Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Nepotul lui Putin, un broscoi din gâtlejul Europei

Orban - Putin

Foto: Profimedia Images

Nu a trecut foarte mult timp de când un vânjos om politic băsist, I. Olteanu ot Bistrița, a lansat o formulare care a făcut carieră în spațiul politicii românești, și anume că PDL-ul trebuie să poarte în gâtul său broasca pesedistă. Aceeași formulare i se poate acorda și lui Viktor Orban, neastâmpăratul și nemântuitul prim-ministru al Ungariei „mari”, care de mai mult timp este un adevărat broscoi în gâtul Europei.

Mai exact, în ultimele zile, V. Orban a fisurat din nou solidaritatea unanimă internațională cu Ucraina, el nefiind de acord ca pe teritoriul Ungariei să tranziteze transporturi cu echipamente militare pentru ucraineni, ajutoare venite din vestul Europei. Orban face iarăși o figură aparte prin politica sa suveranistă și autohtonistă pe care o derulează în mandatele sale nenumărate de la conducerea Ungariei. Este, de altfel, pe cale să devină un alt V. Putin în această parte a Europei, un alt împăunat de succesele sale electorale și populiste, el fiind perceput ca un „model” de politician de către mulți pitpalaci români pentru ghidușiile sale iliberale și... paranoice.

Acest politician populist și deopotrivă tainic expansionist (vezi proiectul națiunii maghiare mari din afara granițelor) prin politica sa originală față de emigranții din Asia de instalare de garduri la hotarele Ungariei a împiedicat fluxul de asiatici și africani care asediau porțile Europei. A devenit subit un apărător apostolic al civilizației creștine în fața religiei musulmane, s-a metamorfozat într-un adevărat cruciat târziu față de această lume a emigranților. Este, în fond, o atitudine plină de ridicol și izvorâtă din școala proastă pe care a făcut-o pentru că a uitat că triburile maghiare, la sfârșitul mileniului I, au imigrat tot dinspre creuzetul asiatic de populații și s-au așezat în Câmpia Panoniei, el fiind un nesmintit urmaș al acestor triburi asiatice. Tot astfel, V. Orban se face că uită masiva emigrație a maghiarilor după revoluția anticomunistă și antirusească din 1956 când, după logica sa, Occidentul ar fi trebuit să instaleze garduri pentru a opri populația amenințată de tancurile sovietice.

Este de neînchipuit adorația și culanța acestui „broscoi” față de stăpânul său de la răsărit, V. Putin, un stăpân care este urmașul celor care au provocat atâtea tragedii poporului maghiar. Uimirea tuturor este de ce de atâta timp UE îl tolerează pe acest nod în gâtul Europei solidare și democratice.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ion check icon
    Și sârbii trebuie să se gândească bine la viitor. Vor ei să ajungă un fel de Kaliningrad ruso-chinez, sărac și ofticos, înconjurat de state UE și NATO și de o Albanie, un UE, mai bogată, mai populată decât ei?! Sau lasă oftica și devin un stat european?!
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Orban și Putin sunt interschimbabili. Dacă printr-o scamatorie, des utilizată într-un anumit gen de filme, ei s-ar trezi puși unul în locul celuilalt, deciziile politice ale statelor lor nu s-ar schimba semnificativ.
    Sigur, Putin s-ar simți frustrat o vreme dar s-ar descurca.
    Orban, însă, va fi încântat.
    • Like 1
  • Daca romanii au fost duplicitari, de-a lungul istoriei, a fost pentru ca au avut iataganul sau naganul deasupracapului. Dar "eroicii" urmasi ai navalitorilor huni nu au nicio justificare in momentul de fata, in afara unor interese meschine ce-i macina de veacuri si pentru care s-au pus in slujba si la mila raului Nu-i prima oara in istorie. Dupa instalarea in campia panonica, datorita ferocitatii lor, au fost luati sub obladuirea austriei si folositi ca avantgarda a imperiului. Pentru care au primit niste avantaje, cum e si firesc. Asta face v. orban, cu acordul sustinatorilor sai, acum. Daca putin va sfaesi asa cum ne-o dorim multi si nu namai el ci intregul imperialism rosu nu-l vad bine pe v. orban.
    • Like 2
  • Pentru ca omul face pe nebunul in cadrul limitelor democratice si UE este slaba cand vine vorba de a-si pedepsi membrii naravasi. El ( Ungaria) nu poate avea o pondere serioasa in UE decat daca fac pe nebunii. Nu sunt o piata mare , nu au o pozitie strategica , in principiu nu au decat tupeu si oarecare seriozitate venita dintr-o istorie si cultura mai asezata decat restul estului Europei.
    • Like 1
  • Ion check icon
    Broscoi la figurat dar si la propriu(nu e frumos sa zic asta), a scapat greutatea de sub control.
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Corporatist.

Presiunea legată de locul de muncă a devenit un subiect tot mai frecvent în discuțiile pe care le avem în diferite grupuri de prieteni. Tot mai mulți dintre ei spun că se simt copleșiți, intimidați și supuși hărțuirii psihologice la locul de muncă, și asta indiferent de Indiferent de vârstă sau de poziția managerială. foto Getty Images

Citește mai mult

Sting la Untold 2026

De altfel, din comentariile pe care le-am auzit în jurul meu după concert, dar și pe care le-am citit pe net, trag următoarea concluzie: celor care nu l-au mai văzut pe Sting li s-a părut extraordinar, iar celor care l-au mai văzut li s-a părut că a fost mai bine altădată. Practic, lumea se împarte între vrăjiți de Sting și cunoscători de Sting, ceea ce nu e rău deloc.

Citește mai mult

Amalia Săftoiu

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Amalia Săftoiu, fondatoarea brandului românesc de tricotaje Ami Amalia, despre trecerea de la o carieră internațională în corporații la antreprenoriat, despre alegerea de a produce în România și despre răbdarea necesară pentru a construi un brand în care valorile să nu rămână doar o promisiune de marketing.

Citește mai mult