În liceu aveam o colegă despre care toată lumea bârfea că e o prostituată. Două povești ca două oglinzi

 Foto: Getty Images

Aveam în liceu o colegă despre care toată lumea credea că e o prostituată.

Cele mai rele erau fetele, care inventau în fiecare săptămână câte o bârfă despre ea. Ba că a fost văzută făcând sex în toaleta școlii, ba că și-a tras-o cu nu știu ce profesor, ba că s-a culcat cu jumătate din oraș.

Niciuna nu îndrăznea să-i spună în față toate lucrurile astea. În schimb, tot liceul vorbea despre cât de nerușinată și nimfomană era fata asta.

Mi-o amintesc bine. Se îmbrăca sexy, dar nu vulgar. Avea un corp foarte frumos, pe care stătea bine orice haină. Toți băieții din liceu o plăceau, însă foarte puțini aveau curaj să o abordeze.

Avea fata asta un stil incredibil: se purta cu toată lumea prietenos, inclusiv cu fetele, care o urau de moarte. Părea mereu că flirtează cu băieții, însă la cea mai mică aluzie sexuală, îi îngheța zâmbetul pe față și îi lăsa baltă.

Țin minte că unele dintre bârfe au fost lansate inclusiv de către băieți, frustrați că nu li s-a răspuns la avansuri.

În clasa a XII-a și-a făcut primul prieten. Băiatul era elev la un alt liceu din oraș. Venea uneori și o aștepta în fața școlii, o săruta, iar apoi plecau ținându-se de mână. S-au căsătorit imediat după Bacalaureat.

Pentru că Râmnicu Vâlcea a fost mereu un oraș mic, am aflat că băiatul ăsta li se confesase prietenilor săi că fata nu l-a lăsat să o atingă până în noaptea nunții. 

În urmă cu mai bine de 10 ani, în Râmnicu Vâlcea a apărut un băiat cu părul vopsit blond, purtând blugi mulați (pe vremea aceea, cu excepția fetelor, nu purta nimeni așa ceva), cu sprâncenele pensate și cu un aspect general foarte îngrijit.

Își deschisese un salon de coafură aproape de centrul orașului. Am aflat mai apoi că făcuse timp de câțiva ani cursuri la Paris, iar apoi se hotărâse să-și deschidă propria lui afacere în orașul natal.

Nu cred că avea mai mult de 25 de ani. În scurt timp, perioada de așteptare pentru o programare la salonul său crescuse la câteva săptămâni. Se dusese vestea despre noul hair stylist din oraș și toată lumea voia să-și aranjeze părul acolo.

Omul era formidabil, reușea să facă niște lucruri spectaculoase cu părul femeilor. În plus, am înțeles că era extrem de amabil, reușea mereu să le facă pe cliente să se simtă bine în salonul său.

Le făcea complimente, iar dacă i se cereau sugestii legate de vestimentație, oferea sfaturi excelente. N-am văzut până acum gay care să nu se priceapă la vestimentație, majoritatea au gusturi ireproșabile.

L-am întâlnit de vreo câteva ori pe stradă. Mergea repede, cu capul în jos, de fiecare dată cu un fel de poșetă – borsetă pe umăr. Saluta politicos dacă cineva îi striga numele și mergea mai departe.

Devenise destul de cunoscut. Orașul era mic și conservator, iar el era singurul localnic care arăta și se comporta ca un gay. Nu o făcea demonstrativ, însă imediat ce îl vedeai, știai despre ce era vorba.

Ultima oară când l-am văzut, eram într-o cofetărie din nordul orașului. Voiam să cumpăr un platou de prăjituri asortate pentru nu știu ce ocazie.

L-am văzut lângă mine, așteptând cuminte să-i vină rândul. Cred că a cerut o amandină. Vânzătoarea i-a împachetat-o, privindu-l curioasă. Mă gândesc că nu-l mai văzuse până atunci.

Am ieșit din cofetărie aproape în același timp. Am trecut strada, îndreptându-mă către stația de taxiuri. Atunci, am auzit râsetele și înjurăturile.

El rămăsese pe trotuarul celălalt, cu punguța de la cofetărie în mână și cu gentuța pe umăr.

Niște muncitori aproape îl înconjuraseră și începuseră să râdă, să-l facă poponar și curist, ba chiar unul dintre ei i-a dat o palmă peste fund.

Stăteam în ușa taxiului și urmăream scena. A început să râdă și șoferul mașinii în care urma să mă urc, iar ceilalți taximetriști aflați în stație au început să fluiere și să zbiere la bietul băiat, care încerca să scape și să-și vadă de drum.

I-am spus șoferului să pornească, nu mai voiam să stau o secundă acolo. Pe drum mi-am dat seama că nu ar fi trebuit să urc în mașina aia. Ar fi fost un minim act de protest din partea mea. Am tăcut, am ajuns la destinație, am plătit și am stat o vreme în fața blocului.

Mi-era rușine și nu știam de ce. Pe vremea aia, eram aproape la fel de homofob ca taximetriștii și muncitorii ăia. Nu aș fi agresat niciodată un gay, dar nici nu-i vedeam pe homosexuali ca pe oameni întregi.

Și totuși, mi-a fost rușine pe toată durata acelei zile. Parcă asistasem la un viol.

În ambele povești este, aparent, vorba despre același lucru: intoleranță și bullying. La un alt nivel însă, este despre teama noastră de ceea ce suntem cu adevărat și despre manifestarea agresivă a unor complexe.

Obișnuim să ne definim într-un anumit fel, uitând (ori neștiind) că suntem mult mai mult de atât.

Conținem germenii răului și ai binelui, suntem alcătuiți din zeci de straturi de depuneri familiale, sociale, educaționale, politice.

Rulăm programe învățate de la mama și de la tata, care la rândul lor le-au moștenit de la părinții lor și tot așa.

Rostogolim clișee învățate în familie, școală și societate. Ne blocăm în mentalități mici și încercăm să ne încadrăm în mediu.

Ne ferim de lucrurile pe care la dezaprobă ceilalți și încercăm să aderăm la grupuri, prin încuviințarea unor practici și repetarea lor.

Formăm haite și îi atacăm pe cei mai slabi sau doar diferiți. Cine nu-i ca noi, e împotriva noastră.

Acuzăm o fată că e prostituată, pentru că de fapt, poate, și în noi e o femeie inhibată, care-și apasă gura cu palmele ca să nu țipe.

Agresăm un gay pentru că de fapt, probabil, ascundem în noi un băiat cu părul vopsit blond, cu sprâncenele pensate, îmbrăcat cu blugi mulați și purtând pe umăr un fel de gentuță – borsetă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp