Foto - Profimedia
Vineri seara am fost în Expirat. În ton cu numele clubului, am ieșit la ora 21.00, prea devreme să fie cool, prea târziu să mi se mai pară devreme.
Am găsit o masă liberă aproape de intrare, de taxiuri și de plecare. Așezat pe scaun, mirosul teilor mă ridică de nări ca în desene animate și mă duce departe, în copilăria mea. Neimplicat în conversația de la masă, dispar și mă alătur la coadă la bar.
Cu ochii pe pereți, analizând arhitectura ca mijloc de a pierde timpul și anxietatea socială, îl simt pe cel din față întinzându-se spre mine zâmbind: “Trebuie să stăm la coadă pentru alcool...”. Pare cuminte și e numai un zâmbet și lasă impresia că știe ceva ce nu știi. Nu pot să pun degetul pe senzație, doar că e încă devreme pentru discuții la coadă. Nedorind neapărat conversație, adaug “Și eu-mi iau ceai”. “Mai rău!” plusează vesel și se stinge discuția.
Mă întorc pentru a privi în jur, la hala mare și goală cu două cozi mici unde nimeni nu se grăbește pentru că toată lumea e trează. Muzica vine dintr-un pupitru din care lipsește Dj-ul, iar luminile lovesc cărămizile zidurilor în ritm alert, nesincronizate cu liniștea din jur. În bar cadența e diferită. Barmanul e cumpătat în mișcări și conversează cu două fete care comandă și din spatele gândurilor vine un ecou “De curiozitate, ce ceai bei?”.
Amicul e întors și mă privește cu același zâmbet prietenos care alimentează senzația pe care nu pot să o identific. Uitasem interacțiunea de mai devreme. Curiozitate, plictiseală, camaraderie, flirt, creierul caută involuntar motive pentru conversație. “Iasomie” răspund la obiect. “Iasomie” repetă el. “Are cofeină” justific fără sens. “Are cofeină? Nu știam”. Îi mărturisesc că nici eu până de curând. Îmi spune că nu prea bea cafea, doar ceaiuri “și dimineața de-astea chinezești, japoneze” și inserează ceea ce cred că e “matcha” însă ori se bâlbâie ori nu aud bine. Răspund că și eu beau matcha dimineața. “Sunt bombă astea, ce trebuie” aprobă ferm iar conversația își face ciclul natural și se încheie, la fel ca speculațiile din capul meu.
Aerul condiționat se simte rece și trădează încăperea goală. Am reușit să remarc ceva legat de vreme și la interior. Mai e puțin din coada care nu a fost lungă niciodată, iar barmanul se ocupă de amic și cuplul care îl însoțește. Nu-i observasem până acum. Mintea e în fața mea la coadă și anticipează lipsa de interes a barmanului când o să pun mâna pe bar și o să cer un ceai. Cei trei încep să se miște iar eu fac pasul să îi înlocuiesc. “Ți-am luat un ceai de iasomie” se întoarce amicul senin.
Ușor iritat pentru că nu înțeleg, convins că încheiasem interacțiunea, întreb direct de ce. Îmi răspunde fără să schimbe zâmbetul: “E pentru prietenul meu, Gabi, care a plecat. Îi plăceau ceaiurile”. La mine e liniște și iritarea lasă loc rușinii. Neștiind ce să spun leg un “Mulțumesc. Să fie primit” apoi simt nevoia să compensez "Să fie primit și să fie liniștit". “Așa să fie” aprobă amicul lui Gabi.
Mă apropii de tejghea unde mă așteaptă ceaiul. Îl iau și ies din hala mare, afară unde rumoarea terasei acoperă totul mai puțin mirosul teilor. Mă așez la masă, aici discuția nu s-a întrerupt și primul instinct e să povestesc întâmplarea, dar decid să o păstrez pentru mine momentan. Intru și ies cu atenția din conversația celor de la masă apoi privirea cade pe cana de ceai. Îmi trece prin gând că e târziu pentru cofeină și oricum nu mai stau mult, așa că hotărăsc să rămân la apă. Privirea rămâne totuși pe cană. Mirosul care vine dinspre ceai mă face să-l ridic nedumerit, să inspir și să descopăr că iasomia mea este mușețel. Îi mulțumesc în gând lui Gabi și iau o gură.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.