Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Nici victime, nici eroi, doar corupți: pe marginea unor aserțiuni caramitriene

IPS Teodosie.

Foto Inquam Photos / Costin Dinca

Într-o zi toridă, pe 4 august 2023, domnul Andrei Caramitru a scris o scurtă postare pe pagina sa de Facebook, într-o chestiune care ține și de geopolitică, dar și de situația internă a României. Rusia a avut și ar avea în continuare ca țintă „infiltrarea BOR și a autorităților locale din Moldova și Dobrogea”. În caz de război, rușii ar lua aceste teritorii, în vreme ce Orban (Victor, după cum reiese din context) ar lua restul.

Așa s-ar explica, în opinia autorului, „nebunia cu Teodosie”, dar și „scoaterea din joc” a primarilor și președinților de consilii județene de la Constanța și Iași, iar în plus taberele Frăției Ortodoxe din Moldova. Dl Caramitru a adăugat și un PS la postare, unde a precizat că blocarea autostrăzilor peste munți – înțelegem că este vorba și de cele peste Carpații Orientali, și de cele peste Carpații Meridionali – s-ar explica prin banii mulți pe care rușii i-ar fi dat „pe tot lanțul”, cu plan, așadar, pentru ca aceste proiecte să nu devină realitate.

Nu este citată nicio sursă, ar trebui să-l credem pe cuvânt pe dl Caramitru. Unii o fac, dovadă numărul mare de aprecieri pe care le culege domnia sa. Însă nu e obligatoriu să ne transformăm cu toții în aplaudaci. Mai ales când sunt chestiuni discutabile, ca să nu spun altfel.

În textul meu nu intenționez să discut despre încercările ortodoxiei ruse de a o influența pe cea românească în postcomunism. Nu voi insista nici asupra ieșirilor scandaloase ale arhiepiscopului Tomisului, un admirator pe față al lui Putin, nici asupra frățiilor ortodoxe. Nu voi discuta nici situația politică de la Constanța. Mă voi limita doar la chestiunile care privesc Iașul din motive care țin de cunoaștere, dar și de interesul față de orașul/județul unde locuiesc.

Andrei Caramitru sugerează că primarul municipiului Iași și președintele Consiliului Județean Iași – numele nu le sunt pomenite în postare – ar fi victimele unor lucrături rusești. Nu e clar dacă autorul îi are în vedere pe actualii deținători ai funcțiilor respective sau și pe cei dinaintea lor. În orice caz, cei care au fost atenți cât de cât la scena politică din Iași știu că oamenii aflați acum în cele două funcții publice cu greutate sunt strâns legați de predecesorii lor.

Mihai Chirica, actualul primar al municipiului, și Costel Alexe, președintele CJ, sunt orice altceva, numai victime nu. Celor doi le plac puterea și banii. Deloc întâmplător, ei sunt cercetați pentru fapte de corupție.

Din poziția de primar, Chirica este prins în plasa combinațiilor imobiliare, ceea ce l-a făcut deținătorul mai multor dosare la DIICOT și DNA. Alexe are și el un dosar la DNA, în care este acuzat că a folosit funcția de ministru al Mediului, pe care o ocupa în urmă cu trei ani, pentru a lua o mită grea („Tablă”, cea ce a dat și numele dosarului). Presa ieșeană și presa bucureșteană au scris frecvent pe marginea acestor cazuri, documentarea e la îndemâna oricui mai întâi citește și după aceea scrie.

Merită reținut că și Chirica, și Alexe vin din pepiniere care au produs corupți de top. Vă mai aduceți aminte de Gheorghe Nichita? A fost primar al Iașului și șeful filialei județene a PSD până în 2015, când Chirica, din același partid, era viceprimar. Nichita a fost condamnat pentru corupție. Între timp, Chirica a trecut la PNL, nu pentru a întări liberalismul, ci pentru a extinde cleptocrația. Este vorba de o întreagă rețea care ține captiv un oraș mare.

Dar de Relu Fenechiu vă aduceți aminte? A fost deputat, ministru și șeful organizației județene a PNL până în 2014. Fenechiu a fost condamnat pentru corupție. Însă înainte de asta a construit o „școală” unde s-a învățat sistematic ce nu e liberalismul. Acolo s-a format C. Alexe, alături de alții, unii ajunși și ei la pușcărie sau așteptându-și rândul.

Chestiunea construirii autostrăzilor este un subiect sensibil în România, în mod particular în Moldova. În perioada în care grupurile civice – devenite apoi asociații cu acte în regulă – începeau să pună problema acestei infrastructuri pe agenda publică, unii de prin partidele de sistem, PSD și PNL, spuneau cu voce scăzută că autostrăzile nu se fac fie pentru că regiunea trebuie să fie un fel de loc gol, o zonă tampon, chiar o „țară a nimănui”, unde ar trebui să fie opriți eventualii invadatori dinspre răsărit. În caz contrar, pe autostrăzi, rușii – pentru că despre ei este vorba – ar fi ajuns repede dincolo de Carpați, iar de acolo cine știe unde. Moldovenii ar fi trebuit iarăși să accepte sacrificiul pentru un bine mai mare. Dezvoltarea urma să fie rezervată altora.

Am întâlnit oameni în partide care invocau chiar o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru neconstruirea autostrăzilor în Moldova. La una dintre întâlnirile pe care reprezentanții asociațiilor pro-austradă din regiune le-au avut cu președintele Klaus Iohannis, în octombrie 2018, acesta a fost întrebat dacă există o asemenea hotărâre a CSAT. Șeful statului a spus că era prima dată când auzea de așa ceva. Noi am făcut publică informația, în ideea că merita să fie stopată rostogolirea unei teorii conspiraționiste, una care nu doar că era falsă, dar și turna plumb în picioarele multora care, poate, în alte circumstanțe, ar fi susținut acțiunea civică și politică pentru dezvoltarea regiunii.

În mediile politice ieșene era vehiculată în urmă cu câțiva ani „informația” că un fost șef al CJ Iași, Cristian Adomniței, succesorul lui Fenechiu la conducerea PNL Iași, între timp trimis în judecată pentru abuz în serviciu, era o victimă a celor din serviciile secrete – în mod particular a SRI-ului – pentru că se zbătuse prea mult pentru realizarea autostrăzii A8, Ungheni-Iași-Târgu Mureș. Ideea pare să facă mai degrabă parte dintr-o intoxicare politică, o încercare de găsi scuze, de a acoperi dosarul de corupție. Nu că i-ar păsa centrului politic de Moldova, pentru că știm că nu-i pasă, însă și politicienii locali erau interesați doar de ei și de afacerile lor. Populația era bună doar de exploatat electoral. În plus, clanurile de aici erau și sunt în strânsă legătură cu altele din celelalte regiuni, împreună conturând oligarhia autohtonă.

Dacă Andrei Caramitru ar citi mai atent ceea ce se întâmplă dincolo de bariera Vergului ar fi două câștiguri. În primul rând, domnia sa ar înțelege o realitate mai complicată, în care politicienii din specia lui Chirica și Alexe nu sunt eroii luptei contra Rusiei, ci doar niște inși incompetenți, corupți și preocupați de menținerea la putere. În al doilea rând, publicul său ar avea de câștigat, pentru că ar primi informații corecte și analize din care să înțeleagă ceva.

Aruncarea unor informații neverificate în spațiul public, cu o frecvență uimitoare, nu face decât să folosească celor mai superficiale și extremiste poziții publice. Uneori, din prea mult avânt, postările dlui Caramitru se suprapun, ciudat, pe anumite teme – spre exemplu, admiterea României în Schengen –, cu tipul de respingere pe care-l cultivă AUR față de instituțiile, politicile și valorile europene. Este un soi de cacofonie care se pliază pe discursul eurosceptic, care aduce confuzie și consternează chiar și în zonele civice mai luminate ale societății. În orice caz, nu aduce nici luciditate, nici cumpătare, fiindcă se dezvoltă ca fațete ale aceluiași tip de conspiraționism endemic, prin care suntem invitați să privim și să explicăm cele mai banale realități – corupție, minciună, ticăloșie – din viața societății românești.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Andrei Caramitru este un amestec imprevizibil de profesionalism inteligent și imaturitate nerăbdătoare. În această cheie, postările domnului Andrei Caramitru sunt de multe ori stimulatoare, alteori militante, iar uneori scandaloase. Deranjul provocat de afirmațiile ”caramitrului” este însă subiectiv și inoportun. Ghiveciul CSAT, autostrăzi, ortodoxie, conspirație, Iași, este necomestibil pentru o minte funcțională. Totuși, numai teoria conspirației putea atribui UMB ului proiectarea și execuția autostrăzii Moldovei în plin război la frontiera, cu termen de execuție 2026. Și tot teoria conspirației explică de ce de la Iași la Chișinău trenul face 3 ore, la fel cum de la Brașov la Cluj faci cu trenul ceva mai puțin de 7 ore.
    • Like 0
  • Interesant articolul. Păcat că a fost scris „în lumina” (sic!) aberaţiilor caramitriene.
    • Like 1


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult