Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Nu sunt cinstiți, dar sunt tâmpiți

CTP

Ce suntem siliți să trăim în momentul de față e o premieră în istoria postdecembristă. Luptele intestine pentru șefia de partid s-au desfășurat, de regulă, în perioade în care PNL sau PSD nu mai erau la putere.

În 1992, Radu Câmpeanu a fost schimbat cu M. Ionescu-Quintus în urma pierderii alegerilor de către PNL. Tăriceanu a fost dat jos de Crin Antonescu după ce îi fugise de sub fund fotoliul de prim-ministru. Antonescu a pierdut în fața lui Klaus Iohannis după ce scosese partidul din guvernarea USL. Orban s-a urcat în locul lui Gorghiu după înfrângerea catastrofală a PNL din 2016. 

La PSD, la fel, Geoană l-a ras pe Iliescu, Ponta pe Geoană, Dragnea pe Ponta, Ciolacu pe Dăncilă când partidul era în opoziție.

Îți recomandăm

Acum, pentru prima dată, încăierările Cîțu-Orban, Barna-Cioloș se desfășoară cu ambele partide la guvernare. Ei se bat pentru putere, fiind la putere! Din punctul de vedere al cetățenilor e ca și cum, într-un război civil, ambele tabere ar folosi artileria grea în oraș, distrugând clădirile și omorând locuitorii nevinovați.

La câtă politică românească am văzut, și tot mă uluiește disprețul față de oameni al liderilor PNL și USR PLUS, excitați la culme de bătălia pentru putere. Nici măcar Iohannis nu-i poate opri, căci ar fi și el mușcat fără milă. Nu le pasă câtuși de puțin de cum se simte prostimea cocoșată de creșterea lacomă a prețurilor la energie și la tot. Asta după ce atâția și-au pus în ei speranțe de mai bine.

Dacă ar fi avut niscai urme de umanitate și bun-simț, n-ar fi trebuit să se ajungă la așa ceva. Se adunau la partid, PNL, USR PLUS, toți liderii din țară, cu ușile închise și nu ieșeau de acolo decât când hotărau, prin vot sau cum credeau de cuviință, cine va fi viitorul șef. Apoi, congresul de alegeri se organiza peste o săptămână și ieșea cine s-a stabilit, fără acest bâlci grețos aruncat în capul cetățenilor.

Bâlci din care nu câștigă nimic. În teoria jocurilor, se analizează de obicei jocurile de sumă nulă – când unul pierde, celălalt câștigă – sau de sumă pozitivă – ambele părți câștigă. Rară este situația sumei negative – ambele părți scad în ochii opiniei publice. În lupta „de casă”, pe termen scurt, PNL și USR PLUS, cu lideri cu tot, pierd politic masiv, pe termen mediu și lung, la nivel național. Și câștigă, evident, fără niciun efort, PSD și AUR.

Dacă nu sunt în stare să fie cinstiți, ar putea, măcar, să nu fie tâmpiți. Dar nu e cazul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Totalitarismul feroce al conducerii Iranului este echivalent cu totalitarismul nazist, care nu a cedat nici când a murit Hitler; în locul național-socialismului, religia musulmană dusă la extrem. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice = SS. Disprețul și cruzimea cu care omoară zeci de mii de iranieni, demne de Führer.

Citește mai mult

Violenta domestica / sursa foto: Profimedia

Știu cum arată o casă în care o femeie a fost lovită, pentru că, în aproape 30 de ani de muncă în protecția copilului, am intrat în destule case în care aerul era prea greu ca să respiri normal. Case în care copiii vorbeau în șoaptă, fără să li se ceară. Case în care mama trăgea mâneca în sus și spunea că s-a lovit de ușă, cu ochii în pământ, în timp ce copilul se uita fix la mine, de parcă voia să-mi spună altceva, dar învățase deja că tăcerea e mai sigură decât adevărul.

Citește mai mult

Steag Iran / sursa foto: Profimedia

Mă amuză specialiştii care explică, cu un zâmbet doct şi o hartă colorată în spate, că ştiu exact ce va urma în Orientul Mijlociu. Dacă ar fi fost atât de simplu, şahinşahul ar fi murit pe tron, Khomeini ar fi rămas un exilat pitoresc într-o Franţă în care intelectualii de stânga îi adulau pe revoluţionari, iar experţii occidentali nu ar mai fi fost nevoiţi să îşi rescrie memoriile explicând cum „semnalele existau” şi în 1979, dar n-au fost interpretate corect.

Citește mai mult