Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Noi vorbeam la cutii de tablă, ei comunică pe tablete

Au vorbit la telefon cu o zi înainte. „Abia aștept să mă văd cu vărul meu. Ne vom juca toată ziua, acasă la mamaie și tataie”. Entuziasmați de revedere, dar cu expresii serios-mature pe față, cei doi veri, Matei al meu și Patric al lu’ soră-mea, s-au îmbrățișat și au plecat gravi, cu pași calculați, spre dormitorul copiilor, să se joace.

Nu au răsturnat jucării, nu au țopăit în pat, nu au căutat prin sertare, nu au țipat, nu au trântit dulapuri, nu s-au fugărit prin apartamentul pe care eu și soră-mea l-am întors pe dos de nenumărate ori în copilărie, spre disperarea lui taică-meu.

S-au așezat tacticos unul lângă altul, iar Patric i-a arătat lui Matei ultimele miracole online de Crăciun. Apoi, fiecare separat și amândoi împreună au început să-și creeze universuri. Mă uitam uimit la ei cum îşi zâmbeau complice în timp ce construiau şi explorau lumile online-ului.

Ca părinte, simt că ei fac parte dintr-o generaraţie cu alte aspirații, alte niveluri intelectuale, alte legături cu realitatea decât cea în care eu m-am regăsit.

Eu sunt generația care a crescut cu cheia de gât. Copiii mei sunt născuţi după anul 2000, fac parte din aşa-numita generație Post-Millennials, Generation Z, iKids, iGeneration.

Noi ne jucam ore întregi printre blocuri, cu o țeavă prin care suflam cornete de hârtie. Ei știu ce e o aplicație pe smartphone, pot genera lumi online și știu să facă programări offline. La vârsta la care eu călăream un băţ pe post de căluţ, ei ştiu să caute tutoriale sau melodii pe YouTube. Noi vorbeam la cutii de tablă, ei comunică pe tablete şi telefoane inteligente.

În orăşelul în care îmi făceam vacanţele la mamaie, bătrânele ne şopteau copiilor că ne fură sectanţii dacă ne depărtăm de casă. În oraşul global al internetului, noua generaţie învaţă că trebuie să se aventureze cât mai departe, să aibă curajul de a apăsa pe mouse sau de a trece cu degetul pe touchscreen.

Încă de la câţiva ani, copiii au acces la YouTube, Facebook, Google, WhatsApp. Chiar de la grupa mică, copiii generaţiei iKids sunt expuşi la un limbaj matur, la un sistem de concepte complexe şi o nouă cultură globală şi sofisticată. Vreau-nu vreau, copiii mei sunt produsul acestei culturi a maturităţii, globalizării şi ultra-sofisticării.

Psihologii din vest susţin că noi, părinţii acestor post-millennial iKids, avem tendinţa să fim mai autoritari, comparativ cu propriii noştri părinţi. Suntem conştienţi de hiper-agresivitatea lumii în care copiii noştri se aventurează prea devreme şi avem tendinţa de a-i expune cât mai puţin la pericolele potenţiale pe care noi le intuim. Cu toate astea, încercând să îi hiper-protejăm, de fapt îi hiper-expunem altor stimuli: la 3 ani învaţă engleza, la 4 ani încep şi germana, la 5 ani fac şi karate, şi pian, şi balet, şi echitaţie, şi cursuri de teatru, şi pictură, şi dans, şi înot, şi computer science.

Foto: Guliver Getty Images

Mi-e greu să accept că nu îmi pot înțelege copiii. Ei fac parte dintr-o altă lume, necunoscută, stranie, la care simt că am acces doar atunci când le pot susține privirile inteligente, vulnerabile, competitive, mature și pretențioase.

Îmi place să cred că sunt un părinte normal, nu-mi forţez copiii. Îi las să facă ce vor, să se distreze, să se joace, să fie copii. Chiar acum mă duc să îi iau de la cursul de aikido, apoi îi duc la engleză. O să îi pregătesc pentru lecţiile de teatru şi de germană pe care le au mâine, după ce termină ora de pian; după care îi las să se relaxeze la cursul de echitaţie.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cand le povestim nu ne cred... cand eram ofiter de servici pe institut, visam sa am si eu o caramida de radio telefon (cum avea politia) cu care tineam legatura cu portile. Visul mi s-a-mplinit totusi, mult mai tarziu, mai mult decit imi doream ...
    • Like 0
  • check icon
    Fără doar și poate așa este, noi toți ne comportăm altfel, inclusiv noi, cei născuți pe vremea răposatului regim, unii chiar înaintea răposatului răposat pe 25 dec. 1989. Calculatorul și tableta au devenit anexe ale vieții precum pantalonii și tricoul vara ori puloverul iarna. Îmi aduc aminte o scenă în urmă cu puțin timp. Mi-am invitat soția la restaurant, facem asta cam o dată la o lună, la două luni, na, ca oamenii cu venituri modestuțe, deși nu putem spune că trăim rău. Alături, doi tineri, el și ea: el cu smartphone-ul lui, ea cu smartphone-ul ei. Nu știu dacă au schimbat, per total, 10 vorbe timp de o oră cît au stat acolo. În rest, ambii s-au uitat în aparate. Nu știu dacă e bine sau rău, dar cert e altfel decît pe vremea mea, ca să mă lamentez și eu ca moșii.
    • Like 1
  • check icon
    Mda...expusi unui limbaj pe care nu-l inteleg ( ei) si la care fac eforturi sa se adapteze; Fara reprezentari din natura; Sau ale modificarilor fenomenelor din natura ; Fiica mea e un (alt) exponent; "stie" de toate dar ii e teama da identifice ( decat dupa multe consultari) un fenomen ( ma gandesc acum la fizica...dar e valabil la orice...) Si inca e un copil bun, care are o solida si continua educatie; Colegi de-ai ei confunda virtualul cu realul; Fac promisiuni ( catre alti copii) irealizabile ( pentru ca nu au reprezentarea); Pentru ei ( desi e minunat sa crezi ca totul e posibil) orice e realizabil- bineinteles- nu de ei ci de "cineva"; Poate asta e noua religie ( si Dumnezeu e tot "cineva" care-i ajuta pe napastuiti); Iar scoala nu ajuta cu nimic;
    • Like 1
  • M-a dezgustat articolul ăsta cu toată tenta lui ironic-amuzantă...
    • Like 1
  • Intre copii de azi si noi e mult mai mare diferenta ca aceea dintre noi si parintii nostri si va merge tot asa pana la roboti !
    • Like 1


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult