Dacă vreţi să vă bucuraţi, în măsura posibilităţilor, de sequel-ul celebrului film britanic, urmăriţi prima porţie regizată de Danny Boyle, fiindcă a doua – realizată de acelaşi cineast - bate aluzii la ea, îi aduce omagii şi o invocă la fiecare cinci replici şi două secvenţe.
Din asta trăieşte T2 Trainspotting, din revizitarea şi redempţiunea unor personaje-cult, care capătă acum – fiecare în parte, fiecare la rândul lui – circumstanţe morale atenuante sau portiţe de scăpare. Ba chiar lungmetrajul, în generozitatea lui, oferă astfel de circumstanţe şi personajelor nou-venite. Însă, dincolo de asta, uitaţi de orice valenţe de comentariu politic, social şi cultural din primul film, fiindcă n-o să găsiţi nici urmă de aşa ceva în al doilea.
Cât despre poveste, Renton (Ewan McGregor) este cel care o pune în mişcare – cumva, asta e ironic, dacă te gândeşti la jocul anemic al actorului, contrazis doar de un monolog –, odată ce se întoarce din Olanda în Edinburgh, cu gândul de a-i returna banii lui Simon/Sick Boy (Jonny Lee Miller) şi de a-l aduce pe drumul cel bun pe Danny/Spud (Ewen Bremner), la fel de junky ca pe vremuri. Prins în planurile sale de a pune pe picioare un bordel care ar fi condus de noua lui iubită, Veronika (Anjela Nedyalkova), Simon e gata să se răzbune pe Renton, dar nu înainte de a face nişte bani împreună. Însă toate planurile sunt date peste cap de Begbie (Robert Carlyle), ajuns un psihopat în plină formă, proaspăt evadat din închisoare şi gata să-şi reia cariera de hoţ, nu însă înainte de a-i lua gâtul lui Renton. Cât despre personajele feminine din primul film, au apariţii cel mult episodice în al doilea, unul beneficiind de o singură replică...
Pe scurt, „suflul epic”, prestaţiile actoriceşti, imaginea, coloana sonoră, montajul, pumnii în stomac livraţi spectatorului nu mai sunt ce-au fost. Există secvenţe absurde care se ridică la înălţimea lui Trainspotting – Din viaţă scapă cine poate, dar atât, chit că bromance-ul dintre Renton şi Sick Boy funcţionează în continuare şi probabil ar merge şi dacă personajele ar fi la vârsta a treia. Însă, în funcţie de impactul primului film, adaptarea romanului lui Irvine Welsh Porno – autorul are un rol cameo în lungmetraj – se bizuie excesiv pe disponibilitatea spectatorului de a ceda impulsului nostalgic. Însă, dacă rezişti mulgerii acestui afect, rămâi cu un gust amar, şi anume că noul Trainspotting este, ca să parafrazez una dintre replicile lui bune, „un turist în propria lui tinereţe”.
T2 Trainspotting intră în cinemaurile de la noi joi, 23 martie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am plecat dezamăgit de la film. Un turist in propria tinerețe. Am plecat dezamagit pentru ca văzusem T1. Un experiment reușit ar fi ceri părerea cuiva care nu a văzut trainspooting. Un sequel fad, 20 de ani post Thatcher si Anglia si Scoția au uitat de epoca de glorie a celei care a făcut Anglia mare din nou. Dar lumea Pre brexit era fadă iar bețiile din Cardiff de sâmbătă seara nu au nimic politic. Nu putea ieși un film mai bun, este o alta lume. Iar personajul principal Veronica, are încărcătura politica, este efectul zonei euro in Scoția, imigrație, fonduri luate fara mare birocrație, si o alta lume in care ai lăsat totul fara a avea nimic. Nu am cedat impulsului nostalgic, e un film cu multe pasaje bune presărat cu mijloacele demodate din T1, daca acestea ar fi lipsit, nu mai vorbeam de un sequel, era un alt film.