Foto: Robert Ghement/ EPA / Profimedia
Încă de la începutul pandemiei nu am pus la îndoială existența coronavirusului. Nu am crezut în scenariile fanteziste și am respectat cu strictețe toate indicațiile și regulile date. Chiar dacă de fapt carantina este o formă de „arest la domiciliu”, am considerat că este necesară, așa după cum toată lumea a făcut. Nu există alte metode mai eficiente de luptă împotriva virusului, am înțeles. Pentru că domiciliez într-o localitate din județul Ilfov am avut bafta să intrăm de mai multe ori în acesta formă de restricții neplăcute. Am tot umblat cu declarații, am respectat orele de circulație, m-am organizat cum am putut să-mi pot duce cât de cât viața. Mi-am anulat concediul, m-am gândit că ar fi o mare bătaie de cap, m-am informat, m-am comportat cred ca majoritatea cetățenilor. A trecut mai bine de un an de când suntem în pandemie. Dacă în martie anul trecut m-am bucurat că o să citesc mai mult, o să văd filmele pe care le ratasem, că o să mă ocup mai mult de casă și familie, mi-am cumpărat chiar și o mașină de făcut pâine, astăzi nu mai sunt așa de entuziasmat. Noi suntem tot în carantină la momentul când scriu acest articol. Singura diferență este că în anul ăsta a apărut posibilitatea de a mă vaccina.
Cred în știință, cred în medicină, vreau să mă vaccinez. Din primul moment m-am decis să fac ceea ce recomandă specialiștii, adică să mă imunizez prin vaccinare. În prima etapă au fost numai categoriile speciale, ceea ce nu sunt, chiar dacă eu și soția mea credem că sunt special, nu e suficient. În a doua etapă au fost bolnavii cronici și vârstnicii, nici aici nu m-am încadrat. În felul acesta am așteptat disciplinat până în momentul în care s-a putut programa toată lumea, tot poporul.
Am intrat pe platforma guvernamentală, RoVaccinare, mi-am făcut un cont, am cerut asistență pentru programare de la un consultant, pentru că nu știu pentru ce motiv nu mă puteam programa singur, și am așteptat. În momentul în care am avut discuția cu băiatul/fata de la call-center-ul de la RoVaccinare m-au întrebat clar și direct unde vreau să mă vaccinez. Adică nu am avut posibilitatea să aleg mai multe centre sau mai multe variante, de exemplu se eliberează un loc la un centru să intru și eu acolo. Nu, pur și simplu întrebarea a fost clară, unde vreau să mă vaccinez, iar eu am ales în funcție de proximitatea față de locul de muncă. Să zicem Regina Maria - Policlinica Cotroceni, a nu se înțelege că lucrez la Cotroceni. Contul și programarea le-am făcut undeva în jurul datei de 29 martie. Până astăzi niciun semn. Aud însă în mass-media o agitație demnă de cauze mai bune pentru a convinge mai multe persoane să se vaccineze, se inventează noi programe, vaccinarea direct din mașină, vaccinarea la serviciu eventual la chenzină, vaccinarea când duce omul gunoiul la ghenă. Nu înțeleg cum se poate vorbi despre așa ceva când încă mai sunt oameni care așteaptă pe liste, oameni care își doresc să se vaccineze și nu sunt vaccinați. Trăim în Absurdistan, măi, oameni buni, eu vreau să mă vaccinez!
Am aflat (!?) din zvonistica de la răspândaci că mai există o platformă, vaccinare-live, o platformă unde te poți programa mai ușor, în funcție de locurile libere pe care le afișează în timp real. Pentru asta trebuie să-ți ștergi programarea făcută pe prima platformă și să te înregistrezi pe a doua platformă. Am cunoștințe care s-au vaccinat în mod operativ, chiar dacă unii s-au deplasat chiar și în localități sau județe limitrofe. Sunt dispus și eu să merg și la Cocârlații din Vale, numai să știu că se poate. Am sunat iarăși, i-am întrebat dacă pot face asta, nu m-au consiliat în niciun fel, nici că e bine nici că e rău, m-au întrebat decât dacă vreau să-mi șterg programarea de pe lista de așteptare. În momentul acela m-am simțit ca și cum am stat la o coadă mai bine de trei săptămâni și renunț la un loc câștigat cu greu pentru o altă coadă de unde o să o iau de la capăt. Așa că am rămas pe RoVaccinare. Știu că o să primesc o mie de sfaturi, o să fiu certat că n-am făcut bine, că n-am înțeles etc. Întrebarea mea e simplă, cum e posibil să fie organizată o vaccinare centralizată în felul acesta?
Eu sunt un cetățean deja convins, nu trebuie să mai plătiți campanii de publicitate să mă convingeți, vreau să mă vaccinez. Ce trebuie să fac?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Se fac îmbunătățiri și pe platformă. De exemplu rapelul va putea fi făcut și în altă parte.
Da, cam neprietenoasă platforma, cu butoane ascunse cum spune cineva. Și pentru că e vastă, poate fi accesată cu o sculă puternică, tableta mea antică nu face față dar un telefon obișnuit da.
Dar se poate și asta contează. Prima înscriere, cont, etc a durat ceva. A doua programare am făcut-o în 10 minute. Vaccinarea se mișcă bine și repede ceea e dovedește inițiativă și viteză de reacție.
Cunosc persoane din etapa a 3-a care au mers 300 de km sa se vaccineze special cu Pfizer. Ei sunt cei care au vrut cu adevarat sa se vaccineze, Azi ei au 4 saptamani deja de la rapel.
Se poate face foarte simplu un cont, iar de pe acel cont se pot înscrie la fel de ușor mai multe persoane pentru a putea fi programate. Dacă tot nu ați reușit dvs, puteați să rugați un prieten sau un membru al familiei să vă adauge pe contul dumnealor.
Într-adevar, a fost un *val* de persoane dornice de vaccinare în martie, dar acum în 5 minute am reușit să adaug o persoană pe cont, să o pun pe lista de așteptare (la Palatul Copiilor) și șă programez ziua și ora vaccinului.
Sfatul meu este să vă schimbați centrul de vaccinare.
Ceea ce aș face eu într-un astfel de caz:
1. Uitați-vă pe pagina următoare la situatia din centrele de vaccinare din județul dumneavoastră (sau în alte județe mai apropiate dacă aveți posibilitatea să vă deplasați):
https://vaccin.live/
Pe această pagină NU se fac programări, asta conține numai informații despre centrele de vaccinare: locuri libere, persoane pe listele de așteptare, tipul vaccinului administrat
2. Aș uita mai degrabă la centre care au locuri libere ca să nu trebuiască să stați pe liste de așteptare. Pe pagina de mai sus, de exemplu în județul Ilfov văd o grămadă de centre cu locuri disponibile. Sunt foarte multe cu vaccin Moderna (ceea ce am primit și eu și cred că este o opțiune bună), dar există și câteva locații cu Pfizer dacă preferați acel vaccin.
3. Încercați din nou să vă programați pe pagina ROVACCINARE:
https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/
Este posibil ca atunci când ați încercat prima dată să fi fost o problemă cu sistemul care a fost remediată ulterior.
4. Dacă tot nu reușiți să faceți programarea pe pagină, sunați la call center și spuneți domnului/doamnei de acolo numele/locația centrului de vaccinare pe care ați ales. Menționați faptul că ați văzut că sunt locuri libere în acel centru și vă doriți să va programați fără să mai stați pe lista de așteptare.
Sper ca acești pași să vă ajute. Baftă!