Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Intersecții pe str. Timpului

Mircea Dinescu

Mircea Dinescu nu se mai face că lucrează

Pot să spun că îl știu pe Mircea Dinescu, nu că îl cunosc. Am fost asociați vreme de un an la „Gândul”, dar un contact omenesc, sufletesc, dincolo de discuțiile privind ziarul, nu am avut niciodată. La despărțire, am spus doar atât: „Nu fac parte din filmul în care joacă Mircea Dinescu”.

N-am făcut parte încă de la început. Pe 22 Decembrie 1989, eu veneam cu coloana de demonstranți spre Televiziune, Dinescu stătea în genunchi în fața fostului magazin Bitolia, în Piața Dorobanți, și zicea ceva de Ceaușescu, copii, omorât, Crăciun. După ce militarii de pe acoperișul TVR și-au strâns armamentul și au dispărut, Dinescu a intrat în clădire, eu nu, blocat de teama de ridicol care mă urmărește de-o viață – m-am dus în apropiere, la domeniul lui Ceaușescu din Primăverii.

Nu vreau să vorbesc aici despre omul Dinescu. Sunt ani putrezi de când nu mai am nicio legătură cu el. Și nici nu ne vom mai întâlni în această viață. Dar există și un personaj Mircea Dinescu, care a simbolizat Revoluția de pe ecranul televizorului. Unul dintre puținii noștri disidenți, luptător împotriva național-socialismului, nazismului ceaușist, ceea ce m-a făcut să trec peste multe în legătură cu omul Dinescu.

Nu știu câtă vreme am rămas privind în perete după ce am citit textul recitat de Mircea Dinescu pe net, intitulat eminescoid „Scrisoarea a III-a, către Șahinșahul de la Cotroceni”.

Apoi, am dat un singur telefon, lui Andrei Pleșu.

Am criticat pe bază de logică și bun-simț măsura autorităților de a închide piețele de incintă. Mi se pare negândită și nepotrivită. Dar ce spune disidentul Dinescu, luptătorul împotriva național-socialismului, nazismului ceaușist nu sunt în stare decât să transcriu, ca să citiți. Poate și pentru că am obosit de atâta urâciune și mizerie umană câtă a trebuit să înghit în ultima vreme.

Îți recomandăm

Scrisoarea a III-a, către Șahinșahul de la Cotroceni (fragmente)

Domnule Klaus Iohannis,

Obiceiul strămoșilor iohannieni de a da afară micii negustori și târgoveții valahi din cetatea Sibiului înainte de apusul soarelui, să le fie sașilor somnul lin și porțile zăvorâte, văd că l-ați extins în această iarnă dând afară românii din piețele românești chiar în timpul zilei.

Nu e de mirare că un lucru nevolnic atât de bine făcut i-a entuziasmat și pe semi-ungurul Ludovic Orban și pe arabul fugit de acasă Raed Arafat ca să nu-l mai pun la socoteală pe tătarul Nelu răspunzător cu număratul morților la ora micului dejun.

Pe cât sunt de fericit că prin venele copiilor mei curge și puțin sânge înmiresmat de stepele cazace și de pusta maghiară, care le-au mlădiat frumusețea și caracterul, pe atât sunt de trist că alergia mea la naționalismul grobian și scârbavnic nu mă scutește de pedeapsa de a-mi aminti că sunt român când văd disprețul neamțului pentru țăranul valah care nu mai are loc în propria-i țară.

Oi fi dumneata mândru de sparangheliada pe care ai lansat-o nu de mult, îngenunchind o parte a poporului român în țărâna germană, dar tare mi-e că, dacă o să te mai joci în continuare de-a Șahinșahul cu tarabagiii amărâți din bazarele românești, or să iasă mulahii ortodocși din adormire cu rogojinele aprinse-n cap să-ți cânte prohodul de Crăciun sub ferestrele Palatului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult