Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

O încoronare care nu înseamnă nimic: radiografia unei familii disfuncţionale

Încoronarea Regelui Charles al  III-lea

Foto: Profimedia Images

Astăzi regele Charles al III-lea este încoronat la Londra cu mare fast, într-un ceremonial, care deşi cu accente moderne, rămâne, în esenţa lui profund medieval, ceea ce consună, de fapt, cu familia regală însăşi: în aparenţă modernă, dinamică, deschisă, dar în realitate ultraconservatoare, prizonieră a ritualurilor şi tradiţiilor, chiar obtuză. Modernizarea familiei regale britanice nu este decât o cosmetizare, o spoială de ochii lumii, o operaţiune de PR. Presa şi televiziunile din România, deja fascinate de evenimentul încoronării, ratează, ca de obicei, esenţa a ceea ce se petrece în Marea Britanie pentru că, după cum cad, cu câteva excepţii, în cursele întinse de politicienii români, aşa cad şi în cursa spectacolului britanic, a formelor fără fond. De fapt, care este fondul din spatele acestei ceremonii menite să impresioneze masele? Devine Charles rege în urma încoronării? 

Nu, a devenit exact în clipa morţii mamei sale, Elisabeta a II-a, şi a fost confirmat oficial a doua zi. Dobândeşte mai multă autoritate? Nu, va avea exact aceleaşi atribute şi îndatoriri pe care le avea şi înainte. Se bucură de mai multă legitimitate? 

Nu, deja contrasemnează legile guvernului, iar acestea sunt perfect valide. Atunci care este motivul acestui spectacol costisitor, al acestei parade profund anacronice dincolo de propaganda regală? 

Foto: Profimedia Images

Adevărul e că nu există şi nu a existat niciodată un astfel de motiv: încoronarea a reprezentat dintotdeauna confirmarea aşa-numitului „mandat divin” al monarhului şi şansa lui de a-şi consolida imaginea în ochii supuşilor. Totuşi, nu este deplasat să ne întrebăm care e rostul unui astfel de exerciţiu de imagine într-o ţară profund secularizată, ai cărei cetăţeni sunt, într-o proporţie semnificativă, atei şi nu mai împărtăşesc nici pe departe valorile şi crezurile celor care au luat parte, de pildă, la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a acum 70 de ani. Marea Britanie de astăzi este o ţară conservatoare (asta e greu de negat, iar Brexitul o dovedeşte din plin), dar, chiar şi aşa, e o ţară fundamental schimbată faţă de cum arăta în 1953. Ceea ce îi „vrăjea” pe supuşii de atunci ai reginei astăzi stârneşte zâmbete ironic-condescendente, în special în rândul celor sub 40 de ani şi mai cu seamă în rândul celor cu studii superioare. „PR”-ul din 1953 nu mai produce astăzi efecte decât printre cei de peste 60 de ani, care sunt deja convinşi de importanţa regalităţii, dar în niciun caz nu mai poate atrage noi adepţi. Şi atunci pentru ce sau pentru cine să organizezi un spectacol de o asemenea grandoare? 

Două răspunsuri sunt plauzibile: 1) nucleul monarhist, chiar dacă redus faţă de ce era chiar şi acum 20-30 de ani şi îmbătrânit, trebuie re-fidelizat, re-„vrăjit”, acestuia trebuie să i se dea în continuare iluzia că „Marea Britanie” e încă mare, contează în geopolitica mondială (nu degeaba sunt invitaţi atâţia şefi de stat la eveniment) şi are un tătuc la cârmă; 2) familia regală şi aparatul monarhic trăiesc într-o lume paralelă şi sunt atât de disfuncţionale şi de incapabile de a detecta tendinţele, curentele adânci din societatea britanică, încât pur şi simplu nu le pasă nici de penibilul la care se expun, nici de realitatea dură care le va lovi în maximum o generaţie. Cum primul răspuns nu necesită prea multe explicaţii, mă voi ocupa mai jos doar de disfuncţionalitatea şi inadecvarea regelui şi a familiei regale în prezentul context.

Un ritual religios medieval băgat pe gâtul unei ţări moderne nereligioase

Principalul element de inadecvare a încoronării de astăzi îl reprezintă discrepanţa dintre caracterul ei profund religios (creştin-anglican) şi configuraţia religioasă actuală a Marii Britanii: numai 46% dintre britanici s-au declarat creştini la ultimul recensământ, iar, dintre aceştia, numai 2% merg regulat la biserică, ceea ce face ca bisericile anglicane să fie aproape goale în marea majoritate a timpului; 37% s-au declarat atei, iar restul au declarat alte religii (musulmană, hindusă etc.). În atari condiţii, se pune problema reprezentativităţii monarhiei: din moment ce Charles al III-lea este prezentat lumii ca regele uns al Bisericii Anglicane (care reprezintă ea însăşi o minoritate printre confesiunile creştine britanice; noroc cu ortodocşii români şi bulgari care au mai îngroşat statisticile creştine în ultimii ani), pe cine reprezintă el ca şef al statului? Desigur, aparatul regal a avut grijă să invite la ceremonie, din raţiuni de PR, şi reprezentanţi ai altor confesiuni creştine sau ai altor religii, dar, în esenţă, problema rămâne şi îl îndepărtează şi mai mult pe rege de supuşii săi mai tineri.

O altă problemă care plasează monarhia în răspăr cu valorile contemporane o constituie, în ochii tineretului, dreptul monarhului de a conduce ţara în virtutea „meritului” de a se fi născut în familia regală şi de a fi primul copil al suveranului defunct: într-o societate care pune mare preţ pe meritocraţie, pe echitate, pe egalitate de şanse, pe incluziune socială, e o misiune practic imposibilă să justifici dreptul cuiva de a ocupa cea mai înaltă funcţie în stat şi de a se bucura de privilegii la care cei mulţi dintre noi nici nu putem visa vreodată. Mai mult, legăturile istorice ale casei regale cu comerţul de sclavi în fostele colonii ale imperiului britanic, legături recent descoperite, o ceremonie inutilă şi costisitoare plătită din banii contribuabililor în plină criză economică, o avere incomensurabilă şi privilegiile de neînchipuit, toate acestea fac ca încoronarea nu numai să nu prezinte mare interes pentru britanicul de rând, ci chiar să-l irite. Cu două excepţii, dintre care unul e jurnalist deci, prin natura meseriei, trebuie să se ocupe de eveniment, eu nu cunosc absolut niciun britanic care să stea în faţa televizorului şi să urmărească ceremonia sau să se ducă la Londra pentru a vedea pe viu suita regală. Apatia este generală, iar mulţimile pe care le vedem la televizor şi care, în comparaţie cu 1953, sunt mult reduse numericeşte, sunt formate fie din gură-cască, fie din turişti străini, fie din monarhişti convinşi.

O familie imorală preocupată să ascundă gunoiul sub preş

Apatia generală a britanicilor în legătură cu încoronarea lui Charles are ca sursă însă şi percepţia lui ca persoană privată în public şi mai ales insistenţa lui dincolo de limitele raţiunii de a ne-o băga pe gât pe fosta amantă, doamna Camilla Parker-Bowles, pe post de regină. 

Foto: Profimedia Images

În ciuda încercărilor disperate ale presei şi tabloidelor de dreapta din Marea Britanie, care s-au străduit din răsputeri în ultimele luni să ne-o prezinte pe Camilla drept femeia ideală, regina ideală, mama iubitoare şi alte bazaconii, britanicii nu o iubesc şi nu o vor iubi niciodată aşa cum au iubit-o şi chiar divinizat-o pe Prinţesa Diana. Că au acceptat-o până la urmă drept consoartă a lui Charles pentru că, la urma urmei, orice om are dreptul la fericire, asta e altceva. Însă toleranţa e una şi iubirea alta. Totuşi, nu se poate uita că această femeie, în ciuda virtuţilor pe care jurnaliştii de casă ai familiei regale se întrec să i le cânte precum odinioară „ziariştii” români o cântau pe Elena Ceauşescu, a contribuit decisiv la ruperea mariajului lui Charles cu Diana prin legătura ei imorală cu viitorul rege, a spart o familie şi l-a îndepărtat pe Charles de propriii fii. De altfel, Harry însuşi, fiul cel mic al regelui, nu a venit la Londra decât pentru ceremonia religioasă, urmând să plece în două ore înapoi la propria familie din Statele Unite. Acesta a dezvăluit în cartea sa că el şi fratele său mai mare, William, l-au implorat, în 2005, pe tatăl lor, să nu se însoare cu Camilla, dar evident că acesta nu i-a ascultat. Între timp, William a devenit mai conciliant ori, mai degrabă, a avut o nevastă, pe Kate Middleton, mai hotărâtă decât Meghan Markle să facă pe plac sistemului şi să nu se angajeze in lupte pe care nu avea cum să le câştige. Harry a decis să se rupă de ceea ce el percepea ca fiind un sistem opresiv coordonat, în bună măsură, de „Cabinetul II”, adică de o femeie adulteră care nu numai că i-a adus atâta nefericire mamei sale, dar orchestra, prin legăturile ei dubioase cu jurnalişti veroşi, şi cele mai multe atacuri ordinare împotriva lui şi a soţiei sale. E de mirare cum Charles a fost gata să sacrifice totul, inclusiv viitorul monarhiei, pe altarul obsesiei sale erotice, cum şi-a îndepartat fiii şi şi-a pus în cap întreaga familie şi mare parte din naţiune doar pentru a fi alături de amanta sa. Şi mai ales e de mirare cum fosta regină s-a lăsat într-atât de manipulată de cei doi adulteri, încât, de unde înainte promisese că niciodată Camilla nu va fi cunoscută drept altceva decât ducesă consoartă, înainte să moară singura ei grijă a fost să se asigure că noua sa noră va fi „regină consoartă” (titlu lepădat, la numai un an, de Buckingham pentru mai clarul „regină”). William şi Kate sunt dispuşi să accepte această mizerie şi să joace teatru pozând în familia perfectă pentru că amândoi îşi doresc imens să ajungă şi ei să fie încoronaţi şi ştiu foarte bine că, odată Harry şi Meghan ieşiţi din peisaj, ei ar fi în prima linie în calea mâniei regale dacă ar face un pas greşit. Dar întrebarea este dacă aceştia vor mai ajunge să fie încoronaţi la rândul lor.

Va deveni Marea Britanie republică?

La prima vedere, mai ales dacă te uiţi la evenimentul de azi exclusiv prin lupa presei conservatoare şi a tabloidelor, o asemenea întrebare poate părea absurdă. Cum să te gândeşti că monarhia s-ar putea sfârşi când mii de oameni îl aclamă pe rege şi pe consoarta sa, când William şi Kate par cuplul ideal, când totul pare să meargă strună? 

Foto: Profimedia Images

Ei bine, aparenţele pot înşela. Desigur, o schimbare majoră în sistemul constituţional britanic nu se va produce peste noapte. Societatea este deja adânc fracturată după Brexit, şi asta după ce Marea Britanie fusese parte a UE numai câteva decenii: nu e greu să ne imaginăm ce ar produce în societate abolirea unei instituţii care se confundă, la nivel de imagine şi identitate, cu naţiunea însăşi. În plus, sprijinul general pentru monarhie, chiar dacă mult diminuat, se situează confortabil peste 60%, în ciuda opoziţiei republicane foarte vocale. Problema este că mare parte a acestui sprijin vine din partea generaţiilor de peste 50-60 de ani şi nu sunt semne că tinerii de azi sau cei care erau foarte tineri acum 20 de ani, pe măsură ce înaintează în vârstă, ar deveni mai conservatori şi mai iubitori de regalitate. În ciuda propagandei regale, în ciuda eforturilor lui William de a-şi sufleca bărbăteşte mânecile şi de a părea apropiat de popor, de a merge la sală, de a se plimba cu bicicleta, de a merge cu metroul (sigur, cu camerele tv după el) sau de a bea stângace bere în pub, tinerii – şi mai ales tinerii educaţi – nu pot fi convinşi sub niciun chip. Singura şansă de comunicare a familei regale cu tineretul erau Harry şi Meghan, pe care însă, în mod stupid, orgoliul lui Charles, Camilla, William şi Kate i-a îndepărtat şi determinat să ia calea „exilului”. Această fractură între generaţii deocamdată e ţinută sub control, mai ales că niciun partid mainstream din Marea Britanie nu-şi propune măcar să ia în discuţie ideea unui referndum, necum să şi sprijine activ abolirea monarhiei. Dar, dacă lucrurile nu se schimbă radical în casa regală, dacă Charles insistă în a-i acorda fostei amante un rol primordial în viaţa publică, dacă William şi Kate nu înţeleg să se apropie, cu orice risc, şi de cei care astăzi îi detestă şi să-i mai lase pe veteranii de război şi pe cititoarele de Daily Mail şi The Sun, şi mai ales dacă nu se petrece o reconciliere rapidă cu Harry şi Meghan, în maximum o generaţie Partidul Laburist, ai cărui membri tineri deja se revoltă pentru supunerea necondiţionată faţă de cauza monarhică (citiţi comentariile de pe pagina lor de Twitter dacă vreţi să vă convingeţi), nu va mai putea evita un referendum în legătură cu abolirea monarhiei. Perspectivele nu sunt însă încurajatoare: din păcate (spun asta pentru că eu sunt, contrar a ceea ce s-ar putea crede din rândurile de mai sus, un monarhist de profundă convingere), familia regală nu pare conştientă de pericolele care vor veni şi tare mă tem că succesul aparent al zilei de azi îi va îmbăta pe Charles şi William cu apă rece.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Iată o analiză profesionistă!
    • Like 0
  • Rucs Rucs check icon
    Medieval, desuet etc. Și asta vine de la un specialist în...limbi clasice. Sunt convinsa ca autorul ne-ar putea scrie mult mai util și mai savant un articol despre importanta învățământului clasic, de pilda. As bănui ca exclusa considere desueta sau inutila existenta lui. Oamenii poarta haine din preistorie. Cât de desuet a devenit acest lucru? Din Evul Mediu ne au rămas niște gânditori, niște catedrale, niște oameni pe ai căror umeri ne urcam (este o maxima celebra - suntem niște pitici urcați pe umeri de uriași, dar vedem mai departe ca ei). Deci dacă suntem contra unor idei etc, atunci sa le argumentam, dar e bizar sa încercăm discreditarea lor, doar pentru ca au vechime în istoria umanității.
    Asta o data.
    A doua chestiune. Monarhia e o instituție. Ești sau nu de acord cu ea. Dar calitatea unor persoane, temperamentul lo etc, asta nu trebuie sa influențeze opțiunile noastre. De ce? Din simplul fapt ca oamenii sunt foarte diferiti și rareori într o familie extinsa (unchi, veri, copii etc etc) este posibil sa iti placa toată lumea. Daca ne uitam la familiile noastre boierești și citim un pic de istorie, vedem ca niște părinți extraordinari (patrioti, morali, filantropi) au avut niște loaze de copii. Se întâmplă. E cazul Vacarestilor, de ex, foarte foarte amestecati. Poate fi și cazul Hohenzollern, unde avem figuri admirabile și altele, nu chiar.
    • Like 2
    • @ Rucs
      N-ați remarcat faptul că autorul se declară „monarhist din convingere” și de aici decurg confuziile pe care le faceți.
      • Like 0
  • nu cred ca dl BC a scris cu mintea lui un text atat de amplu, mai curand a folosit un translator automat pt vre-un manifest antimonarhic, de pe undeva (nu-mi vine sa il banuiesc de o utilizare a lui chatGPT pe tema asta)
    • Like 1
    • @ corneliu apostol
      Opinia dv. este de-a dreptul ridicolă!
      • Like 0
  • Cel mai prost articol pe care l-am citit aici. Locuiesc in UK si stiu ce spun. Cred ca autorul a vrut doar sa se bage in seama. A reusit sa iasa in evidenta si sa ma convinga sa nu mai citesc nimic din ce va mai scrie. Sper sa se abtina sa mai scrie, “Ganditorii” astia ne-au inrobit cu comunismul de neuitat. Rusine!
    • Like 1
    • @ Billy Joe
      Faptul de a locui în UK nu înseamnă că puteți afirma orice prostie!
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      Aurora draga, deschide ochii, lasa laudele pentru acesti oameni care scriu din dorinta de a forma opinii si a epata. Poate ar trebui sa se duca inapoi in Romania sa se proclame rege. Faptul ca locuiesc aici in UK si sunt cetatean britanic imi da dreptul sa vorbesc ce doresc. Este parerea mea draga doamna sau domnisoara. Iar dumneata abtine-te ca nu te-am nominalizat in comentariul meu catre acel domn. Nu toti privim doar dintr-o parte. RIP
      • Like 0
    • @ Billy Joe
      Ne cunoaștem de undeva, dragă Billy?
      Vorbiți ce doriți, să nu credeți însă că opinia d. are vreo noimă! Nu are!!!
      • Like 0
  • Surprinzător de jenanta, pentru Republica, publicarea unui asemenea articol. Singurul lui "merit" este acela de a fi adunat o lista stangist-republucana de factură AUR-ist putinista. Bună afacere@
    • Like 3
    • @ Vladimir Bogdan
      Dar nu e nicio surpriză publicarea aici a unui articol anti-regalist. Doar ne aflăm pe site-ul republica.ro, NU monarhia.ro :-) :-)
      • Like 1
    • @ Vladimir Bogdan
      Nu ați priceput nimic din articol, poate din cauză că demonstrați nervozitate.
      Dacă vă închipuiți că sunteți ironic, vă înșelați!
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Viitorul pare a nu confirma monarhia britanică, nu articolul e antiregalist!
      • Like 0
  • Ovidiu check icon
    Într-adevăr, e o contradicție pe care eu nu o înțeleg. Dl Bogdan Cristea scrie că "...într-o societate care pune mare preţ pe meritocraţie, pe echitate, pe egalitate de şanse, pe incluziune socială, e o misiune practic imposibilă să justifici dreptul cuiva de a ocupa cea mai înaltă funcţie în stat şi de a se bucura de privilegii..." Pentru ca, în final, domnia sa să afirme că "... eu (adică, eu, Bogdan Cristea) sunt... un monarhist de profundă convingere."
    Înțeleg că totuși monarhia, ca model, ar fi bună, doar că hazardul ne mai aduce câte-un moștenitor la tron ca acest Charles, care, obsedat încă din fragedă tinerețe de nurii unei anume Camilla, o bagă pe gât părinților, copiilor și poporului ca pe o virtuoasă și iubită soție, iar apoi și ca pe o regină. Nu mi se pare a fi o nelegiuire. Charles a avut antecedenți mult mai fioroși pe tron, Unul dintre ei și-a decapitat câteva soții pentru simple bănuieli și, ca să poată divorța de prima, a rupt legăturile cu Biserica de la Roma. Nu mai vorbim de carnagiul și represaliile prin care mulți dintre pretendenții la tron și-au înlăturat adversarii, de-a lungul istoriei monarhiei britanice, oprimându-i și pe cei care au împărtășit o altă religie decât cea oficială. Prin comparație, Charles a fost un băiețel cuminte și statornic în amor (doar Camilla; Diana servind doar pentru a naște urmași), în raport cu Henric VIII care a avut vreo șase soții și încă neștiute amante.
    • Like 2
    • @ Ovidiu
      Dar cine e domnul Bogdan (și parcă) Cristea?
      • Like 1
    • @ Ovidiu
      Opiniile personale ale autorului nu au legătură cu analiza competentă pe care o face.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Vă propun să nu ne prefacem că nu pricepem. Monarhia e simbolul suprem al britanicilor. Fără monarhie, sunt nimeni. Simbolul s-a lipit atât de tare de ființa lor încât scoaterea lui ar însemna mutilare. Asta e situația. Totuși, nu sunt singurii de vină pentru această situație. Tot globul iubește monarhia britanică. Mai puțin pe cea olandeză, japoneză, suedeză sau belgiană.
    • Like 3
    • @ Valentin
      Eu unul nu iubesc monarhia britanică. Nu am o aversiune față de ea, dar o consider desuetă și mă stingherește când văd cum o ridică în slăvi unii oameni. Dar consider că britanicii chiar sunt o mare națiune, în toate sensurile posibile, adică bune sau mai puțin bune. Cu siguranță ar rămâne o putere mondială și dacă ar renunța la monarhie. Relațiile internaționale se bazează pe pragmatism economic și geostrategic, deci nu au nici cea mai mică legătură cu forma de guvernământ (monarhie sau republică). Monarhia e pentru imagine publică INTERNĂ și atât, nu pentru relațiile internaționale, care întotdeauna sunt bazate pe pragmatism și chiar pe cinism.
      • Like 2
    • @ Dan Cojocaru
      Valentin check icon
      Britanicii au fost un mare imperiu. Monarhia a fost liantul care a ținut acest imperiu. Anglia n-ar rămâne o mare putere mondială dacă ar renunța la monarhie (de fapt, nici nu cred mai că este). Relațiile internaționale se bazează nu pe pragmatism economic, ci pe PR. Luați ca exemplu publicitatea; există tehnici de dus de nas pentru toate produsele posibile. Luați ca exemplu marca înregistrată. Dacă firmei X i se retrage dreptul de a-și mai folosi sigla sau numele, oamenii vor înceta să mai cumpere. Pare ciudat, dar e o realitate. Firmele pot cheltui averi exorbitante doar pentru a-și proteja un nume. Dacă produsele lor sunt bune în continuare, atunci de ce mai fac acest lucru? Sau luați ca exemplu scandalul Theranos. A contat pragmatismul economic atunci când au stors sume de miliarde de la alții? Și vorbim de oameni de afaceri care au investit.
      Imaginea și simbolul formează MEMORIA. Fără memorie nu funcționează nimic. Luați exemplul unei persoane afectate de Alzheimer; nu doar ea suferă, ci și cei din jur.
      Monarhia e memoria națiunii britanice. Națiunea nu poate funcționa fără ea.
      • Like 1
    • @ Valentin
      Imaginea, brandul de țară contează la nivelul opiniei publice mondiale sau chiar la nivelul investitorilor, care pot avea o încredere mai mare sau mai mică. Dar eu mă refeream la relațiile internaționale în sensul de INTERSTATALE. Aici PR-ul nu mai face doi bani. Rolul serviciilor secrete este să cunoască și să prezinte decidenților politici exact cum stau lucrurile în orice domeniu sau țară din lume. Uneori nu prea contează nici dacă regimul e mai puțin democratic, darămite că e republică sau monarhie. Cu sau fără monarhie, înăuntrul sau în afara UE, economia britanică e solidă. Trece ea acum printr-o relativă criză, dar care dintre țări nu se confruntă acum cu așa ceva? Uitați-vă de exemplu la SUA.... Dar va veni ea și revenirea, sper. Revenid, într-adevăr monarhia britanică s-a implantat puternic în ființa națională, datorită tradiției îndelungate și simbolului puternic aferent Imperiului. Dar așa cum o căsnicie, oricât de veche și sudată se poate destrăma la un moment dat, tot așa și națiunea britanică ar putea să ”divorțeze” de monarhie, când se vor realiza condițiile istorice. Nimic pe lumea asta nu e etern, chiar dacă așa poate părea.
      • Like 1
    • @ Valentin
      Nu sunt deloc „nimeni” fără monarhie.
      Mai informați-vă!
      • Like 0
  • Am păreri împărțite despre acest articol. Eu sunt republican, dar și creștin ortodox. Consider monarhia o instituție desuetă. Ea este sau poate fi foarte atractivă pentru unii, poate reprezenta un simbol al unității și puterii națiunii etc etc dar e clar că este o reminescență a evului mediu. Consider însă că religia și ritualurile religioase NU sunt anacronice sau desuete, ci dimpotrivă, sunt perfect adecvate și chiar strict necesare vieții spirituale, oricât ar fi societatea de modernistă. Însă faptul că multe țări occidentale dezvoltate au rămas monarhii, nu înseamnă nimic. În niciun caz nu reprezintă o dovadă a superiorității monarhiei față de republică. Amândouă sistemele au avantaje și dezavantaje, dar monarhia înseamnă trecut, iar republica, viitor. Da, monarhia are uneori mai mult șarm, mai mult ștaif, dar republica reprezintă mai bine (sau ar trebui să reprezinte dacă ar funcționa cum trebuie) valorile societății moderne, unde la loc de cinste sunt, sau ar trebui să fie, meritocrația și egalitatea de șanse. Familia monarhică într-adevăr e un fel de lume paralelă în societate, oricât ar fi de organizată, morală, educată, empatică, devotată etc etc. Iar în legătură cu interesul popular crescut pentru evenimentul grandios al încoronării regelui Charles.... Oamenilor le place să caște gura la tot ce e strălucitor și epatant. E drept că încoronarea reprezintă ceva mai mult de atât. E o energie insuflată națiunii și mai ales adepților, care potențează sentimentul puterii Imperiului Britanic. Până la urmă despre asta e vorba. Dar, cum spuneam, lumea e oricum interesată de evenimente strălucitoare și grandioase, oricine le-ar organiza, că așa e lumea. Însă problema adecvării sistemului monarhic în prezent, rămâne.
    • Like 1
  • Valentin check icon
    Anglia nu e singura monarhie. Japonia, Olanda, Belgia, Suedia sunt monarhii și țări democratice. Și nu doar Anglia are tradiții. Tradițiile Japoniei sunt mult mai vechi, și totuși Japonia este considerată o țară super-modernă. Situația Angliei este însă total diferită. Monarhia britanică este simbolul monarhiei însăși. Nimeni se gândește la Japonia când vine vorba de monarhie (de Belgia sau Olanda nici atât). Toți se vor gândi automat la britanici. E un simbol la care nu prea se poate renunța. Dacă Olanda ar deveni mâine republică nu s-ar întâmpla mare lucru, însă o Anglie republicană ar trimite unde de șoc în toată lumea. Monarhia britanică reprezintă un fel de ancoră emoțională. Orice copac are rădăcină, altfel nu poate sta în pământ. Evident, nimic nu e etern, dar deocamdată planeta nu poate renunța la simbolul britanic.
    • Like 2
  • Ana Gia Ana Gia check icon
    Intr-o tara democratica dar si socialista, asa cum se considera UK, mi se pare ridicol sa mai vezi regi si regine poleite in aur si care isi iau puterea de la niste popi mai poleiti decat ei :))
    • Like 1
    • @ Ana Gia
      Valentin check icon
      Din păcate nici Constituție nu prea au, ci doar o colecție de cutume...
      • Like 0
    • @ Ana Gia
      andrei andrei check icon
      Mi se pare ridicol că spui de putere de parcă ar avea vreo putere. Cunoști cum funcționează politica din regatul unit? Sau comentezi fara să cunoști? Tipic romanesc.
      • Like 2
    • @ andrei
      Valentin check icon
      Monarhii nu mai au de mult putere executivă. Cred că în nicio țară din lume.
      • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult