Noul proiect de ordonanţă care modifică Codul fiscal arată nevoia enormă de bani a Guvernului şi impredictibilitate fiscală sinonimă cu bătaia de joc

Foto: Inquam Photos / George Călin

În aprilie anul acesta intra în vigoare Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative, salutată de mediul de business şi, mai ales, de sectorul de transport. Parlamentul adoptase acest act necesar pentru a evita un colaps al transportatorilor, vizaţi de controalele ANAF finalizate cu rapoarte de inspecţie fiscală şi decizii de impunere conţinând sume consistente, calculate de către organele fiscale prin reîncadrarea sumelor plătite cu titlu de diurnă sau indemnizaţie de detaşare transnaţională în venituri salariale. În consecinţa Legii nr. 72, se instituia o amnistie fiscală pentru diferenţele de obligaţii fiscale stabilite de organul fiscal ca urmare a calificării ulterioare de către organul de control a sumelor reprezentând indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada delegării, detaşării sau desfăşurării activităţii pe teritoriul altei ţări, de către angajaţi ai angajatorilor români care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoare a actului normativ.

Alături de această amnistie necesară ca urmare a numeroaselor litigii ajunse în faţa instanţelor de contencios administrativ, legiuitorul a instituit acelaşi tratament fiscal al diurnelor şi pentru sumele plătite în baza clauzei de mobilitate, dar şi un al doilea plafon maxim până la care toate acestea nu erau asimilate şi fiscalizate precum veniturile din salarii. Astfel, indemnizaţia de delegare sau de detaşare, inclusiv indemnizaţia specifică detaşării transnaţionale, prestaţiile suplimentare primite de salariaţi în baza clauzei de mobilitate, precum şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţi potrivit legislaţiei în materie, pe perioada desfăşurării activităţii în altă localitate, în ţară sau în străinătate, în interesul serviciului, este neimpozabilă în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, dar şi în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.

Acest al doilea plafon a reprezentat un compromis între interesul Ministerului Finanţelor de a colecta sume mai însemnate la buget şi cel al agenţilor economici, confruntaţi cu o piaţă concurenţială acerbă, mai ales în domeniul transportului comunitar, unde fiecare euro face diferenţa între profit şi faliment. Acest al doilea plafon vine să elimine inclusiv practica inechitabilă pentru salariat a acordării unor salarii minime pe economie şi acordarea unor sume cu titlu de indemnizaţie (neimpozabilă fiscal) şi de 6 ori mai mare decât salariul.

Dar, la trei luni de la publicarea acestui act normativ şi la două luni de la aplicarea efectivă a condiţiilor expuse mai sus, Guvernul a publicat un proiect de ordonanţă de modificare a Codului fiscal, iar prevederile art. 76 din acest act normativ, actualizate prin Legea nr. 72, sunt iarăşi obiect al modificării, de data aceasta în defavoarea netă a agenţilor economici. 

Astfel, dacă Legea 72 conferea acelaşi tratament fiscal atât diurnei, cât şi indemnizaţiilor de detaşare ori indemnizaţiei suplimentare aferente clauzei de mobilitate, noul proiect de ordonanţă exclude prestaţiile acordate în temeiul clauzei de mobilitate, instituind un nou plafon pentru limitarea sumei neimpozabile. Este vorba de 33% din salariul de bază. Însă, mai mult, în limita de 33% nu intră doar indemnizaţia aferentă clauzei de mobilitate, ci un între pachet de beneficii, ceea ce poate conduce, în cazul angajaţilor cu salarii mici şi medii la o impozitare suplimentară.

Doar că, având în vedere faptul că majoritatea controalelor efectuate până acum de inspectorii ANAF care au avut drept consecinţă majorarea bazei impozabile prin reconsiderarea tratamentului fiscal acordat diurnelor angajaţilor din transporturi a avut la bază asimilarea şoferilor de autocamion salariaţilor mobili, diurna acordată fiind considerată clauză de mobilitate şi, astfel, fiind impozitată ca un venit salarial, societăţile din transport vor fi grav afectate, ANAF putând relua liniştită acţiunile de control în viitor şi impozitând drastic tot ceea ce depăşeşte salariul + 33% din acesta.

Dincolo de faptul că, la o asemenea fiscalizare a sumelor plătite lunar de către transportatori şoferilor angajaţi, companiile româneşti îşi pierd competitivitatea la nivel european, trebuie remarcat completul dezinteres al Guvernului pentru predictibilitatea fiscală. Şi, mai grav, Guvernul decide să modifice fundamental prevederile Codului fiscal la doar trei luni de când legiuitorul principal – Parlamentul (dacă ar fi să cităm din Constituţie, acesta este „organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”) – a oferit soluţia unei probleme de drept viu disputate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp