Foto: Getty Images
În ultimii ani am tot văzut știri despre „prietenia sino-rusă”, cu poze cu Xi Jinping și Vladimir Putin făcând declarații comune, participând la diverse ceremonii sau încheiând și reafirmând parteneriate. Dar oare aceste gesturi înseamnă că China este aliatul Rusiei și o va sprijini în circumstanțele actuale, în special în ceea ce privește sancțiunile occidentale? Nu cred că este cazul, iată de ce.
Cum putem observa în ultimele intervenții militare ale Rusiei, în special în Ucraina, Georgia și Cecenia, doctrina rusă de geopolitică pune un accent pe zonele-tampon, pentru a proteja acele zone considerate centrale; iar ulterior zonele-tampon pot să devină zone centrale și să aibă nevoia de propriile zone-tampon; pornind de la premisele acestei doctrine, Putin a spus că „granița Rusiei nu se termină nicăieri”. Aceasta ambiție de expansiune (în numele „securității”) este foarte bine rezumată în cartea „Fundamentele geopoliticii: viitorul geopolitic al Rusiei”, al cărei autor este Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin. Bazându-se pe un naționalism fanatic, Dughin a considerat că Rusia nu numai că trebuie să anexeze toate statele ortodoxe și să supună toate statele aflate la granița acestora, ci trebuie să „demonteze” China, deoarece China este privită ca un stat inerent inamic.
Dughin argumentează că, „din moment ce China a renunțat la socialismul țărănesc sănătos, aceasta a realizat reforme economice care au pus-o într-un compromis profund cu Occidentul” (А. Дугин, Основы геополитики : геополитическое будущее России, Москва, Арктогея, 1997, pp. 232-233.) și că China este „cel mai periculos vecin geopolitic al Rusiei la sud și o bază geopolitică a atlantismului” (ibidem, pp. 359-360).
Deși, în momentul de față, China nu doar că nu a devenit „o bază geopolitică a atlantismului”, ci, din contră, din 2018 este într-un război comercial cu SUA, Dughin a avut dreptate despre un lucru, anume baza economică a Chinei este comerțul extern, așa cum este și în cazul Japoniei sau al Coreei de Sud. Deoarece țările est-asiatice sunt dens populate, sărace în resurse naturale și pline de zone muntoase nearabile, singura resursă de care acestea pot beneficia o reprezintă resursa umană, adică oamenii de știință, ingineri și muncitori calificați și disciplinați. Dezvoltarea economică a Chinei nu este altceva decât o repetiție, la o scară mult mai largă, a dezvoltării economice a Japoniei.
Ținând cont de cele enunțate mai sus, putem afirma că societatea chineză, dacă dorește să prospere și să nu se întoarcă la sărăcia cruntă, nu poate renunța la comerțul extern și la relația cu Occidentul, așa cum nici societățile occidentale nu se mai pot întoarce la epoca în care nu depindeau de produsele chinezești și de piața chinezească. China este primul partener comercial al UE, al treilea partener comercial al SUA și al doilea partener comercial al Japoniei; în timp ce Rusia este numai al zecelea partener comercial al Chinei. Prin urmare, dacă economia este principalul factor de influență în politica externă a unei țări, o reapropiere sino-americană ar fi inevitabilă; sunt convins că războiul comercial dintre China și SUA care a început în 2018 este numai un proces de reechilibrare a puterilor dintre cele două țări, deși recunosc că nu știu când și cu ce preț se va încheia acest episod.
Atunci de ce China a susținut Rusia în mai multe contexte și este într-un conflict diplomatic permanent cu SUA? În primul rând din punctul de vedere geopolitic, China este o putere combinată maritimă-terestră (Composite Land-Sea Power), adică ea se confruntă cu competitorii egali atât pe mare (SUA, o putere maritimă), cât și pe uscat (Rusia, o putere terestră). Așa cum ne învăță istoria, cea mai mare vulnerabilitate a puterilor combinate precum Franța secolelor XVII-XX și Germania secolelor XIX-XX, este atunci când sunt angajate în competiții pe ambele fronturi. De aceea, China trebuie să se asigure că va întra în competiție numai într-unu singur front, și până ce China și SUA vor găsi un nou echilibru, ea trebuie să mențină relații bune cu Rusia. Însă nu trebuie să uităm de faptul că de la ruptura sino-sovietică din 1956 până la sfârșitul războiului rece, China a fost partener al SUA în frontul comunanti-sovietic. În al doilea rând, la fel ca UE, China este dependentă de exportul gazelor și al petrolului din partea Rusiei iar aceasta realitate nu se va schimba atât timp cât omenirea este dependentă de combustibil fosil.
Dar oare chiar nu există niciun risc că China să sprijine Rusia și să renunțe la relația cu Occidentul? Ipoteza conform căreia China ar intra în război alături de Rusia trebuie exclusă complet; însă, din păcate, există un risc ca China să se întoarcă la „socialismul țărănesc sănătos” menționat de Dughin, adică o mică elită oportunistă să folosească clasa de jos, în special țăranii (40% din populația Chinei) care se simt „trădați” de politica de reformă și deschidere, pentru a prelua puterea; iar în acest scenariu, comerțul extern ar deveni irelevant pentru China, întrucât ea s-ar întoarce la sărăcia cruntă.
Dar acest risc este minim, de fapt nu este mai mare decât riscul izbucnirii unui război civil rasial în SUA, deoarece structura socială a Chinei este destul diferită de cea a Rusiei. Clasa de sus a Chinei nu s-a îmbogățit din exportul materiilor prime și a combustibilului sau activități mafiote în țările dezvoltate, ci din investiții industriale, exportul și importul produselor industriale, sectorul imobiliar și investiții financiare, iar toate acestea depind de existența unei economii de piață funcționale; de asemenea, multe persoane ale clasei de sus ale Chinei au investiții în Occident, ruperea relației cu Occident le-ar aduce pierderi semnificative. Clasa mijlocie compune 30% din populația Chinei și numărul lor este în continuă creștere; spre comparație, numai 14% din cetățeni ruși se încadrează în aceasta clasă și numărul lor este în continuă descreștere de la anexarea Crimeei încoace. Având în vedere că stilul de viață al clasei mijlocii este destul de uniform oriunde în lume, adică le pasă de creșteri salariale, educația copiilor, vacanțe în destinații exotice, shopping de branduri de renume, îngrijirea animalelor de companie etc.; clasa mijlocie chineză nu va susține, sub nicio ipoteză, participarea Chinei într-un conflict care nu le aparține, pentru că ei țin la confortul material de care se bucură acum și repudiază orice posibilitate de a se întoarce la sărăcia cruntă în care au trăit părinții și bunicii lor; iar clasa medie este cel mai vocal segment social în China, atitudinea lor este foarte importantă în procesul decizional al guvernului.
Consider că cel mai probabil China se va poziționa în contextul războiului ucrainean în felul următor: China se va prezenta drept un mediator dintre Rusia și Ucraina, susținând în același timp „îngrijorarea de securitate” a Rusiei și suveranitatea Ucrainei, fără să furnizeze susțineri concrete niciunei părți; indiferent de rezultatul războiului, China va participa la proiectele de reconstrucție a infrastructurii distruse în timpul războiului; China va profita de aceasta circumstanță pentru a încheia cu Rusia contracte de furnizare a materiilor prime, a gazelor, a petrolului și a produselor agricole, în condițiile avantajoase Chinei. În ceea ce privește sancțiunile occidentale, majoritatea băncilor și a companiilor chineze se vor conforma, nu de dragul Occidentului, ci pentru că puterea de cumpărare a rușilor este prea scăzută pentru cantitatea enormă de produse industriale pe care China produce zi de zi; dacă ele sunt puse în situația de a face o alegere între piața occidentală și piața rusească, majoritatea lor vor alege pe prima fără nicio reținere. Însă, o parte a băncilor și a companiilor chineze vor renunța la piața occidentală și se vor orienta exclusiv către piața rusească și a altor state sancționate (Coreea de Nord, Iran, Venezuela), dar numărul lor va fi destul de limitat, nu mai mult de ceea ce ar fi absolut necesar pentru a acoperi nevoile acelor piețe, pentru că altfel afacerea lor nu ar mai fi profitabilă. China nu va propune niciun proiect de tip Planul Marshall pentru a susține economia Rusiei sau a altor state sancționate.
În loc de încheiere, la dată de 28 februarie 2022 purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Wang Wenbin, a pronunțat că „Securitatea unui stat nu poate fi bazată pe prejudicierea securității unui alt stat, nici nu este admisibil că un stat să încalce suveranitatea și securitatea unui alt stat pentru a-și procura superioritatea militară absolută și securitatea absolută”. Acest discurs este evident un reproș la adresa Rusiei, dar fără să o numească în mod direct.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.