Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Conform unui recent proiect de lege care urmează să fie dezbătut în coaliția guvernamentală, aflăm că persoanele fizice, alături de cele juridice, vor fi obligate să sprijine Serviciul Român de Informații (SRI) dacă va exista o cerere (scrisă? verbală?) în acest sens. Așa cum se scrie în articolul 9 al acestui proiect: „(2) Autoritățile și instituțiile publice, precum și persoanele fizice și juridice au obligația să acorde sprijin, la cerere, serviciului, în îndeplinirea atribuțiilor sale, potrivit legii” (Pantazi, 2022).
Momentan nu sunt cunoscute sancțiunile la care vor fi supuse persoanele fizice care încalcă această lege, însă cel puțin bizară este tăcerea aproape a tuturor canalelor media pe acest subiect. Dincolo de trista amintire de dinainte de 1989 – când angajamentul față de securitate era oferit pur și simplu printr-o coală albă scrisă cu pixul – avem serioase motive să ne întrebăm dacă toate atuurile pe care tehnologiile digitale le oferă (într-ale supravegherii, desigur) vor fi folosite împotriva acestor persoane fizice. Cum pretextul unui atentat la siguranța națională era folosit inclusiv în perioada comunistă, întrebarea ar fi alta: nu cumva această lege va fi capabilă să sancționeze orice conduită care iese din sfera dezirabilului?
China reușește foarte bine să facă asta deja, prin binecunoscuta aplicație mobilă pe care toți chinezii sunt obligați să o aibă pe telefonul lor mobil și care le oferă diferite “credite” pentru cele mai comune activități pe care le desfășoară: cumpărături, ieșit în oraș, călătorii etc. Atunci când unii cetățeni nu se comportă dezirabil (conform așteptărilor aplicației mobile), aplicația le va diminua din numărul de credite, urmând ca și reputația lor să devină una negativă. În consecință, aplicația îl va desemna pe acel individ ca fiind un paria, iar consecințele sunt imediate: prietenii îl vor elimina din lista de contacte pentru a nu le afecta și lor reputația digitală, opțiunile de călătorie se restrâng și ele considerabil, iar restaurantele își pot rezerva dreptul de a-i refuza rezervarea (Zuboff, 2019).
Toate aceste exemple sunt oferite ca potențial caz distopic spre care România pare că se îndreaptă mai ales în ultimii ani, spre o supraveghere generalizată și legitimată la nivel de stat. De asemenea, nu putem să trecem cum vederea nici acest tipar recurent din politica românească, în care partidele din opoziție se arată mereu alarmate de puterea crescută a serviciilor, pentru ca această alarmare să dispară aproape instantaneu atunci când partidele respective ajung la guvernare. Trebuie totodată menționată că, prin Legea 51 din 1991, existau deja diferite organe care au datoria de a furniza informații “privitoare la securitatea națională”, însă aceste organe vizau cu precădere ministerele și organizațiile publice și private. Cum va arăta, totuși, această supraveghere de tip “care pe care”, inițiată odată ce acest proiect de lege va deveni realitate? Se încearcă aprobarea sa cât mai rapidă, sau este doar o altă modalitate de a testa reacția publică față de o nouă intruziune a serviciilor?
Ca sociolog, nu pot să nu mă îngrijorez de potențialele “reacții adverse” pe care o astfel de lege ar avea-o la nivel de societate, prin faptul că însăși încrederea dintre cetățeni s-ar eroda până la extrem, după modelul “Oare vecinul de sub noi o fi și el colaborator?”. Încrederea ia decenii întregi pentru a fi clădită, iar aceasta se poate spulbera aproape imediat, într-o țară unde cetățenii-model sunt cei care trebuie să se supravegheze unii pe alții? După cum bine scriu Acemoglu și Robinson (2019) în cartea lor referitoare la cât de diferit se poate dobândi libertatea de la o țară la alta, aceștia demonstrează că libertatea cetățenilor pare să se plaseze mai degrabă pe un coridor îngust, mai ales în țările în care libertățile au fost câștigate relativ recent. Tocmai de aceea, orice legiferare mai degrabă despotică din partea statelor aflate pe acest coridor face ca statele respective să își piardă locul dintr-un astfel de coridor, ajungând în ceea ce autorii numesc “Leviatan Despotic”. Or, în condițiile în care libertatea de exprimare s-a câștigat în România printr-o semnificativă vărsare de sânge, acest coridor îngust ne urmărește sistematic și pe noi, iar riscul de a pierde această cărare ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare pentru toată lumea.
Referințe
Acemoglu, D., & Robinson, J. A. (2019). The narrow corridor: States, societies, and the fate of liberty. Londra: Penguin Press.
Pantazi, C. (2022, May 31). EXCLUSIV: Civilii și firmele vor fi obligați să sprijine agenții SRI la cerere în derularea operațiunilor serviciului de informații. G4Media.ro..
Zuboff, S. (2019). The age of surveillance capitalism: The fight for a human future at the new frontier of power. Londra: Profile books.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aș vrea să știu cine și din ce partid a fost inițiatorul unei așa gogomănii. Cum mama naibii le mai poate făta mintea așa niște enormități? ACUM, după 32 de ani!
Pe de alta parte nu cred ca riscau serviciile un scandal doar pentru atat , probabil e altceva in spate mai important , ori a fost aruncata ca momeala chiar de catre ei treaba asta cu colaborationismul pentru presa ahtiata de senzational si presa a muscat momeala ori e ceva ce nu stim..
Probabil vom afla tabloul complet cand vom vedea efectele legii ,ceva imi spune ca e mai mult decat control al populatiei sub frica legii , sper sa nu aibe serviciile informatii ca ne asteapta o invazie sau un razboi zonal.