Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Navalnîi n-a crezut că va muri

Navalnîi și familia

Foto: Aleksei Navalnîi și familia în 2019 (Profimedia Images)

Tocmai am revăzut documentarul „Navalny" pe HBO Max. Filmul care a câștigat anul trecut un Oscar pentru cel mai bun documentar, începe abrupt cu o scenă în care regizorul Daniel Roher îi spune lui Navalnîi:

„Aleksei, s-ar putea să nu îți placă, dar vreau să te gândești la asta... Dacă vei fi omorât, dacă ți se întâmplă asta, ce mesaj lași în urmă pentru poporul rus?”

Navalny răspunde aproape teatral:

„Haide, Daniel! Nu, nici gând. De parcă faci un film despre moartea mea. Sunt pregătit să îți răspund, dar, te rog, să apară asta în alt film, în al doilea film. Mai bine filmul ăsta să fie un thriller iar în cazul în care sunt omorât, filmul să fie comemorativ."

Toată lumea se aștepta ca Aleksei Navalnîi să moară mai devreme, decât mai târziu. Mai puțin el. De altfel, Navalnîi recunoaște în film că nu a crezut că Putin va îndrăzni să încerce să îl omoare pentru că ar fi fost prea celebru iar Putin ar fi riscat prea mult. Cu toate astea, Navalnîi a fost la un pas de moarte în 2020 după ce a fost otrăvit cu Novichok, substanță cunoscută ca ucigașul-semnătură a lui Putin. Doar o minune a făcut ca Aleksei să nu moară în timp ce era în avion dinspre Siberia spre casă. Și doar în urma unei presiuni uriașe a putut fi transferat dintr-un spital rusesc unde se afla în comă într-un spital din Berlin.

În timp ce medicii din Rusia vorbeau despre o boală metabolică ce i-ar fi cauzat o cădere de zaharuri și în timp ce la televiziunea rusă se vorbea despre faptul că „a băut trăscău", că se droghează sau că ia antidepresive ilegale din SUA, Navalnîi afla, cu ajutorul fondatorului platformei de investigații Bellingcat, că avea o întreagă echipă de asasini a FSB pe urmele lui încă din 2017 și că ei erau cei care îi contaminaseră hainele la hotel cu Novichok. Se concentraseră pe lenjeria intimă ca să fie siguri că substanța pătrunde cât mai rapid în organism.

Documentarul surprinde flacăra interioară a omului Aleksei Navalnîi, așa cum nu o poți simți din știrile despre el sau din postările lui. Îmi amintesc toate știrile citite la tv în timp ce eram în emisie. Îmi amintesc inclusiv ziua în care am prezentat în buclă materialul despre înregistrarea făcută de echipa lui Navalnîi în care acesta reușeste să îl păcălească pe unul dintre asasinii lui să mărturisească totul și să dea detalii despre cum au procedat. Ce nu am înțeles până să văd filmul documentar este cât de hotărât era acest om să nu se dea bătut. Lupta lui cu regimul lui Putin, dorința de a nu se arăta slab și de a-i mobiliza pe oameni, încăpățânarea lui de a se întoarce cu orice preț în Rusia, chiar și după tentativa de asasinat, toate sunt predicatele acestui film.

Navalnîi nu a crezut că va muri. Altfel nu își explică nimeni de ce s-a întors în Rusia imediat ce s-a recuperat după tentativa de asasinare. Părea că știe el ceva ce noi, restul, urma să aflăm mai târziu. A fost arestat imediat ce a pus piciorul pe pământ rusesc, în ianuarie 2021, și a continuat să zâmbească larg de fiecare dată când era filmat din detenție.

Se visa președintele Rusiei, unul care „va împărți plăcinta puterii", după cum el a explicat în filmul care-i poartă numele. Un președinte bun, care să readucă democrația, libertatea de exprimare, drepturile omului și alegerile corecte în Rusia. Fost avocat, tată a doi copii, soț iubitor, un activist cu veleități de politician și jurnalist cu multe planuri. A mizat, probabil, pe faptul că Putin nu va îndrăzni să îl omoare de frica transformării lui într-un martir și într-un simbol al rezistenței și mai puternic decât ar fi fost în viață.

Putin îl ura atât de mult, încât nu îi spunea niciodată numele în public. În interviuri se referea la el ca la „persoana menționată". Îl ura și îi era atât de frică de el, încât nu a fost suficient să îl știe închis și torturat într-un lagăr arctic, departe de lumea civilizată. Cu o lună înainte de alegerile prezidențiale din Rusia, Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, a murit „subit”. Și, așa cum spunea Maria Pevchikh, unul dintre oamenii care duc munca lui Navalnîi mai departe prin fundația anticorupție care-i poartă numele: „Cât timp Putin e la putere, nu vom afla adevărul”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • clematis check icon
    Există o listă de așteptare la intrarea în iad, iar unul din numele de pe ea e al lui Putin.
    • Like 1


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult