Foto: Radu Razvan / Alamy / Profimedia
România este în procedură de deficit excesiv din 2019. După ce în 2017-2018 a început o ajustare a modelului de „dezvoltare” al României de către ideologii PSD. Un model de factură neo-keynesistă care ar trebui aplicat în recesiune, nicidecum în boom pentru că are efecte prociclice evidente. Nici chiar în recesiune nu este ce trebuie. Modelul presupune creșterea constantă și consistentă a cheltuielilor cu salariile, pensiile și asistența socială, dublate de creșterea salariului minim (prin impozitarea excesivă a acestuia fiind asigurată o parte din creșterea salariilor în sectorul bugetar).
Din păcate, cheltuielile cu salariile, pensiile și asistența socială au scăpat de sub control în ultimii ani, mai ales în anul acesta electoral. Din 2022 nu mai avem nici măcar foaie de parcurs pe care să o parcurgem, legat de diminuarea acestui deficit. Astăzi ar fi trebuit să negociem o nouă foaie de parcurs, după ce am ratat-o pe cea negociată în 2021. Din păcate, am înțeles că guvernul a ales să amâne pentru ianuarie discuția privind noua foaie de parcurs și prezumata reducere a deficitului pe o perioadă de 7 ani.
Probabil, pentru că nu a ajuns la o înțelegere cu Comisia. Probabil, pentru a evita apariția în spațiul public a măsurilor de austeritate ce vor fi aplicate prin această foaie de parcurs. Ambele, deloc confortabile în perspectiva alegerilor.
Oricum ar fi, deficitul rămâne problema macroeconomică cea mai gravă și nu vom găsi soluții simple sau rudimentare la ea. Iar creșterea taxelor este cea mai proastă soluție la un deficit atât de imens și la cum nu merge economia noastră și a celor de care depindem foarte mult. Ne jucăm cu focul dacă nu înghețăm taxarea o bună perioadă de timp.
Amânarea deschiderii unei noi foi de parcurs până după alegeri este încă o formă de inconștiență și de sfidare a contribuabililor români.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Atâta vreme cât suntem împărțiți în două mari categorii (unii la stat, alții la privat) și suntem „asmuțiți” unii împotriva celorlalți, pe principiul „dezbină și stăpânește”, nu poate exista concordie socială. De ce spun asta? Pentru că există prea mulți trântori în „aparatul” nostru de stat care își înmoaie cu nesimțire aripioarele în borcanul cu mierea adunată de albine.
Uitați-vă cu atenție în jurul vostru, în comunitățile în care trăiți. și o să vedeți sute de exemple de parveniți. Nu dezvolt ideea, că n-are rost...
În numele stabilității politice amestecăm de trei decenii și jumătate liberalismul cu social-democrația, doar-doar o ieși din această combinație visul de aur al omenirii. Înainte de 1989 se spunea că „mămăliga nu explodează”. Acum, nici măcar nu mai bolborosește.
Când se ajunge la fundul sacului, guvernanții dă cu biciul tot în boii care trag...
Iar noi îi tot alegem că, vorba aia, n-ai pe cine maică!
Perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare. Cu Ciolacu/Ciucă/Geoană/Simion/Șoșoacă și câți or mai fi candidații la funcția de președinte (pe Lasconi nu o bag în aceeași oală, cel puțin deocamdată) și cu un parlament dominat de PSD și PNL, care sunt șansele să se întâmple o „minune”?
În buna tradiție românească, PCR (acronimul de la pile, cunoștințe, relații!) face legea. Iar unde-i lege nu încape tocmeală, mai ales într-o „democrație” ca a noastră.
Eu încă sper că vom trăi și vom vedea...
Suntem poporul care l-a inventat pe Păcală și ne place să fim păcăliți. Chiar ne mândrim cu asta. Dacă nu suntem păcăliți pe loc, așteptăm răbdători să vină păcălicii cu „păcălitorul” de-acasă. Se întâmplă periodic, o dată la patru ani...
Mă gândesc că aveți o vârstă care vă permite să vedeți situația în ansamblul ei. 4,5 milioane de comuniști l-au susținut cu aplauzele lor pe Ceaușescu (cel mai iubit fiu din popor, nu-i așa?). Apoi, când a venit scadența, l-au aplaudat pe „salvatorul” Iliescu, cel care l-a pus la zid pe cizmar în numai două ore de „judecată a poporului”. Cu „golanii” din Piața Universității problemele s-au rezolvat mintenaș: înalta conștință civică de care au dat dovadă minerii văii Jiului a meritat toate mulțumirile „președintelui” FSN. Profesorul învins de sistem, marinarul hăhăit și dascălul României educate sunt consecințele unei „revoluții” ratate.
Pentru o țară în care toți câinii umblă cu covrigi în coadă, cel mai potrivit președinte e unul priceput la covrigi. Așa să ne ajute Dumnezeu și toți preafericiții care îl slujesc...