Nicușor Dan: Companiile municipale vor fi desființate și nu este bine ca oamenii să se mai lase amăgiți că vom reveni asupra acestei decizii

Există un moment în fiecare an în care litoralul românesc ar trebui să dea semnalul de start: Paștele. Nu este doar o sărbătoare, ci și un test. Un test despre cât de pregătiți suntem, ca sistem, să transformăm intenția de consum a românilor într-o experiență coerentă. Anul acesta, însă, testul a fost picat într-un mod atât de vizibil, încât nici măcar nu mai poate fi ascuns în spatele unor explicații de sezon sau al unor justificări administrative. Foto: litoral în Bulgaria/ Foto Profimedia

Ungurilor le-au trebuit 16 ani pentru a răsturna un regim dictatorial, aservit Kremlinului. Oare la noi câți ani ar trece pentru a da jos extremiștii/suveraniștii/fasciștii dacă, ferească Dumnezeu, ar conduce România? Fiindcă ăsta este principalul pericol, odată ajunși la putere, este extrem de greu să-i mai poți răsturna democratic, deoarece schimbă legile în favoarea lor, manipulează și acaparează toate instituțiile, media și tot ce se mai poate, pentru a avea controlul total. foto Profimedia

„Olé-olé, olé, olé, Viktor Orban nu mai e!” – mă pregătesc să strig, ca în `89. Orban e un Ceaușescu. A împânzit mediul politic și de afaceri cu cimotiile și acoliții lui, creând o rețea de corupție la nivel de stat comparabilă cu a Ceaușeștilor. Încearcă să acopere situația economică a Ungariei, mai proastă decât a României, cu „dușmanul iestern”, UE-Ucraina. Până și un stadion a construit în comuna sa natală, aidoma lui Ceaușescu în Scornicești. Un singur lucru nu a făcut: nu a sugrumat alegerile libere; în compensație, nu va fi împușcat.

Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici, înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria. Aceeași idee ca în cazul celor două „fete” care discută despre o a treia: „Auzi, dragă, aia a ajuns să bea apă de la ghivetă!...”.

După ce timp de 5 ani am venit în Madeira de 4-5 ori pe an, dar practic tot turiști, doar că nu trebuia să plătim cazarea, abia la începutul lui martie 2026 ne-am luat bilet doar dus și, când am coborât din avion pe aeroportul Cristiano Ronaldo, mi-am simțit împlinit visul de a deveni emigrant. În sfârșit am emigrat - și nu oriunde, ci în insula care, pe bună dreptate, este numită și Paradisul Atlantic și în care foarte multe străzi și locuri au în denumirea lor și cuvântul Paraiso.