Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

O filă „simpatică” din perioada de construire a României moderne

Ilustrată Carol I

Profimedia Images

În 1866, în contextul campaniei de negocieri pentru găsirea şi aducerea pe tronul României a unui principe străin, dintr-o dinastie europeană, scriitorul Ion Heliade-Rădulescu (1802–1872) s-a manifestat împotriva acestui plan printr-o serie de articole polemice, publicate în presa vremii (şi republicate în Opere, volumul III. Ediţie critică de Vladimir Drimba. Bucureşti, Minerva, 1975). În esenţă, argumentele lui Heliade-Rădulescu izvorăsc din ideea că poporul român ar fi destul de vrednic ca să-şi aleagă un domnitor din sânul său („Să ne alegem domnul dintre fiii patriei!” [p. 318 din volumul citat]), „pedalând” insistent pe ideea de demnitate naţională (şi prevestind, parcă, o formulă ce va face carieră mai târziu: „Nu ne vindem ţara!”).

Într-unul din articolele la care mă refer (Ştiri dinafară şi marafeturi dinîntru, publicat în ziarul Legalitatea din 21 aprilie şi republicat în volumul citat la p. 304–309), Heliade-Rădulescu începe prin a cita două mici texte din presa europeană. Primul este o ştire preluată din Journal des Débats (Paris) din 21 aprilie 1866, care, în „traducerea” lui H.-R. sună astfel: „Ni se scrie din Berlin că principele de Hohenzollern nu este dispus a priimi tronul României.” (Pare a fi, în realitate, rezumarea aproximativă a unei depeşe de presă de vreo zece rânduri; am găsit numărul respectiv al ziarului parizian într-o bibliotecă electronică pe Internet).

Al doilea text este o mică schiţă satirică, prezentată tot sub formă unei depeşe de presă (o pseudo-depeşă, aşadar), ce ar fi fost preluată din ziarul L’Indépendance belge (Bruxelles):

„Independinţa Belgă coprinde o scrisoare din Paris din 21 aprilie, zicând: „Azi-dimineaţă, auzind bătând la uşă, îndată mi se înfătişează un necunoscut. Nu ştiu cum, că mă cam speriai de această bruscă intrare. Când apoi acesta începu a-mi spune că este însărcinat de a-mi pune înainte o oferire ce mi se face, atunci nu poci să-ţi descriu bătaia de inimă şi frica ce mă coprinse: crezui că a căzut păcatele şi pe mine, că vine adică să-mi ofere şi mie tronul Principatelor danubiene! p-aci eram să strig ajutor; dar mă alinai când vizitătorul mă încredinţă că nu e vorba de coroana acestor principate, ci de un volum de poezie al căror autor era însuşi vizitătorul. Ia închipuieşte-ţi îndoita mea bucurie, pe de o parte să scap de ceea ce mă temeam, şi pe de alta, să m-aleg şi cu un volum de poezie frumoase!”.

Nu am reuşit să regăsesc numărul respectiv din L’Indépendance belge. Una din două: această pseudo-depeşă atât de savuroasă fie va fi existat cu adevărat în ziarul din Bruxelles la care trimite Heliade-Rădulescu, fie a fost inventată pe de-a-ntregul de scriitorul şi polemistul român!

Oricum, fapt e că o parte a opiniei publice din ţările Europei occidentale (mai ales Franţa şi Belgia) a perceput în cheie umoristică acest episod din 1866, al căutării unui prinţ străin pentru Principatele dunărene. La scurt timp de la abdicarea forţată a lui Alexandru Ioan Cuza, Locotenenţa Domnească şi Guvernul provizoriu (recte „Monstruoasa coaliţie”) au început demersurile pentru a găsi un principe dintr-o dinastie europeană, care să fie dispus să vină pe tronul României. Prima opţiune a fost prinţul Filip al Belgiei, conte de Flandra (1837–1905), care a fost „ales” cu unanimitate ca domnitor, pe 11 februarie, fără a-i fi adusă la cunoştinţă în prealabil această „ofertă”, pe care el a şi refuzat-o, la scurt timp!

În acest context, în limba franceză, sintagma le trône des principautés danubiennes aproape că s-a proverbializat, fiind folosită sporadic cu înţelesul unei expresii de genul: nici dacă mi s-ar da luna de pe cer (sau toate comorile lumii) nu aş fi de acord să fac cutare sau cutare lucru. O ilustrare, în următoarea schiţă a scriitorului Gabriel Guillemot (1833–1885), publicată în Le Journal amusant. Journal illustré, journal d’images, journal comique, critique, satirique, etc. (Paris), nr. 546, 16 iunie 1866, p. 4:

„Veneam foarte conştiincios la recepţiile de marţi ale contesei M..., o doamnă adorabilă, mătuşă a unei nepoate şi mai adorabile. Contesa e una dintre prietenele mamei mele. Eu eram tratat ca un răsfăţat în această casă. Într-o seară, dansând cu nepoata, întâmplarea, şampania şi încă nu ştiu ce naiba m-a împins să-i ating fruntea cu buzele mele... Ea mă va pârî mătuşii-sale, m-am gândit cu groază! Această idee m-a înspăimântat într-atât, încât nu am mai îndrăznit să mă arăt pe acolo. Din ziua aceea, nici pentru tronul principatelor dunărene nu aş mai veni în acea casă! [...]” (Traducerea îmi aparţine. În original: „J’étais fort assidu aux mardis de la comtesse de M..., une femme adorable, tante d’une nièce plus adorable encore s’il se peut. La comtesse est une amie de ma mère. On me traitait en enfant gâté dans la maison. Un soir, dansant avec la nièce, l’occasion, le champagne, et quelque diable aussi me poussant, j’effleurai de son front la largeur de mes lèvres... Elle va me dénoncer à sa tante, pensai-je! Cette idée seule me terrifia au point que je n’ai plus osé paraître en sa présence. Depuis ce jour-là, pour le trône des principautés danubiennes je ne passerais pas rue de la Paix... Ami, tu le vois, ma dette ne se peut acquitter avec de l’or. J’ai failli à la reconnaissance; pas de réhabilitation pour ces faillites-là!”). 

În istoriografia noastră s-a discutat pe larg despre motivaţiile complexe şi profunde ale episodului aducerii lui Karl von Hohenzollern-Sigmaringen (1839–1914) pe tronul României, care a acceptat oferta, într-un final. Nefiind domeniul meu, trec peste aceste aspecte, notând doar faptele esenţiale: prinţul german a ajuns în România pe data de 1 mai 1866, iar pe data de 10 mai a fost proclamat domnitor (avea de 27 de ani). A rămas în istorie cu numele de Carol Întâi, primul rege al României moderne (titlul de rege i-a fost acordat în 1881).

Intenţia mea a fost aceea de a semnala că a existat şi o percepţie alternativă asupra evenimentului istoric din 1866, care a putut fi văzut şi în cheie umoristică, atât de societatea românească a vremii, cât şi de o parte a opiniei publice europene. De altfel, maniera în care s-a manifestat Heliade-Rădulescu, în legătură cu planul de a aduce pe tronul României un prinţ străin, nu a fost deloc o atitudine singulară sau marginală. Lunga perioadă de domnie a primului rege nu a fost nici pe departe „presărată cu flori”. Au existat mereu, în societatea românească din perioada respectivă, diverse curente contestatare, antimonarhice, ale unor cercuri cu orientare republicană, precum şi grupuri ostile pur şi simplu faţă de persoana lui Carol Întâi.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Explicatia aducerii unui print dintr-o dinastie europeana de prestigiu, pe care am citit-o candva si pe care o agreez este aceasta:
    - Oamenii politici romani de atunci considerau ca un print dintr-o familie de prestigiu european nu ar fi acceptat sa ramana prea mult timp domnitor al unei tari vasale otomanilor, deci va face tot posibilul sa scoata tara de sub suzeranitatea turcilor. Si asa s-a si intamplat in 1877-78.
    • Like 0
  • Servus!
    - //Monstruoasa coaliție!!// era, în fapt, respectarea unui termen impus de Puterile cele Mari.
    Misiune pro.
    Vodă Cuza pică, sim....

    Cu bine,
    Purice Narcis-Teofil
    • Like 0


Îți recomandăm

litoral 2021

Totul a pornit de la o simplă aluniță pe care o avea pe spate, din naștere. Mereu râdea cu părinții ei - era alunița după care o puteau recunoaște imediat, în cazul în care ar fi pierdut-o pe malul mării. (Foto: Rob Wilkinson / Alamy / Alamy / Profimedia)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Echipa de fericire

„Am tras de mine cât am putut și la 11 și 50 de minute știu că a venit pe lume Teodor. I-am auzit pentru prima dată glasul, l-am simțit pe pieptul meu, i-am văzut pielea, am știut că i s-a pus sângele în mișcare... că a venit pe lume, de fapt”- Alexandra povestește zâmbind cele mai intense 40 de minute din viața ei.

Citește mai mult

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult