Foto - Profimedia Images
Aderarea la zona euro era privită că o soluție miraculoasă la toate problemele economice cu care țara se confruntase până atunci. Astfel, orice modalitate de a atinge acest obiectiv, inclusiv manipularea statisticilor economice, era perfect justificată. Cu o datorie de peste 100% din PIB și un deficit bugetar de peste 3%, Grecia nu ar fi avut nicio șansă să adere la zona euro, motiv pentru care, cu sprijinul băncii Goldman Sachs a „mascat” o parte din datoria să externă, în timp de deficitul bugetar a fost subestimat. Odată intrată în zona euro, calea către finanțări ieftine pentru tradiționalele excese bugetare și lipsa de rigoare economică era deschisă.
Momentul adevărului a venit odată cu criza din 2008 când costurile de finanțare au explodat făcând datoria externă a Greciei de nefinanțat. Statisticile economice ale Greciei au fost recalculate corect sub presiune externă, arătând un tablou dezastruos. Datoria externă trebuia restructurată din temelii. Un pachet internațional de asistență financiară a fost oferit împreună cu anularea parțială și reeșalonarea datoriei Greciei, fiind însă condiționat de un program de restructurare economică. Aceasta a constat în tăierea drastică a cheltuielilor unui buget total dezechilibrat din cauza aparatului de stat supradimensionat și a gradului de colectare scăzut. Pensiile au fost tăiate și au fost concediați 25.000 de funcționari publici.
Mania populară la cote maxime a creat valul care a adus la putere un partid populist, de extremă stângă, Syriza. După ce înainte de criză avea un sprijin electoral în jurul valorii de 5%, discursul politic virulent împotrivă Uniunii Europene, a Germaniei, a FMI, promisiunile de neplată a datoriei externe și de reluare a cheltuielilor publice au reprezentat tot ceea ce electoratul elen dorea să audă. Și Syriza a ajuns la putere, iar președintele partidului, un critic vocal al tuturor aranjamentelor economice anterioare, a fost numit prim ministru. Era, în sfârșit, momentul să pună în aplicare toate măsurile pe care le promisese din opoziție.
Intrarea în incapacitate de plată și ieșirea din zona euro nu mai erau de domeniul fantasticului. Momentul „încordării mușchilor" în fața liderilor europeni, a creditorilor suverani și instituționali, a „dușmanilor externi care complotau împotriva Greciei" venise. Iar referendumul organizat de Syriza în legătură cu un nou program de austeritate, a furnizat un sprijin deplin politicii de frondă a primului ministru grec Alexis Tsipras. (Ce surpriză…)
Grecia însă se afla pe marginea prăpastiei. Ea era deja prima țară dezvoltată care ratase o plată către FMI, Banca Centrală Europeană limita liniile de finanțare către băncile grecești, deponenții nu își mai puteau retrage decât sume limitate din bănci. Grecia era în pragul prăbușirii economice și retorica populistă din opoziție nu se mai potrivea cu realitatea economică dură a unei țări aflate în pragul falimentului.
Marcând în tușe groase ipocrizia politică a Syrizei care a organizat referendumul împotriva reformelor în pofida solicitării liderilor europeni de a nu o face, parlamentul decide la doar câteva zile ignorarea rezultatului referendumului și continuarea programului de austeritate pentru obținerea unui nou pachet financiar. Toată retorica populistă din opoziție și din primele luni de guvernare nu mai valora nimic. Syriza se întorcea cu coada între picioare la rigoarea economică.
În 2008, economia românească „duduia” însoțită de explozia deficitului extern, eterna problemă a României. Creșterea economică susținută care ajunsese la 9% dădea aripi politicilor populiste care erau potențate de apropierea alegerilor parlamentare. Deficitul bugetar ajunsese la 5,4%, o valoare fără precedent, culmea, în pofida unei creșteri economice solide. Politicile fiscale prociclice erau promovate cu pedala la fund. Doar în 2007 pensiile crescuseră cu 32%, iar cheltuielile cu salariile bugetare crescuseră de la 6,3% din PIB în 2006 la 8,5% în 2008. Alegerile parlamentare care urmau trebuiau pregătite…
Și apoi criza lovit, oprind economia, prăbușind veniturile bugetare și aruncând deficitul bugetar la un neverosimil 9%. Dar ceea ce se dăduse cu larghețe (și inconștiență) nu mai putea fi luat înapoi. Și cum nimeni nu mai credita pe nimeni, cu liniile de finanțarea a deficitului blocate, România nu a avut de ales decât să bată la poarta UE și FMI. Rigoarea economică se întorcea, iar dezechilibrele dintre cheltuielile și veniturile bugetare trebuiau eliminate. A urmat un guvern de sacrificiu.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a uimit lumea economiștilor prin politicile monetare fanteziste pe care le-a pus în aplicare. Conform propriei sale teorii economice, tocmai dobânzile ridicate sunt cauza inflației mari. Ca urmare, Banca Centrală a Turciei a primit ordin (uitați de independență…) să taie dobânda de referință pentru a… scădea inflația. Dobânda a scăzut în doar doi ani de la 19% la 8,5%. În aceeași perioadă, inflația în Turcia atingea 85%, un maxim al ultimilor 24 de ani. În doar trei ani, lira s-a depreciat cu 64% și, conform Financial Times, doar în 2023 banca centrală a cheltuit 23 de miliarde de dolari din rezerve pentru sprijini lira în pofida unui deficit extern în creștere. Alegerile se apropiau…
Cadourile electorale nu au făcut decât să exacerbeze problemele economice, dar i-au asigurat președintelui Erdogan victoria, chiar dacă una foarte strânsă. Însă până și pentru el a devenit evident faptul că situația economică a Turciei nu este sustenabila motiv pentru care pare să se întoarcă la rigoarea economică. Perspectiva unor politici economice de data asta ortodoxe pare a fi sugerată de numirea în funcția de guvernator al băncii centrale și în cea de ministru de finanțe a unor profesioniști, nu a unor funcționari doar obedienți.
Într-o declarație fără precedent, Erdogan a acceptat că „pe baza gândirii ministrului nostru de trezorerie şi finanţe, am acceptat că va lua măsuri rapid, confortabil cu banca centrală”. Dacă într-adevăr președintele nu se va amesteca, banca centrala ar trebui cel puțin să dubleze rata dobânzii rapid pentru a aduce inflația sub control și pentru a stăvili fuga capitalului din țară. Însă întregul proces de stabilizare a economiei Turciei este îngreunat de puternica neîncredere pe care investitorii o au în deciziile economice ale regimului Erdogan. Deocamdată însă, rigoarea economică pare să fie reinstaurată.
Populismul este un drog extrem de atrăgător atât pentru politicieni, cât și pentru alegători. Problema este că, așa cum nu poți trăi ca individ cheltuind constant mai mult decât încasezi, nici ca guvern nu poți oferi pe termen mediu un nivel de trai pe care economia țării nu îl susține. Justificarea morală sau politică, din păcate, este irelevantă în lipsa creării de resurse economice sustenabile. Viața pe datorie te va duce în mod inevitabil într-o fundătură, și ca individ, și ca țară. Curmarea iluziilor și întoarcerea la rigoare economică va fi inevitabilă. Singura incertitudine va fi dacă aterizarea va fi lină sau dură.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.