Sari la continut
Sustenabilitate

Forța uluitoare a binelui. Cristina Hanganu, Lidl România: În cea de-a doua săptămână de război, am donat 80 de tone de produse, ce au fost trimise în Ucraina. Oameni care ajută

Cristina Hanganu

La scurt timp după izbucnirea războiului din Ucraina, echipa Lidl România s-a mobilizat pentru a-i ajuta pe refugiații care ajungeau, speriați și înfrigurați, în România. În a doua săptămână, compania dona deja 80 de tone de alimente și dezinfectanți, produse de igienă personală, ce au fost trimise în Ucraina peste graniță. „Am strâns din depozitul nostru din Roman, toată cantitatea, iar de acolo am redistribuit-o. Colegii mei de la logistică și din depozit au muncit enorm.. Eram cu toții conștienți că este nevoie de noi și că noi suntem unii dintre cei care chiar pot ajuta”, povestește Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR pentru Lidl România, într-un interviu din seria Oameni care Ajută. Cum poți să răspunzi rapid și să direcționezi sprijinul acolo unde este nevoie, în cazul unor evenimente care te iau pe nepregătite? „Acesta este rezultatul faptului că noi, la Lidl, nu avem proiecte, avem programe, și că lucrăm pe termen lung cu organizațiile non-guvernamentale. Construim o relație în care suntem parteneri realmente, nu doar pe hârtii, și construim încredere foarte multă și de o parte, și de alta. Atunci știm și noi, și partenerii noștri că, oricând este nevoie, există o ușă deschisă, o ureche care ascultă și o mână întinsă ce poate să ajute și de o parte și de alta”, spune Cristina Hanganu.

Citiți interviul pe larg:

Vă mulțumim că ați acceptat să stați de vorbă cu noi în seria „Oameni Care Ajută”, a programului nostru Habits by Republica. Un program dedicat obiceiurilor sănătoase pentru corp, minte și spirit. Să ajuți pe cineva în nevoie este un obicei sănătos și vă mulțumim că ați fost de acord să stați de vorbă cu noi despre această temă.

Vă mulțumesc pentru invitație. Și mulțumesc în numele celor peste 10.000 de colegi din echipa Lidl România, pe care îi reprezint aici. Până la urmă, acest interviu nu este despre mine, ci despre ceea ce reușim noi să facem, ca echipă, și este foarte onorant să am ocazia să vorbesc despre ceea ce facem împreună.

Din 24 februarie, lumea întreagă stă cu ochii pe Ucraina, fiindcă la granițele noastre se desfășoară un conflict brutal. Ce faceți voi ca să ajutați? Pe cine ajutați? În ce fel ajutați? Unde ajutați?

Aș face un pas în spate ca să punem lucrurile în context. Pentru noi responsabilitatea înseamnă să lucrăm astăzi la răspunsul întrebărilor de mâine. Și acest mod de lucru este foarte complicat. Nu atunci când vorbim în general de sustenabilitate, ci atunci când vorbim despre situații cum este războiul din Ucraina sau cum a fost pandemia cu care ne-am confruntat în ultimii doi ani. Au fost lucruri care ne-au luat pe nepregătite și la care a trebuit să răspundem rapid. Noi chiar credem că este responsabilitatea noastră să fim acolo și să ajutăm în măsura în care putem, în zonele în care avem noi expertiză și putem într-adevăr să avem o contribuție care face diferența, până la urmă. 

Uite, un exemplu este de când s-a declanșat războiul, pe 24 februarie și au început valurile de refugiați. La început au fost niște valuri mai mici, după care a venit un șuvoi peste noi și ne-a fost foarte clar că acești oameni au nevoie de ajutor pe termen mai lung. Și așa cum facem de fiecare dată ne-am întrebat „Ce știm noi? La ce ne pricepem noi? Cu ce putem să ajutăm?”. Și primul lucru pe care l-am făcut a fost să redirecționăm o donație destul de mare de îmbrăcăminte și alte produse textile pe care o aveam deja programată pentru Rețeaua băncilor pentru Alimente din România, cu care noi colaborăm și pe care îi susținem de foarte mulți ani, chiar de la înființare. Am vorbit imediat cu partenerii noștri și am spus „Ok, oricum trebuie să veniți să le luați. Cum facem ca produsele care au sens pentru refugiați să ajungă imediat la ei?”. Erau cantități extrem de mari, care trebuiau donate și ne-am mobilizat foarte repede, împreună cu Banca pentru Alimente, să le sortăm, să le redirecționăm. Dacă ne aducem aminte, pe 24 februarie și în săptămânile ce au urmat era încă foarte frig. Oamenii treceau granița doar cu hainele de pe ei, în care călătoriseră o săptămână, nu aveau cum să le spele. Acesta a fost primul lucru pe care l-am făcut chiar atunci, în săptămâna respectivă. Apoi, am donat produse de tip paste făinoase, umplute, ce puteau fi gătite foarte repede și ușor. Le-am redirecționat prin intermediul Băncii pentru Alimente către organizații care găteau pentru refugiați și le ofereau o masă caldă. Acestea au fost primele lucruri, foarte pe repede-înainte.

După care, în cea de-a doua săptămână de război, am donat 80 de tone de alimente și dezinfectanți, produse de igienă personală, ce au fost trimise în Ucraina peste graniță. Prin intermediul unor parteneriate, au fost trimise acolo unde populația ucraineană rămăsese fără alimente. Și au fost 80 de tone, o cantitate foarte mare, a fost o mobilizare impresionantă. Am strâns din depozitul nostru din Roman, toată cantitatea, iar de acolo am redistribuit-o. Colegii mei de la logistică și din depozit au muncit enorm.. Eram cu toții conștienți că este nevoie de noi și că noi suntem unii dintre cei care chiar pot ajuta... Ulterior, am continuat donațiile de alimente, de produse de îngrijire personală prin intermediul Rețelei de Bănci pentru Alimente.

Apoi, în primele zile ale lunii martie, la puține zile de la declanșarea războiului, am început o colectă de alimente și produse de igienă personală în magazinele noastre, astfel încât să îi încurajăm și pe clienții noștri să doneze pentru refugiați. O parte dintre produse au mers pe teritoriul României către organizațiile care au ca beneficiari direcți refugiații, o altă parte a mers la cei rămași în Ucraina. Cumva acesta este un moment bun să mulțumim și clienților că ne-au ajutat și au făcut un succes din colecta aceasta, chiar dacă a fost organizată în 4 sau 5 zile, ceea ce la o rețea de dimensiunile noastre nu este chiar un lucru ușor.

A fost minunat să vedem că atât echipa noastră, cât și clienții ce ne trec pragul în fiecare zi au dat dovadă de extrem de multă solidaritate. 

La un moment ne-am dat seama că avem niște stocuri de jucării și de mobilier pentru locuri de joacă și le-am donat prin intermediul Băncilor pentru Alimente către niște organizații care începuseră deja să facă centre de zi pentru copiii refugiați. I-am sunat și le-am zis: „Uite, le avem! Cine are nevoie de ele? Ridicați mâna, vi le trimitem, vi le instalăm”.

M-a impresionat faptul că am avut mulți colegi care sunau și spuneau „Am găsit aceste obiecte. Am putea să le donăm? Cui putem să le trimitem? Cine ar putea să aibă nevoie de ele?”. A fost foarte înălțător să vezi că oamenii te sună și îți spun: „Am asta sau aș putea ajuta cu asta sau oare un ONG are nevoie de transport, că noi am putea ajuta cu niște transport de marfă, de la graniță sau spre graniță.” Chiar a fost înălțător.

Sigur ați trăit niște momente și niște experiențe în această perioadă care v-au atins în plan uman. Îmi poți spune o poveste, o experiență din ajutorul pe care l-ați dat în toată această perioadă. Ceva ce v-a impresionat cu adevărat.

Am două povești, una este din interiorul companiei, iar cealaltă este din afară. Cum spuneam, m-a impresionat foarte mult mobilizarea colegilor mei. Nu a fost o surpriză, pentru că am mai trecut prin aceasta cu ei și știu cât de buni sunt și cât de repede se mișcă atunci când avem o cauză de genul acesta. Au fost câțiva colegi din logistică care chiar m-au impresionat. Cu ei, dar și cu partenerii de la DSU, de la Fundația pentru SMURD și de la Rețeaua Băncilor pentru Alimente vorbeam pe grupul de WhatsApp și la telefon, și ne dădeam mesaje la ora trei dimineața în care colegii mei care urmăreau unde sunt camioanele cu alimente, ne anunțau când camionul ajungea la vamă sau când camionul se livra. Acestea fiind discuții ce se întâmplau la două, trei patru noaptea, la cinci dimineața.

M-a impresionat foarte mult că toată lumea făcea asta nu doar să ajute, ci era un sentiment de bine comun, totul era pe plus, în ciuda faptului că eram într-o situație atât de complicată. Eram cu toții atât de speriați, în prima săptămână de război, pentru noi, pentru familiile noastre, pentru copii și toată lumea zicea: „Haide că putem! La asta ne pricepem și o să ne mișcăm și mai repede decât ne mișcăm de obicei.” După prima donație - cea de 80 de tone de alimente - mi s-a părut firesc și normal să le trimit colegilor ce au stat cu mine pe WhatsApp zi și noapte și care au ajutat, un semn de apreciere, o scrisoare drăguță și un hanorac. Ceea ce m-a impresionat și mai mult a fost că m-au sunat și au zis: „Cristina, dar nu trebuia să faci asta, a fost bucuria noastră că am putut să ajutăm”, iar eu am spus că a fost și bucuria mea, și mai mult, să le spun cât de mult îi apreciez. Este un sentiment foarte plăcut să știi că poți să te bazezi pe colegi și că la 3 noaptea cineva îți răspunde pe WhatsApp, chiar dacă a muncit 12 ore înainte.

Această criză este oarecum diferită față de activitățile obișnuite. Din ceea ce mi-ați povestit este clar că echipa s-a sudat foarte tare, fără a fi nevoie de vreo procedură pentru asta, ci doar din dorința de a ajuta.

Da, și era o activitate în plus față de toate celelalte lucruri pe care fiecare dintre noi trebuia să le facă în fiecare zi. Într-o perioadă cu foarte multe incertitudini și extrem de complicată pentru toată lumea.

În cea de-a doua poveste, am fost impresionată și eu și toată echipa, de determinarea, hotărârea și de reziliența partenerilor noștri din societatea civilă. Celor de la Rețeaua Băncilor pentru Alimente le spuneam unde aveam marfa disponibilă și îi întrebam cât de repede pot veni să o preia.” Întotdeauna îmi era teamă, pentru că știam cât de intensă este activitatea lor, cel puțin în aceea perioadă de început de conflict. M-a impresionat că de fiecare dată răspunsul era „găsim o soluție” sau dacă nu aveau o soluție, spuneau „Noi nu avem o soluție, dar puteți voi să ne livrați nouă” și evident că întotdeauna găseam o cale. Dar mi s-a părut incredibil cum acești oameni niciodată nu spuneau „Peste 5 zile”, ci spuneau: „Mâine dimineață, poate să vină primul camion, după care ritmic poate să vină câte un camion pe zi”.

A fost un sentiment extraordinar, pentru că știam că ne puteam baza pe ei. Noi aveam ajutor de dat, dar nu puteam să fim prezenți la firul ierbii, însă cu echipa Băncilor pentru Alimente știam clar că tot ajutorul pe care noi îl dăm ajunge acolo unde trebuie, unde este cea mai mare nevoie. Și faptul că am avut această liniște, că avem niște parteneri alături de noi și care știu întotdeauna ce este de făcut mai departe, a fost absolut extraordinar.

Cu Melania Medeleanu am avut conversații la 5 jumătate sau la 6 dimineața, pentru că amândouă ne trezeam extrem de devreme și erau singurele momente în care puteam să ne organizăm în liniște cu niște transporturi. Mi s-a părut extraordinar și acum, de curând, râdeam și ne aduceam aminte ce vorbeam la niște ore care erau ireale. Au fost alături de noi și niciodată nu ne-au întrebat simplu cu ce pot ajuta, ci ne-au îndrumat, consultat, au avut atitudinea „Așa ar trebui să faceți/ Vă putem ajuta cu aceasta/ Nu putem să vă ajutăm, dar vă punem în legătură cu altcineva”. Și cumva s-a creat o astfel de rețea de suport, în care fiecare partener vine și contribuie, iar asta este ceva neprețuit, din punctul nostru de vedere. 

Foarte frumos. Nu vreau să sune depreciativ, dar pare aproape ne-românește. Adică soluții și nu probleme și din ceea ce ne spuneți aproape că nu conta că una este organizație mare, una este mică.

Acesta este rezultatul faptului că noi, la Lidl, nu avem proiecte, avem programe, și că lucrăm pe termen lung cu organizațiile non-guvernamentale. Construim o relație în care suntem parteneri realmente, nu doar pe hârtii, si construim încredere foarte multă și de o parte și de alta. Atunci știm și noi și partenerii noștri că oricând este nevoie, există o ușă deschisă, o ureche ce ascultă și o mână întinsă ce poate să ajute și de o parte și de alta.

Am ajuns aici, suntem la multe săptămâni de la 24 februarie. Sunt sigură că voi continuați să ajutați și că nu s-a oprit la căldura momentului, de atunci, ajutorul vostru. Ce nevoi aveți în continuare? Ce vă gândiți să faceți în continuare?

Cum spuneam și la început, noi ajutăm întotdeauna, în orice situație de genul acesta cu ceea ce știm noi să facem. În continuare vom face lucrul acesta. Ceea ce credem noi că este benefic pe viitor și nu doar în situația aceasta punctuală, ci în general pentru munca organizațiilor non-guvernamentale, este ca finanțatorii să poată fi motivați să ajute societatea civilă. Sunt cauze comune la care pot contribui mai mulți finanțatori și este nevoie să facem parteneriate cu societatea civilă. Cu cât punem mai mulți resursele împreună, cu atât schimbarea în bine și efectele benefice vor fi mai mari.

Oamenilor care ajută și care au obosit, ce le spuneți? Pentru unii dintre refugiați, că ei continuă să vină în fiecare zi, acum este mai mult nevoie de ajutor, pentru că probabil vin și cei mai năpăstuiți sau din ce în ce mai năpăstuiți.

Sincer, nu știu dacă noi suntem în măsură să dăm un sfat. Toți obosim, dar ceea ce este important să ținem cont este faptul că niciodată nu este vorba despre un singur finanțator sau o singură organizație, atâta timp cât noi toți lucrăm împreună atât finanțatori, cât și ONG-urile. Atunci când cineva ia o pauză sau trebuie să se retragă pentru o perioadă, este important să poată altcineva să îi ia locul, și nu este vorba despre concurență. Cu cât noi, finanțatorii și ONG-urile, lucrăm împreună, cu atât beneficiarul are de câștigat, oricare ar fi el. Indiferent dacă vorbim acum specific de refugiații ucraineni sau de sistemul de educație, de sistemul de protecția mediului sau orice altă cauză. Acesta este principiul după care noi ne ghidăm în această activitate. Este important să fim solidari și împreună, fără concurență și orgolii și să cooperăm cât de mult putem, fiecare evident urmărindu-și obiectivele și rămânând în aria de expertiză pe care o are. Nici noi nu o să mergem să le spunem ONG-urilor cum se face treaba, nici invers. Fiecare știm să facem ceea ce știm să facem.

Noi credem - și experiența ne-a arătat din colaborarea cu organizațiile non-guvernamentale și cu alți finanțatori din piață - că dacă suntem uniți și dacă noi cooperăm, putem muta munții din loc. Sunt câteva exemple, nu foarte multe, dar ele există. Exemple de programe care poate acum câțiva ani nu ar fi avut nici o șansă, dar pentru că mai mulți finanțatori s-au pus la un loc și mai multe ONG-uri s-au pus la un loc, uite că s-au întâmplat. Acesta este un model de bună practică, care evident că nu este aplicabil în toate situațiile. Dar, cel puțin în situații de urgență ca cea de acum, care se și prelungește pe un termen pe care nimeni nu îl poate defini, această soluție este măcar de luat în seamă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cine poate sa ,,ajute cu bani'; pe refugiatii ucraineni sau pe cei ramasi -pt ca n-au putut pleca din fata invadatorilor rusi- trebuie sa faca acest gest de solidaritate cu cei aflati sub ocupatie. Se spune ca pt a fi generos -sa daruiesti din avutul tau celui care nu are-trebuie sa dispui tu de posibilitati de acest gen: de bani!.In conditiile in care majoritatea romanilor ,,nu se pot lauda'' ca se scalda-n bani'' generozitatea de acest gen ,poate fi aratata doar de catre cei care intr-adevar dispun si deci trebuie si pot sa fie generosi!
    • Like 0
  • Definiti-mi "BINELE" ca si concept.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult