În aproape 9 ani de când sunt redactor șef al revistei Psychologies România, am cunoscut o mare parte din psihologii din București, am colaborat cu câțiva psihologi și psihoterapeuți competenți de prin orașele mari din provincie.
Și am avut conversații instructive cu pseudoînțelepți care promit vindecarea cancerului prin tehnici de meditație sau vindecarea aurei.
Psihoterapia este încă un demers scump la noi. De aia vedem oameni care stau în depresii și care nu se duc să vorbească despre ceea ce îi macină. I-ar ajuta, dar costă mult. Fundația Ana Aslan International a făcut publice câteva cifre: 1 din 4 europeni a trecut o dată în viață printr-o depresie, foarte probabil nediagnosticată; 1 din 6 femei din Europa este afectată de depresie; 2020: anul în care se estimează că anxietatea și depresia vor reprezenta a doua cauză de invaliditate și incapacitate în muncă.
Stresul și pseudoterapiile
Așadar, suntem tot mai stresați. În aceste condiții, nevoia de mesaj pozitiv, de puțină lumină, semnalul că mai contezi și tu, devine necesară ca aerul. Că nu contează doar productivitatea ta, doar munca și stresul aferent, că ai dreptul să te relaxezi, să te iubești așa cum ești. Aici vine și se instalează câte un coach de viață bună, care îți spune că ești o ființă minunată, că meriți tot binele din lume și toată dragostea de sine și gata, te simți mai bine... Sau nu.
Coachingul este o formă de optimizare a potențialului uman, derivată din psihoterapii, și care, la început, se adresa echipelor de lucru. Ar fi trebuit să rămână o astfel de metodă de optimizare a personalului, de motivare și de direcționare, ale cărei rezultate să fie măsurabile. Că așa e cinstit. Dacă un coach ajută compania respectivă să vândă de la ...X mii de euro până la X+ mii de euro, atunci da, respectivul își merită banii. Dacă un coach stimulează creativitatea angajaților, dacă îi face să fie mai motivați și mai proactivi, da, merită plătit. Dacă bate câmpii cu „iubirea de sine“ și „copilul interior“, merită concediat respectuos pe motiv de inadecvare.
Un soi de religie
Coachingul a degenerat și a devenit un soi de religie, cu aderenți care se adună într-o sală mare și repetă niște clișee care nu au nicio valoare. Repet, nicio valoare. Coachingul nu e nici scientologie, nici integrare în absolut, à la guru Bivolaru. A-l transforma în așa ceva înseamnă să nu recunoaștem valoarea sa pragmatică. Au apărut în ultima vreme o puzderie de inși care se recomandă drept coach și care aruncă o lumină negativă asupra acestei metode utile și onorabile de optimizare a potențialului.
Îi invit pe cei care mă citesc să gândească cu mintea lor. Chiar credeți că funcționează astfel de idei? Aveți nevoie să vi se spună, în bloc și fără argumente, că pentru a avea un „job mai bun, un partener mai atent și un copil cuminte e necesară o schimbare și schimbarea începe cu tine“? O fi chiar așa de simplu?
Am vizionat pe internet o asemenea întâlnire, unde amfitrioana, o doamnă coach, secondată de Mihaela Rădulescu, Teo Trandafir și Adriana Bahmuțeanu, le vorbea câtorva zeci de inși din sală despre „iubire de sine“, „diamantul interior“, și alte bălării. La final i-a pus să se îmbrățișeze, necunoscut cu necunoscut, și să-și spună „te iubesc“. Greu de conceput un show mai indecent de submisiune la comenzi. Și mai ieftin.
Am aflat că doamna coach „și-a vindecat un cancer“, că „avem o inteligență pe care nu o folosim“, că „fiecare om e un geniu“, că „avem toate resursele pentru a reuși“, că „suntem eroi“, că „toți ne-am născut fericiți“, „schimbarea începe cu tine“ etc. Nu stau acum să combat clișeele acestea isterice.
Foto: Guliver Getty Images
Îi invit pe cei care mă citesc să gândească cu mintea lor. Chiar credeți că funcționează astfel de idei? Aveți nevoie să vi se spună, în bloc și fără argumente, că pentru a avea un „job mai bun, un partener mai atent și un copil cuminte e necesară o schimbare și schimbarea începe cu tine“? O fi chiar așa de simplu? Totul pe fundalul melodiei „I belive I can fly“. Vorba unui personaj moromețian: „Pă ce te bazezi?“
Știu pe cineva care și-a dat demisia, oripilat de ieftinăciunea acestor sesiuni de coaching și team building – că doar trebuie prelungită treaba și în weekend – la care l-a supus în mod repetat și cam obligatoriu banca la care lucra.
Psihologia, dezvoltarea personală, psihoterapiile, nu sunt o apă de ploaie, o colecție de idei și sfaturi la care se pricepe oricine. Schimbarea comportamentelor nu e așa de ușoară, nu ne-am născut toți fericiți și cu șanse egale, nu se vindecă niciun cancer printr-o injecție de emoții pozitive (e posibil să ajute, însă, pentru că stresul redus, bucuria de viață sunt binevenite și ajută la vindecare, dar nu sunt o cauză). Departamentele de resurse umane, cele care cumpără pachete de coaching de la diverși, ar trebui să măsoare ulterior rezultatele echipelor lor. Sunt aceștia mai relaxați, mai creativi sau mai productivi? Mai motivați? Dacă nu, data viitoare mai bine să primească angajații o zi liberă decât o ședință de coaching.
O calitate mai bună a vieții vine, da, și din coaching. De fapt, din orice demers de autocunoaștere, de aliniere a așteptărilor la realitate, de descoperire a unor resurse personale încă neexploatate. De la rețeaua socială la abilități nefolosite. Dar realizat conform unor principii, de către oameni care au experiență în lucrul cu oamenii.
Am tot respectul pentru ingineri, dar ei, dacă au făcut o formare, nu înseamnă că gata, sunt calificați să lucreze cu oamenii. Trebuie ceva mai mult, mai mulți ani de bibliotecă și de lecturi din psihologie. Și de exersare, în paralel, a muncii cu psihicul uman. Spun asta pentru că văd astfel de inși reșapați rapid, convinși de bruma de informație pe care au obținut-o la nu știu ce curs, pe care o trântesc ca pe un pat al lui Procust asupra celor cu care „lucrează“. Piața dezvoltării personale ia avânt și la noi, e nevoie de ajutor și de mesaje bune, încurajatoare. Dar e nevoie și de buni specialiști în lucrul cu oamenii. Și de măsurare a rezultatelor, de ce nu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aici recomand tuturor care își dau cu părerea despre lucruri pe care le aud, să se informeze mai întâi despre subiect. Sunt numeroase studii științifice care atestă eficacitatea coachingului, pe care le puteți vedea chiar pe site-ul celor care reglementează această profesie la nivel internațional: https://coachfederation.org/research
Cât despre coach-ii din România, îi puteți găsi pe cei atestați ICF aici: https://coachfederation.ro/gaseste-un-coach/
--Sarlatania din BOR,,cea pe care ,o vedem ,dar ne facem ca nu vedem !
Dar este prezenta , in faptul ca NU vor sa plateasca Impozite pe afacerile lor ,curate si ne curate,,Sfideaza pana si art ,din Constitutie ;;
--Nimeni nu este mai presus de Lege !
--In rest sa ,,auzim numai de bine ,caci de rau ,nu avem nevoie .
---OARE DE CE ???
Un raspuns asa mai simplu ,ar putea veni din partea ,,inalt pre --prea ,al tomisului ,,care tot ce face el ,inclusiv pe la Tribunale ,este ,,;
--NUMAI ,ASA CUM VREA EL SI NUMAI EL ,, Scimba sarbatorile ,indeamna la dezbinare ,,etc si altii ca el ,
-- Nu spun ca ,, restul ar fi perfecti , dar credinciosii bor ,vad si ,,intra pe alta Usa la Rugaciune !!
Dar - și asta n-o spun eu, ci cei care mă cunosc - cică aș fi și publicist, scriitor și istoric. De ce? Fiindcă, pe lângă o mulțime de articole de atitudine, eseuri și studii (câteva sute), am publicat (în 2008) și monografia comunei natale - Câineni, din județul Vâlcea, în colaborare cu geograful Nicolae Daneș; apoi, sunt coautor la lucrarea de mari proporții ”Enciclopedia județului Vâlcea”, în 3 volume, și autorul a încă 6 volume publicate (5 de literatură și o antologie publicistică).
Cunosc optica umaniștilor, și am simțit-o chiar pe pielea mea, când am și fost nevoit să ripostez activând în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului (recunosc - sunt un tip coleric, reacționez violent la orice nedreptate, orice pot înțelege și orice pot ierta cu excepția faptului de a fi luat de fraier / prost!), cum că un inginer, un matematician, un informatician, un medic, un biolog etc. nu poate fi și un bun publicist, scriitor sau istoric. Realitatea îi contrazice însă pe aceștia cu vârf și îndesat! Mai mult, diferența între noi, inginerii, care repet - am dat păpică semenilor - și acești umaniști fălnicoși (este un loviștenism care înseamnă ”a fi fudul”, ”a te mândri nejustificat”), este aceea că noi oricând putem face ceea ce fac ei, firește, cu condiția să avem o cultură generală solidă, adică să fi citit mult, câteva tone de cărți, altele decât de inginerie, și nu mă refer aici doar la literatură, ci și la cărți de specialitate din sfera umanistă (filozofie, istorie, geografie, psihologie, antropologie, politologie etc.), dar ei - niciodată ceea ce am făcut noi!
Angajatii unei companii la care se face referire sunt , in general, oameni cu calitati cognitive superioare multora. Stiu singuri sa evalueze si sa aprecieze ce li se potriveste sau nu.
Atenția pe care acest articol o acordă șarlataniei, ne educă prea mult despre aceasta și prea puțin despre ce ne-ar ajuta cu adevărat. Și nici nu stiu dacă la final îmi este clar care este treaba cu șarlatania pentru că din fericire, nu am experimentat. Este însă o perspectivă în plus, așa că mulțumesc!
Articolul este de fapt o înșiruire de presupuneri și de generalizări arata o înțelegere superficiala a naturii umane o lipsa de abordare științifică o lipsa de dorința de cunoaștere și o abordare mai mult decât mediocra a subiectului.
Desigur ca transformarea oricărui training coaching meditații cristale sau ritualuri sau ce vrei tu într o religie este ceva exagerat și greșit. Uneori însă un timp limitat chiar și astfel de practici pot fi un sprijin real și un ajutor uneori chiar transformator pentru anumite persoane. Whatever works. Hey. Unii oameni chiar au văzut sau au probleme mari și whatever works. Era interesant sa scrii despre când sunt utile și când nu.
Pe de alta parte ce compromite articolul complet este disprețul asta fata de "sa te iubești pe tine" și mie îmi arata o lipsa de practica a ta sau în fine practica degeaba. Dacă un om învață să se iubească pe sine atunci se va respecta și își va oferi lucruri bune și relații bune și va întrerupe factorii care ii aduc probleme. Și se va vindeca își va rezolva problemele. Asta e culmea de fapt esența adică exact ce nu ai înțeles tu și de care faci mișto.
E chiar ușor trist. Și prostii aia de vrăjitori au înțeles. (aici glumesc și nu ma refer clar la escroci ci la coachii deștepți). Evident ca asta e un proces care durează cel puțin câțiva ani și mulți au nevoie de sprijin în timpul asta și atunci ritualuri etc Chiar chestii mai ciudate si nevalide științific pot ajuta chiar mult. Ideea e sa nu rămână doar acolo pacienții. Ceea ce se întâmplă uneori da.
Și evident in orice domeniu sunt și șarlatani și unii care înțeleg doar superficial sau deloc ce fac dar și unii geniali.
Articolul cat si comentariul meu nu cred ca se refereau la functionarea unor companii sau a unor oameni in companii, ci doar ii categorisea pe oameni ca si "corporatisti" - care in sine nu e o chestie prea desteapta, dar ma rog.
Dar si aici - niste oameni care si-au inteles valoarea reala, si nu mai cauta "approval" din partea celor din jur, vor fi niste angajati mai buni, cat si mai ales pentru ei vor obtine succes profesional si personal mai mare, cerand ce merita. Deci nu vad problema.
Nu sunt coach, sunt chiar doctorand, insa am avut un contact f. bun atat cu "coachi" foarte tare si buni, cat si cu psihologi foarte tari si buni, cat si cu unii slabi de tot felul, cat si cu "samani", studenti la psihologie pasionati de "Cristale", deci chiar cu toata lumea :-).