Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Ministerul Culturii s-ar putea transfoma în Ministerul Propagandei

La ceva vreme după ce a creat Ministerul pentru Imigrare, Integrare și Identitate Națională, Nicolas Sarkozy și-a cerut scuze în prime-time, fiindcă încercarea lui de a reaprinde mândria națională și a o converti în voturi dezgropase mai degrabă un mare dubiu. Noțiunea asta de „identitate națională” stârnise multe controverse: ce naiba înseamnă să fii francez? 

Ce naiba mai înseamnă întrebarea asta? Faptul că noul guvern al României a încălțat Ministerul Culturii cu „Identitatea Națională” n-a stârnit decât un val firav de ironii & lamentații pe Facebook. Oricum, cultura a fost pentru toate guvernele românești post-’89 o preocupare ultra-secundară, iar CV-urile noilor tarabostes de la alte ministere sunt un subiect mult mai tragicomic. 

Cu toate astea, înfrățirea culturii cu identitatea națională nu-i deloc benignă, și nu doar pentru că ar fi un concept tulbure și bun prieten al naționalismului / șovinismului, ci fiindcă în felul ăsta Ministerul Culturii poate deveni foarte ușor Ministerul Propagandei. 

Numirea unei instituții e strâns legată de intenționalitate, și tocmai de-asta mi se zbârlește părul când încerc să-mi imaginez ce-ar trebui să facă un minister al „identității naționale”. Ca să înțeleg mai bine cum s-a ajuns la titulatura nouă a ministerului condus de Ionuț Vulpescu, absolvent de teologie și fost consilier al lui Ion Iliescu, am deșirat istoricul acestei instituții. 

Căror priorități și interese a servit rebotezarea ei și ce spun numele despre rolul ei în stat? În cei 155 de ani de când există un minister care să se ocupe de treburi culturale în România, cuvintele „cultură” și „național” au apărut pentru prima oară unul lângă altul în numele instituției în timpul guvernului condus de mareșalul Ion Antonescu. Antonescu a fost, de altfel, primul ministru (interimar) al Ministerului Culturii Naţionale şi Artelor. Cu identitatea nu s-a mai ocupat niciunul, deși mulți miniștri au fost filosofi sau sociologi. Ca să înțelegeți mai bine drumul pe care l-a făcut Ministerul Culturii până la numele lui de azi, vă invit să vă plimbați prin timeline-ul pe care îl găsiți la interiorul acestui articol.

Nu doar că din '44 până în 2017, ministerele din România nu și-au mai schimbat antetele pentru „cultură națională”, ci nici aiurea prin lumea anilor post-2000 „cultura națională” nu mai e obiectul de lucru al vreunui minister. Poate fiindcă din ce în ce mai puține state sunt gata să facă abstracție de la faptul că artele & cultura comunică liber, indiferent de granițe, și super-puterea lor e să testeze tocmai limitele poroase ale unor concepte ca „identitate” și „național”. 

Există Ministerul Tineretului, Sportului și Culturii (Bahamas), Ministerul Culturii și Turismului (Grecia), Ministerul Educației, Științei și Culturii (Islanda), Ministerul Culturii și Îndrumării Islamice (Iran), Ministerul Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei (Japonia) și Ministerul Culturii și al Informației (Arabia Saudită) sau variații pe aceleași teme. Dar n-am mai întâlnit vreun alt exemplu de minister viu care să se ocupe de „cultură națională”, cu atât mai puțin de „identitate națională”.

Care ar putea să fie obiectul lui de activitate în România? Să transforme cultura finanțată de stat (iar în România, statul e principala sursă) într-o rezervație cu călușari, doine și Eminești și să opereze în felul ăsta cu materia primă a „identității naționale” - clișeele? Să inventeze un instrument de măsură al factorului de românitate? Să lupte împotriva „influențelor străine” și să se le neutralizeze cu piatra filosofală a valorilor și „mintalității” noastre strămoșești? (Pardon, până și Nicolae Drăghicescu, în cartea lui din 1907, Din psihologia poporului român, preciza „că într’adevăr mintalitatea noastră este universală prin obârșia ei, că aproape nu se află popor în Europa, care să nu fi îmbogățit comoara sufletului nostru cu zestre mintală din mintalitatea lui”.) 

Am căutat răspunsul în programul de guvernare pentru 2017-2020. Cel mai bun indicator e folosirea cuvântului „contemporan” o singură dată: „este necesară dezvoltarea unui sistem transparent şi competitiv de achiziţii care să înlesnească intrarea în patrimoniul național al creațiilor contemporane de valoare”.

Cuvântul „artiști” (fiindcă ei, oamenii, fac ca lucrurile să se-nvârtă) nu există. În schimb, cel mai elaborat punct al capitolului dedicat culturii din programul de guvernare e rezervat Centenarului Marii Uniri (două pagini). Revitalizarea infrastructurii culturale din nenumărate de orașe mici și sate vidate cultural e expediată în două minuscule paragrafe, cu tot cu realizarea unei unui măreț „program de analiză a investițiilor strict necesare în infrastructura culturală, primul după 1989, dacă nu chiar după 1948, program care este absolut urgent, întrucât starea infrastructurii culturii române – muzee, teatre, biblioteci, săli de spectacole, galerii, sedii ale uniunilor de creație – este absolut deplorabilă”. 

Citește continuarea articolului pe Scena9.

Articol de Andra Matzal. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    D-nă Matzal, noi știm că doctrina neo-liberală globalistă luptă împotriva ideii de națiune, deoarece acest concept se bate cap în cap cu interesele "arhitecților".
    Deci un articol de propagandă în plus nu mai face nici un rău, mai ales că nu e deloc reulșit, este aproape fără conținut. Nu mă obosesc să dezvolt.
    M-am logat ca să-mi scriu părerea la acest articol, numai pentru a vă aduce aminte că într-un anumit stat, al cărui cetățeni nu fac parte dintr-o nație, ci dintr-un anumit popor (și ăla ales), există o practică activă de sprijinire și promovare a intereselor acelui popor. Se numește Hasbara.
    Există și un ghid (cred că mulți din presa "liberă" din România l-au citit și au acționat întocmai - un nume sonor îmi vone acum în minte, sigur că îl știți - Lelia Munteanu).
    Îl găsiți aici.
    http://www.middle-east-info.org/take/wujshasbara.pdf
    Lectură plăcută!
    Shalom!

    • Like 0
    • @
      check icon
      Dacă nu aveți răbdare, deși manualul este excepțional și merită să-l citiți în întregime (veți avea revelații după revelații), citiți din document în special "Seven Basic Propaganda Devices" - pag 22
      • Like 0
  • Stimată doamnă Matzal, cu referire la cele afirmate de dvs. că ,,înfrățirea culturii cu identitatea națională nu-i deloc benignă, și nu doar pentru că ar fi un concept tulbure și bun prieten al naționalismului / șovinismului, ci fiindcă în felul ăsta Ministerul Culturii poate deveni foarte ușor Ministerul Propagandei. ,, sugerând că acestă înfrăţire terminologică ar putea căpăta un caracter malign precum Ministerul Propagandei din Germania nazistă, cred că este un gest asemănător cu gestul de a sufla şi în iaurt. Chiar dacă gestul s-ar justifica din punct de vedere al precauţiei, din punct de vedere practic nu este recomandabil să confundăm iaurtul rece cu ciorba clocotită.
    Referitor la frica dvs. privind legătura dintre denumire şi intenţionalitate:
    ,,Numirea unei instituții e strâns legată de intenționalitate, și tocmai de-asta mi se zbârlește părul când încerc să-mi imaginez ce-ar trebui să facă un minister al „identității naționale”. ,, la fel putem să ne întrebăm dacă pentru a combate violenţa domestică ar fi necesar şi suficient ca Ministerul Muncii şi Familiei,să se intituleze în acest scop, Ministerul Muncii, Familiei şi Dragostei în Familie? Eu cred că, în acest caz şi înalte cazuri asemănătoare, simpla schimbare nominală nu se transformă într-o shimbare reală, malignă sau benignă.
    • Like 0
    • @ Gheorghe Anton
      cand va dau dreptate nu pot sa uit ca in general fumul (eu prupun denumirile simple, directe : Ministerul Identitatii Nationale, Ministerul Constructiilor Nationale, Ministerul Turismului National, Ministerul Muncii Natioanle, .... si evident Ministerul Familiei Nationale) apare cand incepe sa mocneasca un foc. odata ce fumul incepe sa se reduca flacara arde viu si mistuie constructia existenta si apoi se stinge si focul si dispare si fumul.
      nici o natiune nu a reusit sa sara etapele istorice ale desavarsiri constructiei filozofiei apartenentei, de la religie (catolic, ortodox, islam, ...) la grupul etnic major (3 rase umane rasa albă, ecuatorială și asioamericană) si apoi la grupurile minore (slavi, ...).
      chestiunea nationalismului ce decurge invariabil din ideea de natiune este ravasita de cercetări biogenetice și ereditare, s-a ajuns la concluzia că rasele umane sunt egale între ele, iar diferențele dintre oameni (de ex. cu privire la constituție, fizionomie, culoarea pielii sau a părului ș.a.) nu sunt semnificative pentru umanitate :)
      dar ramane de discutata ce se intampla in statul maimutelor antropoide derivate din primatele mari.
      • Like 0
  • principala problema este ca multa lume nici nu stie ce vorbeste, apoi ca nici nu stie ce identitate națională are, respectiv ai gasit raspuns la intrebrea : cum i-ti poti asuma o identitate națională.
    Identitate națională este o expresie care datează din anii 1980. În context, se poate vorbi și de „sentiment național” (concept în uz de la sfârșitul secolului al XIX-lea) sau de „conștiință națională” (în uz încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea), când este în discuție sentimentul de apartenență a unei persoane la o naționalitate. Toate aceste expresii desemnează, în mod nuanțat, sentimentul unei persoane față de o națiune de care aparține.
    „puncte comune” pt determinarea identitatii naționale :
    a. secolului al XIX-lea :
    - dreptul sângelui,
    - de religia,
    - doctrinele rasiste ale antropologiei ,
    b. doua jumătate a secolului XX.
    - dreptul pământului,
    - de umanismul laic,
    - studiile sociale ale științelor umaniste
    statele nationale prin formatia lor au initiat si sprijinit procesul prin care se urmărea construcita unei identitate națională, astfel ștergerea memoriei diversității etnice și culturale din conștiința etnicilor și o integrare grupuri etnice (vezi usa) sau distrugerea lor fizica (vezi urss), reprezinta astazi, dupa 200 de ani de la initiere, un proces continuu si ireversibil datorat modului de gandire general uman.
    • Like 0
  • check icon
    Un articol care nu spune nimic. Încă o dovadă, dacă mai este necesar, că presa este liberă! :))
    • Like 0
  • Aparent a avea identitate nationala este considerata boala de catre editorii republicii.
    Cat despre universalitatea culturii, este doar un vis al corectitudinii politice, cum eu nu ma mandresc cu valori si oameni alor alte natiuni, nu ma astept ca francezii sa fie mandru de Eminescu.

    Numai asimilati identitatea nationala cu ideologii extremiste.
    • Like 5
    • @ Tanase Ionut
      Un om elevat asimileaza cultura indiferent de nationalitate. Cultura nu are granite, timp, spatiu. Granitele sunt doar in mintea oamenilor limitati ce asteapta de la un partid si de la sistemul de invatamant primitiv din Romania sa le arate calea in viata fara ca ei sa depuna un minim efort de gandire, ci doar de memorizare mecanico-robotica.
      Dumneavoastra nu prea "asimilati" nici limba romana, ce sa va mai cerem "propaganda imperialista".
      • Like 5
    • @ Bogdan Melinte
      Mie chiar mi se pare că nu te poți numi om cultivat dacă nu asimilezi măcar o parte din cultura altor națiuni... Domnul căruia i-ați răspuns cred că habar nu are despre ce vorbește. Dânsul e doar mândru că e român...
      • Like 1
    • @ Tanase Ionut
      principala problema este ca multa lume nici nu stie ce vorbeste, apoi ca nici nu stie ce identitate națională are, respectiv ai gasit raspuns la intrebrea : cum i-ti poti asuma o identitate națională.
      • Like 0
  • check icon
    Sunt două moduri de a analiza „identitatea națională”: 1. în spiritul național-socialismului din Germania nazistă ori din perioada legionară de la noi ori în perioada național-comunismului din epoca Ceaușescu; 2. în spiritul discuțiilor din ultimii ani legate de „etnicitate”, care a cunoscut o renaștere, să spun așa, în diverse studii/volume. Este evident că PSD are în vedere o abordare politică ca la #1, deoarece, mental vorbind, se potrivește structurii ideologice a PSD-ului și a celor aflați în spatele lor.
    De altfel, contextul politic mondial are, din păcate, o mutare spre extrema dreaptă: multe din lozincile și din atitudinile lui Trump seamănă cu ale lui Putin, iar aceștia la un loc cu ideologia familiei Le Pen și ale altor ideologii similare din Europa. Brexit-ul este și el tot pe linia ideologiilor izolaționiste care bat spre extremele politicului, nu spre liberalismul tradițional britanic.
    • Like 2
  • check icon
    Doamna Matzal, cum stau lucrurile în privința identității naționale în Israel?
    Se consideră acolo evreii frați cu palestinienii? Se spune oamenilor de la nivel oficial că nu sunt mai breji decât alte nații sau se consideră a priori că au ceva caracteristic, ceva special?
    După ce mă lămuriți cu asta, voi mai citi articolele dvs. pe această temă, OK?
    • Like 12
    • @
      "Se consideră acolo evreii frati cu palestinienii?" Oare de ce nu ati formulat întrebarea inversând cei doi termeni? Revenind la subiectul articolului, dacă aveti un sentiment al identității naționale atât de puternic (cum intuiesc din postarea dumneavoastră), va rog să-mi satisfaceți o curiozitate: ce înseamnă pentru dumneavoastră să fii român?
      • Like 0
  • Dee Dee check icon
    Concurenta directa pentru platformele finantate de servicii.
    • Like 1
  • Mr.Oh check icon
    Daca ne gandim ca pe vremea comunistilor ca displina scolara exista literatura romana si nu exista literatura universala (poate in unele licee speciale). Faptul ca se studiau doar autori romani si anumite opere ale lor alese dupa criterii propagandistice spune totul. Faptul ca romanul nu a fost nevoit sa citeasca un Camus, Shakespeare, sau Schiller, respectiv Goethe a facut din roman o fiinta unidimensionala. Unii profesori mai cereau elevilor sa citeasca in vacante cate ceva si din lietratura universala. Insa prea putin si nesemnificativ. Daca nu poti compara pe Eminescu cu Schller sau Shakespeare, sau cu marii poeti ai literaturii universale, nu ai cum sa intelegi adevarul. Se numeste literatura universala pentru ca temele si valorile abordate si discutate in aceste opere sunt universale. Sunt eterne. Trec dincolo de timp si spatiu. Sunt de actualitate in orice loc de pe planeta sau moment temporal fie el trecut prezent sau viitor. Daca nu intelegi aceasta nu intelegi ce inseamna un premiu Nobel pentru literatura. O fi Eminescu poet national sau e universal? O fi Cartaresu poet universal? Avem cultura universala sau doar nationala? Cine poate decide? Cultura romaneasca e importanta doar pentru romani sau si celelalte natii au ce invata din cultura romaneasca? Cine hotareste in numele celorlate natii care poet roman e valoros? Ministerul culturii din Romania? Sau cititorii din Germania, Franta, etc.? Ministerul culturii trebuie sa raspunda sincer la aceste intrebari.
    Daca ne concentram doar asupra culturii nationale si o neglijam pe cea universala ne vom izola mai mult si vom face implozie din cauza propriului egocentrism.
    Cultura in sine e multidimensionala. Insa asa cum se vede, traditia comunista si spaima istorica a romanilor de a fi divizati ii face sa adopte in continuare un izolationism cultural la nivel de politica de stat. Nu va duce decat la frustrari si inadaptare la lumea in care traim.
    • Like 3
    • @ Mr.Oh
      Nu a fost chiar atât de tragica povestea cu naționalele în dauna universally. Camus chiar a fost supralicitat în comunism fiind considerat de stânga. A fost tradus în mai multe ediții și învățat la literatura franceza. Tudor Vianu are un întreg volum de studii de literatura comparata publicat în anii 60. Eu le am citit în liceu pana în 1965. Face exact comparațiile de care vorbiți. Marii clasici universali au fost traduși și publicați în ediții complete încă din anii 50. Doar cine nu voia mai mult rămânea închis în cocosul naționalist exact ca și acum. Sa nu uitam ca Bulgakov a fost jucat la noi cu Maestrul și Margareta când în Rusia era interzis și Merejkovski a fost tradus la noi în anii 70 când la el acasă era interzis și publicat după 90. O fi fost politica oficiala tot mai naționalistă dar erau intelectuali adevărați în edituri scoli și universități.
      • Like 5
    • @ Dana Burda
      Mr.Oh check icon
      E adevarat ce spuneti. Si eu de la varsta de 10 ani pana la 20 am citit cate doua carti pe saptamana. Doar literatura universala. Nu aveam ce sa fac altceva. Spuneti-mi totusi cati autori contemporani de certa valoare au fost tradusi in limba romana la vremea respectiva? Citeam "clasici", nu ajungeau la noi ideile contemporane. Iar cultura in Romania si-a subtiat randurile cu fiecare deceniu trecut de la 1945. A functionat din inertie. Acum motorul s-a oprit.
      • Like 2
    • @ Dana Burda
      goy check icon
      Tudor Vianu a fost un evreu internationalist, sigur ca va incerca sa subverseze tara prin introducerea literaturii universale.
      Si tu, la fel.
      • Like 0
    • @ Dana Burda
      sa nu exageram - eu l-am citit pe Camus, in anii “70 copiat - "Le Mythe de Sisyphe" (scris de mina!) - de o prietena pasionata, la sala de lectura a asa-numitei biblioteci franceze, de la universitatea din Iasi, iar "Caligula", "L'Étranger" si "Le Malentendu" le-am avut de la niste prieteni, ai caror parinti aveau "relatii" si procurau carti pe care, pt ca ajungeau in Iasi in numar foarte mic, nu le prindeam niciodata “la raft“ in librarie. In romaneste cred ca doar "Ciuma" a aparut - oricum, e mult spus ca s-a studiat Camus in scoala - a fost mentionat de profesorii inimosi de franceza iar noi, prin resurse proprii, l-am citit, ca si pe alti scriitori pe care i-am descoperit impreuna cu prietenii, din informatii de la om la om, fara sa fi fost vorba despre ei pe la scoala, sau au fost doar trecator amintiti; scoala era un mediu, mai degraba placut pt noi si, da, profesorii nostri ne-au dat mult mai mult dectit cei de acum; cred ca marele impas al invatamintului de azi este ca nu stie sa-i faca pe elevi (si ma refer la marea masa de elevi, nu la cei grupati in liceele de elita) sa-si extraga informatiile din internet si sa le utilizeze in folosul lor - mai toata lumea se plinge ca (vezi, Doamne!) copiii stau toata ziua pe internet, dar nimeni nu e capabil sa faca o oportunitate de invatare din asta! si ne miram ca tinerii stiu tot mai putine lucruri din scoala! pai daca scoala nu evolueaza! folosesc dotarile doar ca, eventual, sa-si prezinte lectiile in power-point si ca sa informeze parintii despre ce se intimpla in scoala (pe site-ul scolii). Lucrurile s-au schimbat, dar invatamintul a inghetat intr-un proiect gresit.
      • Like 4
    • @ Mr.Oh
      check icon
      Stau şi mă întreb şi eu, în siajul întrebărilor dumneavoastră, dacă laureatul Premiului Nobel de anul trecut o fi poet universal. Chiar, o fi Zimmerman "mai universal" decât Cărtărescu?
      • Like 0
    • @ goy
      Ce interesant este răspunsul d-voastră! Îl acuzați de ceva pe Tudor Vianu pentru ca era evreu?!. Ma mir ca nu va uitați puțin în calendar suntem în 2016 domnule anonim. Asemenea lucruri sunt ridicole. Ați citit studiul lui Vianu despre Eminescu? Ar fi bine sa încercați, ați avea numai de câștigat.
      • Like 2
    • @
      Mr.Oh check icon
      Dar Bob Dylan? Daca i-ati citit pe toti trei ati putea incerca un raspuns.
      • Like 0
    • @
      Mr.Oh check icon
      Or fi doua persoane? Un Bob Dylan si un al doileaRobert Allen Zimmerman? Un muzician si altul de origine iudaica? Eu am avut ocazia sa-i ascult albumele recent. Si mesajul mi se pare universal. E discutabil daca e mai merituos sau nu. Pana la urma impactul social al lui Bob Dylan e diferit.
      • Like 0
    • @ Dana Scumpu
      Da, prin anii '50-'60 "se făcea școală" (am absolvit liceul în 1959 pe parcursul primelor 3 reforme ale învățământului. Am avut în programă și în manualele de literatură și gunoaiele proletcultiste (tip "Lazăr dela Rusca") care-au fost "retrase" mai apoi...
      Dar atunci când tot comparăm și spunem că atunci se făcea școală nu ca acum, uităm 2-3 chestiuni majore:
      1. Profesorii de atunci fuseseră pregătiți în alte vremuri, își iubeau meseria și învățăceii. Ba chiar ajunseseră să predea prin licee de provincie chiar "norocoșii" profesori universitari "maziliți dela catedre" pe criterii politice.
      Am absolvit liceul cu 11 clase ca șef de promoție, adică cu media 10 la bacalaureat. Eram în categoria celor cu "origine nesănătoasă", așa că părintii și profesorul de matematică mă convinseseră că șansa-i doar profesoratul. Cu toate astea am reușit să intru la facultatea de informatică doar la a 3-a încercare. Pentru cine n-a aflat, erau probe/comisii distincte pentru copiii de intelectuali, respectiv cei de muncitori,activiști de partid, colectiviști, ...
      2. Dascălii de azi sunt, majoritar, rodul perioadei de tranziție dela național comunismul ceaușist la economia de piață a lui Iliescu, cu toate multiplele reforme-bâlbâieli-modificări de programe școlare, dar continuând "imperios" supraîncărcarea informațională cu aceiași țintă de "producere de executanți, care nu pun la îndoială ce se spune/scrie, deci cărora li s-a extirpat și dramul latent de spirit critic. O instruire prin toceală, prin reproducerea de "referate" sau comentarii, în locul bibliografiei normale, în care curiozitatea/întrebarea este cel mai adesea penalizată... Contrat chiar principiilor didactice din UE.
      3. Acum 20 de ani, după ce "descoperisem" că se poate face școală (și) prin rețeaua de calculatoare atunci când există gândire critică, inițiasem voluntar prin Casa Corpului Didactic un curs de instruire a profesorilor ... Doar că, la concurență catedrele de pregătire a personalului didactic acordau certificate pentru predarea informaticii în baza unui curs minimal tuturor cadrelor didactice doritoare sau rămase fără normă. În situația asta aflându-se desigur profesorii de socialism științific și nu numai, care au ajuns astfel prof. titulari la informatică. Și atunci ne mirăm de interdicțiile din unele școli, sau de disprețul față de tablete a unor dascăli...
      4. Mai adaug la toate astea constatarea că, mai recent, în cei 12 ani în care am funcționat și ca profesor într-o facultate de informatică (e drept privată) nu am avut nici un student care să se lase îndrumat spre cariera didactică, doar în ultimii ani, la master, au fost 3 persoane care s-au înscris pentru a-și putea completa astfel norma didactică (o profesoară de fizică, alta de inginerie și un profesor de muzică). Nici informaticienii care rămân în țară n-au amintiri prea plăcute din școală!

      • Like 3
    • @ Mr.Oh
      În concluzia dvs în care afirmaţi că ,,traditia comunista si spaima istorica a romanilor de a fi divizati ii face sa adopte in continuare un izolationism cultural la nivel de politica de stat.,, eu văd un ecou al teoriei ,,naţional comunismului,, , teorie lansată de Monica Lovinescu de etichetare simplistă a unui proces istoric de reabilitare legitimă a culturii şi istoriei naţionale, proces care a stat la baza reafirmării independenţei politice faţă de URSS, proces început de Gh. Gheorghiu-Dej, cotinuat şi accentuat de N. Ceauşescu. Acest proces a fost apreciat pozitiv de către toate categoriile sociale indiferent de nivelul şi preocupările lor culturale şi a fost urmat de o perioadă de deschidere faţă de cultura occidentală şi de ,,valorificare critică,, a moştenirii culturale româneşti antebelice. Cu tot caracterul său limitat de factorul politic , viciat de propaganda ideologică şi de cultul personalităţii , acest proces a avut un rol preponderent pozitiv. Din propria-mi experienţă vă mărturisesc o situaţie în care, find elev de gimnaziu în anii 50 am observat că mai toate manuale şcolare erau traduceri din limba rusă. Când am ajuns la liceu, aceeaşi situaţie.Trăind şi învăţând in mediul rural, îmi închipuiam că nu există români capabili să scrie un manual de aritmetică, botanică sau zoologie. Copil fiind, am trăit un sentiment de umilinţă în acea vreme auzind şi povestirea unui vecin proaspăt întors din prizonierat prin care relata episodul instalării prizonierilor într-un lagăr special, proaspăt construit, dincolo de Urali. Lagărul era pentru soldaţi şi grade inferioare de mai multe naţionalităţi (fără ofiţeri) . Barăcile erau aliniate iar prizonierii erau repartizaţi pe naţionalităţi. Erau barăci ale nemţilor, ale românilor, ale ungurilor, ale italienilor etc. Când a venit prima noapte, era întuneric în toate barăcile. În a doua noapte prizonierii români au observat că în barăcile nemţilor este lumină. În următorele nopţi au observat că şi în celelalte barăci este lumină numai la români era întuneric. Prizonierii români au crezut că ruşii îi tratează discriminatoriu. Mai multe zile şi nopţi românii au supravegheat barăcile celorlalte naţionalităţi să vadă care este sursa de lumină. După câteva săptămâni de spionaj au descoperit că toţi foloseau cutii de conserve în care era pus un fel de var luat dintr-o movilă rămasă de pe urma constructorulor. Peste ,,var,, se turna apă. Aşa au descoperit carbidul şi lampa acetilenică cei peste 1000 de români plugari ajunşi prizonieri în acel lagăr. Aceste situaţii m-au făcut să cred că aparţin unui neam inferior, înapoiat. La liceu, am intrebat un student la matematică, ce stătea la ceeaşi gazdă cu mine, după care manuale învaţă. El mi-a răspuns că nu învaţă după manuale , ci după cursuri predate de profesori iar studenţii îşi iau notiţe. L-am întrebat dacă acei profesori ar fi capabili să scrie manuale de matematică de la gimnaziu şi de la liceu. Sigur că da, mi-a răspuns studentul. Atunci de ce toate manualele sunt traduse din limba rusă, l-am întrebat. Asta-i politica, mi-a răspuns punând capăt discuţiei. Din acel moment am început să-mi schimb părerea despre români. Nu am devenit mândru, eram mulţumit cu faptul că românii pot, măcar, să-şi scrie singuri maualele şcolare.
      • Like 1
    • @ Jalobeanu Mihai
      check icon
      Nu mă interesează originile etnice ale lui Dylan. Dar mi se pare că există o oarecare diferenţă între Pablo Neruda, să zicem, şi Dylan. La fel de bine puteau să-i dea premiul, la vremea respectivă, şi lui Jim Morrison, care mi se pare mai profund decât Dylan. Dar în acea vreme erau alte repere în literatură. Ideea era că la cum se dau premiile de vreo 10-15 ani încoace, putea să-l ia liniştit şi Cărtărescu. Numai că el n-a atins sensibilităţi politice sau de altă natură. Mă rog, dar titlul articolului la care comentăm parcă era altul...

      P.S. Nu îmi place Cărtărescu, aşa cum nu mi-a plăcut nici Sadoveanu şi nici Arghezi. Iar pe Zimmmerman în apreciez doar ca interpret. Numai că eu nu sunt membru al Academiei Suedeze.
      • Like 0
    • @ Jalobeanu Mihai
      da, stiu ca am avut noroc - sa am profesori facuti la scoala adevarata, insa, imi doresc sa aiba si nepotii mei (si copiii mei au fost norocosi ... au invatat in licee cu traditie) dar, imi doresc asta si pt copiii lor; invatamintul are nevoie de oameni ...
      • Like 0
    • @ Gheorghe Anton
      check icon
      Confirm! Tata mi-a povestit o gramada de intamplari care se intretes cu descrierea de fata. Ba, mai mult, facand eu insumi scoala in comunism, am trait pe pielea mea unele dintre relatari. Istoria, de pilda, am invatat-o datorita unui profesor inimos care ne dadea informatii nescrise in niciuna din cartile de liceu. Ne spunea: tineti minte ce va spun, dar nu argumentati cu informatiile datw niciodata; s-ar putea ca cineva sa.va intrebe.de unde stiti. Iar la teze- prezentarti.varinata din manual. Pe prof il chema Iacov si era secretarul de partid al liceului!
      • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult