La orice curățenie generală, într-o primă fază, ies la suprafață gunoiul și tot balastul adunat de-a lungul timpului. Este o etapă firească, care în mod normal nu durează mult. Am simțit prin toți porii în vara asta caniculară acumularea sufocantă de mizerie ce a invadat străzile duhnind a putrefacție ale centrului bucureștean. E doar o etapă, mi-am zis, deși mă simțeam din ce în ce mai prost când coboram în fața blocului și identificam propriul meu gunoi în maldărele care deveneau de la o zi la alta mai mari și mai puturoase.
O etapă necesară prin care se corectează abuzurile din trecut și pe care trebuie să o acceptăm și să ne-o asumăm, noi toți, buni cetățeni ai acestei metropole. Dar cât durează oare o asemenea etapă? Deși în ultimele săptămâni gunoiul a fost ridicat, centrul orașului nu a scăpat de amprenta mizeriei – iar locul care pare să fie un apogeu al insalubrului este Parcul Cișmigiu, despre care se știe că este cea mai veche grădină publică din București și, cred eu, unul dintre cele mai frumoase parcuri ale acestui oraș.
În Cișmigiu m-am plimbat adeseori în studenție, m-am odihnit pe băncile lui, am citit, am alergat pe aleile lui, m-am bucurat de poezia acestui spațiu și de magia lui! De curând însă, l-am regăsit îmbătrânit și neîngrijit, cu aleile sparte și băncile rupte, îmbâcsit de mirosul pestilențial emanat de găinațul miilor de păsări care s-au înmulțit peste măsură. Nu mai trecusem de ceva timp pe acolo – îmi dau seama că degradarea nu avea cum să se producă peste noapte. Dar nici nu pare că cineva se sesizează cu privire la starea deplorabilă în care se află.
Autoritățile nu par să găsească soluții nici pentru igienizarea locului de joacă, acoperit de o crustă groasă de excremente – leagănele uzate și personajele din desene animate menite să înveselească locul sunt tapetate cu straturi multiple de găinaț și compun un peisaj sinistru, din care vrei să ieși cât mai repede, pentru a evita infestarea cu te miri ce bacterie. Locul provoacă mai degrabă disconfort și greață, nici vorbă să te mai îmbie la lectură sau plimbări, așa cum se întâmpla în urmă cu (deja) mulți ani. La fiecare pas făcut azi pe aleile Parcului Cișmigiu se aude ecoul nepăsării, al uitării și al indiferenței. Așa cum o casă este oglinda celor care locuiesc în ea, orașul este oglinda noastră a tuturor. Iar Cișmigiul oglindește în fiecare detaliu dureros lipsa de iubire, de respect și de considerație pe care noi o avem față de noi înșine.
Am plecat din parc cu inima grea – și de tristețe, și de indignare. Iar undeva pe fundal, se contura mare vina că nici eu, la rândul meu, nu fac nimic ca lucrurile să se îndrepte. Am făcut o postare nervoasă pe social media – mare brânză! Nu rezolv nimic cu postările mele. M-am apucat să scriu o petiție cu titlul Salvați Parcul Cișmigiu! Oamenii semnează – dar mă tem că tot nu se va rezolva nimic. Cineva mi-a lăsat un comentariu în care îmi atrăgea atenția că petițiile astea nu sunt altceva decât niște tâmpenii care nu ajută la nimic – și i-am dat dreptate. Cred că nu este suficient să semnăm petiții și să ne indignăm în discuțiile cu prietenii și în postările pe social media! Cred că am trecut de etapa semnalelor de alarmă și este momentul să solicităm intervenția de urgență a autorităților care până acum nu au inițiat nimic pentru a igieniza corect parcul. Pun accentul pe igienizare corectă pentru că în ultimii ani, prin igienizarea parcurilor s-a înțeles ciuntirea haotică a copacilor și în niciun caz luarea unor măsuri pentru prevenirea înmulțirii păsărilor, repararea aleilor, îngrijirea vegetației sau reabilitarea locurilor de joacă.
Sigur că ține și de noi – dincolo de semnalele de alarmă, de petiții, postări sau proteste – să folosim spațiul public cu respect față de noi înșine și față de cei din jur, să ne (auto)educăm, să păstrăm lucrurile atunci când ele sunt reparate și să ne implicăm activ în transformarea orașului într-un acasă în care să ne simțim bine, în siguranță și cu care să nu ne mai fie rușine.
Închei nu înainte de a semnala o inițiativă care îmi dă speranță. În urma unei discuții purtate pe marginea subiectului cu peisagista Diana Culescu, aflu că Asociația Peisagiștilor din România a înaintat Primăriei Municipiului București o propunere de colaborare al cărei scop este salvarea Parcului Cișmigiu. Deocamdată, PMB nu a formulat niciun răspuns la propunerea ASoP, propunere pe care vă invit să o parcurgeți accesând pagina https://asop.org.ro/demers-asop-bucuresti-parc-cismigiu/
SEMNAȚI AICI PETIȚIA PUBLICĂ ”SALVAȚI PARCUL CIȘMIGIU!”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.