili o apropiere genul "Vali, te rog, pune-mi cinci bucăți și două de muștar". Are tatuat pe braț un tanc, când se întinde să întoarcă micii, tancul se umflă. Am văzut odată la mare un om în vârstă care avea desenat pe piept un cap de femeie. Din cauza bătrâneții pielea i se lăsase și maxilarul femeii tatuate îi curgea într-o parte; în anul ăla a apărut filmul în care Silvester Stalone, boxer, câștigă meciul vieții și apoi urlă la fani cu gura strâmbă. Sala era în delir – am răcnit și eu cât am putut pentru că am fost izbit de asemănarea cu tatuajul.

Se aude întâi sfârâitul cărnii arse pe grătar și-apoi mirosul de mici, inimitabil. Aerul tremură. O pală de vânt bate spre hala nouă. Ia și mirosul pe care-l izbește de omul în halat care duce navete cu fructe. Va descărca marfa, va lăsa căruciorul acolo și va veni aici să îngroașe coada.

"Ia-l! E ultimul. Ăsta e al tău!" așa începe cea mai timpurie amintire despre mici pe care o am. In față la ZOO Băneasa, la o masă de fier, cu tata care rostogolea spre mine un mic pe un carton. Unii ieșeau de la ZOO, alții intrau, în mijlocul vânzolelii stătea un om care vindea baloane roșii. Tata vorbea cu bărbații despre echipa Steaua care avea meci cu Jiul Petroșani. O fetiță care nu mânca nimic; așezată pe scaun nu ajungea la pământ cu picioarele pe care le bălăngănea. Înfulecam micul și mă uitam la ea fără să scot un cuvânt. Umbrele copacilor înalți jucând pe cartonul alb, mânjit intr-un colț de muștar. Eu cu un mic într-o mână și în cealaltă sfoara cu care țineam balonul să nu zboare. Amintirea se termină aici, cu această imagine.

N-ai unde să arunci un ac. Care nu a prins loc la masă mănâncă cum poate, pe unde nimerește, în picioare, pe la colțuri, așezat pe vine sau direct pe bordură. Lângă mine stau un tată, o mamă și un copil care mănâncă fără să vorbească. Trei muncitori de la Apa Nova beau bere în timp ce al patrulea stă la rând și așteaptă.

Micii încă se servesc pe carton cu marginile vălurite. Asta e bine – puși pe o farfurile nu ar mai avea același gust, ar deveni bucăți de carne la grătar. Se mănâncă cu mâna sau cu scobitori. Și asta-mi place – nu e caraghios deloc, dimpotrivă; e bine că scobitorile din lemn n-au fost înlocuite de furculițele alea absurde, de plastic. Dacă ceri, ți se dă sare – brută, gri, de pus la murături sau pe trotuar in fața casei când dă înghețul. Lingura de muștar e obligatorie. Muștarul, a, da; puține sorturi mai sunt cum trebuie – fie prea dulci, fie prea păstoase, fie prea aromate, prea iuți nu sunt niciodată. Mie îmi place foarte picant, când mușc dintr-un mic pe care l-am înecat în otrava aia, să simt. După ce înghit aștept aerul iute și rece care îmi desfundă nările și îmi paralizează căile respiratorii. Apoi lacrimile care țâșnesc. Dar ii dau înainte fără să pot explica de ce – cred că e singura chestie pe care o am în comun cu cei care-și găsesc plăcerea legați de pat în compania unei femei dezaxate cu o lesă-n mână.

Micii fac parte din segmentul elitist al alimentelor hardcore. Sunt o mâncare autentică, pe bune, la mici nu poți trișa, știi să-i faci sau nu. Dacă nu, cară-te! Nu vrem să te mai vedem niciodată!

Am terminat de mâncat dar nu mă îndur să plec. Spectacolul mâncătorilor de mici din Piața Obor e unic. Nu e nevoie de prea multe explicații. E viață. E trăiește clipa și bagă-ți mințile-n cap.

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pastele nu este despre mici! Doar despre maț esti in stare sa vorbesti, dom' Radu?
    • Like 0
  • Cînd am citit titlul, am început să mîrîi,să dau mărunt din buze...,Încă un scrobit nimerit prin piata de la Obor, care se dă rotund. Bog da'proste proaste că am trecut peste prima impresie și am citit...Salut, neprotocolar autorul, dimineața a început bine.
    • Like 0
  • "ieftinoasa","razuieste", "care nu a prins loc", "e traieste clipa".
    • Like 0
  • Asta cu "cei mai buni mici" e strict subiectiva. Dar e bine si asa. Astept sa vad un episod cu micii romanesti in serialul ala cu mancare stradala. M-a lovit amintirea aia din Baneasa. Tata nu ma ducea la mici (nu stim din ce carne sunt facuti) dar imi lua in schimb susan prins in zahar ars sau cocosei roz de zahar vopsit cu galus...... si nelipsita minge din hartie creponata, umpluta cu rumegus si tinuta de un elastic. Ce Playstation, ce Nerf !? Viata tata !
    • Like 0
  • :))))))))))))))) mișto articol.
    Update: am fost la Bigăr ȘI Beușnița în w.e. și pot să-ți spun că mult lăudata e o stropitoare față de Beușnița. Aia e spectacol s.f. tot anul!
    • Like 0
  • Corina check icon
    O adiere de sărbătoare, cu tot subiectul aparent banal. Mulțumim.
    • Like 0
  • http://www.flecar.ro/2013/03/08/la-botu-calului/
    • Like 2


Îți recomandăm

Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult