Foto: TVR 2
Mitică Popescu a fost un mare actor capabil să interpreteze o gamă variată de roluri, în teatru, film și televiziune, dramă sau comedie, cum s-ar spune, un actor complet. Dar mai mult decât atât Mitică Popescu a fost un caracter deosebit, un model, o culme a corectitudinii atât de necesare astăzi. Cu toate că aripile i-au fost tăiate încă de la începutul carierei, când în urma unei decizii absurde și nedrepte a regimului comunist a fost trimis în detenție politică, pentru că nu și-a denunțat niște cunoștințe care voiau să plece în America, Mitică Popescu și-a urmat visul și destinul. După executarea pedepsei s-a reînscris cu greutate la facultatea de actorie, a jucat în provincie iar în cele din urmă s-a întors în București de unde de altfel și era, datorită talentului. Toată viața lui a fost urmărit de Securitate în regimul comunist. Cu toate astea niciodată n-a venit în piața publică să se bată cu pumnul în piept, să joace rolul dizidentului, al patriotului, al anti-comunistului, pentru avantaje materiale și oportunități nemeritate, așa cum au făcut din păcate o grămadă dintre colegii lui. Iar Mitică Popescu ar fi meritat cu vârf și îndesat o compensație din partea statului român care i-a făcut atât de mult rău. El s-a mulțumit să fie actorul desăvârșit, lipsit de ranchiună sau resentimente.
A fost căsătorit cu actrița Leopoldina Bălănuță timp de 22 de ani.
Nimeni n-a auzit vreodată vreun scandal, vreo bârfă, vreo știre mondenă, vreo indiscreție, lucruri care astăzi sunt la modă și care sunt menite să dea valoare unor oameni fără valoare. Marele actor nu a apărut la televizor să susțină un candidat la președinție sau la primăria capitalei, nu s-a pus pe nicio lista electorală, n-a cerut posturi de director, de ministru, fonduri, subvenții sau sinecuri. Nu a venit în fața noastră să se milogească pentru o casă, pentru o pensie, pentru susținere financiară, pentru o intervenție, pentru un rinichi. Asta în timp ce micile ecrane sunt pline de artiști de doi lei care și-au făcut un obicei din a juca teatru acolo unde nu e cazul pentru propriul interes. Mitică Popescu a fost un om de o distincție aristocratică, de o decentă dezarmantă, de un bun-simt ieșit din comun. E un model de integritate morală pentru toată tagma persoanelor publice, chemate sau nechemate, care ne agresează cu poveștile lor egoiste și interesate, cu părerile lor pe care nu le-a cerut nimeni, cu ifosele lor de „valori naționale”, așa cum se obișnuiește în mahalaua noastră cu pretenții de Europă. Nu a participat la talk-showuri jenante și penibile, nu a făcut reclame comerciale, nu și-a dat cu părerea despre orice, oricând și oriunde. El nu a simțit pornirea de a-și folosi imaginea să ne manipuleze într-o direcție sau alta, să ne convingă de un adevăr sau de altul, să ne păcălească sau să ne mintă, pentru că ne-a respectat. Dar mai ales este un exemplu pentru noi, simpli spectatori, cetățeni, de demnitate și de onoare. Așa trebuie să arate un adevărat om public în societate, restul sunt ciurucuri.
La un moment dat niște reporteri în căutare de subiecte spectaculoase au vrut să exploateze și tema pensiei lui Mitică Popescu, că ar fi mică și nedreaptă. Marele actor le-a răspuns cu demnitate că nu are o pensie mică și că e normal după ce „am muncit o viață întreagă”.
Pentru că Mitică Popescu a jucat teatru doar la teatru, în rest a fost un cetățean exemplar, care niciodată nu și-a folosit faima și gloria în interes meschin, egoist, personal. Pentru toate astea, și pentru încă multe altele, Mitică Popescu a fost și rămâne un lord, un lord al teatrului și al societății românești.
„Fiți deștepți și fără frică, eu vă salut… Mitică”.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.