Carmen Gigină a vorbit pentru prima dată despre moartea fiului său, polițistul Bogdan Gigină, care decedat în timp ce deschidea coloana oficială a lui Gabriel Oprea.
Procurorii nu pot începe pe numele acestuia urmărirea penală pentru ucidere din culpă, după ce ieri plenul Senatului le-a respins cererea.
„Astăzi, privim neputincioși la nedreptatea făcută sufletului copilului nostru”, a scris Carmen Gigină.
Redăm mai jos, integral, mesajul pe care l-a publicat pe Facebook.
„Nu am vrut până acum să vorbesc despre trăirile noastre; acum vreau ca toți cei care ne-ați "condamnat" să înțelegeți de ce nu am făcut-o. Sunt lucruri greu de spus și greu de imaginat pentru voi care sunteți părinți. În seara zilei de 20 octombrie 2015 în urma telefonului primit la ora 19:02, am alergat către spitalul Universitar.
Cel care ne-a anunțat de accident repeta "nu pot să cred că s-a întâmplat asta, nu pot să cred”....Soțul meu și-a îmbrăcat un trening peste pijama și a plecat către spital....eu m-am blocat nu reușeam să mă îmbrac....eram ...paralizată....I-am spus să alerge soțului meu ..."Am să ajung cu un taxi nu mă aștepta ....du-te lângă băiat". Am ieșit în stradă căutând un taxi .....greu de găsit ...afară plouă torențial. Am pornit către zona Unirii spunând rugăciuni pentru viața copilului meu.
Nu îmi păsa că oamenii se opreau și mă priveau ca pe un om debusolat nu-mi păsa....decât de el , de copilul meu, imploram Divinitatea ca el să fie bine. În momentul în care am intrat în spitalul Universitar am avut impresia că toată lumea mă cunoaște. Cel de la intrare m-a întrebat „Sunteți mamă polițistului accidentat?” Mi-a arătat ușa unde copilul meu era resuscitat. Am intrat și acolo am găsit un copil, copilul meu coplet desfigurat, cu gâtul retezat; cu chipul plin de sânge, pardoseala era plină de sînge; m-am prăbușit la picioarele lui, sărutîndu-le și strigându-l. Încă avea șosetele ude în picioare. M-am trezit ridicată brusc și zguduită de umerii...medicul de gardă plângea și încerca să mă facă să înțeleg că nu se mai poate face nimic. M-am prăbușit din nou la picioarele copilului meu, implorind și privind oamenii care deși știau că nu se mai poate face nimic pentru el nu voiau să renunțe. Nu am să uit niciodată cum acei oameni încercau imposibilul, nu am să uit lacrimile care li se înodau sub barbă...
Astăzi privesc, privim, neputincioși la nedreptatea făcută sufletului copilului nostru”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.