Foto: Inquam Photos
În societățile care sunt sau aspiră a fi democratice, s-a înrădăcinat libertatea dreptului la opinie. Doar că dreptul (libertatea) de a avea și de a exprima opinii nu dă automat dreptul la avea propriul adevăr.
Unii pot crede sincer că extratereștrii au salvat omenirea la accidentul nuclear de la Fukushima. Nu glumesc, unii chiar cred asta. Bineînțeles că e o aberație, doar că nu putem interzice oamenilor să creadă aberații.
Oamenii pot (au libertatea) să creadă orice, dar nu orice cred oamenii este și adevărat. Pare evident și de bun simț, doar că există un „dar”.
Ministrul T. Toader ne-a spus că în chestiunea DNA „vor judeca românii”. Permiteți-mi să traduc ce a spus ministru justiției: poporul își va crea propriul adevăr; sau, ca să fiu mai exact, poporului îi va fi manufacturat un adevăr pe care poporul îl va percepe ca aparținându-i.
Pot să cred sau trebuie să cred?
În cartea „The Righteous Mind”, profesorul Jonathan Haidt face o distincție între „trebuie să cred” și „pot să cred” (en: must I believe it vs. can I believe it). Ambele se referă la percepția individuală asupra unei „teze” dacă aceasta este sau nu adevărată.
Un individ „trebuie să creadă” că o „teză” este adevărată atunci când negarea tezei (anti-teză) are un răspuns negativ imediat și fără ambiguitate. De exemplu, dacă cineva nu ar crede în legea gravitației și ar încerca să meargă pe aer, ar primi imediat răspunsul căderii și, eventual, rănirii propriei persoane. Oamenii „trebuie” să creadă în legea gravitației.
În situațiile în care răspunsul (feedback-ul) la anti-teză nu este imediat, evident și chiar costisitor, oamenii pot să creadă cam orice și să confunde credința (opinia) proprie cu adevărul.
Să luăm ca exemplu teoria evoluției. Orice om cu un minim de gândire critică și cunoaștere a Științei va accepta că teoria evoluției are sens și este adevărată. Dar dacă ne gândim la cei care nu cred în teoria evoluției, nu putem găsi nici un motiv pentru care ei „trebuie” să creadă ca teoria evoluției este adevărată. Cu alte cuvinte, dacă cineva neagă teoria evoluției nu are un răspuns negativ imediat care să îl convingă prin fapte (durere?) că ea este adevărată.
Domnul ministru Toader ne-a spus că „poporul” poate crede orice și că simpla credință va crea un adevăr de sine stătător.
Pe lângă faptul că, prin aparatul de propagandă, „poporului” i-au fost turnate în cap intoxicări și manipulări foarte profesioniste, mai există și realitatea că răspunsul la anti-teză nu este imediat și fără ambiguitate.
Un DNA și o luptă contra corupției golite de conținut nu ar avea un impact direct și imediat asupra bunăstării oamenilor de rând (mai ales a celor mai năpăstuiți). Vor trăi la fel de prost și vor avea bunuri și servicii publice mult sub așteptări ca și până acum.
La fel, trebuie să recunoaștem că un DNA puternic și o luptă viguroasă contra corupției nu au generat un răspuns (feedback) direct, pozitiv și fără echivoc pentru „omul de rând”. Și ca să fiu clar, nu acuz DNA-ul pentru asta. Povestea e mai complicată.
Domnul ministru Toader profită de ambiguitate și o alimentează. În loc să încerce să sece mlaștina ambiguității, domnia să, folosindu-se de autoritatea funcției pe care o ocupă vremelnic, inundă mlaștina cu și mai mult noroi.
Poporul va stabili adevărul pe care puterea politică îl dorește și îl livrează prin aparatul de propagandă pentru că într-o avalanșă de noroi orice poate fi crezut și nimic nu „trebuie crezut” ca fiind adevărat.
Într-un comentariu precedent referitor la abundența de așa-zise argumente oferite de T. Toader, spuneam că demersul ministrului justiției de revocare a procurorului șef DNA este o șaradă mediatică menită să alimenteze aparatul de propagandă.
Din nefericire, așa a fost. Toată tărășenia vizează creșterea ambiguității în rândul cetățenilor, astfel încât orice bazaconie să poată fi crezută și percepută ca adevăr.
Închei cu o constatare a ironiei: foarte mulți oameni năpăstuiți și a căror preocupare principală este supraviețuirea plâng de milă unor bogați (îmbogățiți?) care au avut acces la putere politică și acum se dau drept victime.
Poporul va stabili adevărul! Doar că pun întrebarea: va fi adevărul „omului de rând” sau va fi adevărul oligarhilor cu bani, putere politică și acces la instrumente mass-media de manipulare?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Oare?
https://www.youtube.com/watch?v=V5EPymcWp-g
Un ... rrom este intrebat : " Mai tigane, tu ai vazut un vapor ? "" - Am si mancat, raspunde acesta." Mai omule, vaporul nu se mananca ! Asa-i ca l-am baut. Nici nu se bea ! " Da, da asa mi-a spus bulibasa !
Pentruca nu vreau sa va jignesc inteligenta, ma abtin sa va spun cine-i tiganul si cine-i bulibasa.
1. Conform Constituției Președintele primește propunerea de revocare de la ministrul justiției.
2. Tot conform Constituției Președintele primește de la CSM avizul (consultativ) negativ sau pozitiv referitor la propunerea de revocare.
3. Dacă Președintele ar avea doar un rol formal (ca al unui notar) atunci avizul de la CSM referitor la propunerea de revocare ar fi inutil, fără sens.
4. Rezultă că avizul de la CSM are sens tocmai ca să-i dea posibilitatea Președintelui să aprecieze (să decidă) dacă aprobă sau nu aprobă revocarea propusă de ministrul justiției.
5. Deci conform Constituției (atâta timp cât în procedur constituțională există un aviz de la CSM) Președintele are ultimul cuvânt.
6. Dacă Președintele ar avea doar un rol formal la ce i-ar mai trebui (de ce ar mai citi) avizul (constituțional prevăzut!) de la CSM?!
Dacă s-ar stabili că rolul Președintelui este doar de a lua la cunoștință și de a semna revocarea, CCR ar dovedi încă o dată că face jocul politicienilor aflați la putere (în cazul de față al celor care l-au numit în guvern pe actualul ministru al justiției).
Cu toate acestea, n-aş fi scris acest comentariu, dacă in textul dumneavoastra n-ar fi existat fragmente la fel de "aşezate" ca cele din textul ministrului. Acest aspect explică de ce mare parte din populaţia României, incluzând-o pe cea educată mediu, este fascinată de taifas, are tendinţe politice de tip eratic şi produce, prin majoritate, "poporul care poate crede orice..." Am să reproduc textul la care mă refer, după care voi oferi câteva comentarii explicative. Iată pasajul:
"Orice om cu un minim de gândire critică și cunoaștere a Științei va accepta că teoria evoluției are sens și este adevărată. [....]. Cu alte cuvinte, dacă cineva neagă teoria evoluției nu are un răspuns negativ imediat care să îl convingă prin fapte (durere?) că ea este adevărată."
Marea masă a populaţiei "crede" în teoria darwinistă nu pentru că are un minim de gândire critică şi îi înţelege argumentele, ci pentru că, în urma educaţiei primite, a învăţat să accepte verdictul ştiinţei. Acest tip de încredere educată nu are nimic în comun cu "răspunsurile negative imediate care să îl convingă prin fapte (durere?)" pe cetăţeanul decent că are în faţă o teorie cu sens. La fel, încrederea în justiţie, lipsită de amestecul politicului, nu are nimic în comun cu "răspunsurile negative" primite ca o directă în plină figură de către unii cetăţeni. Simplu, ea este bazată pe încrederea populaţiei în justiţia independentă, încredere clădită în timp, prin observaţii numeroase si educatie de calitate.
Am să comentez câteva din conjecturile dvs (le voi incadra în triplu asterisc, """, pentru a evita confuzille).
Spuneţi: """Dumneavoastră aţi ales să divagaţi şi să produceţi fragmente puerile, care produc hazul, cum ar fi: "... dacă cineva nu ar crede în legea gravitației și ar încerca să meargă pe aer, ar primi imediat răspunsul căderii și, eventual, (al) rănirii propriei persoane." Maliţioşii ar putea întreba de ce nu aţi folosit, ca exemplu, mersul pe apă, a cărui istorie este faimoasă şi mai bine documentată, existând şi avantajul evitării eventualului "răspuns" al rănirii propriei persoane. De asemenea, aţi putea fi întrebat: Aţi văzut vreodată vreun hovercraft?"""
Dorind să fiţi maliţios, vă "răniţi" de două ori în citatul de mai sus:
PRIMA rănire: apelaţi la legenda mersului pe apă, deşi e evident că autorul (dl Graumof) exact cu scopul de a evita misticul.
A DOUA rănire: confuzia (pe care o doriţi neobsevată) între "cineva" şi un "hovercraft" vine să atragă atenţia despre incultura autorului. Din păcate pt dvs., the shoe is on the other foot! Nu nuimai că un hovercraft e "ceva" şi nu "cineva", dar acesta nici măcar nu "merge" ci doar "hovers", pluteşte peste orice care are o densitate mult mai mare decât a aerului.
Cel mai tare o "puneţi" însă în următoarea înşiruire din care pricep că nu prea ştiţi despre cine vorbiţi:
""" Marea masă a populaţiei "crede" în teoria darwinistă nu pentru că are un minim de gândire critică şi îi înţelege argumentele, ci pentru că, în urma educaţiei primite, a învăţat să accepte verdictul ştiinţei. Acest tip de încredere educată nu are nimic în comun cu "răspunsurile negative imediate care să îl convingă prin fapte (durere?)" pe cetăţeanul decent că are în faţă o teorie cu sens. La fel, încrederea în justiţie, lipsită de amestecul politicului, nu are nimic în comun cu "răspunsurile negative" primite ca o directă în plină figură de către unii cetăţeni. Simplu, ea este bazată pe încrederea populaţiei în justiţia independentă, încredere clădită în timp, prin observaţii numeroase si educatie de calitate. """
1. Marea masă a populaţiei rămase în România nu crede în teoria evoluţiei speciilor a lui Darwin care spune că omul se trage din maimuţă din simplul motiv că e împotriva "educaţiei" creştine (vezi încrâncenarea coaliţiei pt familie, manifestările recente de la MŢR, etc...). Deci divagaţi plecând de la premize false.
2. Marea masă a populaţiei rămase în România nu acceptă verdictul ştiinţei pentru că, în principal, acesta îi este necunoscut, apoi pentru că, de multe ori acest verdict a fost de prea multe ori ridiculizat de realitate, iar asta se află mintenaş şi la Cucuieţii din deal.
3. Marea masă a populaţiei rămase în România nu are încredere în justiţie (independentă au ba). Ce ştiu ei cu tărie e că dreptatea e de partea celor care au bani să o cumpere.
Una peste alta, încercarea dvs. de al băga pe autor în aceiaşi oală cu ipocritul TT poate convinge o mare masă a populaţiei rămase în România, ceea ce probabil v-aţi şi propus.
a) Tocmai pentru că autorul îl aduce în discuţie pe Haidt, nu sunt convins că a dorit să evite, să zicem, misticul. Dacă totuşi a dorit să o facă, exemplul folosit este nepotrivit. Platforma Republica nu este mediul propice pentru expunerea cu aer academic a trăznăilor filosofice despre acceptarea teoriilor ştiinţifice şi a argumentelor care le susţin. Cei interesaţi de subiect pot să-şi petreacă mai util timpul citind autori consacraţi (Thomas Kuhn, de exemplu) sau pot încerca să-şi publice propriile teorii în reviste de specialitate. E valabil şi pentru alţi contributori care uită sau se prefac a uita rostul platformei şi se apucă să bată câmpii.
b) În privinţa ghicitorii dumneavoastră:
"e ceva şi nu cineva...[]... nici măcar nu merge ci doar hovers peste orice care are o densitate mult mai mare decât a aerului "
In mare parte, aveţi dreptate. Numai ca dacă "doar hovers" ar putea, lumea l-ar fi uitat repede. Nu sunt persoana potrivită pentru o dispută. Riscând să plictisesc cititorii, amintesc că banalul mers, statul în picioare, pe scaun sau sprijinirea cotului pe spătarul acestuia, inclusiv banala plutire, în accepţiunea populară, toate sunt... plutiri în...vid! Mai mult, toate sunt controlate de forţa electromagnetică, nu de cea gravitaţională. Din aceste motive, banalul mers este o plutire în vid la distanţe de ordin atomic faţă de suprafeţele de sprijin, direcţia de deplasării fiind controlată de schimbarea poziţiei centrului de masă. Aceste lucruri se învaţă în timpul liceului şi sunt "adevărate" indiferent de ceea ce cred sau îşi închipuie filosofii de duzină care nu mai au timp pentru a medita la asemenea "fleacuri". Mulţi preferă plutirea în aerul rarefiat al ignoranţei. Treaba lor! Cu toţii folosim intuitiv noţiunile familiare, acest tip de libertate dispărând însă în contextul unei abordări serioase. Natura este întotdeauna mai subtilă decât îşi închipuie cei care se rezumă la lecturile ziarelor şi cărţilor de popularizare. Această activitate nu este un păcat; el este înfăptuit abia atunci când decid să ne servească o salată asortată cu părerile lor "ştiinţifice".
c) Ştiu foarte bine la cine mă refer, doar aşteptarea mea a fost optimistă. M-am exprimat clar: "Marea masă a populaţiei crede în teoria darwinistă...", nu cum scrieţi dumneavoastră la punctul 1.: " Marea masă a populaţiei [rămase în România]". Finalul textului putea să evite adăugirea dumneavoastră [], pentru că se referea la o justiţie lipsită de amestec politic, o justiţie în care populaţia are încredere educată:
"La fel, încrederea în justiţie, lipsită de amestecul politicului, nu are nimic în comun cu "răspunsurile negative" primite ca o directă în plină figură de către unii cetăţeni. Simplu, ea este bazată pe încrederea populaţiei în justiţia independentă, încredere clădită în timp, prin observaţii numeroase şi educaţie de calitate."
La ora actuală, justiţia română ESTE semnificativ influenţată politic şi NU se bucură de încrederea populaţiei, nici de cea a forurilor internaţionale influente, această neîncredere fiind consecinţa abuzurilor politice, a corupţiei extinse la nivel înalt şi a unei educaţii deficitare. Acei politicieni care doresc să menţină această situaţie în România fac un deserviciu imens ţării pe care au promis s-o slujească şi pentru aceştia nu există niciun fel de înţelegere, iertare sau imunitate.
Unele naţiuni sunt aidoma tigrilor îmblânziţi: pentru un dram de mâncare suportă restricţii, pocniturile biciului şi discursurile directorilor de arenă. Nu de puţine ori insa, dresorii au aflat pe pielea lor că tigrul îmblânzit poate muşca mortal.
E bine că ați dat exemplul cu infrastructura deplorabilă, pentru că aș fi curios de ce considerați că nu avem "scandaluri" similare cu cel din justiție în alte domenii?
De ce nu iese ministrul transporturilor să-l demită pe directorul CFR pentru problema pe care o menționați? Sau, de ce ministrul sănătății nu se apucă să facă inspecții ale "activității manageriale" în spitale? Acolo nu avem dreptul să știm care sunt problemele?